Cum s-au tocat 6 miliarde la Zilele Ploieştiului ? (II)

Ploieştiul păstrează tradiţia PD-L :
90.000 euro pentru spectacole de divertisment şi parcuri de distracţii

Spre deosebire de evenimentele organizate de Ridzi şi Udrea, unde trebuie să recunoaştem că mai putem vorbi de anunţuri puse pe site, de cheltuieli defalcate cât de cât, la Ploieşti nu ştim aproape nimic.

Nu ştim cât a costat o scenă (au fost patru la număr, amplasate în centru şi în cartiere), nu ştim cât au costat artiştii, nu ştim dacă s-au mai făcut economii pentru faptul că în seara de sâmbătă 30 mai, când erau anunţate spectacole, a plouat torenţial şi programul a fost anulat.
Da, ştiu, s-au reprogramat pentru duminică, dar chiar toate ?

A verificat cineva cum s-au desfăşurat spectacolele în cele 4 zone ale Ploieştiului ? Există documente de constatare, prin care să se certifice că serviciile plătite au fost şi executate, pentru toată durata evenimentului ? Aceste detalii sunt în continuare secrete.

De ce spun că răspunsul primarului Andrei Volosevici este formulat în bătaie de joc … Sunt mai multe întrebări rămase în continuare fără răspuns, decât informaţii certe. Ştim că serviciile de divertisment (scene cu sisteme de sunet şi lumini, onorarii artişti şi DJ), precum şi parcurile de distracţii au costat în total 378.000 RON, (aproape 4 miliarde de lei vechi) sau 90.000 euro.

Toţi banii au ajuns la firma CONSULT MEDIA GROUP SRL, “contractul fiind atribuit prin achiziţie directă, desfăşurată în conformitate cu prevederile Procedurii interne “Achiziţii publice şi contracte”, prin alegerea ofertei cu preţul cel mai scăzut dintre ofertele corespunzătoare primite, ca urmare a studiului realizat pe piaţa specifică”.

Ce ar trebui să înţelegem de-aici ?
În primul rând că Primăria a realizat un studiu pe piaţa destul de animată a organizatorilor de spectacole în aer liber. Foarte bine ! Documentul care atestă faptul că acest studiu chiar a fost făcut trebuie să devină public !

În continuare, dacă mergem pe logica răspunsului oficial, Primăria a dat un anunţ (unde, nu se ştie) şi a primit cel puţin 2 oferte. Firma CONSULT MEDIA GROUP SRL a avut oferta cu preţul cel mai scăzut şi, din acest motiv, a primit contractul în valoare de 90.000 euro, adică 74 % din bugetul general al evenimentului “Zilele Ploieştiului”, deja achitat. Foarte important de consemnat !

Primarul Andrei Volosevici trebuie să dovedeasca prin documente oficiale că lucrurile au stat în acest fel. Este de datoria lui să explice public cum s-a derulat procedura de achiziţie, unde a dat anunţul (pe site-ul instituţiei, www.ploiesti.ro, nu există aşa ceva) şi care au fost cealalte oferte, pentru că 74% din bugetul unui eveniment de acest fel trebuie justificat în cele mai mici amănunte. Spre exemplu, ca o dovadă a deplinei transparenţe, de ce nu se publică contractul 12005/28.05.2009, încheiat între Primăria Ploieşti şi CONSULT MEDIA GROUP SRL ?

Prin cererea formulată conform Legii 544, primarul trebuia să indice “în mod defalcat, sumele cheltuite pentru fiecare dintre manifestările anunţate în program”. Nu a prezentat astfel de informaţii. A ignorat pur şi simplu solicitarea sau s-a făcut că uită .În schimb, a prezentat informaţii generale, care lasă loc de interpretări. Premeditare, teribilism sau pur şi simplu, precauţie ?

Dacă primarul ar fi spus cât a costat fiecare scenă, cu instalaţiile de sunet şi lumini, cât au costat artiştii, oricine ar fi putut să aprecieze cu adevărat în ce măsură banii publici au fost cheltuiţi corect şi oportun, cu preţul cel mai mic.

Primarul Andrei Volosevici nu a dorit acest lucru, a dat răspunsuri confuze şi incomplete, ceea ce explică pe deplin asemănările cu scandalul Ridzi, unde au trecut tot câteva săptămâni până când, la presiunile opiniei publice, doamna ministru a fost obligată să explice cum a cheltuit bugetul pentru Ziua Tineretului.

Diferenţa este că la Ploieşti, trebuie să facem rost de o “opinie publică”, care să îl determine pe primar să dea explicaţii complete despre felul în care a cheltuit aproape 6 miliarde de lei din bugetul public, nu să scrie răspunsuri în bătaie de joc.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

1 Thought.

  1. Pingback: Zilele Ploieştiului au costat 6 miliarde (lei vechi) | zi@rit

Comments are closed.