Codul de onoare intră în vigoare pentru “scandalul pensiilor militare”

Cine a greşit prin deciziile luate în ceea ce numim “scandalul pensiilor militare” trebuie să plătească, indiferent dacă este ministru, politician, personal militar sau tehnic. Din punctul meu de vedere, ar trebui să existe un cod de onoare, potrivit căruia ministrul este direct responsabil pentru corectitudinea acţiunilor derulate în ministerul respectiv, cu atât mai mult cu cât acestea vizează sute de mii de oameni.

Îmi place să cred că până la urmă va funcţiona codul onoarei şi în ceea ce priveşte Ministerul Apărării, care se dovedeşte acum responsabil sau cel puţin vizat de calculul greşit al câtorva mii de pensii ale fostelor cadre militare, în anii 2010 şi 2011. Dacă se vor dovedi reale informaţiile legate de existenţa unor documente false în ceea ce priveşte calculul pensiilor militare, atât al celor majorate, cât şi al celor micşorate, ceea ce echivalează cu infracţiunea de fals şi uz de fals, problema nu poate fi închisă doar printr-o recalculare sau cu o nouă lege care să corecteze inechităţile din trecut.

USL a promis că vinovaţii din guvernele PDL vor plăti pentru dramele pe care le-am trăit sau la care am fost martori. Cred că este momentul să concretizăm acest fapt şi acum, inclusiv printr-o decizie politică !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr