De ce nu avem moțiune de cenzură și nici nu vom avea

Fapte, cifre, declarații, mai mulți lideri politici, același partid. PSD.

• Victor Ponta, fost premier al României, fost președinte PSD:
“Fostul premier Victor Ponta a declarat, la România TV, că dacă după alegerile din toamnă, preşedintele Klaus Iohannis va numi tot un guvern tehnocrat, se vor tăia din nou pensii şi salarii. Acesta a declarat în emisiunea „România Exclusiv”, că în 2017 se va repeta scenariul din 2010, dacă nu va fi pus un premier politic. http://www.romaniatv.net/victor-ponta–previziuni-pentru-2017–ciolos-o-sa-ne-anunte-ca-taie-salariile-si-pensiile_299316.html
“România nu va încasa niciun ban din fondurile europene nici în 2017.” http://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-anun-apocaliptic-pentru-romania-ce-ne-a-teapta-e-teribil_1147225.html

• Eugen Teodorovici, fost ministru în Guvernul Ponta:
“Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, crede că în 2017 vor fi tăiate salarii și pensii, pentru că Guvernul tehnocrat condus de premierul Dacian Cioloș face totul contrar așteptărilor. Mai mult, el anunță o amendă uriașă ce va fi aplicată României și chiar cere ca fiecare ministru ce nu și-a făcut treaba la timp să răspundă”. http://www.dcnews.ro/cutremur-romania-amenda-colosala-taieri-de-salarii-i-pensii-se-cere-raspunderea-mini-trilor_509810.html

• Liviu Dragnea, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Ponta, actual președinte PSD:
”Intenția nu este să preluăm Guvernul, rămâne acesta până la alegeri. Nu putem să știm ce gândesc. Am văzut declarația primului-ministru, care a făcut un pas înapoi (nr. referitor la drepturile pentru veteranii de război și persoanele cu dizabilități). Dăm înapoi discuția dintre mine și Dacian Cioloș. Dacă vor mai face așa ceva, moțiunea de cenzură poate fi reactivată oricând. (…) Din păcate, abordarea noastră e pragmatică. Realist vorbind, este imposibil să instalăm un guvern bun în perioada următoare. Nu se poate face într-o zi. Am intra într-o dispută politică în care am ajunge tot cu Dacian Cioloș premier. Oricum, să stea liniștiți, avem majoritatea în Parlament”. http://www.antena3.ro/politica/liviu-dragnea-este-imposibil-sa-instalam-un-guvern-bun-in-perioada-urmatoare-372557.html

Indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, dar și de partidele care vor intra la guvernare, problemele semnalate în declarațiile de mai sus, precum și multe altele chiar mai grave, tot vor exista.

PNL și-a exprimat încă de la bun început susținerea pentru guvernarea tehnocrată, fără să dea însă un CEC în alb tuturor miniștrilor. La PSD în schimb, vocile care avertizează că vom merge din rău în mai rău contează doar dacă au și funcție. În consecință, din rațiuni exclusiv politice care țin de calcule electorale, pentru că altceva nu poate fi înțeles, PSD preferă să rămânem în continuare cu aceeași situație. Nimic nu se va schimba încă patru luni (1/3 an).

Nu cred că mai este important să intrăm în zona observațiilor despre cum se face opoziție cu frâna de mână trasă sau cum liniștești un partid prin șantajul la lider. Ce a fost de demonstrat s-a demonstrat. Însă atunci când interesul politic este mai important decât interesul general, culisele dictează, iar deciziile nu (mai) respectă principii, semnalele de avertizare n-au cum să nu apară.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Guvernul Cioloş vrea o nouă lege a salarizării pentru a impune austeritatea

money_jar

Guvernul tehnocrat Cioloş anunţă că va face o nouă lege a salarizării unitare, fără să explice sau să justifice în vreun fel de ce continuă să ignore în totalitate proiectul deja existent, finalizat până în noiembrie 2015 de Ministerul Muncii din guvernarea PSD. Deşi a lansat în spaţiul public ideea că în patru săptămâni legea va fi gata, în condiţiile în care Guvernul Ponta a lucrat cel puţin 10 luni pentru a scoate un proiect dezbătut şi acceptat de toate părţile implicate, prin noua sa iniţiativă, Guvernul Cioloş îşi dezvăluie de fapt primele intenţii de poziţionare şi strategie pentru anul electoral 2016.

În esenţă, tehnocraţii vor pune pe masă un proiect de lege aşteptat de peste un milion de români, ce va înregistra oricum întârzieri din start, prin refacerea sa nejustificată. Inclusiv sindicatele susţin că nu era nevoie de o lege nouă, fiind suficiente doar modificări la textul existent. Ca urmare, din instrumentul tehnic şi echilibrat care ar fi trebuit să fie, legea salarizării se va transforma foarte repede într-o veritabilă temă de campanie electorală. Aşa cum se prefigurează calendarul de adoptare, dezbaterea publică se va suprapune peste perioada de pregătire şi campania electorală pentru alegerile locale, iar dezbaterea parlamentară peste campania de la alegerile generale.

Cel mai important argument al guvernului, sloganul cu “salariile mari, doar pe bază de performanţă”, confirmă de fapt tendinţa spre austeritate, ascunsă în spatele unor criterii de evaluare mai mult decât discutabile din punctul de vedere al obiectivităţii. Cu alte cuvinte, în timp ce varianta propusă de PSD prevedea în mod evident creşterea susţinută a salariilor, pentru formula tehnocrată se acceptă deja ideea că unele salarii vor scădea. Pentru a afla care sunt criteriile şi domeniile, dar şi cum va influenţa asta nivelul de trai, mai avem de aşteptat…

Având în vedere că la această nouă lege, cel puţin teoretic, vor lucra specialişti care vor să reformeze administraţia, m-aş fi aşteptat să aud soluţii sau cel puţin intenţii pentru interzicerea ocupării funcţiilor de conducere pe criterii politice, în sistemul de stat. Niciun cuvânt despre asta, deşi performanţa care asigură salarii mari pentru posturi bine poziţionate ar trebui să aibă directă legătură cu profesionalizarea şi nu cu avizul de la partid. Dar pentru că suntem într-un an electoral, temele cu adevărat importante sunt lăsate sub semnul incertitudinii, pentru a putea fi gestionate sau adaptate corespunzător, conform intereselor. O să vedeţi că aşa va fi !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Miza falsă a scandalului pensiilor speciale. De ce amână Guvernul Cioloş legea salarizării unitare…

Deblocarea proiectului legii salarizării unitare, document lăsat la cheie de Guvernul Ponta, transmiterea lui la Parlament, precum şi adoptarea în regim de urgenţă, reprezintă cea mai eficientă soluţie pentru gestionarea corectă a dezbaterii publice cu privire la veniturile bugetarilor, inclusiv faţă de privilegiile speciale ale diferitelor categorii de aleşi sau demnitari.

Personal, ca senator, nu am votat niciun fel de pensii speciale, nici pentru parlamentari, nici pentru aleşii locali, din considerente ce ţin de moralitate şi recunoaşterea unor priorităţi mai importante. În acelaşi timp, nu intenţionez să protejez sau să acuz pe cineva pentru opiniile exprimate faţă de acest subiect. În opinia mea, cele două legi nici nu vor produce efecte. Mă văd însă obligat să spun că transformarea acestei teme într-un imens scandal politic, care separă parlamentarii în buni şi răi, nu va aduce bani în plus diferitelor categorii sociale de bugetari care au cu adevărat nevoie. Poate pune doar bazele unei manipulări electorale ce va fi rostogolită anul viitor, pentru care încep să cred că există cu adevărat un plan stabilit.

Deşi Guvernul Cioloş a sesizat Curtea Constituţională cu privire la pensiile speciale pentru aleşii locali, asta nu înseamnă că primarii nu ar merita salarii şi pensii mai mari, implicit sancţiuni mai drastice, dacă este cazul. Un exemplu similar este cel al proiectului de lege pentru pensiile speciale acordate profesorilor din învăţământul preuniversitar, care au tot dreptul să primească bani în plus la salariu şi certitudinea unei pensii civilizate. Însă toate acestea nu se vor rezolva cu adevărat prin legi separate, fiecare cu gradul ei de vulnerabilitate, ci doar prin legea salarizării unitare.

Guvernul Cioloş recunoaşte că este stringentă nevoie de acest cadru legal dar, în acelaşi timp, evită să explice de ce nu îşi asumă proiectul existent sau nu lucrează pe textul deja negociat cu partenerii sociali. Premierul confirmă că reforma administraţiei nu poate avea loc fără salarizare unitară şi nu se va putea vorbi nici despre o nouă lege a pensiilor, dar lasă această prioritate într-o incertitudine din ce în ce mai evidentă.

În aceste condiţii, dacă tendinţa spre tergiversare a Guvernului va continua şi la începutul anului viitor, PSD trebuie să pună cât mai repede în practică intenţia anunţată de a depune la Parlament, prin iniţiativă legislativă, proiectul lucrat şi asumat de Rovana Plumb. În opinia mea, este un demers mai mult decât necesar, nu doar pentru bugetari, cât şi pentru formaţiunile politice reprezentate în Parlament, care astfel vor avea ocazia să se exprime la vot. S-ar putea ca abia atunci să apară adevăratele surprize…pentru că menţinerea situaţiei actuale favorizează tendinţa spre austeritate, în timp ce reglementarea transparentă a veniturilor plătite de stat, printr-o singură lege unitară, protejează salariaţii şi blochează intervenţiile externe.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Schimbarea premierului, un subiect lipsit de logică

Alegerile interne din PSD nu înseamnă că ne propunem să schimbăm premierul, nici să negociem pentru asta sau să căutăm un înlocuitor lui Victor Ponta şi să-l ţinem în aşteptare pentru orice eventualitate. În acest sens am interpretat declaraţiile oficiale din partid cu privire la această temă. Deşi mi s-au părut foarte clare, nu doar mie, ci şi altor colegi din PSD, aproape în fiecare zi mi s-au cerut clarificări despre momentul în care va fi schimbat premierul Ponta. Din punctul meu de vedere, nu va fi schimbat şi îşi va duce mandatul la bun sfârşit !

Pe lângă faptul că nu există niciun motiv raţional, politic, economic, juridic, parlamentar sau guvernamental, care să justifice un demers de acest fel, poate doar dorinţa deja estompată a preşedintelui Iohannis de a avea propriul său guvern, contextul actual, atât intern, cât şi extern, face din simpla temă de schimbare a Guvernului un subiect lipsit de logică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Moţiunea de cenzură prin care PNL fuge de guvernare

Pentru că nu a găsit un motiv serios ca să depună moţiune de cenzură la adresa Guvernului Ponta, mai exact o problemă care să vizeze guvernarea, liberalii au lansat ieri o moţiune de imagine, cu speranţa că vor putea mima astfel rolul unui partid de opoziţie. PNL ştie însă foarte bine că nu există nicio şansă ca moţiunea să treacă, având în vedere susţinerea anunţată de partidele din coaliţie pentru Guvernul Ponta, dar şi superficialitatea argumentelor invocate.

Practic, opoziţia vrea să ne convingă de faptul că preşedintele a avut dreptul să candideze şi să fie ales, deşi era trimis în judecată, pentru că s-a bucurat de prezumţia de nevinovăţie, în timp ce pentru premier ar trebui să funcţioneze cu totul alte legi, chiar înainte de verdictul instanţelor.

În spatele justificărilor despre normalitatea acestui demers democratic se ascund însă calcule politice foarte exacte…PNL nu este deloc pregătit pentru niciun fel de guvernare, ştie acest lucru şi trage de timp până anul viitor la alegeri, epuizând prin propagandă, instrumentul parlamentar al moţiunii de cenzură.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Apel către miniştrii PSD: comunicaţi şi prezentaţi explicaţii opiniei publice!

Apelul meu nu reprezintă nicidecum o generalizare, pentru că există miniştri care au o prezenţă publică eficientă şi recunoscută, dar nici o personalizare doar pentru ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, cel de la care a pornit această iniţiativă.

Am fost întrebat de mai multe ori de ce ministrul Justiţiei nu îşi exercită autoritatea constituţională pentru a impulsiona anchetele procurorilor, astfel încât sistemul judiciar din România să nu îl cerceteze pe Traian Băsescu doar pentru şantaj, ci să se aplece şi asupra altor mărturii privind implicarea acestuia în fapte de corupţie. În acest context, este obligatoriu de precizat că ministrul Justiţiei, oricine ar fi el şi indiferent de la ce partid, nu se poate implica în niciun fel de anchetă, nu poate şi nu trebuie să o influenţeze. Cu toate acestea, în opinia mea, ministrul Justiţiei are posibilitatea legală şi chiar trebuie să explice opiniei publice cum îşi poate exercita sau nu autoritatea în astfel de cazuri, atât direct, în calitatea oficială pe care o are, cât şi prin sesizarea unor instituţii competente în domeniu. Scopul este acela de a convinge cetăţenii că lucrurile nu stau pe loc, că nimic nu este blocat într-o inerţie prost înţeleasă şi în general nu există o lipsă de reacţie a miniştrilor PSD.

De aceea, i-am adresat ministrului Cazanciuc un apel să îşi asume această temă şi să o explice public.

Trebuie vă să spun că din poziţia de senator PSD înţeleg să sprijin Guvernul Ponta, din care fac parte miniştrii pe care partidul meu i-a propus. În acelaşi timp însă, cred că este de datoria lor să răspundă în mod direct întrebărilor lansate în spaţiul public, pe domenii de competenţă. Senatorii şi deputaţii PSD sunt gata să îi susţină, dar pentru asta trebuie să existe cel puţin un punct de vedere al miniştrilor responsabili faţă de subiectul respectiv.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Guvernul Ponta a acordat în ultimii ani respectul cuvenit Armatei Române

Cu ocazia Zilei Armatei Române, îi cinstim și îi omagiem pe toți cei care și-au pus și își pun cariera și viața în slujba oamenilor, pe cei dedicați siguranței tuturor românilor. Respectul pentru Armată trebuie să existe în toate acțiunile statului, iar acest lucru trebuie să se reflecte inclusiv prin măsuri concrete de sprijin.

În acest sens, Guvernul Ponta este cel care a făcut cel mai mult pentru Armată în ultimii 10 ani, acordându-i respectul cuvenit. Alocările bugetare pentru Apărare au fost majorate constant în ultimii doi ani, pensiile militarilor care fuseseră recalculate în scădere de către fosta guvernare au crescut, 230.000 de cadre din Armată, jandarmerie și poliție pot beneficia acum de sporuri în plus. Totodată, actualul Guvern a stabilit obiectivul dublării bugetului MApN până în 2017, un semnal extrem de important pentru viitor. Victor Ponta este cel care a pus capăt subfinanțării Armatei, a întărit angajamentele externe ale României în ceea ce privește apărarea și a schimbat în bine atitudinea statului față de militari.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Iohannis vrea să fie președintele României, dar nu renunță la cadourile de lux

Prin lansarea programului Prima Mașină, guvernul Ponta îi dă ocazia lui Klaus Werner Iohannis să își cumpere primul automobil. Potrivit declarației de avere a candidatului ACL, acesta nu are un automobil proprietate personală, în schimb, de ceva ani buni de zile nu ezită să utilizeze în folosul propriu automobilele de lux oferite Primăriei Sibiu, de prietenul său, Michael Schmidt.

Dar acesta nu este singurul cadou pe care Schmidt i l-a făcut lui Iohannis. Potrivit ultimelor dezvăluiri din presă, primarul Sibiului locuiește la București, într-un apartament de lux de 240 metri pătrați, situat în cartierul Primăverii, pe care PNL l-a închiriat aproape gratuit, cu 500 de euro pe lună, având în vedere faptul că apartamentul este evaluat la aproximativ 1,5 milioane de euro. Probabil la acest apartament se referea Iohannis atunci când a spus că cele 6 case pe care le deține valorează cât un apartament în București.

Nu le poți vorbi românilor despre sărăcie, cât timp îți parchezi ultimul model de limuzină germană în fața apartamentului de peste un milion de euro, ambele primite aproape gratuit de la același prieten. Domnul Iohannis ar trebui să ne spună cum îi va întoarce aceste favoruri prietenului Schmidt.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ipocrizia lui Băsescu atinge cote alarmante: Guvernul Ponta este cel care a pus capăt subfinanțării Armatei!

Mesajele lui Băsescu sunt iresponsabile față de opinia publică în general și față de toți reprezentanții Armatei în special. Adevărul, exprimat în cifre, este acesta: Bugetul MApN a fost suplimentat în luna aprilie cu 0,2% din PIB, echivalentul a circa 700 milioane de lei. Guvernul Ponta este primul guvern al României care își respectă angajamentele luate în fața NATO.

Angajamentele Guvernului Ponta față de finanțarea MApN sunt foarte ferme. Până în 2017, bugetul acestei instituții foarte importante pentru asigurarea siguranței naționale va fi dublat. Am început deja să suplimentăm bugetul pentru apărare cu 400 milioane de lei, chiar la ultima rectificare bugetară.

Băsescu nu are nici un drept să comenteze pe acest subiect, din moment ce administrațiile centrale coordonate direct de domnia sa au lovit în toate armele statului român, prin tăieri de lefuri, sporuri și pensii.

Nu am niciun dubiu legat de faptul că România va ajunge să aloce, așa cum ne-am angajat în fața NATO, 2% din PIB pentru Apărare. Astăzi, 230.000 de angajaţi din Jandarmerie, Poliţie, Armată și serviciile secrete pot beneficia de sporuri pentru zilele lucrate în week-end, după ani de austeritate impusă de regimul Băsescu. Guvernul Ponta este cel care a majorat pensiile militarilor, ce fuseseră recalculate în scădere de către fosta guvernare și tot Guvernul Ponta este cel care finanțează achiziționarea de avioane de luptă F-16.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce manipulări pregăteşte Băsescu în turul 2 prin scandalul ofiţerului acoperit

Prin scandalul ofiţerului acoperit, provocat în mod intenţionat cu un evident scop electoral, Traian Băsescu face un rău nemăsurat atât României, prin prejudicierea imaginii externe a serviciilor secrete, cât şi ofiţerilor acoperiţi care activează în prezent pe teritoriul ţării şi ofiţerilor de informaţii, care muncesc pentru statul român. Vestea bună este că putem spera ca acesta să fie poate ultimul deserviciu major pe care îl face ţării ca preşedinte, vestea rea este că va fi complicat ca cineva să estimeze răul făcut şi timpul necesar pentru corectarea acestei situaţii de fapt.

Aşa cum am spus încă de la intrarea mea în viaţa politică, înainte să fac acest pas am fost ofiţer de informaţii după 1990, iar în prezent fac parte din Comisia parlamentară pentru controlul asupra SRI. Sunt un tehnician al sistemului pe care îl cunosc din interior şi în această calitate cred că evenimentele impun necesitatea de a explica ce se întâmplă, nu numai din punct de vedere mediatic, ci şi al afectării intereselor naţionale. Pot să vă spun că răul este deja făcut, dar continuarea lui şi alimentarea acestui scandal, prin crearea unei isterii naţionale de campanie electorală în jurul acestei teme, tinde să capete aspecte de trădare naţională. Din informaţiile pe care le am până în prezent, gestul unui preşedinte de a-şi târi practic serviciile secrete ale ţării sale într-un imens scandal, pentru a-şi satisface interesul politic meschin de moment, este în asemenea măsură fără precedent, încât probabil consecinţele ar putea afecta credibilitatea şi eficienţa acestei munci, esenţială în lupta cu criminalitatea economico-financiară şi reţelele antiteroriste.

Politic vorbind, de ce a declanşat Băsescu acest scandal şi când îl va detona ?
Ca mesaj pentru electorat, declaraţiile preşedintelui au scopul de a pregăti terenul pentru reeditarea unui episod de tipul “Geoană la Vântu” din 2009. De data aceasta însă, foloseşte declaraţii insinuante, care pot viza pe oricine, chiar cu riscul de a compromite serviciile secrete şi lucrătorii din sistem, pentru a putea manipula ulterior opinia publică, în funcţie de interesul de pe tabla de şah a alegerilor prezidenţiale. Ca urmare, momentul ales va fi undeva între turul 1 şi 2 şi trebuie să precizez că indiferent de candidatul care va fi vizat, indiferent de probele pe care Băsescu le va aduce în faţa opiniei publice, sunt sigur că vom asista la o imensă cacealma.

Însă pentru vorbele cu dublu sens, pentru insinuări şi manipulare există întotdeauna şi reversul medaliei.

Deşi preşedintele nu are în atribuţiile sale să verfice dacă un personaj public sau nu este sau a fost ofiţer acoperit, nu mai este nicio surpriză pentru nimeni că legea şi Constituţia nu înseamnă nimic pentru Traian Băsescu. Personal, sper ca pe lângă toate dosarele care îl aşteaptă la finalizarea mandatului, să se adauge şi acesta, pentru că denigrarea sub orice formă şi de către oricine a ofiţerilor care lucrează pentru România nu poate rămâne nepedepsită.

Interesul naţional i-ar fi permis poate preşedintelui să verifice şi să (ne) sesizeze dacă nu cumva unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale a fost în atenţia serviciilor secrete ca duşman al României. Nu ar fi fost mai interesant să avem certitudinea că nu există un candidat care la un moment dat să fi făcut obiectul unor verificări ale serviciilor, pe motiv că ar fi în slujba altei ţări ? Pentru că a fi ofiţer al altei ţări înseamnă că eşti spion în România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr