De ce fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, nu a devenit șomer ?

De ce Sorin Blejnar nu este astăzi șomer, așa cum s-ar fi întâmplat cu orice funcționar al statului care nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu trasate de șeful său ierarhic, în cazul de față premierul României ?

De ce în condiții de ineficiență dovedită, pentru Sorin Blejnar s-a inventat totuși un departament special, cel al controlului marilor averi, despre care nu se știe foarte clar cu ce scop a fost înființat, dar care îi va permite în continuare să apese pârghii politice și financiare, în același spațiu unde deține controlul, adică la sediul ANAF ?

Toate acestea se întâmplă pentru că actuala putere nu are niciun interes să îl scoată pe Sorin Blejnar din sistem, în condițiile în care fostul șef al ANAF este chiar placa turnantă a mecanismului care produce bani pentru PDL. Dispare creierul, dispar și banii ! Și atunci, în ciuda evidențelor de poveste cusută cu ață albă, Sorin Blejnar trebuia păstrat !

În spatele așa-zisei fermități a premierului Ungureanu, cel care l-a demis pe Blejnar pentru că nu a adus bani din evaziunea fiscală, descoperim în realitate o punere în scenă pentru protecția acestuia. Ca evoluție în timp, procedurile coincid cu mandatul lui Ungureanu. Mai întâi au fost promisiuni că Blejnar va fi ținut în funcție doar dacă va produce bani, pentru ca apoi să fie scos elegant din atenția opiniei publice, protejat, lăsat să lucreze în liniște, undeva în plan secund, acolo unde vizibilitatea este mai redusă, dar eficiența mai mare. A scăpat de responsabilitatea combaterii evaziunii fiscale, dar a fost pus să se lupte cu bogații care nu plătesc impozite. Ce resurse de propagandă, cum o să ne arate Blejnar de ce nu o ducem noi bine și cine sunt vinovații pentru că bugetul nu mai are bani !

De ce nu s-a ocupat de asta până acum? Pentru că nu a fost nevoie de un astfel de teatru, mecanismele de produs bani în vămi funcționau, partidul era alimentat și toată lumea era mulțumită.

Chiar dacă din 2010 nivelul de creștere continuă a evaziunii fiscale a fost recunoscut în rapoartele oficiale, nu există până astăzi niciun fel de explicație : cine a făcut evaziune, cu sprijinul cui, dar mai ales de ce a fost tolerată această stare de lucruri ?

Corpul de Control al primului ministru nu există pentru Sorin Blejnar ! Chiar dacă a fost revocat, pe Blejnar nu îl controlează nimeni, deși asupra lui continuă să planeze mult prea multe suspiciuni.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr