Senatul a aprobat o comisie de anchetă în cazul magistratului Corneliu Bârsan. M-am abţinut ….

…deşi aş fi votat direct împotrivă, dacă iniţiativa nu ar fi aparţinut unui senator USL. În această situaţie, este de datoria mea să dau nişte explicaţii, atât asupra votului, cât şi pentru a aduce unele clarificări într-un domeniu în care foarte mulţi îşi dau cu părerea, fără să deţină un minim de cunoştinţe sau informaţii necesare.

În ultima vreme, în spaţiul public s-au vehiculat informaţii despre cele “58.000 de mandate de siguranţă naţională privind interceptările telefonice în cursul anului 2012”, lăsând să se înţeleagă că mandatele de acest fel sunt folosite pentru a asculta cetăţenii, după bunul plac al SRI. Total fals şi cu consecinţele unui prejudiciu de imagine nemeritat pentru această instituţie. În cursul anului 2012 au fost aproximativ 3.400 mandate de siguranţă naţională, ceea ce reprezintă doar 9 % din totalul celor peste 38.000 de autorizaţii de interceptare aprobate de judecători. Acesta este numărul real. Cifra de 58.000 se referă la numărul posturilor interceptate în cadrul acestor autorizaţii. Pe înţelesul tuturor, diferenţa între 58.000 şi 38.000 provine din faptul că o persoană căreia i s-au restrâns temporar drepturile fundamentale deţine mai multe numere de telefon.

Trebuie să precizez că principala confuzie pleacă de la faptul că SRI este operator unic de interceptare, atât pentru cele 3.400 mandate de siguranţă naţională, cât şi pentru restul autorizaţiilor de interceptare, care sunt eliberate la cererea Ministerului Public, DNA, DIICOT, etc…

În timp ce mandatele pentru interceptare privind siguranţa naţională parcurg mai multe etape obligatorii de verificare şi decizie până ajung pe masa judecătorului, fiind aproape imposibilă obţinerea unui astfel de mandat fără indicii temeinice privind starea de pericol în care s-ar afla siguranţa naţională, restul autorizaţiilor de interceptare parcurg etape ce ţin în principiu doar de cererea procurorului şi avizarea judecatorului. Sper ca acum să fie mai clară diferenţa între mandatele de siguranţă naţională şi autorizaţiile de interceptare… Personal, am reflectat asupra numărului mare de autorizaţii de interceptare şi nu am găsit altă explicaţie, de ce procurorii au solicitat şi judecătorii au aprobat, decât simplul fapt că legea permite.

Acesta este contextul în care, senatorul PNL, Sorin Roşca Stănescu, a solicitat înfiinţarea unei “Comisii de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranţă naţională”. După apariţia în media a judecătorului Bârsan, care a reclamat o încălcare a drepturilor sale fundamentale, Comisia de control asupra activităţii SRI s-a autosesizat şi a cerut explicaţiile necesare conducerii Serviciului. Din răspunsul primit şi citit ieri în plen de preşedintele Senatului, domnul Crin Antonescu, a reieşit foarte clar că nu a existat un mandat de siguranţă naţională solicitat de SRI în cazul magistratului Corneliu Bârsan, ba mai mult, acesta nu a făcut obiectul niciunui fel de verificări informative din partea SRI.

Din expunerea de motive a senatorului liberal, am constatat că, de fapt, domnia-sa doreşte o comisie de anchetă în cazul extins al familiei Bârsan, în condiţiile în care soţia judecătorului, doamna Gabriela Bârsan, este cercetată într-un dosar al DNA, despre care puteţi citi detalii aici .

Practic, această comisie de anchetă ar trebui să-şi propună să audieze, în lipsa suspectului de serviciu (SRI), pe acei procurori care au îndrăznit să ceară, precum şi pe judecătorii care au aprobat interceptarea doamnei Bârsan într-un dosar al DNA. Aceasta în condiţiile în care, potrivit legii, procurorii pot fi traşi la răspundere de Inspecţia Judiciară, CSM şi secţia de procurori din CSM, fiind subordonaţi ierarhic în cadrul Ministerului Public.

Membrilor comisiei de anchetă le revine astfel sarcina de a se pronunţa asupra acestui caz, probabil doar în baza audierilor familiei Bârsan, şi nu prin extinderea demersurilor de investigare la toate instituţiile implicate, deoarece nu au competenţa legală pentru a chema procurorii la audieri. Din punctul meu de vedere, această abordare ar constitui o imixtiune a legislativului în chestiuni ce ţin de Parchet şi de o anchetă în curs, situaţie absolut imposibilă dacă se respectă principiul separaţiei puterilor în stat.

Trebuie să precizez că, de-a lungul anilor, de când sunt senator, foarte mulţi cetăţeni au considerat că li s-au făcut nedreptăţi prin sentinţe judecătoreşti şi mi-au cerut să aduc problemele lor personale în dezbaterea Parlamentului. Tuturor le-am explicat că un parlamentar nu poate emite păreri asupra unor sentinţe judecătoreşti sau asupra unor decizii ale procurorilor. Mai mult, le-am invocat prevederile incluse în Regulamentul Senatului României care, la articolul 159 precizează că : “În plenul Senatului nu pot fi formulate întrebări care privesc probleme de interes personal sau particular, întrebări care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau care pot afecta soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată, care urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice sau tehnice ori care privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice”.

Tocmai de aceea, voi urmări cu multă atenţie activitatea Comisiei de anchetă condusă de senatorul Sorin Roşca Stănescu şi, în acest context, mă întreb de ce Comisia nu şi-ar propune să verifice toate autorizaţiile de interceptare emise anul trecut, pentru ca în final să se pronunţe dacă acestea au avut temei sau nu.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr