Războiul justiției cu România. Interese, blocaje și miza pentru prezidențiale

țară întreagă așteaptă revocarea lui Kovesi, la fel cum în urmă cu trei ani, cu toții așteptam ca Traian Băsescu să plece din funcție. Experiența acestei perioade ne-a demonstrat că nu este suficient ca doar personajul din vârful piramidei să fie înlocuit, ci tot sistemul pe care acesta l-a creat, l-a dezvoltat și ulterior l-a folosit în interes personal, pentru capital de putere, precum și legile ce îi permit să existe.

În această logică confirmată de fapte, concluzia este că doar schimbarea procurorului șef DNA nu va anula abuzurile din sistem și obiceiurile de “poliție politică” ce s-au consolidat de-a lungul timpului.

Dezbaterea legilor justiției, despre care iată, acum putem spune că se află în plină desfășurare la Comisia specială parlamentară, precum și adoptarea lor în regim de urgență, reprezintă fundalul obligatoriu pentru orice fel de decizie de înlocuire a responsabililor din sistemul de justiție și sistemul judiciar.

Am urmărit cu uimire săptămâna trecută cum rezistența în fața acestor modificări, cerute într-o majoritate covârșitoare de români, a generat reacții ce ignoră practic principiile separării puterilor în stat. CSM, Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au ajuns chiar în situația de a formula critici cu privire la trimiterea proiectului legilor justiției la Parlament.

A fost nevoie ca Ministerul Justiției să explice într-un comunicat de presă că CSM nu poate fi transformat într-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare primară, Ministerul Public, procurorii, nu legiferează, ci apără ordinea de drept, adică ordinea creată prin lege, și nici judecătorii nu au dreptul să legifereze, ci se supun legii și înfăptuiesc justiția, în baza și în numele legii”.

Pierderea reperelor despre ce trebuie și mai ales ce nu trebuie să facă instituțiile care înfăptuiesc justiția a devenit evidentă. Înțelegem astfel cum s-a creat fondul favorabil abuzurilor, dar mai ales cine este beneficiarul acestei stări de fapt.

Președintele Iohannis, cel care a preluat integral și fără modificări sistemul lui Băsescu, devine primul interesat ca nimic să nu se schimbe și întreg sistemul de justiție să funcționeze relativ, pentru a putea fi mai ușor de folosit și controlat. Din acest motiv, președintele nu se va implica deloc în schimbările cerute de români, așa cum ar fi putut să o facă până acum, scurtând astfel criza din sistem. Din contră, înclin să cred că va pune bețe în roate, pentru că reușita reformei justiției din România va reprezenta marea miză a alegerilor prezidențiale care vor urma.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre transparență, reformă și personaje incomode care pot să vorbească liber

Pe Daniel Dragomir, fost colonel SRI și fost subordonat al lui Florian Coldea, nu am avut ocazia să îl cunosc personal în activitate, însă i-am urmărit atât dezvăluirile, cât și probele publicate, inclusiv argumentația lor. Cred că este unul dintre românii care s-au hotărât să spună adevărul despre faptele din trecut ale unor oameni ce au reprezentat în mod abuziv statul, la cel mai înalt nivel. Știu că Daniel Dragomir deranjează foarte mult și mai știu că pe măsură ce dezvăluirile sale vor atinge puncte nevralgice se va încerca decredibilizarea sa, prin multiple canale. Subliniez, neoficiale.

De aceea, este esențial ca Daniel Dragomir să fie audiat și pus în situația de a răspunde la întrebări de specialitate, aceasta fiind o procedură sănătoasă și corectă de aflare a adevărului. Iar faptul că urmează să fie chemat la Comisia parlamentară de control a SRI, cum de altfel a și anunțat că își dorește, încă de la prima apariție publică, este o dovadă de normalitate și voință politică, ce nu s-a manifestat în trecut.

Personal nu văd această audiere ca un atac la adresa instituției, așa cum am constatat că există deja speculații în spațiul public, ci ca un mijloc prin care SRI își poate arăta deschiderea pentru continuarea, în mod transparent, a procesului asumat de curățenie și reformă internă. Aceasta cu atât mai mult cu cât SRI este în prezent singura instituție de forță a statului român ce a dovedit evoluții de necontestat din acest punct de vedere.

Despre publicarea de către Daniel Dragomir a unor documente reprezentând mandate de interceptare emise în perioada 2009-2013, pe motive de activități conexe amenințărilor teroriste, care ulterior au fost folosite de DNA în dosare de corupție, cred că este util să fac câteva precizări:

1. Acoperirea numelor celor vizați de aceste mandate este corectă, identificarea lor fiind posibilă doar în fața Comisiei parlamentare de control a activității SRI.

2. Mandatele la care Daniel Dragomir face referire vizează siguranța națională și pentru eliberarea lor ar fi trebuit să fie depășite șase paliere de verificare, spre deosebire de autorizațiile de interceptare ce trebuie să treacă de un singur filtru.

3. Comisia parlamentară de control are posibilitatea să ceară justificarea acestor mandate (există sau ar trebui să existe documente în acest sens), prin explicații cu privire la: suspiciunea concretă de amenințare la adresa siguranței naționale, cum s-a manifestat în timp, dar mai ales cum s-au închis dosarele respective. Un mandat de siguranță națională nu se închide pur și simplu, cu “ni s-a parut că…”, și nici nu se deschide doar cu suspiciuni. Trebuie să existe elemente de concretețe care să justifice restrângerea unor drepturi și libertăți ale oamenilor, iar acum acest fapt trebuie demonstrat.

4. Cum și de ce DNA a folosit informațiile din aceste mandate pentru instrumentarea unor dosare de corupție, și mai ales care a fost finalitatea acestora, această temă reprezintă obiectul unei comisii speciale de anchetă parlamentară, ce mai mult ca sigur se va înființa.

Ca să înțelegeți și mai bine importanța acestor evenimente pentru aflarea adevărului, trebuie să vă spun că, în calitate de fost membru al Comisiei de control a activității SRI, poziție pe care am deținut-o pe parcursul mandatelor de senator, mi-aș fi dorit ca aceste sesizări cu privire la precedenta activitate a Serviciului să fi fost instrumentate la momentul respectiv, deci cu cel puțin patru ani în urmă. Trebuie să recunosc însă că un astfel de demers nu ar fi fost posibil, pentru că nu au existat informațiile pe care le avem acum, dar nici voința politică necesară sau transparența Serviciului și eforturile sale pentru credibilizare, vizibile la momentul actual.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cine se teme de legile justiției

Primii care se tem sunt procurorii. Și ca să nu generalizez, mulți dintre ei, care știu cum au lucrat ani la rând la adăpostul unei legislații permisive, ce le-a oferit putere, bani, siguranță și susținere, fără să le impună niciun fel de responsabilitate. La fel de mult se tem și șefii procurorilor, unii dintre ei, transformați peste noapte în arbitri atotputernici ai vieții politice și economice din România. La comandă politică, prin intermediul lor, s-au distrus cariere, familii, afaceri, s-a decis cine conduce și cine nu, cine candidează și cine nu, cine intră în spectacolul cătușelor și cine pleacă liniștit acasă.

După cum s-a dovedit în multe dosare, faptele și probele nu au contat întotdeauna foarte mult. Noțiunea de “țintă”, care se agăța foarte repede de numele multor oameni, majoritatea cu putere și decizie politică, a intrat deja în cotidian. Politicienii care au promovat, au controlat și s-au folosit de acest sistem se tem în egală măsură de legile justiției și vor să le împiedice cu orice preț.

Ne place sau nu, recunoaștem sau nu, așa s-a făcut justiție în România mai bine de 10 ani.

Aceasta este cheia care explică deranjul și scandalurile fără precedent la care asistăm în ultima perioadă, precum și lupta disperată pentru protejarea actualei conduceri a DNA și Parchetului General. În timp ce procurorii se opun și inventează orice, doar-doar schimbările nu vor merge mai departe, judecătorii acceptă necesitatea regândirii și restructurării sistemului, prin introducerea profesionalismului și experienței ca și criterii de promovare.

Este foarte bine că legile justiției vor ajunge la vot în Parlament, după cum este importantă și necesară dezbaterea din structurile profesionale și societate în general. Atenție însă cine susține schimbarea și cine o critică sau o blochează. Va fi un criteriu de apreciere și selecție pentru un nou început !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Când idolii își pierd poleiala

Victor Ponta a pornit astăzi pe un alt drum în politică, despre care ne-a spus că va fi altfel decât tot ce am auzit și văzut până acum.  Dincolo de poziționări, racolări, alianțe sau atacuri la alți lideri politici, cred că Victor Ponta are datoria să procedeze chiar altfel decât ne-a obișnuit și să clarifice câteva aspecte controversate ale mandatului său ca premier.

  1. Cum și de ce a nominalizat-o pe Laura Kovesi ca procuror șef DNA ?
  2. De ce a acceptat să fie șantajat și amenințat, chiar și din poziția de premier al României, astfel încât autostrada Comarnic-Brașov (proiect în vigoare la vremea respectivă) să nu se construiască ?

Pentru că la baza oricărui proiect politic trebuie să stea în primul rând adevărul și având în vedere că cele două probleme au influențat în mod determinant societatea românească, în fața românilor care i-au acordat încrederea, Victor Ponta are datoria să răspundă la modul concret. 

În mod special pentru Prahova, clarificarea contextului în care a fost blocată construcția autostrăzii Comarnic – Brașov este cu atât mai importantă cu cât în prezent, premierul Tudose și liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunțat fără niciun fel de problemă transformarea acestui proiect într-unul de importanță strategică pentru România. Și nu doar atât… Pentru prima dată se vorbește despre includerea Ploieștiului pe traseul autostrăzi București-Brașov.  „Să vedem ce se poate face astfel încât să nu avem întreruptă autostrada între Ploieşti şi Comarnic”, a spus Liviu Dragnea, ceea ce pentru mine, ca ploieștean, este cu adevărat un obiectiv deosebit de important.

În acest context, întrebarea care se pune este de ce atunci, în Guvernul Ponta, acest lucru nu a fost posibil și acum devine nu doar o preocupare a guvernării actuale, ci și un proiect de importanță strategică ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum ar putea Klaus Iohannis să își facă datoria de președinte

Pentru că s-a creat o dezbatere națională despre oportunitatea sau corectitudinea prezenței lui Klaus Iohannis la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, precum și necesitatea ca activitatea acestei comisii să se extindă inclusiv la prezidențialele din 2014, îmi exprim convingerea că președintele ar trebui să fie primul susținător al tuturor acestor inițiative. Mai mult decât atât, chiar de la înălțimea funcției prezidențiale, cred că ar fi normal să se prezinte din proprie inițiativă la comisie, nu să aștepte să fie chemat. Klaus Iohannis are datoria să spună public tot ce știe despre ce s-a întâmplat în 2009, mai ales că era nominalizat premier, dacă Mircea Geoană ar fi câștigat alegerile.

Aș considera un act de respect pentru Parlamentul României, dar și de civism, dacă președintele s-ar prezenta chiar și inopinat la audieri, mai ales că este obișnuit cu gesturi de acest fel. La fel a procedat când a participat la un protest neautorizat în stradă sau, la Palatul Victoria, unde a apărut pentru a prezida o ședință de Guvern, chiar dacă prerogativele prezidențiale nu i-ar fi dat acest drept. Atipicul președinte Iohannis are acum ocazia să folosească aceste precedente într-un sens pozitiv, dând un exemplu de transparență și echidistanță.

Realitatea ne arată însă că, în loc să își asume o atitudine de acest fel, președintele Klaus Iohannis va continua probabil să tacă. Și nu pentru că n-ar fi receptiv la un gest de imagine, ci din cauza unui adevăr pe care comisia de anchetă parlamentară cu siguranță îl va scoate la suprafață…

Președintele României nu a mai fost ales de câteva mandate doar prin votul cetățenilor, ci în special prin jocuri de putere și combinații care au manipulat procentele necesare obținerii majorității. Klaus Iohannis cunoaște toate aceste mecanisme și, după cum se vede, nu vrea deloc să se implice pentru a le înlătura.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Din nou, INDEPENDENT

Mișcarea naționalistă din România nu poate progresa dacă este marcată de neînțelegeri și acuzații interne, diverse facțiuni, dar mai ales de asocieri cu structuri ce se remarcă prin idei și concepții extreme sau care tind spre limite extremiste. În ceea ce mă privește, nu îmi voi asuma niciodată astfel de orientări.  

Am și anunțat foarte clar că nu voi mai fi parte a proiectului naționalist lansat de Partidul România Unită în august 2016, dacă voi constata că acesta capătă accente la un asemenea nivel. Din păcate, în opinia mea, chiar asta se întâmplă în prezent.  

De aceea, informez public pe toți cei interesați că am demisionat din calitatea de membru al Partidului România Unită, pentru  fi consecvent cu propriile mele angajamente, dar și cu concepțiile de stânga pe care le-am avut toată viața. Nu este în intenția mea să formulez critici pentru hotărârile PRU la nivel național, iau doar act de evoluția evenimentelor și decid în consecință cu privire la drumul meu în politică. Rămân un naționalist de stânga doar în sufletul meu, nu mă voi schimba niciodată, și nu aș putea să fiu asociat cu o formațiune din zona de extremă dreapta, nici chiar la nivel declarativ.

Sunt așadar din nou independent și determinat pentru a mă implica în proiecte de interes general.

Vreau să mulțumesc tuturor colegilor din Organizația Prahova a Partidului România Unită care m-au onorat cu încrederea și sprijinul lor. Sunt oameni deosebiți, care merită din plin toate aprecierile, și vor avea întotdeauna stima și prietenia mea ! 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Prețul protecției pentru Kovesi, denigrarea României

Cât de multă disperare trebuie să provoace evaluarea ministrului Justiției în privința șefei DNA, dacă pentru apărarea ei s-a compromis însuși Gabriel Liiceanu, susținut de protestatarii #rezist, în direct la Parlamentul European…

Cât de mare trebuie să fie disperarea și cât de amplă manipularea dacă protestatarii #rezist au recurs până și la un anumit nivel de hărțuire verbală a ministrului Justiției, atent pregătită pentru camerele video, tot la Parlamentul European, cu scopul evident de intimidare și presiune. …

Cât de puțin trebuie să fi contat faptul că prețul pentru toate acestea a fost denigrarea României și afectarea imaginii noastre ca țară, chiar la kilometrul zero al democrației europene.

Nu este prima dată când reprezentanți ai unor structuri politice de dreapta din România, mai mult sau mai puțin oficiale, la inițiativa și cu susținerea Monicăi Macovei, ne fac de râs în Europa, sacrifică interesele României și imaginea țării, pentru a susține structuri ce asigură un control politic ocult. Important este că la finalul unor episoade de acest gen, răul este făcut, dar cei care l-au generat n-au niciun fel de problemă. Datorită “tradiției” de peste 12 ani care a însemnat în primul rând protecție de la cel mai înalt nivel, ei știu că nimeni nu le va cere să își asume consecințele acestui tip de comportament, nu îi va face să plătească, politic și penal, pentru prejudicii aduse țării.

Este un moment critic și extrem de serios în care această “tradiție” nefastă a denigrării României ar trebui să își primească sancțiunile legale, prin indentificarea a trei repere: cine și ce are de câștigat, cine plătește și care sunt agenții de influență folosiți de fiecare dată în astfel de acțiuni ce afectează imaginea țării.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Răspunsul Parlamentului pentru românii care cer suspendarea președintelui

În premieră absolută, Parlamentul a adoptat astăzi o declarație prin care condamnă acțiunile și pozițiile publice exprimate de președintele României, în egală măsură de Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la depășirea limitelor constituționale în contextul dezbaterilor despre Ordonanța 13.

“Parlamentul Romaniei califică drept neconstituționale și inacceptabile judecățile pe care fie Președintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanți ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii și activități ale Guvernului. Asemenea acțiuni uzurpă ilegal și abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege și de regulamentele camerelor, pentru activitatea sa”, se arată în textul declarației, care a fost adoptată de plen cu 203 voturi „pentru” si 94 de voturi „împotrivă”.

Dincolo de mesajul instituțional și în esență diplomatic, vorbim practic despre o declarație de independență a Parlamentului, corectă, necesară și îndelung așteptată de români, care va avea cu siguranță efecte pe termen lung în privința respectării Constituției și a separației puterilor în stat.

Personal, mi-aș fi dorit ca și în timpul mandatelor mele de senator să particip la un astfel de moment, în care Parlamentul să își susțină rolul corect în stat, statutul și demnitatea conferite prin vot.

Declarația de astăzi este un răspuns direct la revolta românilor cu privire la atitudinea președintelui și a sistemului juridic pe care acesta îl folosește în interes politic. Altfel spus, Parlamentul i-a arătat în sfârșit lui Klaus Iohannis cartonașul galben și l-a atenționat că deocamdată nu este roșu, doar pentru că stabilitatea politică necesară în vederea aplicării programului de guvernare este mult mai importantă decât derapajele prezidențiale. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce facem cu președintele care dezbină românii

România are un președinte care nu este capabil să își exercite rolul de mediator. Klaus Iohannis nu știe să unească, ci doar să dezbine, pentru a-și urmări și îndeplini propriile sale interese personale și politice. Indiferent că este vorba despre cetățeni sau politicieni, președintele Iohannis îi împarte pe toți în buni sau răi, în funcție de modul în care răspund la așteptările, dorințele sau ordinele sale.

Sincer, nu știu ce este mai rău: faptul că mulți dintre români se așteptau ca președintele să încurajeze în continuare dezbinarea sau că acest mod de a gândi și de a-și exercita funcția a fost confirmat fără nicio ezitare de însuși Klaus Iohannis, chiar de la tribuna Parlamentului.

Înainte ca președintele să își înceapă astăzi discursul, am spus că nu mă aștept la un gest înțelept de unificare, calm și echilibru, am explicat că prezența la Parlament va fi un prilej de etalare a puterii, însă chiar nu m-am așteptat la atâta aroganță, la asemenea provocări și atitudini jignitoare față de partidele care i se opun. Klaus Iohannis a sfidat practic majoritatea parlamentară și implicit pe români !

În mod special după discursul de astăzi, orice escaladare a manifestărilor de stradă va fi exclusiv responsabilitatea președintelui. Când toată țara avea nevoie de calm și liniște, Klaus Iohannis a dat de înțeles că protestele de stradă vor putea continua.

În aceste condiții, singura soluție care ne rămâne este ca românii să fie mai înțelepți decât însuși președintele. Și acesta nu este deloc un lucru complicat !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Un nou Băsescu pe scaunul de la Cotroceni

Președintele României, Klaus Iohannis, încearcă să rezolve situațiile de criză din țară prin adaptarea realității la soluții convenabile, pentru a-și îndeplini obiectivele politice pe termen lung. Altfel spus, alege să așeze lucrurile cu mâna, conform propriilor interese, trecând într-un plan secundar faptele, contextul, ansamblul problemelor, inclusiv întrebările rămase fără răspuns, pe care cu toții ni le punem.

Un fel de „Las-o așa sau facem așa, că e mai bine!”, chiar dacă opinia publică, specialiștii pe diverse probleme rămân stupefiați în fața modului în care președintele înțelege să gestioneze sau să închidă diverse scandaluri publice și probleme ce nu îi convin. Totul se întâmplă respectând un plan bine stabilit, despre care descoperim că excede prerogativele prezidențiale, dar include pe deplin implicarea și controlul politic.

Primul moment de acest fel, pe care personal l-am considerat un atac la inteligența celor care se pricep la acest domeniu, este tentativa de a închide criza de la SRI, prin transferarea ei la Parlament, cu o importantă miză politică, ce va deveni evidentă de săptămâna viitoare. Al doilea este prezența intempestivă în această dimineață la ședința de Guvern, într-o mișcare de forță, cu scopul de a puncta mediatic, deși Constituția nu îi oferă această libertate.

Numitorul comun al celor două situații, cele mai recente, este acela de a da șah partidelor, liderilor politici, Guvernului, Parlamentului, oricui nu îi recunoaște puterea. Acestea sunt zilele în care reîncepe scandalul politic în România, cu un nou președinte de tip Băsescu pe scaunul de la Cotroceni.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr