Puterea exemplului

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, poate convinge prin puterea exemplului politic şi prin impactul pe care declaraţiile sale ar trebui să îl creeze în rândul parlamentarilor din partidele de dreapta, în primul rând. Din respect pentru votul majoritar de duminică, nu mă voi referi la modul în care vorbeşte Klaus Iohannis, nici la tonul folosit, ci doar la ceea ce spune noul preşedinte al României. Diferenţa pe care o poate demonstra faţă de prestaţia preşedintelui încă în funcţie este aceea că declaraţiile sale despre corupţii din Parlament, spre exemplu, ar trebui să fie urmate imediat de demisiile tuturor celor vizaţi din partidele care l-au susţinut în alegeri. Asta înseamnă credibilitate, forţă şi impact. La fel şi cu schimbarea legislaţiei electorale, absolut necesară după experienţa acestor alegeri. Dacă preşedintele ales vorbeşte în continuare cu sigla ACL în spate sau în cadru de partid, în loc să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al PNL – este o opţiune pe care o poate avea până la preluarea funcţiei pe 21 decembrie – atunci mă aştept ca parlamentarii din această alianţă să fie primii care să îşi manifeste în mod concret susţinerea legislativă faţă de iniţiativele şi îndemnul noului preşedinte pentru schimbarea modului de a face politică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr