Cum şi de ce se implică Băsescu în campania electorală

Cine votează PDL (sau ARD, noua formulă sub care se ascund democrat-liberalii) îl susţine de fapt pe Traian Băsescu şi tot ce a reprezentat el în România din 2004 şi până în prezent. Este cea mai importantă dintre concluziile pe care le putem avea în urma reprezentaţiei pe care Traian Băsescu a oferit-o aseară în faţa întregii ţări, în noua calitate pe care şi-a asumat-o, aceea de şef de campanie al PDL şi principal comunicator al acestui partid.

Traian Băsescu lucrează pe faţă pentru PDL şi vorbeşte într-o tentativă disperată de a-şi salva partidul de la dezastru, încearcând să mai dea speranţe militanţilor şi candidaţilor care, lipsiţi total de credibilitate, nu ştiu pentru ce să mai lupte şi ce să promită. În prezent, oamenii lui Băsescu nu mai au nicio miză. Ca să nu ajungă “şeful nimănui”, i-au cerut să se implice politic pentru susţinerea partidului, cel mai probabil în ultima sa campanie electorală, chiar dacă depăşirea prerogativelor prezidenţiale este şi acum evidentă.

Incertitudinea întreţinută în primul rând de Traian Băsescu cu privire la desemnarea lui Victor Ponta ca premier reprezintă în prezent singurul argument de putere pe care preşedintele îl mai poate invoca. Doar aşa mai poate mobiliza electoratul de 10-20% pe care întreg ARD-ul îl mai are. În realitate însă, Băsescu se pregăteşte să îi înşele chiar şi pe ai lui, pentru că ştie foarte clar că o nouă suspendare îi va fi fatală. De aceea, Victor Ponta va fi premier şi după alegerile din 9 decembrie, indiferent dacă acest lucru va fi pe placul preşedintelui sau nu.

Este incredibil cum discursurile pe care le auzim în aceste zile din partea PDL depăşesc cu mult limita realităţii. Mă uit la oamenii care rostesc fără jenă fraze mincinoase şi nu reuşesc să înţeleg de unde atâta tupeu şi înverşunare …pentru o poziţie în care nu vor putea face nimic !

Nu vor putea duce la îndeplinire niciuna dintre promisiunile tipărite frumos pe care le găsiţi în cutiile poştale sau la intrarea în casă, pentru simplul motiv că nu au voturile necesare. Niciun reprezentant al PDL sau ARD (cum vreţi să le spuneţi) nu vrea să-şi schimbe discursul, niciunul nu îşi recunoaşte greşelile şi n-am auzit până în prezent ca cineva să explice de ce timp de 4 ani, cât au fost la putere, nu au făcut nimic din ceea ce promit că vor face de-acum încolo.

Ei îl au doar pe Traian Băsescu şi asta spune tot despre modul în care se prezintă la alegerile din 9 decembrie !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr