Archive for octombrie, 2008

Există soluţii pentru siguranţa elevilor.

joi, octombrie 30th, 2008

Depinde însă foarte tare de voinţa autorităţilor locale pentru a le pune în practică.

Aşa cum am promis, ieri am organizat o dezbatere, cu toţi cei responsabili pentru siguranţa elevilor, atât în afara unităţilor de învăţământ, cât şi în incinta acestora. Au fost prezenţi majoritatea directorilor unităţilor de învăţământ din Ploieşti, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei municipale Ploieşti, Jandarmeriei şi Poliţiei Comunitare, primarul municipiului Ploieşti (vă mulţumesc, domnule primar, că aţi răspuns invitaţiei şi iniţiativei noastre !!!), consilieri locali de la mai multe partide şi subprefectul judeţului Prahova, dl. Mircea Ioniţă.
Personal am evitat să dau orice fel de conotaţie politică acestei întâlniri, pentru că nu este normal să transformăm siguranţa elevilor din Ploieşti într-un subiect electoral.

1_.jpg

2_.jpg

3_.jpg

4_.jpg

În primul rând am vrut să îi ascultăm pe directorii unităţilor de învăţământ şi să stabilim, împreună cu ei, care este cea mai bună soluţie pentru siguranţa elevilor în zonele din imediata apropiere a unităţilor de învăţământ. Am aflat astfel că unii directori au rezolvat deja problema siguranţei elevilor în interiorul şcolilor, dar zonele din imediata apropiere prezintă în continuare riscuri, în primul rând pentru copii.

În continuare, vă prezint succint concluziile acestei dezbateri şi soluţiile pe care le-am găsit :

1. Poliţia Comunitară trebuie să preia integral responsabilitatea asupra siguranţei în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ din Ploieşti (grădiniţe, şcoli şi licee), pentru că aceastea sunt zonele supuse riscului unei infracţionalităţi sporite, iar victimele sunt elevii. Această soluţie va da un plus de siguranţă atât pentru elevii care vin şi pleacă de la şcoală, cât şi pentru ploieştenii care locuiesc lângă unităţile şcolare.

2. Consiliul Local trebuie să îşi asume măsuri de întărire a Poliţiei Comunitare, atât prin angajarea de personal suplimentar şi instruirea acestuia, cât şi prin asigurarea de dotări suplimentare, cu suplimentarea bugetului. Siguranţa elevilor este o prioritate pentru Ploieşti, iar Poliţia Comunitară este instituţia prin care se poate asigura în mod eficient această politică de siguranţă.

3. Siguranţa în interiorul unităţilor de învăţământ nu poate fi tratată unitar. Aceasta este principala concluzie pe care o putem trage în urma intervenţiilor directorilor de la majoritatea unităţilor de învăţământ prezenţi la dezbatere. Avem exemple unde siguranţa elevilor la interior este asigurată, iar altele în care aceasta a rămas în continuare o problemă. S-au avansat mai multe soluţii care deja sunt în vigoare la unele unităţi de învăţământ : sistem de supraveghere video, mărirea schemei de personal pentru angajarea de paznici, angajarea unor firme de pază şi protecţie, chiar asigurarea bunurilor din unitatea de învăţământ respectivă.

4. Este normal ca pentru paza incintelor şcolare, specialiştii să decidă asupra celor mai bune soluţii, atât din punct de vedere profesional, cât şi financiar. Soluţiile existente trebuie inventariate şi analizate, pentru a vedea care dintre ele şi-a dovedit eficienţa, iar pentru decizia finală trebuie să fie consultaţi inclusiv directorii de şcoli.

Specialiştii decid pentru siguranţa elevilor

marți, octombrie 28th, 2008

În calitate de senator, joi 30 octombrie 2008, în plenul şedinţei Consiliului Local, mă voi adresa consilierilor, cu speranţa că îi voi convinge să acorde responsabilitate totală Poliţiei Comunitare pentru siguranţa elevilor în unităţile de învăţământ din Ploieşti şi în apropierea acestora. În opinia mea, responsabilitate înseamnă inclusiv reorganizarea întregului sistem de siguranţă publică din municipiul Ploieşti şi suplimentarea bugetului alocat Poliţiei Comunitare, astfel încât aceasta să obţină performanţe.

Însă până atunci, consider că a venit momentul ca în această problemă, speculată politic nepermis de mult, să se pronunţe specialiştii şi reprezentanţii unităţilor de învăţământ din Ploieşti.

De aceea, împreună cu Grupul consilierilor PSD din Consiliul Local vom organiza prima dezbatere publică despre siguranţa elevilor din Ploieşti.
Miercuri 29 octombrie 2008, ora 12.30, la sala de 200 locuri a Palatului Administrativ.

Ce vrem să facem :
Am invitat reprezentanţi ai Poliţiei municipale, Jandarmeriei şi Poliţiei Comunitare pentru ca împreună să găsim cea mai bună soluţie de rezolvare a problemei siguranţei în şcoli şi mai ales în apropierea şcolilor.
Am invitat în egală măsură şi directori ai unităţilor de învăţământ din Ploieşti, ca să ne spună unde şi când este nevoie de intervenţia autorităţilor.
L-am invitat şi pe primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.

Trebuie să spun că această întâlnire nu este în niciun caz politică sau electorală. Este o consultare pentru a stabili cum ar fi mai bine să procedăm în această problemă pe care o consider prioritară pentru Ploieşti.

Politică de 50 de bani

luni, octombrie 27th, 2008

Am dat 50 de bani pe Gabriel Sandu. Pe o sacoşă cu Gabriel Sandu.
Recunosc, am dat banii intenţionat, pentru că este prima dată în viaţa mea când văd la vânzare, în alimentară, un produs electoral – sacoşa din imagini.

imag037.jpg imag038.jpg imag039.jpg

Am luat-o de la un magazin din colegiul meu electoral, vis-à-vis de scoala nr. 1. Erau câteva zeci, care se vindeau la concurenţă cu sacoşele Tymbark.

Am stat puţin să mă uit la reacţia celorlalţi cumpărători, care primeau şi ei sacoşa, însă nu îi acordau niciun fel de atenţie. Nu i-a interesat. Cu vânzătoarea a fost mai palpitant. Am întrebat-o dacă nu ştie că n-are voie să vândă produse electorale la alimentară. Mi-a spus sincer că habar n-are, sacoşele le-a adus şeful şi le-a pus la vânzare cu 50 de bani. Şi ea asta face, le vinde. Nu se uită la poze, respectă ce-a spus şeful…

Când a văzut că o cumpăr ca să o am şi nicidecum să o folosesc, m-a rugat să nu-i fac greutăţi. I-am spus că n-am să-i fac, dar aştept bonul de casă. N-avea. La raionul de unde am făcut cumpărăturile nu exista nici bon, nici casă de marcat.
Am plecat. Vânzătoarea îşi făcea mai multe probleme decât titularul de pungă şi “şeful” care le-a adus la vânzare.

PS.
Domnule Gabriel Sandu,
Vă asigur că rândurile de mai sus nu reprezintă un atac politic, iar faptele chiar aşa s-au întâmplat. Nu am exagerat cu nimic. Dacă aveţi nevoie de sacoşă, sper să ne vedem la Parlament ca să v-o restitui.
Intenţia mea a fost să vă fac un serviciu. Dumneavoastră direct, dar şi mie – indirect. Mă interesează foarte tare nivelul competiţiei electorale din Colegiul 5 Senat. Nivelul de inteligenţă, civilizaţie şi eleganţă.

Pe la Ploieşti se obişnuieşte ca atunci când îţi vezi contracandidatul că a coborât foarte jos, la nivel mă refer, te opreşti din drum şi îi atragi puţin atenţia că spiritul de talcioc de provincie nu se potriveşte cu spiritul de Ploieşti.

Asta fac eu acum !

La mulţi ani de Sfântul Dumitru !

duminică, octombrie 26th, 2008

Tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc onomastica le transmit gândurile mele bune, le urez să-şi îndeplinească dorinţele şi să fie fericiţi ! Petrecere frumoasă şi la mulţi ani !

WYLL TV – sâmbătă 25 octombrie 2008, ora 11.00

vineri, octombrie 24th, 2008

Senatorul Daniel Savu va fi invitatul lui Iulian Maxim la emisiunea “Politica în vizor”, difuzată sâmbătă 25 octombrie 2008, între orele 11.00-12.00, la WYLL TV.

Dezbatere pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere

joi, octombrie 23rd, 2008

Vă propun spre dezbatere următoarea idee, pe care intenţionez să o transform într-un proiect de lege, cu toate completările necesare :

Asociaţiile de proprietari, precum şi proprietarii de case pot beneficia de scutire de la plata taxei pentru ridicarea gunoiului menajer pentru o perioadă de şase luni pe an, dacă vor realiza colectarea selectivă a deşeurilor menajere. Ştiţi la ce mă refer : hârtia separat, în recipiente speciale, sticla separat şi PET-urile din plastic la fel. Bineînţeles, gunoiul menajer va fi şi el colectat separat.

Cum se poate face :
Operatorul de salubritate încheie contract cu proprietarul de casă sau asociaţia de proprietari (în cazul blocurilor) pentru 1 sau 2 ani, iar jumătate din această perioadă – adică şase luni în fiecare an – nu va percepe niciun fel de plată. Legea îl va obliga să ofere această facilitate. Condiţia este ca beneficiarul să colecteze hârtia, sticla şi PET-urile separat.
Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, sau se întâmplă sporadic, asociaţia sau proprietarul de casă vor fi taxaţi conform tarifului obişnuit.
Operatorul de salubritate va fi obligat să pună la dispoziţia beneficiarului recipientele necesare pentru colectarea selectivă. În acelaşi timp, operatorul îşi va pune la punct sisteme de reciclare pentru hârtie, sticlă şi plastic, pentru a-şi recupera astfel taxa neîncasată.

De ce este necesară o astfel de lege :
- Pentru că avem nevoie de un cadru foarte bine stabilit astfel încât să menţinem curăţenia. Dacă te vede vecinul că nu separi hârtia de plastic, vine şi îţi atrage atenţia, pentru că nu vrea să plătească în plus, dacă poate beneficia de un serviciu gratis.
- Pentru că, trebuie să recunoaştem, românul are nevoie să primească un bonus sau o gratuitate, şi în acest fel va fi stimulat să înveţe să respecte reguli.
- Pentru că mi se pare de neacceptat faptul că, în prezent, dacă ai maculatură acasă (sunt sigur că toţi vă loviţi de ea) trebuie să te duci tu să o depui la un centru de reciclare, în loc să vină un operator specializat să o ridice. La fel se întâmplă cu recipientele din sticlă şi plastic.
- Pentru că firmele de salubritate fac bani, suficient de mulţi bani, încât să îşi permită să ofere comunităţilor unde activează – un sistem civilizat de colectare selectivă a deşeurilor menajere.
- Nu în ultimul rând vom avea o soluţie pentru maculatura pe care o găsim în cutiile poştale, şi răspund aici mai multor mesaje pe care le-am primit de la ploieştenii enervaţi de acest fenomen.

Ideea prezentată nu este nicidecum un text de lege finalizat.
Este doar o iniţiativă pe care o supun dezbaterii ploieştenilor.
Bineînţeles că mă aştept la puncte de vedere pro şi contra, însă cred că orice completare este binevenită, astfel încît să facem împreună o lege bună.

PSD Prahova a depus candidaturile pentru colegiile uninominale

luni, octombrie 20th, 2008

În această dimineaţă, împreună cu ceilalţi colegi din PSD, am depus candidaturile pentru colegiile uninominale din Prahova.
Suntem primul partid din judeţ care a făcut acest lucru.
Voi candida pentru Senatul României în colegiul uninominal nr. 5 din Ploieşti, care cuprinde cartierele Mihai Bravu, Bereasca, Bariera Unirii, Democraţiei, Bariera Bucureşti, Sud (Eminescu şi Rudului), Vest, Malu Roşu, zonele Cantacuzino, Cioceanu şi Enăchiţă Văcărescu.

Trăim în ţara nimănui. Citiţi şi vă cruciţi !

duminică, octombrie 19th, 2008

„La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a fost desfăşurată de către poliţişti în timpul campaniei electorale şi în perioada scrutinului electoral pentru alegerile locale din acest an o gamă diversă de activităţi specifice”.

sau

„Pentru asigurarea unui climat de ordine şi legalitate a procesului electoral, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova s-a întocmit un plan de măsuri propriu ce a vizat atât perioada premergătoare campaniei electorale, cât şi procesul de votare”.

sau

„Pe timpul campaniei electorale şi a celor două tururi de scrutin, lucrătorii de poliţie s-au implicat activ în soluţionarea operativă şi legală a tuturor sesizărilor şi reclamaţiilor primite.” (…) “Ca reclamanţi în aceste sesizări se regăsesc persoane aparţinând întregului spectru politic angajat în cursa electorală pe raza judeţului Prahova”

Ce părere aveţi ? Cum poate cineva să scrie aşa ceva ?
Nu, frazele nu sunt din vreun ziar “Scânteia” de acum 20 de ani, deşi stilul se potriveşte perfect. Ele aparţin ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, un liberal care vrea să ne convingă de faptul că în iunie 2008 am avut alegeri corecte, în care nu s-a dat mită electorală, nu s-au cumpărat voturi, nu au fost calomnii, nu s-au dat telefoane otrăvite, în care alegătorii au fost dezinformaţi că s-a schimbat secţia unde urmau să voteze…şi că noi am văzut alt film.

Aici găsiţi răspunsul integral primit de la ministrul de interne la interpelarea pe care am adresat-o în septembrie 2008, unde am prezentat mai multe fapte petrecute în Ploieşti la alegerile locale ce contravin legislaţiei electorale.

INTERPELARE RĂSPUNS

interpelare_9908.jpg raspuns_interpelare.jpg

 

 

Nu ştiu ce părere o să vă faceţi după ce citiţi mai ales răspunsul, însă eu am 2 puncte de vedere. Ca cetăţean, cred că ministrul şi întreg aparatul pe care îl are în subordine m-au tratat cu totală lipsă de respect, dar ca senator sunt convins că am de-a face cu un ministru incompetent, care coordonează un sistem ce nu poate şi sunt convins că nici nu vrea, să asigure respectarea legii.

În plus, am aflat cu această ocazie că atunci când depui o sesizare la poliţie pentru nerespectarea legii, poliţistul ia în consideraţie şi ce orientare politică ai sau dacă eşti membru de partid. Din răspunsul ministrului înţeleg că se face şi o statistică în acest sens, altfel de unde ar fi ştiut că s-au depus sesizări de la “persoane aparţinând întregului spectru politic angajat în cursa electorală pe raza judeţului Prahova” ?

Sunt curios, reclamaţiile de la PD-L ce răspuns au primit ?

Aşadar, avem următoarea situaţie : Ştim cu toţii că la alegerile locale s-a încălcat legea electorală. Există exemple şi dovezi. Am sesizat acest lucru ministerului cu atribuţii şi competenţe directe. Ministrul mi-a răspuns că “mi s-a părut, poate ar trebui să mă gândesc mai bine…”

În plus, există o serie întreagă de probleme pe care le-am ridicat în calitate de senator şi la care ministrul de interne NU A RĂSPUNS :

- Prezentarea unui raport asupra situaţiilor în care Poliţia Română s-a autosesizat, pe baza sistemului intern de informaţii, şi rezultatele anchetelor derulate.
- Poliţia Română ar trebui să ia măsuri pentru a preveni generalizarea fenomenului de mită electorală, în perpectiva campaniei pentru alegerile parlamentare ;
- Comandanţii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie ar trebui să se implice astfel încât să asigure respectarea legalităţii în perioadele electorale ;

Acestea sunt motivele pentru care am spus şi susţin: “Trăim în ţara nimănui! Respectarea legii a devenit o chestiune facultativă şi singurul lucru după care ne mai putem orienta este bunul nostru simţ şi buna credinţă”.

Ce soluţie propun:
Şefii Poliţiei din Prahova, atât cei de la judeţ – cât mai ales cei de la Poliţia municipiului Ploieşti – ar trebui să plece acasă, să fie demişi sau să îşi dea demisia, (treaba lor ce soluţie aleg…) pentru că ori trăiesc pe altă lume, ori îşi bat joc de lege, de meseria lor şi de reperul de echilibru pe care ar trebui să îl reprezinte.

Se putea întâmpla oricui. Important este ce facem !

miercuri, octombrie 15th, 2008

Fiul meu care învaţă în clasa a V-a la Şcoala nr. 25 (Mathias Berthelot) din Ploieşti a fost atacat aseară, în jurul orei 18.30, pe stradă, după ce a ieşit de la cursuri. Doi tineri, care nu păreau mai mari de 14 ani, i-au cerut bani şi, pentru că nu i-au primit, l-au alergat pe stradă şi au aruncat cu pietre după el. L-au lovit şi l-au speriat.
NIMENI NU A INTERVENIT. A SCĂPAT DOAR PRIN FUGĂ.

În locul fiului meu sau în acelaşi timp cu el, orice elev din şcoală putea fi atacat. Cei doi tineri agresori cu asta se ocupă de câteva zile. Cu buzunarele pline de pietre, aşteptă copiii care ies singuri din curtea şcolii, îi ameninţă ca să le ia banii sau orice alte bunuri. Până acum nu au atras atenţia pentru că s-au ascuns după grămezile de moloz care au rămas de la asfaltarea terenului de sport. Nimeni nu a făcut nimic, pe nimeni nu interesează.

Acestea sunt faptele. Vi le spun în primul rând ca tată, pentru că m-am întrebat CE POT SĂ FAC ÎNTR-O SITUAŢIE DE ACEST FEL. Ce soluţie stă la îndemâna mea, ca părinte, să rezolv această problemă, în condiţiile în care agresiunea se poate repeta şi în această seară, iar victimă poate fi din nou fiul meu sau orice alt elev din şcoală.

Aici intervin defecţiunile în sistem. Aici apare amatorismul şi lipsa de responsabilitate prin care o problemă deosebit de importantă, poate cea mai importantă la ora actuală în Ploieşti – SIGURANŢA COPIILOR PE STRADĂ – este lăsată la voia întâmplării.

Ca părinte, trebuie să depun o plângere pentru că fiul meu a fost agresat pe stradă de indivizi necunoscuţi. UNDE DEPUN PLÂNGEREA ? Dacă sunt cât de cât informat, ştiu că aş putea avea trei variante : Poliţia Comunitară, Poliţia Municipiului Ploieşti sau Jandarmeria.
Pe care să le aleg ? De unde să ştiu care este instituţia competentă să intervină în zona de nord a Ploieştiului, în apropierea Şcolii 25 ?

Dar ce fac dacă nu ştiu cui ar trebui să mă adresez ?
Aş putea să sun la Primărie, pentru că primarul este responsabil să asigure ordinea şi liniştea locuitorilor. Aşa spune legea. Primăria mă trimite însă la Poliţia Comunitară şi Poliţia Comunitară la Jandarmerie.
AŞA ESTE PLIMBAT CETĂŢEANUL DE LA ANA LA CAIAFA, în timp ce problema, în esenţa ei, rămâne tot nerezolvată, iar copiii sunt agresaţi pe stradă în continuare.

Presupunem că şcoala ar fi fost păzită cu o firmă de security, aşa cum doreşte să facă primarul, sau chiar de paznici angajaţi de părinţi. Trebuie să ştiţi că agentul de pază al oricărei firme NU ARE COMPETENŢĂ SĂ INTERVINĂ ÎN AFARA PERIMETRULUI ŞCOLII, NU POATE IDENTIFICA AGRESORII, ÎN SPECIAL PE CEI MINORI. Ori în incinta unităţii de învăţământ sau în curtea şcolii se întâmplă mai rar incidente şi atacuri de acest fel.
Cu alte cuvinte, Primăria vrea să asigure pază doar în locurile cele mai puţin periculoase.

Pe de altă parte, Poliţia Comunitară poate interveni oriunde, deţine logistica necesară pentru situaţii de urgenţă şi prin lege, are competenţa să reţină şi să identifice minorii infractori.

Acesta este motivul pentru care susţin că siguranţa în perimetrul şcolilor, în prezent o prioritate pentru Ploieşti, trebuie asigurată de Poliţia Comunitară, de oameni care cunosc fenomenul infracţional, nu de avocaţi şi consilieri locali – proprietari de firme de pază, contabili sau politicieni.

Dacă o firmă de pază şi protecţie nu îşi face treba, nu mă încălzeşte cu nimic faptul că Primăria o dă în judecată şi îi cere daune. Importantă este responsabilitatea sau competenţa pe care firma respectivă o poate avea, prin lege.

Luni 13 octombrie am scris că este o idee năstruşnică să asiguri paza şcolilor cu voluntari. Cred că este cazul să revin cu o completare. Este o lipsă de bun simţ să tranformi spiritul civic care poate funcţiona în astfel de situaţii, în campanie electorală. Cât timp părinţii stau cu grijă că s-ar putea să nu le mai ajungă copiii în siguranţă acasă, cât timp Primăria (pentru că are responsabilitate directă) nu face nimic concret astfel încît copiii să nu mai fie atacaţi pe stradă, recunosc, orice soluţie merită să fie luată în seamă, chiar şi paza cu voluntari. Dar nu voluntari îmbrăcaţi în culori de partid, care îşi asumă apartenenţa politică.

Pentru că sunt cei mai afectaţi, părinţii vor rezolva cu propriile lor mijloace această problemă, aşa cum am de gând să fac şi eu în perioada următoare.

17 Octombrie 2008 : Le mulţumesc cadrelor didactice de la Scoala nr. 8 care m-au ajutat să îi identific pe agresori.

Prima săptămână de campanie electorală

marți, octombrie 14th, 2008

Se strâng politicienii la televiziuni, semn de campanie electorală.
Săptămâna trecută, am văzut tot felul de strategii pentru impresionarea electoratului-telespectator, de la politicianul care vrea să pară “şmecheraş de cartier” şi devine suficient de obraznic sau nepoliticos pentru a se încadra în rol, până la politicianul “vedetă”, arogant şi important, celebru mai mult pentru ceea ce spune şi deloc pentru ce face. Au mai fost şi alţii care au refuzat confruntarea directă, dar au făcut balet cu vorbe la altă televiziune, unde s-au simţit confortabil pentru că nimeni nu i-a contrazis….
Tehnici de campanie…

Să fiu sincer, m-am întrebat permanent de ce oamenii obişnuiţi s-ar uita la noi, politicienii, şi nu ar schimba imediat pe alt canal pentru că, parcă aşa am auzit, n-avem un grad ridicat de încredere.
Cred că pentru început, ploieştenii s-au uitat din curiozitate ca să vadă de ce suntem în stare, ce avem în cap.
Am fost şi eu la televizor în aceste zile, cred în ceea ce am spus, dar pot să îmi iau şi libertatea de a fi telespectator, ca să spun direct cu ce nu sunt de acord.

Parlamentarul ales pe vot uninominal nu poate fi doar un producător de legi, aşa cum am văzut că susţin politicienii care şi-au făcut un stagiu întreg de 4 ani în Parlament. Între justficarea că ai zeci de mii de proiecte de legi care stau degeaba în sertare şi faptul că ai bătut cu piciorul străzile din colegiul unde candidezi, personal prefer a doua variantă. Asta nu înseamnă că legile nu sunt importante, însă centrul de greutate pică acum pe disponibilitatea pe care o ai sau nu, de a te preocupa direct de priorităţile oamenilor.

Convingerea mea este că parlamentarul ales prin vot uninominal are ca scop principal să rezolve problemele celor care l-au ales. Dacă e nevoie pentru asta să dea de lucru primarului, să îl critice sau să pună presiune pe el, atunci acest lucru trebuie să se întâmple. Primarul are libertatea să facă şi el acelaşi lucru, să ceară parlamentarului să susţină oraşul. Indiferent dacă vor colabora sau se vor monitoriza reciproc, este bine pentru Ploieşti.

Nu sunt de acord ca un candidat să evite să dea explicaţii despre ce a făcut în viaţă, din ce trăieşte şi cu ce se ocupă în prezent. De la aceste “mici amănunte” ar trebui să începem orice dezbatere televizată. Nu poţi să te prezinţi ca “fost…”, e o lipsă de respect faţă de alegători şi contracandidaţi.

Tot la televizor, am văzut cum un candidat a încercat să-şi pună la punct profesorul, la adapostul siglei de partid, pe principiul că “acum suntem politicieni, ne permitem orice…”. Nu credeam că cineva poate să coboare atât de jos competiţia politică …

Şi nu în ultimul rând, nu sunt de acord ca informaţiile despre infracţiunile comise, girate sau acceptate de politicieni, mă refer concret la mita electorală, să nu fie transmise clar telespectatorilor. Dacă tu, ca ziarist, ai informaţia că un candidat a promis bani de pensie oamenilor amărâţi din colegiu, atunci trebuie să spui cine a făcut acest lucru, ca să îi faci pe telespectatori să înţeleagă cât de josnic este să speculezi sărăcia ca să stângi voturi.