Libertatea lui Băsescu, la mâna Elenei Udrea

Cât de sigur (mai) poate fi Traian Băsescu de Elena Udrea ?
Primim răspunsul foarte repede, după 24 de ore de la votul din Parlament, chiar de la fostul preşedinte, care şi-a asumat riscul unor declaraţii şocante la televizor, în încercarea disperată de a-i dovedi Elenei Udrea că o susţine şi o protejează în continuare. Altfel spus, cu riscul ironiilor şi al ridicolului public la care a preferat să se expună, Traian i-a transmis Elenei ( acesta este nivelul la care au coborât mesajele) că n-are niciun motiv să-l denunţe ca să-şi câştige libertatea, pentru că el însuşi va face imposibilul să o scape din arest.

Teama lui Traian Băsescu de ce ar putea să spună Udrea dacă ajunge din nou în spatele gratiilor îl determină să meargă şi mai departe, să încerce chiar o influenţare a deciziei instanţei, cu câteva ore înainte de pronunţarea de astăzi din dosarul “Gala Bute”. Rămâne de văzut dacă vocea lui Traian Băsescu mai înseamnă ceva pentru procurori şi judecători, acesta fiind într-adevăr un semnal important. Însă indiferent de hotărârea instanţei din această fază, cred că a devenit o certitudine, adevăratul proces al epocii Băsescu abia a început.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr