Despre obiectivele USL în 2014 şi finalul epocii Băsescu, într-un interviu pentru www.ph-online.ro

Daniel Savu: ”În anul 2014 veţi avea parte de vârful de manifestare a regimului Băsescu

Preluare www.ph-online.ro

PH-online: După o perioadă grea pentru USL, liderii Uniunii s-au întâlnit şi au adoptat un pachet de măsuri care ar trebui să revigoreze această construcţie politică. Sunt ele suficiente?

Daniel Savu: 2013 a fost un an de funcţionare a USL-ului la nivel naţional pe care l-aş caracteriza ca fiind mai fierbinte în unele momente, prin declaraţii de ambele părţi, care au tensionat un pic relaţiile din USL. Ca în orice familie, nu toate lucrurile sunt întotdeauna perfecte. Cel puţin către sfârşitul anului, cred că s-au ridicat la cea mai înaltă temperatură şi la cele mai înalte cote. Foarte mulţi oameni din USL, dar şi din afară, mă refer aici la simpatizanţi, au fost destul de derutaţi. Eu sunt un senator care se întâlneşte cu foarte multă lume pe stradă şi pot să vă spun că spre sfârşitul anului, întrebarea ”Ce se întâmplă cu USL-ul?” revenea obsedant. Momentul de impas a fost depăşit, cred că înţelepciunea de care au dat dovadă ambii lideri naţionali ai USL, atât domnul Ponta, cât şi domnul Antonescu, a făcut să se închidă la momentul oportun această stare de tensiune.

Măsurile care s-au luat după întâlnirea liderilor USL din ianuarie au consfinţit că de fapt scopul pentru care s-a constituit USL-ul a fost lupta împotriva PDL şi a lui Traian Băsescu. În prezent, bătălia nu este încheiată. Cred că decizia a fost înţeleaptă şi modul în care au fost spuse lucrurile oferă pentru USL un an 2014 liniştit. Urmărim să ne îndeplinim obiectivele politice pe care ni le-am asumat.

Din punctul meu de vedere, nu ne putem referi doar la câştigarea alegerilor, pentru că asta ar fi cronica unei victorii anunţate. Este greu de crezut că, în momentul de faţă, cineva mai poate schimba în România trendul votului, în favoarea PDL-ului. Practic, PDL-ul aproape urmează paşii pe care i-a făcut PNŢCD. Cam acolo se duce, fără conducători, cu conflicte interne. Nu au niciun lider reprezentantiv, iar Băsescu nu mai vorbeşte pentru PDL, în general, ci pentru el sau pentru Mişcarea Populară, pe care oricum nimeni nu o bagă în seamă.

Scopul USL-ului nu va fi doar acela de a câştiga alegerile, care sunt ca şi câştigate, nici de a-l schimba pe Traian Băsescu, pentru că este o glumă să spui că ne fixăm ca obiectiv schimbarea acestuia, când el oricum nu va mai fi (n.r. preşedinte). Demontarea sistemului construit de Băsescu în ultimii zece ani, foarte bine pus la punct, cu oameni implantaţi în multe domenii, în special în justiţie, acesta este cu adevărat un obiectiv esenţial. Eu nu vreau să comentez decizii ale justiţiei sau să spun că sistemul juridic nu este în regulă în România. Dar este foarte clar, din tot ce a apărut până acum, că justiţia trebuie să se autoregleze. Eu cred că justiţia va fi capabilă să se autoregleze, aşa cum se manifestă reacţia unui organism care luptă împotriva unei boli. Dar aceasta nu se va întâmpla imediat, ci doar din ziua în care nu se vor mai uita în sus spre Palatul Cotroceni şi acolo nu va mai fi Băsescu. Un element esenţial este să nu mai existe Băsescu în fruntea statului. Abia de atunci vom putea vorbi că anticorpii din justiţie lucrează, că justiţia va începe să se remodeleze ea însăşi, să îşi spele obrazul pătat.

Avem exemple suficiente în care justiţia naşte suspiciuni. Eu cred că nu poţi face ca Traian Băsescu dacă vrei ca justiţia să îşi revină. Dar treaba asta se întâmplă în câţiva ani de zile, nu se reglează lucrurile brusc. Asta este credinţa mea. Dacă am fi făcut fix ca Traian Băsescu, am fi creat un alt sistem de neîncredere naţională.

Deci, scopul USL este să repună lucrurile pe o linie de funcţionare în România, care să aibă o logică. Mai sunt şi alte domenii care trebuie să se regleze. Din păcate, rămân după Traian Băsescu foarte multe lucruri ce nu se pot corecta de pe o zi pe alta. Acele legi care să schimbe dintr-o dată tot nu se pot adopta imediat, aşa cum aşteaptă oamenii.

Vă reamintesc că nicio lege asumată de Guvernul Boc nu a fost vreodată contestată de Traian Băsescu şi avem nenumărate exemple care au deranjat populaţia, cum ar fi modificările la Codul Fiscal. Acum, zici că studiază cu lupa legile date de USL şi niciuna nu îi place. Deci, este o luptă şi e foarte greu ca în fiecare zi să ţi se dea înapoi legile şi tu să propui altele care să le schimbe pe cele ale lui Băsescu.

Eu zic că s-au îndeplinit o parte din promisiunile USL. Urmează si altele, care vor fi puse în practică de Guvern: autostrăzi, grădiniţe, şcoli, locuri de muncă, salarii mai bune. Acestea sunt aşteptările populaţiei de la USL, iar în acest sens era nevoie de linişte în Uniune. S-au reglementat lucrurile privind candidatul la preşedinţie, a fost nominalizat domnul Antonescu. La alegerile europarlamentare vom merge cu o platformă comună, mesajele vor fi cam aceleaşi şi nu ne vom lupta între noi pentru rezultate. Nu ne vom boicota alegerile. Va fi foarte clar că PSD şi PNL nu vor încerca să îşi pună piedici la europarlamentare.

PH-online: Ele vor fi un test clar pentru a vedea cum funcţionează USL după noul pachet de măsuri.

D. S.: În special pentru partidele mari, europarlamentarele sunt un indicator foarte important. Din păcate, românii nu au înţeles semnificaţia acestor alegeri şi mulţi dintre ei nu o vor face nici în următoarea perioadă, pentru că nu sunt interesaţi de importanţa alegerilor europarlamentare, să se raporteze fix la scorul electoral privind reprezentarea în Europa. Mesajele europene nu prind la populaţie!

Deci, lupta va fi una politică internă pentru partidele mari, iar rezultatul va reprezenta un semnal important cu privire la poziţia ţării la un an şi jumătate de guvernare Ponta, după manifestările lui Traian Băsescu de ultimă oră şi ce va mai apărea până la alegerile europarlamentare.

PH-online: Au fost exemple în ţară de tot felul de şicane şi scandaluri în USL. Ce se întâmplă în Prahova?

D. S.: O disfuncţionalitate majoră nu a existat la nivelul USL Prahova. Prin diverse localităţi au mai fost tensiuni, cred că inclusiv în CL Ploieşti s-au văzut nişte manifestări care nu ar fi generat o percepţie de bună funcţionare asupra USL-ului. Cel mai bine, aceste lucruri se văd în consiliile locale. Acolo se vede politica, cine cu cine votează. Consilierii PSD şi PNL ar trebui să fie bloc împotriva PDL-ului. Pe plan judeţean nu au existat conflicte majore, nici nu trebuie să cred eu că este o iubire absolută între PNL şi PSD la nivelul fiecărei localităţi, dar s-a găsit un modus vivendi care să le permită să funcţioneze fără ieşiri în decor, cum s-a întâmplat în alte judeţe. Avem Ilfovul foarte aproape… Aşa ceva în Prahova nu a fost şi sperăm nici să nu fie. Ţine şi de înţelepciunea liderilor locali de peste tot.

PH-online: Decizia privind organizarea referendumului pentru Constituţie concomitent cu europarlamentarele a fost contestată din multe părţi. Cum vedeţi dvs lucrurile?

D. S.: Există în istoria recentă valul de neîncredere cu care a fost întâmpinat Traian Băsescu atunci când a venit prima dată cu ideea unui referendum organizat concomitent cu alegerile europarlamentare în 2007. Acela a fost primul exemplu în care românii s-au confruntat în aceeaşi zi cu două tipuri de scrutin.

A găsi în momentul de faţă o explicaţie, în sensul că dacă Traian Băsescu a făcut aşa, merită acum să i se plătească cu aceeaşi monedă la referendumul pe care USL doreşte să-l organizeze cu ocazia alegerilor europarlamentare, nu reprezintă o justificare raţională, mai ales că referendumul din 2007 nu era atât de important pentru România cum este Constituţia. Peste 50% prezenţă la vot este un prag enorm pentru un referendum. Va fi foarte greu, dar cred că populaţia va înţelege forţa Constituţiei adoptată cu peste 50%.

A face de două ori apel la populaţie să vină la vot, o dată la europarlamentare şi a doua oară la referendum, era absolut imposibil, nu s-ar fi putut mobiliza, iar această hotărâre eu cred că este spre binele României, mai ales că vorbeam despre felul în care oamenii percep alegerile europarlamentare.

Prin organizarea referendumului pentru Constituţie simultan cu europarlamentarele, prezenţa la vot, în general scăzută la aceste alegeri, va fi mai mare şi de natură să ne asigure în Europa un loc de cinste. O mobilizare a populaţiei pe un fond de linişte ar fi favorabilă României.

În plus, sunt şi cheltuielile mai reduse. Eu nu sunt pentru şmecheria încercată de Traian Băsescu cu acel referendum fără finalitate, până la urmă, pentru că era unul consultativ. Acum e vorba de Constituţia ţării, care ne priveşte pe toţi. Dacă va trece cu 50%, nimeni nu o mai poate contesta. Eu cred că este o măsură înţeleaptă.

PH-online: Cum vedeţi viitorul lui Traian Băsescu?

D. S.: Eu cred că Traian Băsescu va termina în genunchi acest mandat. Nu cred în teoria omului puternic Traian Băsescu. Este genul de lider puternic cu cei slabi şi slab cu cei puternici. Se dovedeşte că în momentul de faţă, Traian Băsescu nu mai controlează informaţiile din România care îl incriminează. Încep să iasă informaţii despre activitatea lui personală, a familiei, modul în care s-a îmbogăţit, ceea ce nu am avut despre niciun alt preşedinte de la Revoluţie încoace. Sunt suspiciuni despre averi, despre capete de acuzare de ordinul zecilor care ar putea fi transformate în procese penale. I-au cedat şi nervii într-un mod inadmisibil pentru un preşedinte care a ajuns în funcţie pe aripile presei. Presa l-a făcut preşedinte cu tema corupţiei, a baronilor din PSD… Dintr-o dată, Traian Băsescu a găsit un singur corupt naţional pe care să îl dovedească, fostul premier Adrian Năstase. Dar Traian Băsescu va trebui să dea socoteală pentru fapte infinit mai grave, care sunt deja contorizate, monitorizate, sunt documente, ca să nu mai vorbesc de ”Flotă”… Părerea mea este că Traian Băsescu nu îşi va duce mandatul până la capăt. Este o previziune a lui Daniel Savu, senator, care este un antibăsist profund. Sunt subiectiv, dar îmi doresc, spre binele poporului român, să nu îşi ducă mandatul până la capăt. Orice zi pe care poporul român o recuperează din mandatul lui Traian Băsescu este o zi câştigată pentru acest popor. Îmi doresc un preşedinte pentru România pe care eu să îl pot da exemplu copiilor.

În istoria României sunt nişte ani pierduţi, care au frânat dezvoltarea acestei ţări. Vă avertizez că în anul 2014 veţi avea parte de vârful de manifestare a regimului Băsescu după care, părerea mea, va pica brusc. Vor reacţiona şi ceilalţi, Băsescu nu mai stăpâneşte informaţiile despre ce a făcut, cum a făcut şi va termina mandatul în genunchi.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr