Procesul-spectacol cu țintă fixă

La fel cum am vorbit în diverse momente despre dosarele politice care îi vizau pe Victor Ponta, Ludovic Orban, Adrian Năstase, Dan Voiculescu, chiar și pe Dan Radu Rușanu, este corect să spun că noua țintă a devenit acum Liviu Dragnea.

Nu știu dacă se află sau s-a aflat pe vreo listă neagră” care ar trebui să fie dezvăluită cândva, cert este că în cazul lui Liviu Dragnea, la fel cum s-a întâmplat și cu ceilalți, atmosfera creată în jurul procesului, atât la Înalta Curte, cât și în spațiul public, îl confirmă ca țintă-indicată, cu mult înainte ca judecătorul să se pronunțe asupra vinovăției sau a nevinovăției sale.

Un amănunt foarte interesant din proces a fost analizat de o avocată recunoscută pentru modul drastic, dar corect, în care tratează politicienii ajunși în fața instanțelor.  Liviu Dragnea a fost pus într-o confruntare directă cu o parte din dosar, iar cele două mărturii au fost contradictorii, fără să existe o a treia care să încline balanța. Procedura este extrem de rar întâlnită și a suscitat comentarii, tocmai pentru că nu poate aduce clarificări. De aceea, va fi foarte interesant și semnificativ de urmărit relevanța unor astfel de argumente pentru soluția finală.

Ce vreau să spun cu asta….Că există deja semne de întrebare concrete în privința acestui proces, vom vedea în ce măsură se confirmă sau nu.

Sentința finală nu îl privește doar pe Liviu Dragnea, ci pe noi toți, pentru că vorbește despre menținerea sau, dimpotrivă, dispariția culoarelor din justiție.  Este adevărat că o astfel de concluzie nu se formează doar prin acest dosar, însă o importantă direcție de percepție va exista, cu siguranță ! Trebuie să accentuez că, așa cum s-a întâmplat cu Adrian Năstase sau cu Dan Voiculescu, nu mai pot exista sentințe date ca exemplu, pentru că trebuie destabilizat un partid sau altul ori cineva nu are voie să candideze. Un politician, indiferent de formațiunea politică pe care o reprezintă, nu este vinovat din oficiu doar pentru că are o funcție, o țintă pe spate și nu este întotdeauna simpatic. 

De cel puțin 10 ani, justiția din România este datoare în fața noastră cu mult mai mult decât atât !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Un premier pentru România

Greu de spus dacă, cel puțin în această perioadă, România poate avea un premier care să fie în același timp carismatic, simpatic, cu priză la public, bun comunicator, dar și bun manager, cu viziune economică, mână de fier, care să coordoneze și să garanteze proiectele esențiale pentru România. Sigur că ne-am dori cu toții să găsim personajul politic cu toate aceste calități, dar după istoria ultimilor ani, s-a dovedit că șefii Guvernelor s-au încadrat fără excepție într-o arie foarte largă de tipologii, de la incompetența incontestabilă a lui Cioloș, la obediența lui Boc și până la vizionarii Năstase sau Tăriceanu (bineînțeles că și aici părerile sunt împărțite !). Fiecare etapă cu riscurile, controversele și efectele ei !

Ideea este că din toate aceste profile, trebuie să decidem și să conștientizăm ce este mai bine și strict necesar pentru fiecare dintre noi, care sunt caracteristicile premierului eficient pentru România, cui acordăm încredere.

În opinia mea, este momentul unui tip muncitor la Palatul Victoria, care are în sânge un anumit ritm de derulare a proiectelor, priceput la economie, chiar cu riscul de a fi tehnic, pragmatic, cu experiență și știință de a face lucrurile să se întâmple, poate nu atât de simpatic, dar obsedat de termene și planificare, cu experiență în inițierea și derularea proiectelor guvernamentale. La fel de sigur este că România nu are nevoie de un premier emoțional și emotiv.

Despre tipologia de prim-ministru cu dublă comandă, o temă prezentă în aceste zile, vreau să vă spun doar atât:

Oamenii cu dublă comandă sunt în general cei la care nu te aștepți, despre care nici n-ai putea bănui acest lucru…În niciun caz aceia care, în mod transparent, își trec în CV toate studiile și cursurile absolvite, asumându-și fără excepție tot ce au făcut în viață.

Dincolo de aceste caracteristici confirmate în viața reală, avem doar spectacol și propagandă politică, cu ceva mai multă manipulare, potrivit intereselor. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cât de sigur (mai) poate fi Traian Băsescu de tăcerea Elenei Udrea ?

Elena Udrea şochează din nou, însă nu prin faptul că a primit încă un aviz de la Camera Deputaţilor pentru a se reîntoarce după gratii, ci prin atitudinea sfidătoare faţă de o arestare iminentă. Nici urmă de regret, nici vorbă să recunoască vreuna din faptele de corupţie pentru care este acuzată, Elena Udrea îşi asumă până în ultimul moment puterea câştigată în timpul mandatelor lui Traian Băsescu.

În opinia mea, atitudinea şi comportamentul Elenei Udrea, suficient de relevante chiar şi în absenţa declaraţiilor despre cauzele penale, ne oferă poate cea mai importantă informaţie din această perioadă: ea, Elena Udrea, este cea care a condus în ultimii 10 ani, şi România, şi pe Traian Băsescu, aşa cum numai un veritabil agent de influenţă putea să o facă. Având în vedere că relaţiile care se devoalează acum prin denunţuri, dar şi afacerile la negru pe zeci de milioane de euro o aveau ca punct comun, este greu de presupus că Băsescu i-ar fi putut refuza ceva. Şi nu mă refer doar la relaţia politică sau personală, cât mai ales la dependenţa materială. Aceeaşi dependenţă se manifestă şi acum, însă într-un sens penal, pentru că orice depoziţie a Elenei Udrea care îl vizează, îi poate aduce fostului preşedinte ani de puşcărie. Întrebarea care se pune este cât de sigur (mai) poate fi Traian Băsescu de tăcerea sau protecţia Elenei Udrea ?

Cât timp va fi convinsă că sistemul de control al justiţiei, pus la punct în ultimii 10 ani, o va salva, probabil că siguranţa afişată în prezent va rămâne. Când şi dacă va constata că trebuie să se descurce prin forţe proprii, pentru că procurorii au devenit independenţi, Elena Udrea va face atunci poate singura cronică adevărată a regimului Băsescu.

Din păcate, acesta pare a fi deznodământul spre care ne îndreptăm: procurorii aşteaptă informaţii de la Udrea, în condiţiile în care, deşi există o serie întreagă de denunţuri ce îl vizează pentru folosire de bani negri în campania de la prezidenţiale, la care se adaugă şi celelalte dosare penale din timpul mandatelor, Traian Băsescu îşi petrece pensia liniştit, cu calm, ieşind seara la un film.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Precedentul Năstase

Mobilizare generală în rândul procurorilor şi judecătorilor pentru ca fostul preşedinte al PSD, Adrian Năstase, să fie dus de urgenţă în arest. N-au contat termenele legale, n-a contat starea de sănătate, tentativa de sinucidere, n-au contat avocaţii, opinia publică, prestigiul medicilor care s-au ocupat de pacientul Năstase, n-a mai fost vorba de niciun fel de raţiune umanitară – totul a fost călcat în picioare pentru ca Năstase să ajungă în arest imediat, în orice condiţii, chiar dacă nu are cum şi unde să fugă, nu se poate sustrage de la executarea pedepsei.

Am încercat în această perioadă să mă refer cât mai puţin la conţinutul dosarului Năstase, despre care, în mai multe medii, se conturează deja o convingere unanimă că este unul politic. Nu comentez dacă este vinovat sau nevinovat, spun doar că Adrian Năstase primeşte un tratament discriminatoriu, doar pentru că este om politic şi a fost şeful unui partid aflat în opoziţie cu preşedintele ţării. Cred că în contextul actual, este important să analizăm ce mecanism s-a pus în mişcare, astfel încât să fie îndeplinit un ordin, doar pentru că cel vizat se numeşte Adrian Năstase, a fost preşedinte al PSD şi prim-ministru al României.

Anchetarea la DNA a medicului Brădişteanu, acuzat de favorizarea infractorului după ce a încercat să-i liniştească familia lui Năstase, cu un mandat de ascultare a telefonului mai mult decât discutabil, nu se ştie pe ce probe, cu poliţişti plimbaţi prin anchete pentru că au primit un caz pe care scrie Adrian Năstase şi au avut ghinionul să asiste la tentativa sa de sinucidere, toate acestea conturează ideea unui control foarte strict asupra dosarului Năstase. Există o coordonare, un creier, cineva apasă pe butoane şi face presiuni asupra celor care nu reacţionează corespunzător.

Dacă vom completa acest puzzle cu informaţia absolut halucinantă, potrivit căreia 18 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât de comun acord, într-o întâlnire înregistrată şi monitorizată de SRI, “să creeze un dispozitiv legal”, astfel încât Adrian Năstase să nu poată beneficia de prescripția specială, limitându-i astfel cetăţeanului Adrian Năstase dreptul la apărare și la lege, avem o imagine asupra mizei politice a dosarului. Băsescu se teme, îşi pune oamenii la treabă, dar îşi crează singur, fără să-şi dea seama, propriul precedent.

Orice om normal îşi pune întrebarea : de ce această desfăşurare de forţe ?

Primul răspuns, simplu şi evident, este legat de o tentativă pentru decredibilizarea PSD. Traian Băsescu chiar are impresia că Năstase cu cătuşele la mâini l-ar putea ajuta să acumuleze puncte în sondaje. Pentru a îndeplini acest obiectiv, a premediat un scenariu care se bazează pe conexiuni de partid şi expunere mediatică a personajului principal, ceea ce confirmă caracterul politic al dosarului. Personal, cred că dacă PDL n-ar fi suferit o înfrângere zdrobitoare în alegerile locale, iar USL nu le-ar fi câştigat, Năstase ar fi primit doar o pedeapsă cu suspendare.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Pensiile parlamentarilor – un pretext de imagine

La concurenţă cu subiectul “Adrian Năstase”, pensiile parlamentarilor au încins astăzi spiritele în Parlamentul României, pentru că un deputat neinspirat sau rău-intenţionat, cum ar spune ziariştii, a avut ideea să dezbată acest subiect cu uşile închise şi să dea presa afară de la lucrările comisiei de specialitate. A fost o greşeală.

Gestul s-a transformat însă într-o bună ocazie pentru speculaţii politice şi suspiciuni, cum că parlamentarii n-ar vrea să renunţe la beneficii şi, din acest motiv, ar încerca să blocheze proiectul. Personal, nu sunt de acord şi mi-am exprimat foarte clar punctul de vedere :

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr