Nu ei, ci noi suntem statul !

Au început audierile la comisia parlamentară pentru alegerile prezidențiale din 2009, în ciuda tuturor speculațiilor, ironiilor și îndoielilor exprimate în spațiul public legate de faptul că această investigație se va realiza. Este, în opinia mea, un succes al Parlamentului României, prin simplul fapt că această comisie funcționează și își exercită autoritatea, cu atât mai mult cu cât au existat presiuni, abuzuri, chiar și gesturi politice disperate, le-aș putea numi, pentru blocarea ei. Sunt convins că prin toate efectele pe care le va produce în viața politică din România, acest demers parlamentar va avea un important rol de exemplu și precauție în același timp. Oricine se va gândi să acționeze în regim de stat paralel își va pune problema că anchetarea unei astfel de fapte se poate realiza chiar și după opt ani, cu toate consecințele legale.

În perioada următoare, orice este posibil, atât din punctul de vedere al celor vizați de anchetă și care nu vor să vorbească, cât și pentru intimidarea martorilor ce ar avea informații relevante de transmis. Redeschiderea subiectului fraudării alegerilor din 2009 deranjează foarte mult și va genera tot felul de reacții, controversate dar previzibile, pentru că așa se întâmplă când se face curațenie !

Un exemplu în acest sens este succesiunea de mișcări strategice care vizează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Să fie doar o simplă coincidență faptul că fosta șefă a Autorității, Ana Maria Pătru, a fost chemată de urgență la DNA, imediat după ce s-a aflat că a fost convocată la comisia parlamentară, unde în final și-a amânat prezența? Sau descinderile, tot ale DNA, direct la sediul AEP, de unde s-au ridicat documente, chiar în timp ce comisia parlamentară își desfășura prima zi de audieri?

Fac o previziune: vom afla în acest an, inclusiv prin intermediul acestei comisii parlamentare, dar nu numai, cât nu am aflat în ultimii 10-12 ani despre felul în care a fost condusă România și cu complicitatea cui!

Cei care au executat ordine și știu cum au stat lucrurile vor acum să vorbească, chiar dacă asupra lor se fac presiuni ca să tacă ! Sunt tot mai mulți, în timp ce statul paralel devine tot mai vulnerabil, pentru că nimic nu se poate controla la nesfârșit!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Watergate de România, chiar și după 8 ani

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 se face, deși au existat alarmant de multe încercări pentru blocarea ei. Pornind de la sesizarea de urgență a Parchetului General, demararea unei anchete despre care de fapt nu știm nimic și până la amenințările cu sesizările la Curtea Constituțională lansate de PNL, această comisie parlamentară deranjează tot mai multe centre de putere.

Și este foarte bine că se întâmplă asta, pentru că astfel putem asista la expunerea netrucată și nedisimulată în spațiul public a celor care nu vor să știm adevărul despre evenimentele de atunci. În același timp, vom vedea și cine va ignora cu toate riscurile voința Parlamentului și nu se va prezenta la comisie, considerându-se mai presus de lege.

Pentru că da, comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, moment electoral ce a marcat o perioadă dezastruoasă pentru România, va da posibilitatea celor care știu, să spună ce se întâmpla în spatele ușilor închise, cine a profitat de conjunctura respectivă și cu ce preț. Iar dacă cei vinovați vor plăti, cel puțin cu compromiterea publică, va fi un câștig pentru noi toți.

Că există o temere serioasă legată de faptul că ancheta s-ar putea extinde și la prezidențialele din 2014 este foarte adevărat, dar cum ar putea fi altfel când sunt mulți cei care au anunțat deja că vor să facă dezvăluiri …

Comisia va marca poate cel mai important moment politic al acestui an și va genera un precedent semnificativ, atât pentru respectul datorat votului cetățenilor, cât și în ceea ce privește controlul ocult al instituțiilor de forță ale statului. În aceste condiții, va fi riscant și complicat pentru oricine să își propună să mai fure sau să fraudeze alegeri.

Nu în ultimul rând, ancheta parlamentară va impune un ritm susținut și pentru ancheta penală, deschisă de Parchet. Va fi imposibil ca procurorii să țină dosarul la sertar, să tergiverseze lucrurile sau să închidă cazul, pentru că probele ignorate vor avea expunere publică pe măsură la cealaltă comisie, de la Parlament, doar pentru că așa este normal într-o democrație.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum ar putea Klaus Iohannis să își facă datoria de președinte

Pentru că s-a creat o dezbatere națională despre oportunitatea sau corectitudinea prezenței lui Klaus Iohannis la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, precum și necesitatea ca activitatea acestei comisii să se extindă inclusiv la prezidențialele din 2014, îmi exprim convingerea că președintele ar trebui să fie primul susținător al tuturor acestor inițiative. Mai mult decât atât, chiar de la înălțimea funcției prezidențiale, cred că ar fi normal să se prezinte din proprie inițiativă la comisie, nu să aștepte să fie chemat. Klaus Iohannis are datoria să spună public tot ce știe despre ce s-a întâmplat în 2009, mai ales că era nominalizat premier, dacă Mircea Geoană ar fi câștigat alegerile.

Aș considera un act de respect pentru Parlamentul României, dar și de civism, dacă președintele s-ar prezenta chiar și inopinat la audieri, mai ales că este obișnuit cu gesturi de acest fel. La fel a procedat când a participat la un protest neautorizat în stradă sau, la Palatul Victoria, unde a apărut pentru a prezida o ședință de Guvern, chiar dacă prerogativele prezidențiale nu i-ar fi dat acest drept. Atipicul președinte Iohannis are acum ocazia să folosească aceste precedente într-un sens pozitiv, dând un exemplu de transparență și echidistanță.

Realitatea ne arată însă că, în loc să își asume o atitudine de acest fel, președintele Klaus Iohannis va continua probabil să tacă. Și nu pentru că n-ar fi receptiv la un gest de imagine, ci din cauza unui adevăr pe care comisia de anchetă parlamentară cu siguranță îl va scoate la suprafață…

Președintele României nu a mai fost ales de câteva mandate doar prin votul cetățenilor, ci în special prin jocuri de putere și combinații care au manipulat procentele necesare obținerii majorității. Klaus Iohannis cunoaște toate aceste mecanisme și, după cum se vede, nu vrea deloc să se implice pentru a le înlătura.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Jocul lui Kovesi

După ce s-a enervat îngrozitor pe Dan Andronic că i-a deconspirat prezența în noaptea alegerilor din 2009, ca procuror general al României, în grupul politic al susținătorilor lui Traian Băsescu, și după încercarea tardivă de a repara problema cu declarațiile lui Gabriel Oprea, Laura Codruța Kovesi a lansat primul avertisment. Prin vocea actualului procuror general al României, Augustin Lazăr, transformat de nevoie într-un fel de purtător de cuvânt, Kovesi este cea care a transmis de fapt opiniei publice și Parlamentului că “magistraţii nu au ce căuta în astfel de comisii (cu referire la comisia parlamentară specială de anchetă pentru alegerile din 2009), întrucât pot fi verificaţi şi audiaţi doar în cadrul legal al audierii de către un alt magistrat”.

Altfel spus, așa cum s-a întâmplat cu plagiatul, dar și cu alte acuzații care i-au fost aduse de-a lungul timpului, inclusiv cu alte convocări la comisii parlamentare, Laura Codruța Kovesi se consideră deasupra oricăror obligații pe care un demnitar român le-ar putea avea.

De data aceasta însă, semnalul pe care îl dă procurorul șef al DNA nesocotește și chiar răstoarnă scara de valori a celor mai importanți dintre susținătorii săi. Pentru că dacă într-o noapte a alegerilor prezidențiale, spre exemplu, procurorul general al Statelor Unite ar fi fost surprins alături de șefii de la CIA, FBI, în cercul politic al unuia dintre candidați, audierea tuturor într-o comisie parlamentară de anchetă a Congresului era nu doar inevitabilă, ci obligatorie, publică și extrem de drastică.

Întrebarea care se pune este de ce în democrația americană o astfel de reacție este normală, iar în cea românească devine un prilej de amenințări, presiuni, negocieri și scandal ?

Răspunsul demonstrează pe deplin utilitatea comisiei care și-a propus să restabilească adevărul despre împrejurările în care a obținut Traian Băsescu al doilea mandat, dar și cum și-au îndeplinit sau nu obligația de echidistanță politică cei care conduceau atunci instituțiile de forță ale statului. Un adevăr foarte util pentru starea de sănătate a democrației românești, care trebuie să împiedice pe viitor crearea de structuri paralele de putere. În acest context, cu cât sunt mai mulți foști sau actuali demnitari care folosesc tot felul de tertipuri pentru a ocoli, a ignora sau a minimaliza rolul comisiei parlamentare, cu atât se va concretiza și mai clar ideea că, la prezidențialele din 2009, cei care conduceau statul au lucrat organizat și premeditat în favoarea unuia dintre candidați. Singura care a rezistat în funcții până acum, și nu și-a justificat deloc faptele, este Laura Codruța Kovesi.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Pe cine deranjează legea salarizării unitare

Nu știu dacă a înțeles cineva, dar eu încerc în continuare să mă lămuresc la modul concret, de ce un proiect de lege care prevede majorarea salariilor pentru milioane de oameni din România este criticat. Este adevărat, nu de cei cărora li se adresează legea în primul rând, și anume românii plătiți prost până acum, ci de o parte vocală și destul de restrânsă a șefilor liderilor de sindicat. Este foarte greu de înțeles de ce un proiect de lege (atenție, un proiect și nu o lege !!!) poate fi contestat tocmai de reprezentanții sindicatelor, care au în față toate pârghiile de negociere, ce presupun desigur, modificări în beneficiul salariaților. Totul este ca proiectul să fie studiat, iar modificările prezentate și susținute cu argumente.

Există însă o diferență esențială față de modul în care se derula până acum dialogul la acest nivel…Nu vom mai avea discuții în spatele ușilor închise la diverse ministere, pentru ca apoi soluția să fie asumată politic, ci dezbateri în Comisiile de specialitate din Parlament, mai mult ca sigur în fața camerelor de luat vederi. Amendamente, propuneri și argumente publice, susținute transparent, vot public, asumare la fel. Vom afla cine are interesul să ascundă ceea ce știam ca fiind până acum “salarii nesimțite”, vom vedea cum vor fi gestionate nemulțumirile, acolo unde va fi cazul, cine, cum și în numele cui va vorbi…

Pentru mulțimea tăcută de acasă, părerea mea este că limpezirea lucrurilor devine o treabă foarte bună ! Se vor lămuri oamenii cum stă situația cu adevărat și ce ar trebui să facă astfel încât să câștige mai mulți bani ! Am înțeles că va exista și o categorie specială, cea a favorizaților cu salarii mai mari chiar și decât șefii de instituții, care nu vor fi deloc încântați că se clarifică mecanismele de plată la stat ! Este și normal, pentru că le dispar privilegiile, dar și acesta este un motiv pentru care legea devine extrem de necesară !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Manipularea în 2017, cum este folosită și de ce

Mi s-a părut foarte interesant faptul că, în aceste zile, când atenția tuturor este îndreptată către legea salarizării unitare, cea mai așteptată lege de majoritatea românilor, în dezbaterile publice ne izbim dintr-o dată de …cât de multe șanse are sau mai are Klaus Iohannis, pentru un nou mandat. Așa, fără nicio motivație concretă, cu mai bine de doi ani înainte de alegeri, aflăm că președintele în funcție este cel mai bine clasat într-o competiție în care, pentru moment cel puțin, se află doar el.

Înțelegem și că, pe măsură ce mărește PSD-ul salariile, Iohannis crește în sondaje, chiar dacă este adversar declarat pentru Guvern și programul de guvernare. Desigur, se mai pot întâmpla o serie de lucruri până la alegerile prezidențiale, și nici pe sociologi nu-i putem contrazice, însă mesajul pe care ar trebui să îl reținem este că “președintele se bucură de susținerea românilor”. Aceiași români care în urmă cu două luni l-au criticat pentru că a ieșit în stradă la un miting neautorizat și a vrut să răstoarne Guvernul cu forța străzii, doar pentru faptul că nu era al său, …acum s-au răzgândit și l-au ajutat pe președinte să crească 20 de procente în sondaje.

Care ar fi misterul unei asemenea străduințe de a păstra în percepția publică faptul că avem președinte, și îl vom avea în continuare, deși prin faptele sale dovedește exact contrariul ?

Legea salarizării unitare, cu perspectivele ei foarte concrete pentru următorii patru ani, cu reguli clare, ce nu am auzit să fie contestate prin argumente, sperie din punct de vedere politic pe cei care nu au fost în stare să o facă la vremea lor. În același timp, prin efecte cuantificate deja, legea strică atât de multe planuri, tot politice, încât în perioada următoare vom asista la o serie de teme-parazit, menite să capaciteze dezbaterea și orgoliile, vom auzi multe speculații, poate chiar și ceva convocări la DNA, orice, doar ca percepția asupra unei decizii bune, dacă nu se poate fi denaturată, măcar să se diminueze, iar atenția publicului să se îndrepte într-o cu totul altă direcție.

O situație de genul….dacă Guvernul lui Klaus Iohannis nu a fost capabil să scrie nici măcar prima filă dintr-o astfel de lege, cum să fie lăsat celălalt Guvern, pe care președintele îl vede ca adversar, să dea o lege la cheie care să îi ajute pe români ….

Atenție la evoluția evenimentelor, sezonul manipulărilor devine din ce în ce mai evident!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Scaunul de la DNA nu mai este atât de sigur

Primele efecte ale raportului ministrului Justiției cu privire la șefa DNA se fac simțite în spațiul public. Oamenii din sistem au început să vorbească, pentru că nu le mai este frică și au înțeles că schimbarea a rămas doar o chestiune de timp. În timp ce judecătorii dau achitări în dosarele unor personaje politice care anul trecut își vedeau carierele închise, vorbesc despre lipsă de probe sau chiar fapte ce nu există, inculpați “de serviciu” explică din vina cui au stat în spatele gratiilor fără să știe concret pentru ce. Nu se poate face o generalizare a acestor fenomene, însă trebuie remarcat faptul că afluența lor este fără precedent.

În acest context, apare o idee în premieră, pe care o consider extrem de necesară în perspectiva reformării sistemului de justiție din România și obligatorie pentru legea răspunderii magistraților. Este vorba despre informarea contribuabililor români cu privire la sumele cheltuite din bugetul public pentru instrumentarea fiecărui caz trimis în judecată, în mod special în dosare importante de corupție. Logica este foarte clară: statul asigură resurse, de multe ori nelimitate, pentru a combate corupția, iar procurorii trebuie să trimită în fața instanțelor probe obținute cu respectarea legii, prin corecta administrare a fondurilor care li se pun la dispoziție.

În prezent, acest lucru nu se întâmplă în toate cazurile, pentru că nimeni nu și-a pus problema că, dacă în orice instituție publică cheltuirea bugetelor este atent supravegheată și reglementată, același lucru trebuie să se întâmple și la Parchete. Constatăm că judecătorii pronunță mii de achitări în dosare care au antrenat sume fabuloase de la bugetul de stat, fără ca cineva să fie tras la răspundere. Ori această situație trebuie să se schimbe !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre evaluarea ministrului Justiției asupra șefilor de Parchete, începutul unei noi strategii

Așa cum am anunțat, îmi voi păstra respectul pentru actualul ministru al Justiției și voi recunoaște în continuare profesionalismul său, chiar dacă nu a solicitat revocarea pentru Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr, așa cum personal mi-aș fi dorit. Cred însă că omul este mai abil decât pare la prima vedere, mai profesionist decât alți miniștri ai Justiției pe care i-am văzut la treabă și gândește pe termen lung, nu pe termen scurt. Am reținut că va începe o monitorizare a procurorilor, inclusiv a celor de la DNA, ceea ce în opinia mea este un lucru foarte bun!

Mi-a plăcut că nu a recunoscut niciun fel de influență sau presiune, în ciuda evidențelor, asumându-și astfel întreaga responsabilitate pentru decizia pe care singur a luat-o. Sunt sigur că este conștient de nemulțumirea uriașă pe care o va produce, după orizontul de așteptare creat. Pare însă suficient de stăpân pe subiect ca să se gândească aplicat la pasul următor și sunt sigur că știe foarte clar când și cum îi va schimba pe șefii Parchetelor.

Dacă ne punem speranțele într-o decizie și lucrurile nu ies cum ne-am fi dorit, nu cred că trebuie să îi blamăm pe cei în care tocmai ne-am pus speranțele…

Tudorel Toader este un factor esențial în restructurarea sistemului de justiție din România. Va avea însă nevoie de timp, pentru că la capitolul justiție stăm atât de prost, încât nu vom reuși să ieșim imediat la lumină. În acest context, mesajul ascuns din spatele intervenției ministrului Justiției este acela că sistemul care a creat-o și o susține pe Laura Codruța Kovesi se dovedește a fi mai puternic decât România însăși și nu ține cont de influențe naționale, chiar dacă acestă realitate nu este întotdeauna recunoscută. Din acest punct de vedere, ne place sau nu, schimbarea din funcție a șefei DNA nu depinde doar de o decizie guvernamentală. Acest obiectiv se va concretiza printr-un alt tip de strategie, care însă nu se va putea realiza peste noapte, chirurgical sau cu tensiuni, mai ales că până la această oră nici măcar nu a existat.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Din nou, INDEPENDENT

Mișcarea naționalistă din România nu poate progresa dacă este marcată de neînțelegeri și acuzații interne, diverse facțiuni, dar mai ales de asocieri cu structuri ce se remarcă prin idei și concepții extreme sau care tind spre limite extremiste. În ceea ce mă privește, nu îmi voi asuma niciodată astfel de orientări.  

Am și anunțat foarte clar că nu voi mai fi parte a proiectului naționalist lansat de Partidul România Unită în august 2016, dacă voi constata că acesta capătă accente la un asemenea nivel. Din păcate, în opinia mea, chiar asta se întâmplă în prezent.  

De aceea, informez public pe toți cei interesați că am demisionat din calitatea de membru al Partidului România Unită, pentru  fi consecvent cu propriile mele angajamente, dar și cu concepțiile de stânga pe care le-am avut toată viața. Nu este în intenția mea să formulez critici pentru hotărârile PRU la nivel național, iau doar act de evoluția evenimentelor și decid în consecință cu privire la drumul meu în politică. Rămân un naționalist de stânga doar în sufletul meu, nu mă voi schimba niciodată, și nu aș putea să fiu asociat cu o formațiune din zona de extremă dreapta, nici chiar la nivel declarativ.

Sunt așadar din nou independent și determinat pentru a mă implica în proiecte de interes general.

Vreau să mulțumesc tuturor colegilor din Organizația Prahova a Partidului România Unită care m-au onorat cu încrederea și sprijinul lor. Sunt oameni deosebiți, care merită din plin toate aprecierile, și vor avea întotdeauna stima și prietenia mea ! 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Prețul protecției pentru Kovesi, denigrarea României

Cât de multă disperare trebuie să provoace evaluarea ministrului Justiției în privința șefei DNA, dacă pentru apărarea ei s-a compromis însuși Gabriel Liiceanu, susținut de protestatarii #rezist, în direct la Parlamentul European…

Cât de mare trebuie să fie disperarea și cât de amplă manipularea dacă protestatarii #rezist au recurs până și la un anumit nivel de hărțuire verbală a ministrului Justiției, atent pregătită pentru camerele video, tot la Parlamentul European, cu scopul evident de intimidare și presiune. …

Cât de puțin trebuie să fi contat faptul că prețul pentru toate acestea a fost denigrarea României și afectarea imaginii noastre ca țară, chiar la kilometrul zero al democrației europene.

Nu este prima dată când reprezentanți ai unor structuri politice de dreapta din România, mai mult sau mai puțin oficiale, la inițiativa și cu susținerea Monicăi Macovei, ne fac de râs în Europa, sacrifică interesele României și imaginea țării, pentru a susține structuri ce asigură un control politic ocult. Important este că la finalul unor episoade de acest gen, răul este făcut, dar cei care l-au generat n-au niciun fel de problemă. Datorită “tradiției” de peste 12 ani care a însemnat în primul rând protecție de la cel mai înalt nivel, ei știu că nimeni nu le va cere să își asume consecințele acestui tip de comportament, nu îi va face să plătească, politic și penal, pentru prejudicii aduse țării.

Este un moment critic și extrem de serios în care această “tradiție” nefastă a denigrării României ar trebui să își primească sancțiunile legale, prin indentificarea a trei repere: cine și ce are de câștigat, cine plătește și care sunt agenții de influență folosiți de fiecare dată în astfel de acțiuni ce afectează imaginea țării.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr