Posts Tagged ‘Elena Basescu’

Frica păzeşte facturile la “Zilele Ploieştiului”

miercuri, august 26th, 2009

Le-a fost frică.
Nu cred că este vorba neapărat de un gest politic neinspirat şi nu ştiu, cel puţin deocamdată, cât de grave sunt ilegalităţile comise. Pur şi simplu le-a fost frică să nu se descopere reţeaua de partid a PD-L şi de aceea au mobilizat tot arsenalul, în aşa fel încât să nu existe cadrul oficial, adică o comisie a Consiliului Local care să verifice cum s-au cheltuit banii publici la “Zilele Ploieştiului”.

Ordinul a fost aşa : PD-L a votat împotrivă, PNG la fel (sub stricta supraveghere a doamnei Becheanu, soţia directorului de la RADET Bucureşti – funcţie obţinută cu sprijinul direct al Robertei Anastase), iar PNL s-a abţinut. Au fost negocieri aprinse, condimentate cu puţin scandal în spatele uşilor închise şi telefoane de ameninţare. Ca urmare a votului politic, proiectul de constituire a unei comisii care să verifice cum s-au cheltuit 6 miliarde de lei de la bugetul local pentru organizarea evenimentului “Zilele Ploieştiului” a fost respins.

Nu trebuie să vă miraţi prea mult! Aşa procedează liderii de la PD-L ori de câte ori sunt puşi în faţa unor situaţii limită, aşa procedează şi în campaniile electorale. Să îi oblige pe ei cineva să dea socoteală ? Aşa ceva nu se poate accepta ! Şi-au asumat inclusiv riscul ca asupra lor să planeze convingerea că într-adevăr au ceva de ascuns. Ştiţi pe ce mizează ? Că lumea va uita, că peste un timp nimeni nu-şi va mai aminti despre secretomania în cheltuirea banului public practicată de PD-L, care în prezent, conduce Ploieştiul.

Trebuie să îi observaţi atent ! În spatele pungilor cu cadouri din campaniile electorale se ascund interesele de partid în faţa cărora nimeni nu comentează. Ordinele nu se discută, se execută ! Nu contează modalităţile, nu contează oamenii, de multe ori nu contează nici banii, ci cât de rapid reuşesc să îşi atingă scopul.

În acest caz, scopul a fost protecţia Robertei Anastase.
Nu ar fi existat nicio justificare dacă la comisie s-ar fi descoperit pe documente că banii de la bugetul local al Ploieştiului au fost orientaţi aşa cum a stabilit doamna preşedinte, către firmele de partid. Şi s-ar fi descoperit, pentru că mulţi dintre cei care muncesc nu mai acceptă dictatura de partid !

Spre exemplu, credeţi că Elena Băsescu şi Traian Băsescu ar fi participat la un eveniment organizat de o firmă neverificată, în plină campanie electorală ? În niciun caz ! Roberta Anastase, adevăratul organizator, a garantat că totul va fi în regulă, la dispoziţia familiei prezidenţiale. Şi a fost, la concurenţă cu Ridzi şi Udrea.

Ştiu că toţi cei interesaţi de subiect vor să ştie dacă va exista o continuare.
Va exista, pentru că secretomania şi cheltuirea banilor publici în scopuri electorale se manifestă nu numai în cazul “Zilelor Ploieştiului”, ci devine o practică obişnuită pentru administraţia locală condusă de primarul PD-L, Andrei Volosevici.

Da, domnule primar, lucrurile nu se vor opri aici, vor exista în continuare demersuri oficiale ! Aveţi totuşi timp să explicaţi cum aţi cheltuit banii publici la “Zilele Ploieştiului”. Spre exemplu, puteţi să urmaţi exemplul doamnei Udrea, să faceţi expoziţie cu facturile şi contractele pe baza cărora aţi facut plăţile, la care puteţi să adăugaţi şi sponsorii. Dacă aţi reuşit între timp să refaceţi aceste documente ….

Cum s-au tocat 6 miliarde la Zilele Ploieştiului ? (IV)

joi, august 6th, 2009

Cum au aflat două firme de apartament din Cluj şi Bucureşti că se organizează Zilele Ploieştiului ?

N-aş putea să vă spun de unde au ştiut firmele AIMEEDRA SRL şi MIND SHOP SRL că Primăria organizează Zilele Ploieştiului, cum au depus oferte şi mai ales, cum au reuşit să primească contracte în valoare de 420 de milioane lei vechi pentru “prestări servicii animaţie” şi respectiv peste 624 de milioane pentru “tricouri, bannere, tipărituri şi produse informative”.

Nu ştim nici măcar cum a aflat Primăria Ploieşti că aceste două firme pot oferi serviciile respective, pentru că nimeni nu ne-a dat vreo explicaţie în acest sens. Să fie “studiul realizat pe piaţa specifică”, în urma căruia s-au ales ofertele cu preţul cel mai mic ? Ar trebui să existe dovezi, pentru că cele două firme au câştigat împreună peste 1 miliard de lei vechi.

Însă pot să vă spun că am simţit o tentativă de manipulare, în momentul în care firmele au fost prezentate doar cu numele, nu şi cu oraşul unde au sediu, inclusiv obiectul de activitate.

Una e să spui SC AIMEEDRA SRL din Bucureşti, specializată în activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management (conform informaţiilor pe care le-am gasit la o simplă căutare pe internet) a primit 420 milioane ca să presteze servicii de animaţie şi cu totul altceva este următoarea informaţie din răspunsul primarului:

1366/11.06.2009, SC AIMEEDRA SRL, F.15/03.06.2009, Prestări servicii animaţie, CTR 12102/28.05.2009, 42.000 lei.

Aţi înţeles ceva ? Se justifică prin aceste rânduri corecta cheltuire a banului public ?

La fel şi în cazul celeilalte firme – MIND SHOP SRL. Trebuie să dai căutare ca să afli că firma este din Cluj şi se ocupă de publicitate. Şi pentru această firmă, primarul are de dat explicaţii, la fel ca şi în cazul CONSULT MEDIA GROUP SRL : unde a publicat anunţul, ce alte firme au mai depus oferte, care este valoarea acestora, pentru a dovedi astfel că a ales cea mai ieftină variantă.

Interesant este şi cine a făcut recepţia materialelor promoţionale, de pe factură şi în mod concret. După cum sunt la fel de interesante şi întrebările care apar pe măsură ce analizăm răspunsul oficial al primarului Volosevici, despre cum a cheltuit banii publici la Zilele Ploieştiului :

- Care au fost materialele promoţionale comandate, cine le-a distribuit şi în ce cantităţi ?
- S-au păstrat mostre la Primărie, astfel încât să se poată analiza în ce măsură calitatea acestora corespunde cu preţul ?

Indiferent de răspunsurile care se construiesc acum, cred că orice fel de promoţionale s-ar fi putut comanda foarte bine şi la Ploieşti, s-ar fi dat astfel de lucru firmelor locale şi ar fi fost oricum mai ieftin decât să fie aduse de la Cluj. Dacă însă au existat obligaţii de partid către “centrul” din Cluj, apare o altă problemă, care ne duce cu gândul că banii publici pot deveni bani de partid…

Ideea începe să se contureze şi mai bine, dacă analizăm serviciile prestate de firma AIMEEDRA SRL, care s-a ocupat printre altele de acţiunea “poveşti pentru copii – diverse personalităţi citesc poveşti copiilor în parcurile din oraş”.

Una dintre “personalităţi” a fost Elena Băsescu, pe care primarul Volosevici şi o sală întreagă de copii au aşteptat-o aproape o oră, ca să le facă onoarea de a le citi poveşti.

M-am întrebat atunci dacă pentru acest moment, la care a participat candidatul la europarlamentare Elena Băsescu, a plătit cineva sala de 200 de locuri a Consiliului Judeţean, locaţia unde s-a desfăşurat evenimentul, care până la urmă a devenit unul electoral …. Să înţelegem acum că firma AIMEEDRA SRL a plătit factura pentru chiria sălii ?

De fapt, cred că există o întrebare care le cuprinde pe toate :
Ce a făcut firma AIMEEDRA SRL concret pentru cele 420 de milioane pe care le-a primit ?

Dacă în factură scrie sec “prestări servicii animaţie”, exprimare din care oricum nimeni nu înţelege nimic, în devizul de cheltuieli mai avem pe lângă acţiunea “poveşti pentru copii”, concursuri de biciclete şi role, şah, table, desene pe asfalt (care oricum nu aveau cum să coste prea mult), şi seara de excelenţă, probabil cea mai importantă parte din contract.

Este vorba despre seara în care preşedintele Băsescu a venit la Ploieşti şi a primit în dar o sabie de la primarul Volosevici. A meritat să cheltuim 400 de milioane pentru o seară cu preşedintele ?

“EBA, starletă de Strasbourg”, în trecere şi prin Ploieşti

vineri, iulie 17th, 2009

Peste 10% dintre ploieşteni au votat la alegerile europarlamentare pentru Elena Băsescu, după ce EBA a inclus în calendarul său electoral şi Zilele Ploieştiului, manifestare organizată din bani publici.

Cei care au promovat-o din plin pe Elena Băsescu în faţa ploieştenilor, chiar cu riscul de a-şi depăşi atribuţiile – preşedintele PD-L Prahova, deputatul Roberta Anastase şi preşedintele PD-L Ploieşti, primarul în funcţie Andrei Volosevici – trebuie să explice pentru acei 10 % pe care au reuşit să îi convingă, de ce Elena Băsescu a devenit “starleta de Strasbourg” sau „Paris Hilton a României“ în presa internaţională, de ce a intrat în silenzio-stampa pentru presa din România şi de ce simpla ei apariţie a ajuns să afecteze imaginea ţării.

Din punctul meu de vedere, problema “EBA – fiica preşedintelui” se va încheia la finalul acestui an, când Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. Însă până atunci, sper că un anumit tip de tăcere vinovată a celor care au cerut voturi pentru EBA nu va ţine loc de explicaţii…Ploieştenilor în mod sigur nu le va fi pe plac!

Primarul PD-L al Ploieştiului are de dat explicaţii după modelul Ridzi

joi, iulie 16th, 2009

Aceasta este cererea adresată primarului Andrei Volosevici, prin care trei consilieri locali PSD îi cer explicaţii despre modul în care s-au cheltuit banii publici la Zilele Ploieştiului.

După cum vedeţi, a fost depusă în 4 iunie 2009. Potrivit legii, în termen de 30 de zile lucrătoare, adică cel mai târziu astăzi, Primăria Ploieşti – prin intermediul primarului Andrei Volosevici – ar fi trebuit să răspundă.

În mod normal, dacă n-ar fi avut nimic de ascuns, primarul ar fi trebuit să dea toate explicaţiile necesare într-un interval de cel mult o săptămână, pentru că nu văd ce filosofie este să faci publice nişte sume, pe care este de presupus că le-ai acceptat şi le-ai achitat.

Până la ora când scriu acest text, după aproape o lună şi jumătate, nu s-a primit niciun răspuns.

Tăcerea primarului îmi confirmă, din pacate, ideea că am putea avea de-a face cu un caz “Ridzi de Ploieşti”. Asemănările şi coincidenţele sar în ochi :

Este de notorietate faptul că Monica Ridzi a tras de timp cât a putut până când a transmis comisiei parlamentare informaţiile (oricum incomplete) despre modul în care s-au cheltuit banii pentru Ziua Tineretului.

Andrei Volosevici a avut nevoie de peste o lună şi jumătate pentru a justifica banii cheltuiţi la Zilele Ploieştiului. Şi până astăzi, tot n-a spus nimic.

În ambele cazuri, atribuirea bugetelor de organizare a evenimentelor s-a făcut fără licitaţie.

Ciudată coincidenţă, cele două evenimente au avut loc în timpul campaniei pentru europarlamentare şi singurul candidat, „invitat de onoare”, care le-a folosit pe amândouă în interes electoral a fost Elena Băsescu.

Monica Ridzi … de Ploieşti

marți, iunie 23rd, 2009

Pe măsură ce aflăm mai multe detalii despre modul în care ministrul Monica Iacob Ridzi a risipit banii publici pentru evenimentele organizate pe 2 mai, de Ziua Tineretului, asemănările cu felul în care s-a cheltuit bugetul local de Zilele Ploieştiului sunt tot mai evidente. Două cazuri, două puncte comune : banul public şi Elena Băsescu.

Până în prezent, Primăria Ploieşti nu a prezentat niciun raport despre felul în care s-au atribuit banii publici la Zilele Ploieştiului. Ar fi trebuit să facă acest lucru din proprie iniţiativă.

Pentru că ştiau că degeaba aşteaptă un gest de transparenţă, consilieri locali PSD au adresat primarului Andrei Volosevici o cerere, conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, pentru a solicita detalii concrete cu privire la modalitatea de alocare a banilor din buget. Cererea a fost depusă pe 4 iunie 2009 şi înregistrată cu numărul 012545.

Să vedem dacă şi ce va răspunde primarul.

Nu votaţi şi nu semnaţi pentru Elena Băsescu!

marți, martie 31st, 2009

Vă îndemn să faceţi asta nu pentru că se numeşte Băsescu, aşa cum ar putea crede copiii care îi strâng semnături portocalii, ci pentru faptul că Elena Băsescu, în calitate de candidat independent la alegerile europarlamentare, nu a dovedit cu nimic că poate reprezenta România în Europa.

Povestea cu “numele Băsescu deschide multe uşi” mi se pare umilitoare şi jenantă chiar pentru Elena Băsescu, prima care ar trebui să îşi dea seama că reprezentarea României nu poate fi un exerciţiu electoral al numelui sau un moft de sezon.

Remarcaţi, vă rog, că în interiorul tuturor partidelor se duce o luptă acerbă pentru un loc eligibil pe listele pentru Parlamentul European. Candidaţii sunt pregătiţi profesional şi au experienţa necesară în Europa, prezintă proiecte, idei, susţin curente politice, intră într-o onorantă competiţie a capacităţilor intelectuale şi încearcă să demonstreze că ştiu să reprezinte România.

Elena Băsescu cu cine intră în competitie ? Cine îi evaluează competenţele ? Cum ne demonstrează ea că este capabilă să reprezinte România ? Cu ce proiect politic s-a prezentat în faţa românilor Elena Băsescu, pentru a-şi câştiga votul ? Putem face o comparaţie între Elena Băsescu şi Renate Weber, spre exemplu ? (Am ales intenţionat un europarlamentar liberal).

Elena Băsescu ne-a oferit doar o demonstraţie a obedienţei de care se bucură în România, tatăl ei !

În realitate, se întâmplă aşa : organizaţiile de tineret ale PD-L din toată ţara se întrec în a raporta un număr cât mai mare de semnături pentru Elena, cu speranţa că se vor bucura de atenţie şi firimituri de la centru. Numele Băsescu a ajuns să stârnească pasiuni, fapt ce riscă să ducă alegerile europarlamentare în derizoriu, pentru că vom avea o masă critică de alegători care vor vota mai mult numele şi mai puţin competenţele. În contextul unei prezenţe scăzute la urne, fiecare vot îşi va avea importanţa lui !

Din punctul meu de vedere, este revoltător că pentru aceste alegeri, care vor contura cartea de vizită a României în Europa, încep să se pună la punct “reţelele” de partid, care lucrează nu tocmai onorabil. Miza este numele Băsescu ! Riscăm să rezulte de aici reprezentarea României printr-un candidat independent, incapabil profesional să îşi facă treaba !

Aştept chiar şi cea mai elementară demonstraţie că nu este corect ceea ce spun !

Susţinătorilor Elenei Băsescu vreau să le spun că îndemnul meu “Nu votaţi şi nu semnaţi pentru Elena Băsescu!” nu are o conotaţie personală cu privire la candidatul pentru care aleargă ei din uşă în uşă. Este un semnal că în România avem şi tineri capabili, pregătiţi profesional, care şi-au demonstrat capacităţile, dar n-au avut şansa să fie promovaţi în politica europeană sau în politica românească, pentru simplul motiv că nu au părinţi cu nume sonore şi putere să decidă destine.