Băsescu Traian, demisia !

Aşa cum era de aşteptat, scandalul de corupţie în care este implicată familia prezidenţială a intrat în analiza şi comentariile internaţionale, aducând un important prejudiciu de imagine României, asupra căreia riscă să planeze un mare semn de întrebare, dacă nu chiar mai rău. Scandaluri de corupţie la nivel înalt s-au mai văzut şi în alte ţări, justiţia şi-a făcut de fiecare dată datoria, însă dacă ne referim la lumea civilizată, niciodată un scandal de asemenea proporţii, soldat cu arestarea fratelui preşedintelui, nu poate fi gestionat corect şi echidistant fără demisia şefului statului.

Deşi nu o poate forţa, Parlamentul României are datoria să îi ceară demisia lui Traian Băsescu, pentru a mai salva din onoarea ţării. Este important ca întreaga clasă politică, atât partidele care îl susţin pe preşedinte, cât şi cele care preferă să nu se implice, să înţeleagă faptul că în acest caz, luând în consideraţie evoluţia evenimentelor şi probele de corupţie, nu mai vorbim de un atac politic, ci despre necesitatea unui gest prin care credibilitatea României în general şi a justiţiei în special să fie probată şi reconfirmată.

Nu poate exista certitudinea unui proces corect pentru Mircea Băsescu, atâta vreme cât Traian Băsescu îşi păstrează mandatul. Pe lângă faptul că există în continuare o serie întreagă de aspecte neelucidate ale cazului, preşedintele a recunoscut că ştia întreaga poveste şi nu a avut niciun fel de reacţie în spaţiul public, iar procurorii au confirmat că Mircea Băsescu n-ar fi putut comite infracţiunile de care este acuzat, dacă fratele său nu ar fi fost președinte.

La urma urmei, de ce ar fi luat banii Mircea Băsescu, dacă nu ar fi cunoscut foarte bine caracterul fratelui său, capabil să reacţioneze la o mită şi să acopere întreaga situaţie ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

2011, văzut din opoziţie (I)

Cele mai importante momente

4 ianuarie 2011 : Anul 2011 începe cu un fapt inedit, incredibil de cinic, care cred că va da tonul spectacolului public. Chiar dacă cei mai mulţi dintre români tot şomeri sunt, la fel ca şi anul trecut, bani tot n-au, PD-L a decis că 2011 trebuie să fie anul veştilor bune, chiar dacă acestea sunt doar un efect de imagine, care nu are legătură cu realitatea !

17 ianuarie 2011 : PD-L a constatat că militarii în rezervă nu vor face parte niciodată din electoratul dur portocaliu, pentru simplul motiv că nu acceptă mita electorală. De aici, bătaia de joc asupra acestei categorii, care nu reprezintă o ţintă pentru partidul aflat acum la putere.

19 ianuarie 2011 : Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, trebuie să îşi prezinte demisia, ca ultim gest de reparaţie morală pentru cei pe care i-a umilit !

23 ianuarie 2011 : Rezerviştii din armată se declară în stare de război cu statul român. Acesta este un fapt excepţional, un exemplu care ar trebui urmat şi de pensionarii civili, nemulţumiţi de modalitatea de calcul a reţinerilor de 5.5% pentru plata contribuţiei de sănătate.

25 ianuarie 2011 : Nu sunt “băiat deştept” ! Aşa mi-a spus moderatorul unei emisiuni de televiziune, pentru a mă pune în antiteză cu alţi parlamentari care numără deja cu sutele contractele cu statul. Nu am firmă, nu am afaceri cu statul, iar familia mea nu are nici ea afaceri, de niciun fel !

3 februarie 2011 : Remarcabilă operaţiune anti-corupţie la Vama Siret. 60 de vameşi şi poliţişti de frontieră, reţinuţi ! Evenimentele mi-au amintit de cunoscutele cazuri “Ţigareta I” şi “Ţigareta II” în care, după arestările din Vamă, au ieşit la iveală şi beneficiarii mărfurilor aduse ilegal în ţară. În prezent însă, autorităţile se limitează doar la spectacolul vameşilor şi poliţiştilor corupţi care, iată, au fost prinşi! Deci statul “şi-a făcut datoria”, fără să mai spună PENTRU CINE SE FACE TRAFIC ILEGAL LA FRONTIERĂ .

5 februarie 2011 : Uniunea Social Liberală, formula pentru speranţa românilor

14 februarie 2011 : Cine şi de ce o protejează pe Roberta Anastase ? De ce scandalul legat de şpaga în vămi nu a ajuns şi la Ploieşti, după două săptămâni de evoluţie spectaculoasă în mai multe zone din ţară, cu arestări şi mascaţi ? Un posibil răspuns ar fi acela că organele de cercetare penală au analizat foarte bine zonele unde urmau să acţioneze, au evaluat corect riscurile de evoluţie necontrolată a subiectului şi au ajuns la concluzia că în Prahova, mai bine nu !

15 februarie 2011 : Dacă sunteţi bugetari, există toate şansele să nu vă fi primit salariul întreg, majorat cu 15% de la 1 ianuarie 2011, aşa cum vi s-a promis. Ştiu că vă simţiţi ca şi cum cineva v-a băgat mâna în buzunar şi v-a ciupit de nişte bani, dar nu vă puteţi plânge poliţistului, pentru că şi el a păţit la fel cu salariul lui. După ce aţi pierdut peste 25% din venituri, dar aţi plătit mai mult odată cu majorarea TVA, Guvernul tot nu v-a lăsat în pace şi v-a mai penalizat cu ceva, la început de an !

21 februarie 2011 : Cu ocazia alegerilor interne din PD-L Prahova, Roberta Anastase a primit medalia de aur şi diploma de merit din partea şefului ei de partid, sub oblăduirea Elenei Udrea, pentru frauda la legea pensiilor. A respectat un ordin de partid, ba chiar l-a dus la îndeplinire cât a putut ea de bine, am văzut cu toţii cum i-a reuşit, iar acum şi-a primit răsplata ! Cu alte cuvinte, la alegerile din PD-L Prahova, subiectul unei plângeri penale s-a transformat în prilej de triumf politic.

22 februarie 2011 : “Nu aplaudaţi că n-aveţi de ce !” Traian Băsescu se teme de poliţişti pentru că sunt cei care, ajunşi la limita răbdărilor, îi pot scăpa din mână şi distruge întreg sistemul de putere. Poliţiştii cunosc punctele slabe ale celor pe care preşedintele se bazează în ţară, pentru fraudă electorală şi atragerea de fonduri la partid. De aceea, poliţiştii sunt ameninţaţi că vor rămâne pe drumuri, sunt aduşi la limita supravieţuirii, şantajaţi, mutaţi de lângă familii, puşi în dependenţă morală şi materială faţă de politic.

24 februarie 2011 : Descinderea de la Vama Ploieşti ne arată cum traficul cu legume şi fructe este mai important decât cel cu produse petroliere. Vama Ploieşti trebuia să treacă printr-un control care să dea impresia unui demers serios, adică să se lase cu o arestare. Dar să vorbeşti în acest context despre legume şi fructe mi se pare cel puţin amuzant, în condiţiile în care, dacă ieşi pe stradă în Ploieşti, oricine îţi poate spune că a auzit de trafic cu produse petroliere, prin vamă sau pe lângă vamă.

25 februarie 2011 : Foşti şefi ai Vămii Ploieşti, Cornel Costea şi Diana Severin, două persoane independente una de cealaltă, aflate în funcţie în perioade diferite, indică aceeaşi destinaţie a şpăgii “colectate” din Vama Ploieşti : Sorin Blejnar.

4 martie 2011 – În anul 2010, un singur evazionist din domeniul legume – fructe a păgubit statul român cu 400 de milioane de euro. Dacă suma ar fi fost recuperată, nu mai era nevoie de reducerea salariilor cu 25%.

10 martie 2011 – Provocare pentru parlamentarii PD-L şi UNPR : “Mergeţi pe stradă şi spuneţi oamenilor că am ieşit din criză!” Dacă tot sunt atât de convinşi că prin noul Cod al Muncii vor fi create sute de mii de locuri de muncă, cel mai bine ar fi ca parlamentarii care susţin această idee să iasă în faţa membrilor de sindicat, atunci când aceştia sunt în stradă, şi să le spună cât de bine o să le fie ! Nu pot să înţeleg cum este posibil ca un parlamentar să susţină o lege care face rău oamenilor! Aşa se întâmplă cu Codul Muncii asumat de Guvern, care reprezintă un grav atentat la adresa angajaţilor.

16 martie 2011 : Scandalul vămilor, prin modul în care este gestionat politic şi mediatic, ascunde o temă mult mai importantă, cu impact politic major – traficul cu produse petroliere. Mă refer aici cu predilecţie la Vama Ploieşti şi Vama Constanţa. Am considerat că trebuie să atrag atenţia asupra faptului că este o manipulare, o tentativă de prostire a opiniei publice, să vorbeşti la Vama Ploieşti despre trafic cu legume şi fructe. Asta în condiţiile în care există suficiente informaţii despre garnituri de tren încărcate cu produse petroliere, la care vameşii de aici au închis ochii. Concluzia, nimeni nu este vinovat !

22 martie 2011 : Chiar dacă preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, este primul demnitar din România care s-a plâns în plenul Senatului că a primit prea multe întrebări şi interpelări, mi-am permis şi eu să îi adaug un stres suplimentar, chiar în aceeaşi zi. În calitate de senator, am adresat preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, următoarea întrebare : “Care sunt rezultatele inspecţiilor fiscale iniţiate de ANAF în perioada 2005-2010 la firmele cu sediu social sau punct de lucru în judeţul Prahova, ce au ca obiect de activitate tranzacţiile cu produse petroliere, precum şi măsurile aferente adoptate de instituţia pe care o conduceţi ?”

23 martie 2011 – Nimic despre legile siguranţei naţionale la bilanţul SRI . Nu se poate clasifica activitatea SRI ca fiind extraordinară, într-o ţară în care corupţia şi evaziunea sunt în creştere !

29 martie 2011
: Se împlinesc aproape 2 săptămâni de când am asistat la piesa de teatru numită “Descinderea la Oil Terminal Constanţa”, montată într-o dimineaţă, la cererea publicului. Rezultatul spectacolului ? Niciun rezultat !

4 aprilie 2011 – Aparent fără nicio justificare, instituţiile statului nu vor să vorbească despre afacerile cu produse sau reziduuri petroliere, care se derulează sub ochii lor, şi nici să explice de ce sunt acestea atât de profitabile. Nu există niciun fel de interes pentru stabilirea unui circuit, de unde pleacă şi unde ajung cantităţi importante de combustibil, intrate în ţară fără taxe şi accize, chiar dacă pentru valorificarea lor finală se folosesc bani publici. Interesant ar fi de ştiut care dintre părţi s-a străduit cel mai mult – traficanţii sau oamenii politici pe care aceştia îi au la mână ? De ce, ştim ! Anul viitor avem din nou campanie electorală şi multe conturi aşteaptă să fie alimentate.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Trăim în ţara nimănui. Citiţi şi vă cruciţi !

„La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a fost desfăşurată de către poliţişti în timpul campaniei electorale şi în perioada scrutinului electoral pentru alegerile locale din acest an o gamă diversă de activităţi specifice”.

sau

„Pentru asigurarea unui climat de ordine şi legalitate a procesului electoral, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova s-a întocmit un plan de măsuri propriu ce a vizat atât perioada premergătoare campaniei electorale, cât şi procesul de votare”.

sau

„Pe timpul campaniei electorale şi a celor două tururi de scrutin, lucrătorii de poliţie s-au implicat activ în soluţionarea operativă şi legală a tuturor sesizărilor şi reclamaţiilor primite.” (…) “Ca reclamanţi în aceste sesizări se regăsesc persoane aparţinând întregului spectru politic angajat în cursa electorală pe raza judeţului Prahova”

Ce părere aveţi ? Cum poate cineva să scrie aşa ceva ?
Nu, frazele nu sunt din vreun ziar “Scânteia” de acum 20 de ani, deşi stilul se potriveşte perfect. Ele aparţin ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, un liberal care vrea să ne convingă de faptul că în iunie 2008 am avut alegeri corecte, în care nu s-a dat mită electorală, nu s-au cumpărat voturi, nu au fost calomnii, nu s-au dat telefoane otrăvite, în care alegătorii au fost dezinformaţi că s-a schimbat secţia unde urmau să voteze…şi că noi am văzut alt film.

Aici găsiţi răspunsul integral primit de la ministrul de interne la interpelarea pe care am adresat-o în septembrie 2008, unde am prezentat mai multe fapte petrecute în Ploieşti la alegerile locale ce contravin legislaţiei electorale.

INTERPELARE RĂSPUNS

interpelare_9908.jpg raspuns_interpelare.jpg

 

 

Nu ştiu ce părere o să vă faceţi după ce citiţi mai ales răspunsul, însă eu am 2 puncte de vedere. Ca cetăţean, cred că ministrul şi întreg aparatul pe care îl are în subordine m-au tratat cu totală lipsă de respect, dar ca senator sunt convins că am de-a face cu un ministru incompetent, care coordonează un sistem ce nu poate şi sunt convins că nici nu vrea, să asigure respectarea legii.

În plus, am aflat cu această ocazie că atunci când depui o sesizare la poliţie pentru nerespectarea legii, poliţistul ia în consideraţie şi ce orientare politică ai sau dacă eşti membru de partid. Din răspunsul ministrului înţeleg că se face şi o statistică în acest sens, altfel de unde ar fi ştiut că s-au depus sesizări de la “persoane aparţinând întregului spectru politic angajat în cursa electorală pe raza judeţului Prahova” ?

Sunt curios, reclamaţiile de la PD-L ce răspuns au primit ?

Aşadar, avem următoarea situaţie : Ştim cu toţii că la alegerile locale s-a încălcat legea electorală. Există exemple şi dovezi. Am sesizat acest lucru ministerului cu atribuţii şi competenţe directe. Ministrul mi-a răspuns că “mi s-a părut, poate ar trebui să mă gândesc mai bine…”

În plus, există o serie întreagă de probleme pe care le-am ridicat în calitate de senator şi la care ministrul de interne NU A RĂSPUNS :

– Prezentarea unui raport asupra situaţiilor în care Poliţia Română s-a autosesizat, pe baza sistemului intern de informaţii, şi rezultatele anchetelor derulate.
– Poliţia Română ar trebui să ia măsuri pentru a preveni generalizarea fenomenului de mită electorală, în perpectiva campaniei pentru alegerile parlamentare ;
– Comandanţii Inspectoratelor Judeţene de Poliţie ar trebui să se implice astfel încât să asigure respectarea legalităţii în perioadele electorale ;

Acestea sunt motivele pentru care am spus şi susţin: “Trăim în ţara nimănui! Respectarea legii a devenit o chestiune facultativă şi singurul lucru după care ne mai putem orienta este bunul nostru simţ şi buna credinţă”.

Ce soluţie propun:
Şefii Poliţiei din Prahova, atât cei de la judeţ – cât mai ales cei de la Poliţia municipiului Ploieşti – ar trebui să plece acasă, să fie demişi sau să îşi dea demisia, (treaba lor ce soluţie aleg…) pentru că ori trăiesc pe altă lume, ori îşi bat joc de lege, de meseria lor şi de reperul de echilibru pe care ar trebui să îl reprezinte.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr