Posts Tagged ‘Cristian Diaconescu’

În spatele plecărilor din partide se află PD-L şi Traian Băsescu

duminică, februarie 28th, 2010

Cine să intre într-un partid format din trădători ?

Prea puţine funcţii pentru cam mulţi “independenţi”

Plecările din PSD

joi, februarie 25th, 2010

În opinia mea, cei care pleacă dintr-un partid nu au nicio scuză. Nu contează personajul, după cum nu contează nici aşa-zisele motive despre care acum aud că ar fi îndreptăţite.

Dacă nu-ţi place noul preşedinte al partidului, n-ai decât să-i spui direct că vei fi adversarul lui intern, fără ascunzişuri, cu argumente.
Dacă te deranjează jocurile murdare ale celor pe care până nu demult îi considerai prieteni, n-ai decât să vorbeşti public despre ele, să le demaşti !
Dacă cineva încearcă să te şantajeze, şi are cu ce, poţi să-ţi recunoşti greşeala !
Dacă nu există motive, care e problema ?
Dacă te simţi jignit şi eşti dezgustat de echipa ta, îţi reglezi conturile şi eventual îţi iei o vacanţă, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă !

Dar nu pleci din partidul celor care te-au onorat cu încrederea lor !

Trădătoru-i trădător, indiferent despre cine este vorba ! Dacă peste o săptămână Cristian Diaconescu va fi noul ministru de externe al României, aşa cum circulă zvonurile zilele acestea, atunci înseamnă că Partidul Social Democrat a scăpat de unul dintre cei mai perfizi “vectori de imagine”.
Recunosc că aveam o relaţie bună cu Cristian Diaconescu, dar decizia lui îl reduce în faţa mea la statutul de politician pentru care nu am stimă. Din păcate !

Nu poţi să treci la adversar premeditat şi să găseşti ca scuză slăbiciunile din echipa ta ! Din punct de vedere moral, nu este permis ! Nu tot partidul este vinovat dacă într-adevăr te-a urmărit cineva !

Înainte să te plângi că n-ai fost căutat de nimeni din partid, ar trebui să te întrebi dacă tu însuţi ai căutat vreodată pe cineva dintre colegii aflaţi la ananghie !

Mă gândeam ca zilele acestea să scriu ceva despre noul preşedinte al PSD, după ce mi-am acordat un răgaz să-i văd prestaţia, chiar şi de la distanţă. Acum pot să spun că mişcările de trupe la care asistăm nu au nicio legătură cu schimbarea de la vârful partidului ! Dacă Mircea Geoană ar fi fost în continuare preşedintele PSD, mi-e teamă că s-ar fi întâmplat la fel, ceea ce înseamnă că “plecările” erau deja planificate, iar listele despre care se tot vorbeşte au cu totul alte cauze .

Nu trebuie să regretăm nicio plecare !
Putem doar să le cerem trădătorilor să o facă mai repede !

Fair-play

joi, februarie 4th, 2010

Sezonul trădătorilor s-a terminat pentru PSD

joi, februarie 4th, 2010

Cu Adrian Năstase, cu Mircea Geoană, cu Miron Mitrea, cu Viorel Hrebenciuc, cu Ponta, cu Cristi Diaconescu, cu toţi….

vineri, ianuarie 22nd, 2010