UNPR-ul care mai racolează câte ceva

N-am înţeles cum un personaj politic, dincolo de vocaţia de trădător, poate să plece din partidul lui, oricare ar fi acela, şi să se ducă la o formaţiune de 1%. Indiferent de enervarea pe care i-a cauzat-o o situaţie sau alta în propria lui echipă, cum poate un primar sau un parlamentar să se lase prostit în asemenea hal încât să-şi abandoneze personalitatea şi convingerile, pentru a se transforma într-un număr sau un vot în plus pentru un partid despre care, afirm cu toată convingerea, numai gura e de el şi votul la comandă ?

Cei care sunt mai vechi în astfel de practici, adică primii care au plecat la UNPR într-o cruntă bătaie de joc faţă de votul din 2008, după ce s-au prins cam cum stă treaba în partidul unde doar se execută ordine, vor acum să se întoarcă . Pe ascuns, fac şi un lobby puternic în acest sens. Dar cum poţi să primeşti înapoi un trădător ?

Partea bună a acestor mişcări, pentru că există şi o parte bună, este că partidele-satelit se pregătesc să se anuleze reciproc. În timp ce UNPR-ul se umflă artificial înainte de alegeri, “prietenii” de la UDMR pierd proporţional din influenţă la masa unde se fac cărţile. De aici până la scandal nu mai e decât un pas, iar rezultatul, ceva curăţenie în plus.

Extrem de interesant şi încurajator mi se pare faptul că, spre deosebire de politicieni, militarii nu se lasă înşelaţi. Ei nu cred în UNPR, deşi ministrul Apărării se identifică practic cu acest partid. Din instinct sau din ştiinţă, foştii şi actualii militari ar trebui poate să le ţină cursuri, măcar primarilor, despre cum să nu se lase învăluiţi în promisiuni sau cum să nu înveţe vocaţia trădării.

Armata are mândria ei şi zău dacă n-ar trebui să înceapă să îi înveţe şi pe alţii!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr