Despre “presa bună” şi „presa rea” şi de ce merge Savu la Antena 3

Nu ştiu alţii cum sunt (la politicieni în general mă refer), dar trebuie să vă spun că de la un timp mi se întâmplă o situaţie cel puţin inedită pentru un parlamentar: sunt criticat pentru că particip la diferite emisiuni televizate, mai puţine în ultima perioadă, în condiţiile în care merg şi la organizaţiile PSD din Prahova, unde au loc alegeri. Deşi înţeleg să îmi asum că apariţiile televizate fac parte din fişa postului de senator, constat că a devenit o aşa-zisă temă de atac, singura de altfel, la adresa mea. Cu alte cuvinte, nu e bine că vorbesc şi, cel mai grav, trebuie să vă spun asta, cel mai grav este că vorbesc la Antena 3, despre justiţie şi despre Băsescu.

Nu-mi dau seama dacă sunt singurul parlamentar pentru care s-au inventat atacuri ce vizează participarea la dezbateri politice… Pentru alţii, asta poate părea o glumă. Însă dacă tot s-a deschis subiectul, să explic: merg la Antena 3 şi la România TV sau la alte televiziuni naţionale pentru că sunt invitat, am ceva de spus, indiferent dacă sunt sau nu criticat, răspund cinstit întrebărilor pe care moderatorii mi le pun, chiar dacă uneori nu suntem de acord, şi în acelaşi timp sunt gata să îi combat pe adversarii politici prezenţi în studio, la fel ca mine. Ce e greşit în asta? Să nu îşi imagineze cineva că beneficiem eu sau ceilalţi politicieni de vreun tratament cu menajamente, că vorbim despre teme alese de noi sau există responsabilităţi ce mi-ar putea reveni în calitate de senator PSD şi care nu sunt aduse în dezbatere. Totul este să faci faţă şi să ai argumente! Cine poate.

Este adevărat, există un avantaj care mă diferenţiază de alţi politicieni, unii chiar din Prahova. În plină campanie împotriva corupţiei în general şi a corupţiei din politică în special, când mulţi dintre politicieni sunt arestaţi, chemaţi la DNA sau îşi gestionează controlul judiciar şi dosarele penale, pentru mine această problemă nu există. Nu am niciun fel de implicare în fapte ilegale, la limita legii sau în vreun fel interpretabile faţă de statutul meu public. De aceea, vorbesc cum îmi dictează conştiinţa despre oricine şi orice, trăiesc libertatea omului care spune ce crede, nu mă tem de repercusiuni, nu mă ascund, uneori cer explicaţii chiar liderilor din partidul pe care îl reprezint şi nu văd cum ar putea cineva să mă împiedice să fac asta. Este un mod de a fi pe care mi-l asum, chiar dacă a devenit prilej de comentarii pe la spate din partea politicienilor deranjaţi de cum, ce şi cât pot să spun, atât în “presa rea”, cât şi în “presa bună”, depinde din ce parte priveşti. 🙂

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum reparăm sistemul de justiţie după epoca Băsescu

Justiţia din România trebuie să îşi asume că reprezintă un subiect de dezbatere în societate, cât timp există cetăţeni, dar şi specialişti în drept, care nu mai recunosc în totalitate justa măsură şi integritatea sistemului. După 10 ani de aşa-zisă reformă în epoca Băsescu, a devenit foarte greu ca justiţia să mai poată pretinde respect, credibilitate şi un mecanism de autoreglare valabil, în condiţiile în care a dovedit prin prestaţia unora dintre lideri, inclusiv a instituţiilor de apărare a independenţei, că nu funcţionează în mod echilibrat şi echidistant. Şi cu cât aceasta stare de fapt este menţinută mai mult, cu atât vulnerabilităţile vor deveni mai evidente.

Oricât de multă voinţă politică ar avea, politicienii nu pot reforma justiţia, dacă cei care împart dreptatea nu vor acest lucru, după cum nici justiţia nu poate induce un sentiment de frică tuturor politicienilor, oricât de multe arestări ar face. Suntem mai mulţi cei care nu ne temem de justiţie! De aceea, dezbaterea publică, analiza, de multe ori chiar şi declaraţiile politice sunt instrumente coerente prin care adevărul se poate contura în mod clar, iar situaţia reală va fi cunoscută şi înţeleasă de cetăţeni. Cred că a venit momentul să depăşim etapa cu “nu comentăm deciziile justiţiei”, mai ales când sunt atât de controversate, încât n-au cum să nu fie comentate.

Şi pun necesitatea unei reacţii directe şi asumate în primul rând în dreptul partidului pe care îl reprezint. PSD trebuie să-şi asume în mod deschis reacţii în ceea ce priveşte cazul Rarinca, dar şi în cazurile Dragnea sau Şova, precum şi pentru alte dosare similare, având în vedere faptul că influenţa politică în derularea lor a fost şi este mai mult decât confirmată.

Indiferent dacă avem un caz Rarinca, o sută de cazuri sau câteva mii, cum cred că şi sunt în realitate, toate merită partea lor de analiză, la fel cum putem spune despre dosarul Referendumului că este unul politic, îndreptat împotriva lui Liviu Dragnea, pentru că argumentele vorbesc clar despre asta. Dacă în mentalul colectiv toate aceste realităţi sunt evidente, discutate şi disputate, de ce politicienii să nu poată reacţiona ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Şantajul lui Băsescu la sistemul pe care l-a creat

…sau ce face Băsescu atunci cănd “echipa” dă semne că se poate întoarce împotriva lui

Războiul nervilor între Traian Băsescu şi unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, executanţi ai ordinelor din timpul mandatelor de preşedinte, a ajuns acum aproape de explozie. Era de fapt ultima strategie ce se putea imagina, înainte ca procurorii şi judecătorii cu putere de decizie să îşi facă în sfârşit treaba şi să îi ceară lui Băsescu mărturii judiciare, pentru toate dosarele penale în care acesta este implicat.

Pericolul evident şi teama de a-şi schimba oricând statutul, de la fost preşedinte la cel de martor sau inculpat, l-au determinat pe Băsescu să treacă imediat la şantaj pe faţă, prin mesaje transmise suficient de clar celor care ştiu cu ce să îl acuze şi pot să facă acest lucru. Îi va trage după el oricând, indiferent de dosarele în care ar urma să fie implicat, pentru simplul motiv că timp de 10 ani, ei ar fi fost executanţii, el doar a dat dispoziţii. Fosta “echipă” a fostului preşedinte devine astfel ţintă principală a acestuia, într-o ironie a sorţii ce numai la Băsescu ar fi putut să apară.

Aceasta este cheia care explică dorinţa bruscă de a o vizita pe Alina Bica, exprimată imediat după eliberarea din penitenciar a fostei şefe de la DIICOT. Prietena Elenei Udrea se transformă astfel în principalul element de presiune de care Traian Băsescu se foloseşte, pentru că ea este cea care poate confirma că ştie cum au mers lucrurile, a primit şi executat ordine de arestări sau de muşamalizări, tocmai de la cei care acum nu mai vor să răspundă la comenzile fostului preşedinte. Deci şi aceştia ar putea răspunde în solidar, pentru că ordinele de la Cotroceni dacă nu veneau direct, întotdeauna exista un intermediar obligat sau dispus să le transmită.

Care este singurul răspuns valabil în faţa unui astfel de şantaj ? Doar instrumentarea corectă şi promptă a dosarelor ce îl vizează pe Traian Băsescu, deşi un semnal ferm în acest sens din partea celor vizaţi se lasă mult prea mult aşteptat.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Dosarul “banii la pungă” …

…constituit deja în ochii opiniei publice ca o realitate, şi care vorbeşte despre fonduri fraudate, bani negri folosiţi la prezidenţialele din 2009, al căror beneficiar direct a fost Traian Băsescu, aşteaptă în continuare să fie recunoscut, asumat şi anunţat în mod oficial şi de procurori.

În timp ce DNA se laudă în aceste zile cu un val de cereri de arestare, unele discutabile, altele nu, pentru a manipula în mod convingător ideea de luptă anticorupţie, dosarele cu adevărat importante, care vizează capii jafului generalizat, centrele de putere unde se strângeau genţile sau pungile cu bani, stau sub semnul incertitudinii sau pur şi simplu nu există.

Din reţinută pentru 24 de ore în dosarul Microsoft, apoi cu 30 de zile de arest preventiv şi arest la domiciliu, Elena Udrea a scăpat definitiv de cererea procurorilor de prelungire a măsurii privative de libertate şi doreşte să dea aceeaşi lovitură şi în dosarul “Gala Bute”. Băsescu ajunge şi el în situaţia să jongleze cu procurorii, pentru că dosarul de şantaj în cazul Firea este doar un dosar de şantaj, nu reprezintă o cauză anticorupţie.

Este un semnal de alarmă pe care îl avem în urma evenimentelor din ultimele zile, în care se joacă tocmai credibilitatea justiţiei. Dacă în spatele presiunii publice pentru arestări din tot spectrul politic se ascunde de fapt o cale de salvare pentru cei care au stat la butoanele de comandă, atunci înseamnă că nu ne îndreptăm în direcţia corectă.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Strategia împotriva “preşedintelui acoperit” şi a sistemului său

Suntem la două luni după plecarea lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni şi asistăm deja la cea mai amplă campanie anticorupţie pe care a văzut-o România vreodată. Recunoscută acum din exteriorul ţării, chiar şi de către critici tradiţionali, pregătirea instituţiilor statului pentru curăţenia generală în materie de corupţie nu a fost influenţată de schimbarea preşedintelui, ci s-a produs cu mult timp înainte. Deloc vizibilă, aşa cum era şi normal, monitorizarea celor care produceau bani pentru Traian Băsescu şi sistemul său a început când acesta încă îşi exercita mandatul. Şi pentru că era recunoscut ca fiind vârful piramidei, în mod logic, nici n-avea cum să fie informat. Tocmai de aceea îşi păstra iluzia că este în continuare la butoane. Numeroase întrebări care apar acum în spaţiul public îşi vor găsi într-o mare măsură răspunsul o dată cu dezvăluirea acestei strategii, cel mai probabil atunci când toate personajele care au făcut parte din sistem, inclusiv “preşedintele acoperit” din fruntea lui, vor ajunge în faţa instanţelor.

Este corect să fixăm foarte clar această realitate, astfel încât să nu auzim la final că cineva îşi asumă restructurarea clasei politice prin lupta anticorupţie.Tot ceea ce politicul şi partidele pot şi trebuie să facă, în plus faţă de reglementările interne împotriva corupţilor, este să lase justiţia să lucreze, fără niciun fel de influenţă.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum şi-a premeditat Băsescu manipularea cu ofiţerul SIE

Mai întâi a pus la cale scandalul creat de Robert Turcescu, cu scopul foarte bine calculat de a lansa pe piaţă subiectul fals al candidatului-ofiţer acoperit, testând astfel reacţia opiniei publice şi lansând o întreagă isterie naţională, conştient că nu va exista niciun fel de risc penal faţă de Robert Turcescu. Pentru că nu a prezentat nicio dovadă că ar fi fost ofiţer acoperit şi doar a scris acest lucru pe blog, iar nebunia a fost amplificată numai prin dezbaterile de la momentul respectiv, împotriva lui Turcescu nu a început urmărirea penală şi nu a fost acuzat de niciun fel de infracţiune.

După câteva săptămâni, Băsescu repetă fix aceeaşi schemă. Spune că Ponta ar fi fost ofiţer SIE, fără să prezinte niciun fel de probă, conştient că nu va risca niciun fel de consecinţe penale, mizând însă pe un dublu efect electoral: în primul rând acela de a deturna dezbaterea publică, de la analiza platformelor electorale la serviciile secrete, şi nu în ultimul rând pentru a-l culpabiliza pe Teodor Meleşcanu, candidatul de pe dreapta care o deranja cel mai tare pe Elena Udrea.

Traian Băsescu şi-a greşit însă planul şi a dezvăluit singur cum a încălcat legislaţia în vigoare, prin tentativa de a solicita conducerii Serviciului de Informaţii Externe date privind apartenenţa la Serviciu, actuală sau fostă, a unui membru al Guvernului sau a oricărui politician, cu scopul de a prezenta public aceste informaţii clasificate.


Pentru informarea opiniei publice, Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, prevede :
Art9(4) – Reglementările în vigoare privind transmiterea către alte instituţii a unor date şi informaţii de evidenţă nominală sau statistice se aplică Serviciului de Informaţii Externe, numai în măsura în care furnizarea acestora nu conduce la deconspirarea acţiunilor, sediilor şi personalului instituţiei.
Art10(2)- Sursele de informare, metodele şi mijloacele de muncă nu pot fi dezvăluite faţă de nimeni şi în nici o împrejurare.
Art18(3) – Divulgarea, în orice mod, a datelor sau a informaţiilor care fac obiectul activităţii Serviciului de Informaţii Externe este interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum poate fi președinte un om care încearcă să își saboteze țara?

Klaus Werner Iohannis, ca intermediar al lui Traian Băsescu, încearcă în continuare să exporte lupta politică internă către Europa și să pună partizanatul politic înaintea interesului național! Cum poate fi președinte un om care încearcă să își saboteze țara?

Îmi amintesc că în 2009, Traian Băsescu făcea apel la toate partidele politice să se abțină de la a face comentarii privind nominalizarea de la acea vreme, Dacian Cioloș, și de la a încerca să impună anumite persoane pentru funcția de comisar european. Dar astăzi domnii Băsescu, Blaga și Iohannis ce fac? Tot ce pot pentru a sabota România! Cei trei se folosesc de orice intoxicație de presă pentru a strica eforturile României de a obține un portofoliu important de comisar european, trimit scrisori și sună la Bruxelles pentru a ne face țara de rușine!

România are acum șansa să obțină un portofoliu foarte important, prin care ar putea gestiona aproape jumătate din bugetul UE. Din nefericire, riscăm să ratăm această șansă, din cauza jocului politicianist făcut de oamenii regimului Băsescu, din cauza ambițiilor prezidențiale ale lui Klaus Werner Iohannis, care nu ezită chiar să își saboteze țara pentru a-și împlini scopurile!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Băsescu, un preşedinte nefrecventabil

N-am nicio îndoială că indiferent dacă a pronunţat sau nu cuvântul “păcăleală” în ceea ce priveşte semnarea pactului de coabitare instituţională cu premierul Victor Ponta, Băsescu asta a gândit şi, mai mult decât atât, a fost extrem de mulţumit şi satisfăcut de prestaţia sa de “preşedinte-jucător”, care a reuşit să-l mintă inclusiv pe primul ministru. Ăsta este omul, cu un nivel mic de gândire şi comportament de şmecher, bazat doar pe obiective personale de culpabilizare şi scandal pentru oricine nu îi ascultă sau nu îi respectă ordinele.

Dacă la momentul declaraţiilor televizate s-a simţit bine şi a vorbit mai mult decât trebuia pentru că se afla printre prieteni care îl aprobau, sunt convins că nici prin cap nu i-a trecut cum printr-o atitudine de acest fel se va face de râs în faţa ambasadorilor şi a liderilor europeni după care alerga cu pactul de coabitare fluturând, pentru a demonstra cât de capabil şi dispus la negocieri este. Dacă Băsescu a recunoscut acum că l-a păcălit pe primul ministru, înseamnă că i-a păcălit şi pe partenerii europeni ai României, ori această recunoaştere tranşantă a unei situaţii de fapt dă naştere unei întrebări absolut normale : de câte ori a mai făcut-o ?

Băsescu ştie că a rămas în offside şi vrea să repare lucrurile, dar sunt convins că îi va fi imposibil pentru că decizia premierului de denunţare oficială a pactului (care oricum nu funcţiona de multă vreme) s-a dovedit a fi perfect justificată şi oportună. Pentru că şi-a bătut joc chiar şi de colaborarea instituţională care a vizat interesul public şi s-a bucurat să declanşeze crize politice neproductive pentru România, Băsescu se pregăteşte acum de o izolare absolut meritată, atât internă, cât şi internaţională, pentru care s-a recomandat singur : UN PREŞEDINTE NEFRECVENTABIL !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Împăcarea liderilor USL redeschide dezbaterea în dosarul “Roşia Montană”

Pentru că s-a produs marea împăcare, încă o împăcare a liderilor USL, sau pentru că cei doi au avut puterea să o ia din nou de la capăt, putem să revenim la subiectele cu adevărat importante, care interesează în mod real opinia publică. Dacă ne întoarcem în timp, nu foarte mult, şi analizăm de unde a început această forfotă politică, ce a declanşat scandalul, ajungem la concluzia că deranjul a pornit de la iminenta dezbatere parlamentară asupra proiectului de la Roşia Montană. De-acolo s-a rupt filmul, declaraţiile politice au explodat, la fel şi protestele de stradă, iar blocajele nu au încetat să apară, în condiţiile în care nimeni (dintre opozanţii politici) nu a reuşit să explice până acum – de ce nu este bine ca proiectul să se dezbată în Parlament.

Oportunitatea, aşteptarea, presiunea străzii, necesitatea de analiză şi dezbatere, toate acestea reprezintă elemente de bază ce pot face din “Roşia Montană” un precedent pozitiv sau, dimpotrivă, deosebit de periculos, pentru toate proiectele cu adevărat importante în România. După “Roşia Montană”, vom şti dacă legile de maxim interes au şanse să îşi găsească la Parlament o soluţie acceptată de toate părţile implicate, indiferent de formaţiunea politică aflată la putere.

Contextul de “război economic” în care este aşteptat acum votul Parlamentului scoate la iveală acuzaţii de corupţie, politicieni cumpăraţi, proteste cumpărate, aflăm cine şi de ce a câştigat bani pentru a favoriza acest proiect, vedem cum foştii prieteni de până acum un an şi jumătate se acuză că au avut de câştigat de pe urma tergiversării proiectului de la Roşia Montană sau, dimpotrivă, din lobby-ul făcut degeaba. “Roşia Montană” se dovedeşte a fi deosebit de importantă pentru că, prin miza pe care o impune, reuşeşte să cureţe dezbaterea de politicienii mânjiţi.

Ieri spre exemplu, n-am înţeles de ce parlamentarii PDL au plecat din plenul Camerelor reunite şi au refuzat să participe la dezbaterile privind înfiinţarea comisiei speciale pentru analiza proiectului “Roşia Montană”. De ce nu vrea PDL să-şi spună părerea într-un subiect de importanţă naţională, păstrat la sertar în toate guvernările pe care le-au avut de peste 15 ani, vom afla cel mai probabil pe parcursul săptămânilor umătoare.

Important este acum ca fiecare dintre părţile implicate să se simtă respectată prin echilibrul pe care comisia trebuie să îl dovedească, chiar dacă, să recunoaştem, asumarea responsabilităţii şi dezbaterile transparente reprezintă noutăţi pentru România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Drumul de la “jocul parşivel” la… nevoia de normalitate

Primul punct şi cel mai important din fişa postului liderilor naţionali ai USL este să comunice între ei şi să ajungă la un punct de vedere comun, fără conflicte şi scandal, indiferent de subiectul aflat în dezbatere. Este treaba lor cum stabilesc consensul, pentru că sunt oricum “condamnaţi” să lucreze împreună. Important ar fi să ştie totuşi că blocajele în comunicare, aşa cum sunt cele la care am asistat în această săptămână, nu pot fi acceptate, iar cetăţenii care ne-au asigurat majoritatea de 70% aşteaptă altceva de la ei.

Nu trebuie să fii specialist ca să îţi dai seama că ironiile, folosirea unor termeni ca “parşivel” sau antepronunţări prin declaraţii ambigue, înaintea unor dezbateri parlamentare, nu fac altceva decât să creeze conflicte publice, din care USL-ul nu are nimic de câştigat, ci numai Traian Băsescu. Din calitatea de autor moral al conflictului naţional generat de Roşia Montană, prin modul în care a manipulat, a tergiversat asumarea unei soluţii şi a ascuns realitatea, Băsescu s-a transformat în spectator la un meci ce sper că s-a încheiat chiar de astăzi.

Este greu de înţeles de ce dosarul “Roşia Montană” a stârnit atâtea patimi politice, în condiţiile în care majoritatea informaţiilor relevante, prin intermediul cărora ne putem forma o părere, abia au fost făcute publice. Constat în schimb că am reuşit să uimesc anumiţi lideri de opinie, prin faptul că nu am stabilit cum voi vota, cel puţin deocamdată, aşteptând tocmai dezbaterea parlamentară şi exprimarea unor puncte de vedere din partea specialiştilor.

Personal, nu pot fi de acord cu ideea că Parlamentului i se pasează abuziv responsabilitatea pentru a lua o decizie în privinţa subiectului Roşia Montană. Cred că hotărârea de revenire la comisia specială, care să analizeze acest caz, este un semnal corect de normalitate. În acest mod, Parlamentul are şansa să dovedească faptul că poate gira un cadru de dezbatere cât mai amplu, astfel încât toţi cei care au ceva de spus să se facă auziţi. Sper să se întâmple asta chiar de săptămâna viitoare!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr