PNL, între interesul naţional şi dorinţa nemăsurată de putere

Decizia PNL de a depune o moţiune de cenzură şi ulterior, de a provoca alegeri anticipate, pune în pericol, ba chiar face imposibilă, revizuirea Constituţiei şi adoptarea unui nou Cod Electoral. În situaţia în care demersul anunţat de liberali este unul serios, asumat şi pe care partidul chiar vrea să îl pună în practică, consensul politic strict necesar pentru cele două legi fundamentale nu va putea fi realizat.

Aritmetica parlamentară demonstrează foarte clar că o moţiune de cenzură nu poate trece decât prin “cumpărarea” la bucată de senatori sau deputaţi care să îşi schimbe votul peste noapte. Teoretic vorbind, dacă liberalii ar reuşi acest lucru, va fi imposibil ca ulterior să se aşeze la masa tratativelor cu partidele de la care au luat parlamentari, pentru a stabili noul cadru constituţional şi modificarea legilor electorale. Ca să nu mai vorbim despre faptul că alegerile anticipate fluturate în declaraţii ar urma să fie organizate tot pe actuala legislaţie !

În aceste condiţii, devine prioritar obiectivul naţional, iar liberalii trebuie să se decidă ce vor …Dacă sunt interesaţi de reformă şi de corecţiile legislative necesare, atunci vom avea de lucru în Parlament. Dacă au ca obiectiv să preia puterea, atunci trebuie să îşi asume responsabilitatea pierderii unui moment esenţial privind schimbarea clasei politice din România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr