Primarul-karaoke

Alegerea primarului dintr-un singur tur, lege respinsă la Senat, dar care a trecut de Camera Deputaţilor, este de fapt un rabat de la legile democraţiei, o scuză pe care puterea actuală a găsit-o pentru a manipula şi programa rezultatele alegerilor ce vor avea loc peste un an. Avem de-a face cu o lege proastă, care va afecta interesul general al unei localităţi, chiar cu riscul de a satisface vreun partid. În acest mod, simplificând lucrurile, facem paşi hotărâţi pentru alegerea primarului prin karaoke: batem din palme pentru fiecare candidat, vedem cine primeşte mai multe aplauze şi, în final, acela devine primar.

Dacă ne raportăm la situaţia înregistrată în Ploieşti acum trei ani, la alegerile locale din 2008, constatăm că un primar poate fi ales foarte simplu chiar şi cu mai puţin de 15% dintre alegători, ceea ce nu îi oferă deloc legitimitatea necesară funcţiei, dacă este demn de ea.

Primarul ales dintr-un singur tur înseamnă, în acelaşi timp, optimizarea electoratului întreţinut timp de patru ani, cu sacoşa, cu excursia, etc… Conştient sau nu, asistaţii electorali, precum şi acele categorii sociale care ştiu că li s-au tolerat fapte sau comportamente la limita legii, vor ajunge cu siguranţă la vot, tocmai ca să poată păstra starea de lucruri actuală.

Practic, nu se curăţă nimic, nu se corectează nimic prin noua lege ! Este însă de aşteptat o reacţie a străzii, un echilibru necesar din partea celor care înţeleg că, atunci când stai acasă şi nu ai o reacţie, mult prea scârbit de politică pe drept cuvânt, nu faci altceva decât să-i ajuţi pe cei care au furat până acum, să fure în continuare.

După patru ani în Senatul României, pot să spun că nevoia oamenilor de a fi conştientizaţi de ce li se întâmplă reprezintă, din punctul meu de vedere, un motiv suficient pentru a continua. Este un sfat pe care l-am primit de la un preot înţelept : “Este un păcat ca cei care au mai multă minte în cap să o folosească numai pentru ei !“. Îi sunt recunoscător !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

1 Thought.

  1. lasa-ma sa te contrazic pe tema asta Dane este f bine ca alegerea primarului sa se faca intr-un singur tur de scrutin..Dau exemplu in acest sens SUA si Canada (doua tari care nu pot fii banuite ca fiind nedemocratice)unde asa se alege primarul..acest lucru in primul rand il face pe alegator sa fie mai respnsabil (si de asta ducem lipsa) cand voteaza nu mai votezi „la Misto” ca oricum cine vreau eu va fii in turul 2 si il votez atunci iar in al doilea rand cheltuieli reduse la jumatate banii economisiti ..in plus in turul 1 candidatii cu sanse nici nu-si bat capul sa faca o campanie adevarata sa iasa sa spuna proiecte pt ca oricum turul 2 conteaza..eu cred ca e bine este un exercitiu de democratie binevenit..problema lor a celor de la PDL este de fapt strict materiala e greu sa dai doua randuri de cadouri electorale mai ales ca avem peste un an de cheltuit miliarde sa pastram puterea

Comments are closed.