REVANŞA

Campania electorală care se apropie din punct de vedere tehnic, dar se manifestă deja în reacţiile oamenilor, va fi un prilej de revanşă pentru românii care şi-au văzut votul ignorat la Referendum. Din acest punct de vedere, indiferent ce spune propaganda PDL, campania electorală va fi despre Traian Băsescu şi sistemul corupt pe care acesta l-a propagat oriunde în ţară.

Recent am fost întrebat dacă ştiu cine vor fi contracandidaţii pe colegiul 2, acolo unde mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat de senator. Vor exista, cel mai probabil, însă rămâne de văzut dacă voi avea adversari care intră în bătălia electorală pentru a se reprezenta pe ei înşişi sau vor candida pentru a duce mai departe sistemul propagat de Traian Băsescu, în numele unei formaţiuni politice.

Indiferent de siglă, PDL, ARD, PPDD, numitorul comun este acelaşi – cine acceptă o candidatură pentru una dintre aceste formaţiuni politice îl reprezintă de fapt pe Traian Băsescu şi merită să fie tratat ca atare.

La evenimentul de lansare a candidaţilor USL, într-o atmosferă de solidaritate pe care foarte rar mi-a fost dat să o trăiesc, şi acolo nu erau doar membrii USL, cineva a spus de la tribună, foarte inspirat, că manifestarea este reprezentativă în proporţie de 1 la 100 pentru cei care au votat la Referendum. Adică fiecare dintre cei prezenţi în sală reprezenta alte cel puţin 100 de voturi care au pus ştampila pe DA la Referendum.

Acesta va fi punctul de pornire, despre asta vom avea de discutat, de analizat şi inclusiv de votat în campania electorală.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr