Udrea, şah la Băsescu. Ce se întâmplă când Elena Udrea îşi pierde răbdarea în spatele gratiilor …

…echipa ei de comunicare începe să scrie pe facebook mesaje ce conţin acel tip de avertisment pe care Băsescu nu l-ar vrea sub nicio formă în spaţiul public. Într-o colaborare tacită cu avocaţii ce s-au dovedit uneori chiar mai performanţi decât procurorii, cei care comunică în locul Elenei Udrea vorbesc ţintit, pentru prima dată, despre celebra şedinţă de Guvern prezidată de Băsescu, în cadrul căreia s-a aprobat organizarea evenimentului Gala “Bute”.

Iar mutările-cheie ale jocului de şah, de data asta exprimate foarte clar, atacă exact ce nu s-a spus până acum :

• Dacă tot Guvernul Boc a fost de acord, de ce doar Udrea este în spatele gratiilor ?
• Dacă Băsescu s-a deplasat personal, pentru ca prin propria prezenţă să dea greutate oricărui proiect iniţiat de “protejata” sa, Băsescu de ce să nu aibă acum nimic de spus?
• Dacă şi Ruxandra Dragomir crede că Băsescu ar fi putut face mai mult pentru eliberarea Elenei Udrea, atunci de ce să nu fie obligat să o facă ?

Ca urmare, înaintea denunţurilor pe care Udrea a înţeles că într-un final va trebui să le scrie, pentru că nu are nicio altă soluţie de libertate, ne putem aştepta ca însuşi Traian Băsescu să fie chemat ca martor în dosarul Gala “Bute”. Dacă în paralel vor fi chemaţi şi alţi miniştri din Guvernul Boc, ce credeţi, vor spune că i-au aprobat proiectul Elenei Udrea datorită prezenţei lui Traian Băsescu în şedinţa de Guvern şi influenţei pe care acesta o exercita la momentul respectiv ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Dosarul “banii la pungă” …

…constituit deja în ochii opiniei publice ca o realitate, şi care vorbeşte despre fonduri fraudate, bani negri folosiţi la prezidenţialele din 2009, al căror beneficiar direct a fost Traian Băsescu, aşteaptă în continuare să fie recunoscut, asumat şi anunţat în mod oficial şi de procurori.

În timp ce DNA se laudă în aceste zile cu un val de cereri de arestare, unele discutabile, altele nu, pentru a manipula în mod convingător ideea de luptă anticorupţie, dosarele cu adevărat importante, care vizează capii jafului generalizat, centrele de putere unde se strângeau genţile sau pungile cu bani, stau sub semnul incertitudinii sau pur şi simplu nu există.

Din reţinută pentru 24 de ore în dosarul Microsoft, apoi cu 30 de zile de arest preventiv şi arest la domiciliu, Elena Udrea a scăpat definitiv de cererea procurorilor de prelungire a măsurii privative de libertate şi doreşte să dea aceeaşi lovitură şi în dosarul “Gala Bute”. Băsescu ajunge şi el în situaţia să jongleze cu procurorii, pentru că dosarul de şantaj în cazul Firea este doar un dosar de şantaj, nu reprezintă o cauză anticorupţie.

Este un semnal de alarmă pe care îl avem în urma evenimentelor din ultimele zile, în care se joacă tocmai credibilitatea justiţiei. Dacă în spatele presiunii publice pentru arestări din tot spectrul politic se ascunde de fapt o cale de salvare pentru cei care au stat la butoanele de comandă, atunci înseamnă că nu ne îndreptăm în direcţia corectă.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Udrea vs Kovesi

Meci de şah prin corespondenţă la DNA, între Elena Udrea şi Laura Codruţa Kovesi. Miza este soliditatea probelor administrate de procurori în dosarul Gala “Bute”, singurele care i-au convins până acum pe judecători să o ţină pe Udrea pentru 30 de zile în spatele gratiilor. Dacă în urma confruntărilor care au avut loc ieri cu denunţătorii, îndoiala privind valabilitatea declaraţiilor pe care aceştia le-au făcut începe să prindă contur, atunci înseamnă că strategia mediatică a Elenei Udrea, pusă în practică prin intermediul avocaţilor, riscă să diminueze credibilitatea anchetei. Iar această situaţie, dacă va fi confirmată inclusiv în faţa instanţei de judecată, va pune în discuţie în mod direct profesionalismul şi echidistanţa doamnei Kovesi. Este un şah interesant şi eficient, care prin efectul de decredibilizare a procurorilor, creat în mod intenţionat în ochii opiniei publice, nu vizează doar dosarele Elenei Udrea, ci protecţie pentru întreaga mafie care a făcut bani în timpul mandatelor lui Traian Băsescu.

Evenimentele ne arată că Elena Udrea nu mai poate fi analizată şi tratată doar ca un politician care a deţinut puterea la un moment dat şi s-a îmbogăţit peste noapte, sub protecţia lui Băsescu. Este un personaj antrenat să facă faţă şi să domine în orice condiţii, cu un grad de periculozitate important, datorită mecanismelor de manipulare la care apeleză chiar şi din spatele gratiilor. Ca urmare, dacă vrea să se califice ca procuror şef al DNA şi din punct de vedere profesional, Laura Codruţa Kovesi este nevoită să îşi asume următoarea mutare pe tabla de şah, printr-un răspuns pe măsură.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Libertatea lui Băsescu, la mâna Elenei Udrea

Cât de sigur (mai) poate fi Traian Băsescu de Elena Udrea ?
Primim răspunsul foarte repede, după 24 de ore de la votul din Parlament, chiar de la fostul preşedinte, care şi-a asumat riscul unor declaraţii şocante la televizor, în încercarea disperată de a-i dovedi Elenei Udrea că o susţine şi o protejează în continuare. Altfel spus, cu riscul ironiilor şi al ridicolului public la care a preferat să se expună, Traian i-a transmis Elenei ( acesta este nivelul la care au coborât mesajele) că n-are niciun motiv să-l denunţe ca să-şi câştige libertatea, pentru că el însuşi va face imposibilul să o scape din arest.

Teama lui Traian Băsescu de ce ar putea să spună Udrea dacă ajunge din nou în spatele gratiilor îl determină să meargă şi mai departe, să încerce chiar o influenţare a deciziei instanţei, cu câteva ore înainte de pronunţarea de astăzi din dosarul “Gala Bute”. Rămâne de văzut dacă vocea lui Traian Băsescu mai înseamnă ceva pentru procurori şi judecători, acesta fiind într-adevăr un semnal important. Însă indiferent de hotărârea instanţei din această fază, cred că a devenit o certitudine, adevăratul proces al epocii Băsescu abia a început.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr