De ce se crede Johannis deasupra Legii incompatibilităţii

….pentru că şi-a construit campania şi profilul de candidat după chipul şi asemănarea lui Traian Băsescu. Dacă am avut timp de 10 ani un preşedinte care şi-a ascuns dosarele penale în spatele imunităţii prezidenţiale, Klaus Iohannis se pregăteşte pentru aceeaşi strategie şi pare încrezător că îi va merge şi lui, dacă la Băsescu a fost posibil, printr-un control dirijat al deciziilor în justiţie.

În mod firesc, oricine vrea să devină preşedintele României are interesul să clarifice cât mai repede şi clar în faţa alegătorilor, suspiciunile sau motivele de incertitudine privind legalitatea candidaturii sale. Nu este însă şi cazul lui Klaus Iohannis. După ce a fost simultan primar al Sibiului şi reprezentant în Consiliul de Administraţie al regiei locale de apă, fiind declarat incompatibil de ANI, Iohannis ne spune că va merge în continuare cu candidatura în alegerile prezidenţiale, indiferent de decizia finală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care îl vizează direct, privind încălcarea Legii ce reglementează incompatibilitatea în funcţii publice.

Cu alte cuvinte, aflăm de la candidatul ACL că în opinia sa, reglementările referitoare la incompatibilitate, aşa cum sunt ele în momentul de faţă, din cauza cărora mai mulţi aleşi locali, primari, consilieri locali sau parlamentari din toată ţara, în unele cazuri chiar şi medici, au fost nevoiţi să renunţe la mandate şi la funcţiile publice deţinute, sunt valabile pentru toţi ceilalţi, numai pentru el nu.

Situaţia, cel puţin hilară, a declanşat reacţii de susţinere din partea staff-ului de campanie al ACL, care s-a întrecut în explicaţii juridice cu privire la nevinovăţia candidatului, evitând însă o întrebare esenţială şi pe înţelesul tuturor : de ce nu este Klaus Iohannis primul interesat să rezolve această problemă şi nu cere să se prezinte de urgenţă în faţa instanţei, pentru a spulbera orice fel de incertitudine la adresa candidaturii sale ?

Ezitările lui Klaus Iohannis şi ale echipei sale de campanie au generat o situaţie fără precedent pentru România. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat pe 18 noiembrie termenul de judecată privind incompatibilitatea candidatului ACL, la două zile după finalizarea alegerilor, fapt ce a declanşat o serie de speculaţii privind posibilitatea repetării alegerilor prezidenţiale dacă, teoretic vorbind, Iohannis ar fi declarat câştigător şi incompatibil în acelaşi timp.

În aceste condiţii, ultima săptămână de campanie înainte de turul I va începe cu decizia Înaltei Curţi pentru devansarea sentinţei în cazul Iohannis, undeva între cele două tururi de scrutin, la cererea Agenţiei Naţionale de Integritate. Vorbim astfel despre o încercare de normalizare a situaţiei, care vine mai mult la presiunea opiniei publice decât prin voinţa directă a candidatului ACL. Cu tergiversări repetate şi întreţinerea unei stări de confuzie în ceea ce priveşte respectarea legii, Iohannis nu face altceva decât să demonstreze alegătorilor că nu este tocmai convins de propria sa nevinovăţie şi se teme de un verdict ce i-ar putea interzice să ocupe funcţii publice.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre primul independent adevărat din România, relaţia lui cu politicul şi instituţiile statului

Independentul în politică, la independentul adevărat mă refer, este un personaj nou ca atitudine şi prezenţă, cu priză la public, căutat de media, dar imprevizibil în declaraţii şi gesturi politice, pentru că cel mai adesea devine incontrolabil. Este o apariţie inedită în nebunia unui an electoral, dar cu atât mai importantă cu cât atrage voturi, apare în sondaje şi îşi adjudecă în mod corect mandatul.

Evenimentele din ultimele săptămâni, care au marcat încadrarea lui Mircea Diaconu în această categorie, s-au succedat cu o asemenea rapiditate, reacţia publică fiind atât de copleşitoare, încât au prins pe picior greşit atât Agenţia Naţională de Integritate, ce s-a transformat în mod abuziv în adversarul principal al maestrului, cât şi foştii colegi de partid ai acestuia.

Dacă ANI nu are în mod evident nicio scuză pentru modul în care s-a poziţionat ca jucător, vehement şi emoţional, într-un demers care era până la urmă politic, deşi ar fi trebuit să funcţioneze şi să se manifeste doar ca autoritate administrativă autonomă, potrivit legii, este cu adevărat incredibil cum unii lideri din PNL s-au exprimat evident împotriva dreptului câştigat în instanţă de fostul lor coleg, pentru a candida la europarlamentare.

Chiar dacă în final Mircea Diaconu şi-a câştigat singur dreptatea, ramânem în continuare cu problema Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie a statului român, plătită din bani publici, care în loc să se manifeste independent din punct de vedere politic, a ajuns chiar să ameninţe cetăţenii ce îşi exercitau dreptul de a sprijini prin semnătură un candidat.

În aceste condiţii, demisia de onoare sau revocarea din funcţie a şefilor ANI, pe motiv de incompetenţă şi abuz, este mai mult decât necesară, aşteptată şi va fi solicitată cu siguranţă săptămâna viitoare în Senatul României, for care a şi numit în funcţie conducerea Agenţiei, înainte de alegerile din decembrie 2012.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

O posibilă miză a tergiversării numirilor la Ministerul Public …

Scandalul din jurul nominalizării unor şefi la Ministerul Public ar putea avea în perioada următoare şi conotaţii legate de scandalul financiar mondial care, nu se putea altfel, are şi protagonişti din România. Ar putea fi şi asta o explicaţie pentru interesul legat de menţinerea unei stări de interimat la conducerea instituţiilor ce trebuie să lupte cu fenomenul anticorupţie, în detrimentul definitivării unor numiri pentru funcţiile respective.

Pe fondul acestui scandal mondial, despre care specialiştii spun că va produce cutremure inclusiv în lumea politică europeană, în România avem următoarea situaţie : nominalizarea unor titulari la conducerea instituţiilor anticorupţie nemulţumeşte anumite cercuri, în timp ce din partea mai multor ambasade primim semnale de încredere şi stabilitate.

În fapt, care este problema, cum ar putea fi afectate anumite personaje publice din România de acest scandal mondial, de unde şi interesul lor pentru menţinerea unei stari de provizorat în Parchete ? Existenţa unor conturi în străinătate este legală, cu condiţia ca sumele din conturile respective să poată fi justificate în România, să existe taxe şi impozite plătite pentru ele. O situaţie cu totul specială este pentru oamenii politici, funcţionarii şi demnitarii plătiţi de stat, care sunt obligaţi să declare la Agenţia Naţională de Integritate ce bani au în străinătate. Dacă în urma acestui scandal financiar se va dovedi că vor ieşi la iveală sume nedeclarate, atunci vorbim despre încălcări ale legii, în ciuda deranjului şi a posibilelor tentative de a decredibiliza instituţiile ce trebuie să se ocupe de situaţiile de acest fel. În situaţia în care scenariul se va confirma, vom avea astfel şi o explicaţie pentru toate dezbaterile din această perioadă.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre culoarea politică în care este vopsită ANI

În tentativa de a afla cum a funcţionat traficul de influenţă în România, şi trebuie să recunosc că fenomenul continuă, cum se ascund instituţii profund politizate, transformate politic, în spatele unor etichete false de moralitate, echidistanţă şi integritate, studiem cazul ANI, Agenţia Naţională de Integritate.

Caracterizată pe deplin de principiul dublei măsuri, ANI a fost unul din instrumentele principale prin care Traian Băsescu şi PDL şi-au discreditat adversarii politici şi i-au protejat pe membrii camarilei. Din acest punct de vedere, poate că nu există o exemplificare mai corectă decât cea a Luciei Hossu Longin care ne-a povestit cum la nicio săptămână după ce a criticat-o pe Monica Macovei s-a trezit cu scrisoare de la ANI. La fel s-a întâmplat şi cu actorul Mircea Diaconu care, prin deranjul provocat de reacţiile în calitate de senator, a fost transformat într-un subiect de reper pentru integritatea politică din România. Senatul i-a respectat însă demnitatea artistului care ne-a onorat patru ani în Parlament şi a fost preocupat să spună tot timpul adevărul!

În mod intenţionat nu semnalez aici cazurile nenumărate de politicieni care şi-au văzut numele tarât în noroi de aceeaşi “incoruptibilă” ANI, ce a ajuns în final să piardă în instanţă dosarele întocmite la comandă politică.

Este extrem de important să construim mecanisme de reglare şi refacere a echilibrului atunci când avem instituţii şi personaje cu putere de decizie în statul român care o iau razna. Fiecare pe direcţia sa de competenţă. Spre exemplu, cazul judecătorului Iulian Dragomir, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deşi a fost surprins în stenograme umil în faţa lui Blejnar, în timp ce îi cerea să facă trafic de influenţă, nu se întâmplă nimic, nu se sesizează nimeni, judecătorul nu este luat la întrebări, nu i se pune la îndoială integritatea şi rămâne în funcţie fără nicio problemă. Pe de altă parte, nimeni nu se gândeşte să mai verifice o dată cum şi-a făcut Blejnar averea, de unde atâta bogăţie dacă omul a lucrat toată viaţa la stat….Dacă şeful ANI este prieten cu Blejnar nici nu văd cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru…

Important este că procedura sesizării sau autosesizării instituţiilor care ar trebui să-şi dovedească echidistanţa nu mai funcţionează, decât dacă există o comandă politică. Aici trebuie să intervenim.

Din punctul meu de vedere, în ceea ce priveşte ANI, instituţie profund infectată politic cel puţin la nivel de mentalitate, soluţia cea mai bună ar fi desfiinţarea totală şi apoi reînfiinţarea ei, însă numai cu un mecanism de autoreglare şi autocontrol care să facă imposibilă intervenţia politică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr