Cum demonstrează Klaus Iohannis că este cel mai mare adversar al reformelor din justiție

Datorită dezvălurilor fără precedent făcute de judecătorul Petre Lăzăroiu de la Curtea Constituțională a României, am aflat cum încearcă Administrația Prezidențială, în mandatul lui Klaus Iohannis, să influențeze deciziile în justiție, la cel mai înalt nivel. Vorbim despre mărturii de o importanță deosebită, pe care este extrem de util să le știm și să le înțelegem.

Judecătorul Lăzăroiu a explicat public cum a fost chemat de consilierul prezidențial Simina Tănăsescu, cea care a pledat în fața plenului reunit al CCR împotriva revocării procurorului șef DNA, pentru a fi informat și avertizat că un ONG îi cere președintelui Iohannis să îl revoce din funcție. Chiar dacă judecătorul i-a explicat consilierului că un astfel de gest al președintelui ar fi ilegal, pentru că revocarea sa poate fi votată doar de plenul Curții, din dialog a rezultat că preocuparea Cotroceniului este mai degrabă pentru a face pe plac ONG-ului (în spatele căruia se află Monica Macovei),  chiar și cu riscul unei acțiuni nelegale împotriva judecătorului CCR.  Altfel spus, pentru a răspunde favorabil ONG-ului, consilierul Simina Tănăsescu ar fi admis că președintele poate semna chiar și un decret ilegal de revocare a judecătorului Lăzăroiu, ea însăși acceptând că aceasta ar fi o nerespectare a legii.

Dacă deja recunoașteți abuzuri în termenii discuției de mai sus, surpriza este că lucrurile nu se opresc aici.  

Aflăm în continuare cum consilierul prezidențial a afirmat că are sarcina ingrată de a-l anunța pe judecătorul CCR că există această solicitare pentru revocare, în timp ce Administrația prezidențială nu neagă întâlnirea, dar spune că Simina Tănăsescu se afla de fapt în concediu de odihnă atunci când a vorbit cu judecătorul Lăzăroiu.  Ca și cum concediul de odihnă exclude cu ceva responsabilitatea funcției…

Tentativa de influențare și presiune este evidentă, constituind un reper despre cum înțelege Administrația Iohannis să trateze Curtea Constituțională și pe judecători.

  • Logic, prima întrebare care se impune este de la cine altcineva, decât de la președinte, ar putea avea un consilier prezidențial sarcina ingrată” de a-l anunța pe unul dintre judecătorii CCR că poate fi revocat oricând ?  
  • Mergând cu analiza mai departe, ce altă decizie a Curții l-a pus mai clar în dificultate pe președinte decât aceea prin care este obligat să semneze decretul de revocare a procurorului șef DNA ?
  • Cum poate președintele să justifice tergiversarea semnării acestui decret, dacă nu prin crearea unui conflict artificial legat de mandatul unui judecător CCR ?

Înțelegem din toată această strategie cum nu a fost deloc un accident atunci când președintele a afirmat “Statul sunt eu !” Klaus Iohannis chiar asta crede și acționează în consecință ! Totodată avem și explicațiile necesare pentru eforturile președintelui de a bloca prin orice modalitate legile justiției și reforma în sistem.

Depinde doar de noi să oprim această degringoladă. Urmează o săptamână foarte importantă pentru România !

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Mitingul majorității tăcute de-acasă

Pe 9 iunie ar fi urmat să merg în Piața Victoriei, la mitingul împotriva abuzurilor. Voi comenta însă acest eveniment unic pentru România din studiourile România TV și Antena 3. Am fost invitat și am răspuns favorabil, cu gândul că aceasta este datoria pe care o am acum, de a protesta în acest mod față de abuzurile din ultimii 10-12 ani, nici nu mai știm exact câți au fost.

În opinia mea, mitingul de sâmbătă nu este unul politic ca mesaj, ci doar ca organizare. Este un miting corect, justificat prin toate nenorocirile care s-au întâmplat în țară. Am văzut cu toții cum au fost distruse familii, cariere și afaceri, doar pentru că era nevoie ca procurorii aserviți sistemului să controleze orice, de la politică, afaceri, economie și administrație, să execute ținte și să facă spectacol cu cătușe.

Acum a venit momentul să fie văzuți și auziți toți cei care așteptau îngroziți să vadă pe cine mai ia DNA-ul astăzi! De aceea, la mitingul împotriva abuzurilor nu trebuie să meargă doar membrii și simpatizanții PSD și ALDE, ci toți cei care au fost victime de-a lungul timpului, familiile lor, prietenii lor, cei care și-au dat viețile și carierele peste cap, doar pentru că un procuror avea un ordin prin  care trebuia să îi execute.

Mitingul de sămbătă este despre toate aceste fapte de viață, pe care le-am trăit. Și chiar dacă se vor repara în timp, nu trebuie să le uităm! 

Sper să nu avem controverse sterile despre cifre de participanți, pentru că majoritatea tăcută de-acasă, cea care protestează în realitate, nu încape nici în zece Piețe ale Victoriei, nu doar în cea din fața Guvernului !  

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Scenariul care mi-aș fi dorit să nu existe

Am scris la începutul anului că în 2018 vom ajunge la un apogeu al manipulării în România, fapt confirmat de evenimentele la care asistăm. Sunt strategii puse la cale pentru protecția a două personaje, președintele Klaus Iohannis și procurorul șef DNA, față de care vedem cum niciun efort nu este prea mare, niciun scenariu nu este ignorat. În opinia mea, procurorul șef DNA beneficiază chiar de un tratament premium comparativ cu președintele, obiectivul fiind menținerea funcției, prin anularea sau ignorarea deciziei Curții Constituționale. În acest scop însă, este necesar un pretext care să îi dea lui Klaus Iohannis motive pentru a ocoli obligația revocării. La asta se lucrează acum !

Pentru că cea mai eficientă modalitate de anulare a manipulării este explicarea planului, cred că pe toți ne interesează să înțelegem ce se întâmplă.

Săptămâna viitoare, marți, este așteptată motivarea deciziei CCR în privința revocării procurorului șef DNA. După publicarea în Monitorul Oficial (adică foarte repede), aceasta va deveni obligatorie pentru președinte, care va trebui să semneze decretul de revocare. Curtea va indica și un interval de timp pentru ca acest lucru să se întâmple, planul ocult pus la cale fiind acela de schimbare a deciziei fix în această perioadă. Urmează să vedem cum…

Pasul 1: În anumite publicații on-line, apare informația că unuia dintre judecătorii CCR, care a votat în favoarea revocării, i-ar fi expirat mandatul de două luni. Prea puțini sunt cei care acordă atenție informației, motiv pentru care ea este completată cu detalii picante din viața omului. Astfel, propagarea subiectului este ca și asigurată, ceea ce se și întâmplă în realitate.

Chiar dacă ministrul Justiției a explicat juridic de ce nu poate fi vorba ca judecătorul respectiv să fi ieșit din mandat, propaganda continuă scenariul, scopul fiind acela de a induce în opinia publică ideea că decizia CCR privind revocarea procurorului șef DNA trebuie anulată.

Pasul 2: Pe baza informațiilor din on-line, apare și ideea protestelor de stradă.  Modelul urmărit este cel de la Ordonanța 13, dar personal nu cred că se va mai ajunge vreodată la un asemenea nivel, pentru că efectul de mobilizare a scăzut pe măsură ce oamenii învață să citească strategiile de manipulare.

În acest context, nu sunt deloc întâmplătoare mesajele ambasadelor care ne-au transmis să ne descurcăm singuri cu Kovesi. Nimeni nu vrea să fie amestecat în astfel de situații, mai ales dacă există informații despre ce se pregătește în stradă.

Pasul 3: Președintele Klaus Iohannis are nevoie de proteste, pentru că nu își poate asuma singur resposabilitatea de a ignora decizia CCR.  Blocarea semnării decretului de revocare va fi justificată chiar prin pretextul numit “vocea străzii”. Astfel, președintele își va cumpăra timp pentru pasul final…

Pasul 4: Am văzut în această săptămână că din majoritatea scenariilor prezentate pe surse, despre ce se va întâmpla cu decizia CCR, nu lipsește ideea referendumului. Contrazisă cu argumente de specialiștii care spun că nu poți anula o decizie a Curții cu un referendum, ideea este propagată în continuare în aceleași medii on-line, ca fiind singura variantă ce poate duce la un astfel de obiectiv. De unde și scopul urmărit, acela de menținere pe funcție a Laurei Kovesi.

Sunt primul care îmi doresc ca strategia de mai sus să nu se confirme, să dovedim că suntem o țară normală care respectă legile și Constituția, în frunte cu președintele. Dar dacă se va pune în aplicare chiar și 10% din plan, este bine să știm cine sunt actorii, în folosul cui joacă și de ce curățenia în sistemul de justiție este cel mai important obiectiv pe care putem să ni-l propunem ca țară.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Precedentul periculos creat de Klaus Iohannis

Deși am crezut cu toții că abuzurile constituționale semnalate pe parcursul celor două mandate ale lui Traian Băsescu, inclusiv cu prilejul celor două suspendări, reprezintă tot ce putea fi mai rău în exercitarea puterii unui președinte, Klaus Iohannis vine acum să spargă toate barierele. Și nu doar din punct de vedere politic…

Există specialiști în drept constituțional care decriptează planul președintelui de suspendare a premierului Viorica Dăncilă ca fiind un precedent deosebit de periculos în interpretarea Constituției, o situație atipică, nepusă până în prezent în ceea ce privește relația instituțională dintre Guvern și președinte. Adică ce ne-a transmis Klaus Iohannis cu privire la “oportunitatea politică” în revocarea procurorului șef DNA, se aplică și în cazul premierului, dar în sens invers, fără niciun fel de preocupare pentru instabilitatea politică provocată în țară și efectele unei crize la un asemenea nivel.

Concret, pentru un premier care nu deține funcția de senator sau deputat, deci nu este apărat de imunitatea parlamentară, planul de suspendare dibuit de președintele Klaus Iohannis, prin interpretarea Constituției, se poate derula în felul următor:

Pasul 1 – Cineva depune o sesizare penală la adresa premierului. În cazul de față, pentru un control politic corespunzător, cel desemnat să o facă a fost liderul PNL, Ludovic Orban. Funcția politică nu este însă obligatorie.

Pasul 2 – Sesizarea este repartizată unui procuror care, pentru a începe urmărirea penală, deci înainte de a administra orice fel de probe, prin intermediul Procurorului General al României, face o solicitare în acest sens către Senat sau Camera Deputaților (dacă premierul este parlamentar) ori  președintelui României (în cazul Vioricăi Dăncilă, care nu deține o funcție aleasă în Parlament).

Pasul 3 – Simultan cu cererea privind urmărirea penală a premierului, președintele României poate dispune suspendarea acestuia, asimilând practic în mod incorect urmărirea penală cu vinovăția.  În cazul de față, după patru cereri de demisie adresate Vioricăi Dăncilă, este foarte ușor de estimat ce va face Klaus Iohannis.

Pasul 4 – Dacă perioada de suspendare a premierului, determinată de urmărirea penală, este mai mare de 45 de zile, se ajunge din nou la o interpretare constituțională, întrucât se poate considera – și există opinii în acest sens – că premierul nu și-a putut exercita funcția pe o perioadă maximă acceptată.

Este foarte corect că actualul text al Constituției a fost conceput pentru oameni normali, de unde și crearea situației complet atipice cu care ne confruntăm în prezent. Nimeni nu și-a imaginat că un președinte își poate ignora până la extrem rolul său de mediator, astfel încât să atingă un asemenea nivel de interpretare a textelor legislative, doar pentru a provoca o criză politică.

Se va ajunge cu siguranță din nou la Curtea Constituțională pentru reglementarea unor abuzuri de acest fel, însă problema esențială pe care trebuie să ne-o punem este până unde poate merge Klaus Iohannis pentru a avea un guvern obedient și cum interesul real al României nu contează absolut deloc pentru președinte.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum a vrut sistemul să ajungă la Liviu Dragnea

Rodica Miloș, supliment de declarație în dosarul “Liviu Dragnea”, formulată în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție:

“Procurorul îmi flutura o hârtie prin față și mi-a spus că el poate să-mi dea NUP, dar că nu vrea pentru că nu știe cu cine țin eu. Mi-a spus să mă descurc cu Justiția, în sensul că mă va trimite în judecată. A început cu presiunea că rămân pe drumuri, că pierd serviciul, că o sa mor de foame. Cred că a făcut așa pentru că vroia să ajungă la domnul Dragnea. „Știți unde vrem să ajungem”, mi-a spus expres procurorul. Eu pe Dragnea l-am întâlnit profesional în două situații. Consider că este un proces injust. Am ajuns aici fără niciun fel de vină. Mi-am făcut treaba acolo, la locul de muncă”.

Înțelegem din asta că acolo unde avem de-a face cu o comandă pentru o execuție politică, și iată că în cazul de față avem de-a face cu așa ceva, nu mai contează victimele colaterale, soarta sau viețile oamenilor care s-au intersectat la un moment dat cu ținta. Nu contează nici resursele statului alocate pentru o supraveghere de amploare, ce se regăsește acum la dosar pe 32 de DVD-uri, despre care aflăm că unele conțin date ce nu privesc fapta. Important este ca ordinul să fie executat și pentru asta nimic nu e imposibil !

Înțelegem în egală măsură că metodele sunt aceleași, fie că vorbim despre unitatea de elită de la Ploiești sau despre procurori din București, dar și că sistemul nu depinde doar de omul aflat în frunte, ci de fenomenul de presiune prin dictatura fricii, construit în timp. Nu în ultimul rând, devine absolut evident că în prezent președintele Klaus Iohannis este cel care controlează și folosește acest mecanism în interes personal, politic și electoral.

Foarte important pentru adversarii lui Liviu Dragnea, oriunde s-ar afla:

“Nu vă exprimați niciun fel de satisfacție! Fenomenul vă poate atinge la un moment dat pe voi sau pe cei pe care îi susțineți! O țară normală este aceea în care politicienii ajung în postura de a plăti pentru ceea ce fac cu adevărat, nu pentru ceea ce reprezintă sau ar putea reprezenta la un moment dat!”

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele care se iubește doar pe sine

Cu 20 de luni înainte de alegerile prezidențiale, deplasările în țară pe care președintele Klaus Iohannis le face se numesc deja “turnee electorale”. Scopul acestora nu (mai) este acela ca președintele să se întâlnească cu cetățenii pentru a dezbate prioritățile națiunii, cum ar fi normal, sau pur și simplu ca să ia pulsul țării. Klaus Iohannis profită de poziția pe care o ocupă în stat, de infrastructura aflată la dispoziție, precum și de orice eveniment cu expunere publică în care apare sau este invitat, doar pentru a emite mesaje politice de contestare a majorității parlamentare și guvernamentale. Este principala sa temă și singura sa prioritate, într-o campanie electorală jenantă pentru un standard ce ar fi trebuit să se ridice totuși la un nivel prezidențial.

Anii care au trecut cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni au dovedit că președintele României nu iubește poporul român, ci se iubește doar pe sine, pe cei apropiați și interesele care îi unesc. Nu aș putea să dau un exemplu de prioritate a națiunii române, în toată această perioadă, care să fi fost asumată și dusă la îndeplinire de președinte, ca o datorie, ca un comandament. Tot ce a făcut sau nu Klaus Iohannis a depins permanent de o conjunctură politică sau de un interes care l-au vizat direct. 

Președintele vrea acum să mai obțină încă un mandat și, pentru că și-a fixat această prioritate, va face orice este posibil sau imposibil ca să își atingă scopul. Posibilii adversari, chiar dacă sunt doar indicați în sondaje cu potențial prezidențiabil, devin automat ținte.

Toți liderii importanți aflați în opoziție politică cu președintele sunt luați în atenție, fie cu dosare, fie cu amenințări, ironii, informații false sau chiar cu manifestări lipsite de considerație la evenimente publice. Ultimul exemplu, cel cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care îl depășește pe președinte în sondaje, deși nu și-a exprimat intenția de a candida, este edificator în acest sens. Iar exemplele nu se opresc aici…

După patru ani în care ne-am obișnuit cu un președinte deconectat de țară, vom avea parte de o schimbare conjuncturală a lui Klaus Iohannis. Prezent oriunde îi va fi convenabil, acesta nu va face altceva decât să provoace scandaluri și acuzații. Interesul îl știți, rămâne să îl evaluați !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum reușește premierul să domine orgoliul prezidențial

Construită dintr-un alt aluat față de premierii precedenți, Viorica Dăncilă este o nucă tare. Nu poate fi nici intimidată, nici șantajată, nici amenințată, nici impresionată. Este genul care atunci când are un obiectiv, și-l duce până la capăt, indiferent de perturbările care apar, învață capcanele din politica românească și, un aspect foarte important, își ascultă consilierii. Președintele Klaus Iohannis, dacă vrea să nu fie făcut de râs în continuare chiar la înălțimea funcției sale prezidențiale, ar face bine să se calmeze, să-și schimbe și tonul și strategia în relațiile pe care le va avea de-acum înainte cu Guvernul, pentru că de premierul Dăncilă nu va reuși să treacă.

În ciuda amenințărilor cu procurorii și dosarele penale, transmise pe diverse canale, Viorica Dăncilă va conduce Guvernul cel puțin până la alegerile parlamentare din 2020. Dacă însă până atunci va trebui să plece cineva, să nu se mire Klaus Iohannis că el ar putea fi vizat !

Cine crede că această realitate ține cumva de partizanat pentru una sau alta dintre părți greșește flagrant ! Pur și simplu așa se prezintă situația, recunoscută chiar și în mediile favorabile până acum, necondiționat, politicii prezidențiale.

O serie întreagă de analiști specializați în politică externă s-au pronunțat asupra gafei prezidențiale fără precedent, cea cu “înțelegerile secrete cu evreii”. Atât de puternic impact a avut, încât a rămas în dezbatere chiar dacă președintele și-a cerut scuze. Deși este prima dată când a făcut-o, problema este departe de a fi rezolvată, pentru că din modul în care s-au derulat evenimentele ulterior, scuzele prezidențiale au părut doar de complezență. O intervenție disperată, astfel încât președintele să scape de furtuna mediatică ce s-a pornit, atât în România, cât și în Israel.

Scuze nu înseamnă în niciun caz să acuzi premierul de secretomanie pentru faptul că a plecat într-o vizită de stat, la invitația omologului său israelian. În același timp, nu se poate vorbi despre scuze sincere, când ceri demisia aceluiași premier care doar a discutat despre mutarea ambasadei la Ierusalim și a convenit cu oficialii israelieni “o întâlnire la nivel de guvern, la care să participe oamenii de afaceri şi investitori israelieni, pentru a adânci legăturile dintre Israel şi România în domeniul comerţului, tehnologiei, investiţiilor cibernetice şi sănătăţii”.

În fața unei probleme de percepție ajunsă la un asemenea nivel, dar și a predispoziției pentru gafe, Klaus Iohannis are o singură soluție, să facă un pas înapoi. Din orgoliu, probabil că nu îl va face, dar asta îl va urmări până la sfârșitul mandatului. Și sincer, nu cred că se va mai simți chiar atât de confortabil !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele a fost servit

Imediat după respingerea revocării procurorului șef DNA de către președintele Klaus Iohannis, instituția iese public cu un dosar ținut la sertar 10 ani. Unul dintre cei vizați este Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe și prieten al lui Călin Popescu Tăriceanu. Nu intenționez să intru în detaliile dosarului, dacă este cu adevărat de anticorupție atunci să își urmeze drumul corect în justiție, fără niciun fel de problemă.

Interesant mi s-a părut faptul că prin acest dosar (conform informațiilor din spațiul public) se poate dovedi, după 10 ani, că Sebastian Vlădescu, prietenul lui Tăriceanu, a luat o șpagă de 1 milion de euro. Cum, rămâne de văzut….

Dacă această informație se va și concretiza în instanță, putem să spunem că avem de-a face cu o performanță în materie de anticorupție. Dar dacă nu, semnificația acestui dosar nu face decât să confirme unul din punctele consemnate de Tudorel Toader ca motive de revocare pentru procurorul șef DNA, și anume dosarele ținute la sertar și scoase la momentul oportun, pentru un interes politic.

De data aceasta, cel servit este chiar președintele României. Și asta pentru că firele dosarului nu se opresc la Sebastian Vlădescu, ci ar duce în final la Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre contracandidații anunțați pentru Klaus Iohannis, în alegerile prezidențiale de anul viitor. Altfel spus, pregătirea președintelui pentru al doilea mandat ar include și dosare, sau amenințarea cu dosare, pentru adversarii săi. Desigur, prin instrumentul numit DNA.

După ce a respins cererea de revocare, președintele Iohannis se poate considera direct vizat și responsabil pentru orice suspiciune, abuz, dezvăluire care vizează activitatea Direcției Naționale Anticorupție.

Schimbând managemenul, el ar fi putut să repare credibilitatea instituției și să susțină instrumentarea dosarelor anticorupție, la nivelul la care există în prezent. A ales să igore însă această realitate, consolidând ideea că de fapt își pregătește propria poliție politică prin care să mai câștige un mandat. Un model cu care ne-am mai confruntat, finalizat dezastruos !

Acesta este doar o parte din cadrul în care, luni dimineață, ministrul Justiției merge la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul Viorica Dăncilă forma finală a sesizării ce va ajunge la Curtea Constituțională, cu privire la refuzul lui Klaus Iohannis de revocare din funcție a procurorului șef DNA. Documentul chiar se face, pentru că așa este corect! Cum am spus, în absența unui președinte realist și patriot, care doar profită de „oportunități politice”, în următorii doi ani țara va fi condusă cu sprijinul judecătorilor constituționali. O lecție pe care o avem de învățat, tocmai ca situațiile de acest fel să nu se mai repete !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Momentul adevărului

Săptămâna viitoare vom înțelege ce înseamnă concret “oportunitate politică” pentru președintele Klaus Iohannis și dacă va alege să folosească acest concept în interes politic personal sau în beneficiul României. Vom afla, așadar, în ce măsură președintele este cu țara sau doar cu el însuși. Acordul privind revocarea procurorului șef DNA, cea mai așteptată și analizată decizie din mandatul lui Klaus Iohannis de până acum, îi va marca pe deplin viitorul politic, și nu doar ca președinte al României. Sperăm că nu și pe al nostru, dar asta este treaba celorlalte instituții din stat chemate să vegheze la aplicarea legii și oprirea abuzurilor, dacă președintele nu va reacționa în acest sens.

Decizia lui Klaus Iohannis are cu adevărat o semnificație specială la nivel de responsabilitate prezidențială, însă o eventuală respingere a cererii de revocare nu va închide absolut deloc acest subiect.

Coaliția aflată la guvernare a dat toate semnalele necesare legate de faptul că va urma și o a treia etapă în procedurile de revocare, aceea de sesizare a Curții Constituționale în cazul unui răspuns negativ al președintelui. În timp ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va aștepta mai întâi decizia de la Cotroceni, după care își va asuma responsabilitatea unei decizii, exprimându-și totodată susținerea pentru ministrul Justiției, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vorbește despre soluția clară a sesizării CCR, având în vedere un conflict între Executiv și președinte. S-ar putea deci să ajungem la concluzia că judecătorii constituționali sunt cei care vor avea de spus ultimul cuvânt, nici măcar Klaus Iohannis

În fața valului de propagandă care va urma în aceste zile, este bine de precizat :

1. Nimeni nu vrea să se oprească lupta împotriva corupției, ci este necesar doar să punem punct poliției politice care ne-a marcat ca țară, cel puțin în ultimii 10 ani.

2. Revocarea nu este un atac personal la procurorul șef Kovesi, ci o reacție profesională și legală, perfect justificată față de abuzurile pe care, în exercițiul funcției, cel puțin le-a tolerat, dacă nu le-a și inițiat.

3.  Doar această decizie de revocare nu va rezolva problemele din sistemul judiciar. Responsabilitățile de reorganizare și restructurare a mecanismelor revin atât ministrului Justiției, cât și Parlamentului și CSM, pentru că adevărata muncă de reconstrucție va începe abia după ce statul legitim își va dovedi autoritatea în fața statului paralel.  

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Șabloanele lui Kovesi și dezvăluirile lui Ghiță

Devine mult mai interesant de urmărit și, eventual de comentat, efectul dezvăluirilor cu privire la fața ascunsă a sistemului de justiție sau a statului paralel, după cel puțin 24 de ore de la producerea lor. Atunci se vede cel mai bine cum, dacă și cât de eficient fucționează mecanismele statului, blocajul instituțiilor și frica celor în măsură să ia decizii. Este acel moment când se instalează o tăcere vinovată și nervoasă, după ce toate lucrurile care trebuiau spuse s-au spus, iar cei prinși în offside nu mai știu cum să se descurce pentru a ieși basma curată din problemă.

Laura Kovesi a asigurat opinia publică, prin multiple declarații, că nu a avut, nu are și nici nu va avea vreodată cea mai mică legătură în plan privat cu „inculpatul fugar Ghiță Sebastian”. Acesta a dovedit însă, prin doi martori ce nu au niciun fel de legătură între ei, jurnalistul Ion Cristoiu și socrul său, Dumitru Cârstea, cum Kovesi a fost chiar la el acasă, la o aniversare. Cu riscul de a genera un precedent, Kovesi tace, deși sunt tot mai multe vocile convinse că de fapt a mințit.

Ca un făcut și fără nicio coincidență, la scurt timp după ce devine foarte credibil și apreciat în spațiul public, confirmând că Laura Kovesi a fost la petrecere, socrul lui Ghiță se trezește cu contul blocat de DNA.  Așa, pur și simplu, fără înștiințări prealabile. Specialiștii afirmă că demersul este un abuz.

La scurt timp, Dan Andronic scrie cum Ghiță i-a povestit într-o seară la Belgrad că i-a dat lui Kovesi 7000 de euro, nu direct, ci prin Florian Coldea și la solicitarea acestuia, ca să-și cumpere mașină. Ghiță confirmă că relatarea este adevărată, Coldea nu spune deocamdată nimic, în timp ce Kovesi, în loc să prezinte imediat toate dovezile că a avut banii necesari să își cumpere mașină fără contribuția nimănui, se enervează, neagă și amenință că va urma căile legale.

În fața acestei desfășurări de evenimente, este important ce fac instituțiile responsabile ale statului după 24 de ore sau chiar mai mult de la derularea faptelor.

Dacă Laura Kovesi, înalt demnitar și garantul luptei anticorupție, nu a prezentat din proprie inițiativă documentele prin care să dovedească fără dubiu cum și-a luat mașina cu bani personali sau din ce motive a decis blocarea contului pentru un martor incomod, de ce nu i se cer explicații instituționale cu privire la toate aceste informații publice ?

De cât timp are nevoie CSM să se autosesizeze, la fel și Parchetul General ? De ce Agenția Națională de Integritate are o viteză remarcabilă când vine vorba despre verificarea oricărui funcționar de stat cu nepotriviri în declarația de avere, iar la procurorul șef Kovesi stă și se uită blocată ?

Interesul public esențial cu privire la aceste evenimente nu este legat de meciul Ghiță – Kovesi, ci se referă la aceeași teorie a precedentului care ne arată un demnitar mai presus de regulile ce se aplică tuturor celorlalți.

Aici este adevărata problemă, pentru care trebuie să plece simultan cu Kovesi, toți cei care îi acordă acum protecție și tratament preferențial.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr