Cum demonstrează Klaus Iohannis că este cel mai mare adversar al reformelor din justiție

Datorită dezvălurilor fără precedent făcute de judecătorul Petre Lăzăroiu de la Curtea Constituțională a României, am aflat cum încearcă Administrația Prezidențială, în mandatul lui Klaus Iohannis, să influențeze deciziile în justiție, la cel mai înalt nivel. Vorbim despre mărturii de o importanță deosebită, pe care este extrem de util să le știm și să le înțelegem.

Judecătorul Lăzăroiu a explicat public cum a fost chemat de consilierul prezidențial Simina Tănăsescu, cea care a pledat în fața plenului reunit al CCR împotriva revocării procurorului șef DNA, pentru a fi informat și avertizat că un ONG îi cere președintelui Iohannis să îl revoce din funcție. Chiar dacă judecătorul i-a explicat consilierului că un astfel de gest al președintelui ar fi ilegal, pentru că revocarea sa poate fi votată doar de plenul Curții, din dialog a rezultat că preocuparea Cotroceniului este mai degrabă pentru a face pe plac ONG-ului (în spatele căruia se află Monica Macovei),  chiar și cu riscul unei acțiuni nelegale împotriva judecătorului CCR.  Altfel spus, pentru a răspunde favorabil ONG-ului, consilierul Simina Tănăsescu ar fi admis că președintele poate semna chiar și un decret ilegal de revocare a judecătorului Lăzăroiu, ea însăși acceptând că aceasta ar fi o nerespectare a legii.

Dacă deja recunoașteți abuzuri în termenii discuției de mai sus, surpriza este că lucrurile nu se opresc aici.  

Aflăm în continuare cum consilierul prezidențial a afirmat că are sarcina ingrată de a-l anunța pe judecătorul CCR că există această solicitare pentru revocare, în timp ce Administrația prezidențială nu neagă întâlnirea, dar spune că Simina Tănăsescu se afla de fapt în concediu de odihnă atunci când a vorbit cu judecătorul Lăzăroiu.  Ca și cum concediul de odihnă exclude cu ceva responsabilitatea funcției…

Tentativa de influențare și presiune este evidentă, constituind un reper despre cum înțelege Administrația Iohannis să trateze Curtea Constituțională și pe judecători.

  • Logic, prima întrebare care se impune este de la cine altcineva, decât de la președinte, ar putea avea un consilier prezidențial sarcina ingrată” de a-l anunța pe unul dintre judecătorii CCR că poate fi revocat oricând ?  
  • Mergând cu analiza mai departe, ce altă decizie a Curții l-a pus mai clar în dificultate pe președinte decât aceea prin care este obligat să semneze decretul de revocare a procurorului șef DNA ?
  • Cum poate președintele să justifice tergiversarea semnării acestui decret, dacă nu prin crearea unui conflict artificial legat de mandatul unui judecător CCR ?

Înțelegem din toată această strategie cum nu a fost deloc un accident atunci când președintele a afirmat “Statul sunt eu !” Klaus Iohannis chiar asta crede și acționează în consecință ! Totodată avem și explicațiile necesare pentru eforturile președintelui de a bloca prin orice modalitate legile justiției și reforma în sistem.

Depinde doar de noi să oprim această degringoladă. Urmează o săptamână foarte importantă pentru România !

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Scenariul care mi-aș fi dorit să nu existe

Am scris la începutul anului că în 2018 vom ajunge la un apogeu al manipulării în România, fapt confirmat de evenimentele la care asistăm. Sunt strategii puse la cale pentru protecția a două personaje, președintele Klaus Iohannis și procurorul șef DNA, față de care vedem cum niciun efort nu este prea mare, niciun scenariu nu este ignorat. În opinia mea, procurorul șef DNA beneficiază chiar de un tratament premium comparativ cu președintele, obiectivul fiind menținerea funcției, prin anularea sau ignorarea deciziei Curții Constituționale. În acest scop însă, este necesar un pretext care să îi dea lui Klaus Iohannis motive pentru a ocoli obligația revocării. La asta se lucrează acum !

Pentru că cea mai eficientă modalitate de anulare a manipulării este explicarea planului, cred că pe toți ne interesează să înțelegem ce se întâmplă.

Săptămâna viitoare, marți, este așteptată motivarea deciziei CCR în privința revocării procurorului șef DNA. După publicarea în Monitorul Oficial (adică foarte repede), aceasta va deveni obligatorie pentru președinte, care va trebui să semneze decretul de revocare. Curtea va indica și un interval de timp pentru ca acest lucru să se întâmple, planul ocult pus la cale fiind acela de schimbare a deciziei fix în această perioadă. Urmează să vedem cum…

Pasul 1: În anumite publicații on-line, apare informația că unuia dintre judecătorii CCR, care a votat în favoarea revocării, i-ar fi expirat mandatul de două luni. Prea puțini sunt cei care acordă atenție informației, motiv pentru care ea este completată cu detalii picante din viața omului. Astfel, propagarea subiectului este ca și asigurată, ceea ce se și întâmplă în realitate.

Chiar dacă ministrul Justiției a explicat juridic de ce nu poate fi vorba ca judecătorul respectiv să fi ieșit din mandat, propaganda continuă scenariul, scopul fiind acela de a induce în opinia publică ideea că decizia CCR privind revocarea procurorului șef DNA trebuie anulată.

Pasul 2: Pe baza informațiilor din on-line, apare și ideea protestelor de stradă.  Modelul urmărit este cel de la Ordonanța 13, dar personal nu cred că se va mai ajunge vreodată la un asemenea nivel, pentru că efectul de mobilizare a scăzut pe măsură ce oamenii învață să citească strategiile de manipulare.

În acest context, nu sunt deloc întâmplătoare mesajele ambasadelor care ne-au transmis să ne descurcăm singuri cu Kovesi. Nimeni nu vrea să fie amestecat în astfel de situații, mai ales dacă există informații despre ce se pregătește în stradă.

Pasul 3: Președintele Klaus Iohannis are nevoie de proteste, pentru că nu își poate asuma singur resposabilitatea de a ignora decizia CCR.  Blocarea semnării decretului de revocare va fi justificată chiar prin pretextul numit “vocea străzii”. Astfel, președintele își va cumpăra timp pentru pasul final…

Pasul 4: Am văzut în această săptămână că din majoritatea scenariilor prezentate pe surse, despre ce se va întâmpla cu decizia CCR, nu lipsește ideea referendumului. Contrazisă cu argumente de specialiștii care spun că nu poți anula o decizie a Curții cu un referendum, ideea este propagată în continuare în aceleași medii on-line, ca fiind singura variantă ce poate duce la un astfel de obiectiv. De unde și scopul urmărit, acela de menținere pe funcție a Laurei Kovesi.

Sunt primul care îmi doresc ca strategia de mai sus să nu se confirme, să dovedim că suntem o țară normală care respectă legile și Constituția, în frunte cu președintele. Dar dacă se va pune în aplicare chiar și 10% din plan, este bine să știm cine sunt actorii, în folosul cui joacă și de ce curățenia în sistemul de justiție este cel mai important obiectiv pe care putem să ni-l propunem ca țară.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Precedentul periculos creat de Klaus Iohannis

Deși am crezut cu toții că abuzurile constituționale semnalate pe parcursul celor două mandate ale lui Traian Băsescu, inclusiv cu prilejul celor două suspendări, reprezintă tot ce putea fi mai rău în exercitarea puterii unui președinte, Klaus Iohannis vine acum să spargă toate barierele. Și nu doar din punct de vedere politic…

Există specialiști în drept constituțional care decriptează planul președintelui de suspendare a premierului Viorica Dăncilă ca fiind un precedent deosebit de periculos în interpretarea Constituției, o situație atipică, nepusă până în prezent în ceea ce privește relația instituțională dintre Guvern și președinte. Adică ce ne-a transmis Klaus Iohannis cu privire la “oportunitatea politică” în revocarea procurorului șef DNA, se aplică și în cazul premierului, dar în sens invers, fără niciun fel de preocupare pentru instabilitatea politică provocată în țară și efectele unei crize la un asemenea nivel.

Concret, pentru un premier care nu deține funcția de senator sau deputat, deci nu este apărat de imunitatea parlamentară, planul de suspendare dibuit de președintele Klaus Iohannis, prin interpretarea Constituției, se poate derula în felul următor:

Pasul 1 – Cineva depune o sesizare penală la adresa premierului. În cazul de față, pentru un control politic corespunzător, cel desemnat să o facă a fost liderul PNL, Ludovic Orban. Funcția politică nu este însă obligatorie.

Pasul 2 – Sesizarea este repartizată unui procuror care, pentru a începe urmărirea penală, deci înainte de a administra orice fel de probe, prin intermediul Procurorului General al României, face o solicitare în acest sens către Senat sau Camera Deputaților (dacă premierul este parlamentar) ori  președintelui României (în cazul Vioricăi Dăncilă, care nu deține o funcție aleasă în Parlament).

Pasul 3 – Simultan cu cererea privind urmărirea penală a premierului, președintele României poate dispune suspendarea acestuia, asimilând practic în mod incorect urmărirea penală cu vinovăția.  În cazul de față, după patru cereri de demisie adresate Vioricăi Dăncilă, este foarte ușor de estimat ce va face Klaus Iohannis.

Pasul 4 – Dacă perioada de suspendare a premierului, determinată de urmărirea penală, este mai mare de 45 de zile, se ajunge din nou la o interpretare constituțională, întrucât se poate considera – și există opinii în acest sens – că premierul nu și-a putut exercita funcția pe o perioadă maximă acceptată.

Este foarte corect că actualul text al Constituției a fost conceput pentru oameni normali, de unde și crearea situației complet atipice cu care ne confruntăm în prezent. Nimeni nu și-a imaginat că un președinte își poate ignora până la extrem rolul său de mediator, astfel încât să atingă un asemenea nivel de interpretare a textelor legislative, doar pentru a provoca o criză politică.

Se va ajunge cu siguranță din nou la Curtea Constituțională pentru reglementarea unor abuzuri de acest fel, însă problema esențială pe care trebuie să ne-o punem este până unde poate merge Klaus Iohannis pentru a avea un guvern obedient și cum interesul real al României nu contează absolut deloc pentru președinte.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele care se iubește doar pe sine

Cu 20 de luni înainte de alegerile prezidențiale, deplasările în țară pe care președintele Klaus Iohannis le face se numesc deja “turnee electorale”. Scopul acestora nu (mai) este acela ca președintele să se întâlnească cu cetățenii pentru a dezbate prioritățile națiunii, cum ar fi normal, sau pur și simplu ca să ia pulsul țării. Klaus Iohannis profită de poziția pe care o ocupă în stat, de infrastructura aflată la dispoziție, precum și de orice eveniment cu expunere publică în care apare sau este invitat, doar pentru a emite mesaje politice de contestare a majorității parlamentare și guvernamentale. Este principala sa temă și singura sa prioritate, într-o campanie electorală jenantă pentru un standard ce ar fi trebuit să se ridice totuși la un nivel prezidențial.

Anii care au trecut cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni au dovedit că președintele României nu iubește poporul român, ci se iubește doar pe sine, pe cei apropiați și interesele care îi unesc. Nu aș putea să dau un exemplu de prioritate a națiunii române, în toată această perioadă, care să fi fost asumată și dusă la îndeplinire de președinte, ca o datorie, ca un comandament. Tot ce a făcut sau nu Klaus Iohannis a depins permanent de o conjunctură politică sau de un interes care l-au vizat direct. 

Președintele vrea acum să mai obțină încă un mandat și, pentru că și-a fixat această prioritate, va face orice este posibil sau imposibil ca să își atingă scopul. Posibilii adversari, chiar dacă sunt doar indicați în sondaje cu potențial prezidențiabil, devin automat ținte.

Toți liderii importanți aflați în opoziție politică cu președintele sunt luați în atenție, fie cu dosare, fie cu amenințări, ironii, informații false sau chiar cu manifestări lipsite de considerație la evenimente publice. Ultimul exemplu, cel cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care îl depășește pe președinte în sondaje, deși nu și-a exprimat intenția de a candida, este edificator în acest sens. Iar exemplele nu se opresc aici…

După patru ani în care ne-am obișnuit cu un președinte deconectat de țară, vom avea parte de o schimbare conjuncturală a lui Klaus Iohannis. Prezent oriunde îi va fi convenabil, acesta nu va face altceva decât să provoace scandaluri și acuzații. Interesul îl știți, rămâne să îl evaluați !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum reușește premierul să domine orgoliul prezidențial

Construită dintr-un alt aluat față de premierii precedenți, Viorica Dăncilă este o nucă tare. Nu poate fi nici intimidată, nici șantajată, nici amenințată, nici impresionată. Este genul care atunci când are un obiectiv, și-l duce până la capăt, indiferent de perturbările care apar, învață capcanele din politica românească și, un aspect foarte important, își ascultă consilierii. Președintele Klaus Iohannis, dacă vrea să nu fie făcut de râs în continuare chiar la înălțimea funcției sale prezidențiale, ar face bine să se calmeze, să-și schimbe și tonul și strategia în relațiile pe care le va avea de-acum înainte cu Guvernul, pentru că de premierul Dăncilă nu va reuși să treacă.

În ciuda amenințărilor cu procurorii și dosarele penale, transmise pe diverse canale, Viorica Dăncilă va conduce Guvernul cel puțin până la alegerile parlamentare din 2020. Dacă însă până atunci va trebui să plece cineva, să nu se mire Klaus Iohannis că el ar putea fi vizat !

Cine crede că această realitate ține cumva de partizanat pentru una sau alta dintre părți greșește flagrant ! Pur și simplu așa se prezintă situația, recunoscută chiar și în mediile favorabile până acum, necondiționat, politicii prezidențiale.

O serie întreagă de analiști specializați în politică externă s-au pronunțat asupra gafei prezidențiale fără precedent, cea cu “înțelegerile secrete cu evreii”. Atât de puternic impact a avut, încât a rămas în dezbatere chiar dacă președintele și-a cerut scuze. Deși este prima dată când a făcut-o, problema este departe de a fi rezolvată, pentru că din modul în care s-au derulat evenimentele ulterior, scuzele prezidențiale au părut doar de complezență. O intervenție disperată, astfel încât președintele să scape de furtuna mediatică ce s-a pornit, atât în România, cât și în Israel.

Scuze nu înseamnă în niciun caz să acuzi premierul de secretomanie pentru faptul că a plecat într-o vizită de stat, la invitația omologului său israelian. În același timp, nu se poate vorbi despre scuze sincere, când ceri demisia aceluiași premier care doar a discutat despre mutarea ambasadei la Ierusalim și a convenit cu oficialii israelieni “o întâlnire la nivel de guvern, la care să participe oamenii de afaceri şi investitori israelieni, pentru a adânci legăturile dintre Israel şi România în domeniul comerţului, tehnologiei, investiţiilor cibernetice şi sănătăţii”.

În fața unei probleme de percepție ajunsă la un asemenea nivel, dar și a predispoziției pentru gafe, Klaus Iohannis are o singură soluție, să facă un pas înapoi. Din orgoliu, probabil că nu îl va face, dar asta îl va urmări până la sfârșitul mandatului. Și sincer, nu cred că se va mai simți chiar atât de confortabil !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele oportunităților politice

Președintele Klaus Iohannis explică nonșalant că este o chestiune de “oportunitate politică” dacă va da sau nu curs propunerii de revocare a procurorului șef DNA, formulată de ministrul Justiției.

Semnificația expresiei pe care președintele a folosit-o, deloc întâmplător, marchează începutul tranzacționării politice a unui demers exclusiv juridic și tehnic, de evaluare managerială a modului în care Laura Kovesi a condus DNA. Klaus Iohannis dă semnale că ar vrea să negocieze, poate un nou procuror favorabil la DNA, poate șefi fideli ai altor instituții de forță, dar nu pare să fi înțeles că miza revocării îl vizează direct, problema fiind exclusiv la el pe birou.

Președintele Iohannis este primul care are de pierdut din menținerea actualei stări de lucruri, dar rezerva de timp pe care și-a luat-o pentru a se pronunța asupra cererii de revocare îi va da probabil ocazia să înțeleagă acest fapt.

Dacă refuză cererea de revocare, Klaus Iohannis pierde politic, moral și electoral. Orice abuz al DNA care va ieși la iveală de-acum înainte, orice dosar dovedit de poliție politică, orice persoană ținută degeaba în spatele gratiilor, toate aceste fapte vor fi decontate în sarcina sa ca președinte, pentru că a avut ocazia să ia o decizie corectă și să deschidă calea spre refacerea credibilității instituției, dar nu a făcut-o.

Klaus Iohannis ar trebui să înțeleagă, cred eu, că pentru electorat, inclusiv pentru cel de dreapta, calculele politice sau negocierile trec în plan secund, atunci când este pusă în balanță corectitudinea deciziilor la nivel prezidențial, inclusiv reacția necesară, fermă și promptă împotriva abuzurilor care au revoltat România.

Evenimentele pe care le trăim în aceste zile ne arată că, în memoria colectivă, granița de la Statul paralel la fosta Securitate este foarte subțire și sensibilă. Oamenii nu au uitat ce a fost atunci și fac comparații cu ce văd acum. Pe acest fond, să te plasezi practic în fruntea Statului paralel prin lipsă de reacție și decizie, ignorând voința majorității românilor, asta echivalează pentru Klaus Iohannis cu o ieșire pe ușa din dos a Palatului Cotroceni.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Principiul decapării

Vicepremier PSD, Paul Stănescu.

  • 16 ianuarie 2018 – Klaus Iohannis refuză fără nicio explicație publică nominalizarea lui Paul Stănescu ca premier interimar, după demisia lui Mihai Tudose.
  • 17 ianuarie 2018 – DNA cere la Înalta Curte de Casație și Justiție redeschiderea unui dosar, vechi de 8 ani și închis acum 5 ani tot de către DNA, care îl vizează pe același Paul Stănescu, respins de președinte cu o zi mai devreme.

Orice om cu un minim de logică face automat o legătură între decizia președintelui Iohannis și redeschiderea dosarului pentru Paul Stănescu, sau cel puțin se gândește la așa ceva. Oricine se poate întreba de unde și de ce a știut președintele, cu o zi mai devreme, despre acțiunea DNA care viza un lider PSD. Problema este că astfel de “coincidențe” au intrat în asemenea măsură în rutina noastră de fiecare zi, încât a început să ni se pară ceva obișnuit ca președintele să primească informații despre politicieni cărora li se pregătesc dosare penale, iar DNA să aibă în vizor pe oricine se poate, numai de la PSD să fie.

Un primar, fost denunțător în dosar, spune că după 8 ani, brusc, un procuror de la DNA a început să îl caute chiar acum, în ianuarie, ca să-l întrebe tot despre Paul Stănescu. Și lista “coincidențelor” nu se oprește aici… Faptul că și un anumit judecător, fost subaltern al procurorului-șef DNA, a fost stabilit “aleatoriu” pentru a judeca acest caz, nu face decât să contureze pe deplin o percepție realistă asupra situației: DNA nu se mai ascunde, nu mai păstrează nici măcar aparențele de echidistanță, pur și simplu se angrenează pe față într-o bătălie împotriva revocării procurorului-șef. O întreagă structură pentru un singur om !

Atunci când va veni momentul, și cu siguranță va veni, vom auzi că propunerea de revocare nu ar avea la bază toate abuzurile DNA pentru care s-au tot prezentat probe în spațiul public, iar judecătorii au pronunțat achitări, ci tocmai dosare cu miză politică, unele fabricate acum, pe ultima sută de metri. Ca și cum o țară întreagă nu vede și nu percepe situația reală…

Este acel moment în care poate reușim cu toții să înțelegem ce se întâmplă când manipularea ține loc de realitate, iar statul paralel încă impune reguli și stabilește cine trebuie să conducă România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

O mână de fier într-o mânușă de catifea

Desemnarea europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcția de prim-ministru al Guvernului României, primul premier femeie din istoria noastră, reprezintă o decizie normală și strategic-politică a președintelui Klaus Iohannis. Pe lângă evitarea unei crize pentru care ar fi fost singurul responsabil, președintele a transmis către majoritatea parlamentară și guvernamentală semnalul că va monitoriza în detaliu îndeplinirea obiectivelor Guvernului și va folosi în avantajul său electoral orice argument contra, orice întârziere sau conflict politic și social.

Deci nu există nicio prietenie între președinte și PSD-ALDE o dată cu această desemnare, ci se joacă cu termenele din programul de guvernare pe masă. Este practic semnalul de început al campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, deocamdată cu doi competitori: coaliția PSD-ALDE pe de-o parte și președintele Klaus Iohannis de cealaltă parte.

Faptul că președintele nu are de partea sa o opoziție inteligentă, care să îi înțeleagă mișcările pe termen lung și să nu îi ceară decizii neconstituționale (cum ar fi refuzul de a desemna premierul majorității) este cu siguranță un dezavantaj, cu care Klaus Iohannis va avea de tras foarte mult. Dacă în loc să își asume rolul tehnic de urmărire a activității Guvernului, opoziția și susținătorii #rezist au ales să îl critice și să iasă în stradă chiar împotriva președintelui, înseamnă că atâta pot, iar atenția noastră se va îndrepta exclusiv asupra activității cabinetului premierului Viorica Dăncilă.

În calitate de prim-ministru, doamna Dăncilă va avea un rol istoric și o responsabilitate esențială pentru România. Într-o perioadă în care nu mai știm cum să ieșim din controverse și scandal, ea va fi obligată să readucă echilibrul și calmul în societatea românească, acesta fiind în opinia mea cel mai important obiectiv. Va trebui să pună la muncă sistemul de stat românesc, lucru care nu se poate face decât cu o mână de fier într-o mânușă de catifea.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum a transformat Iohannis vizita la Ploiești într-un prilej de răfuieli politice

tren-2

Președintele Klaus Iohannis la Ploiești, după trei ani de la preluarea mandatului !

Cu trenul.

Sursa foto: news.ro

Campanie de imagine și subiect cu declarații de presă, prilej pentru aceleași atacuri politice împotriva PSD și a majoritatii parlamentare și guvernamentale, din partea unui președinte care ar fi fost de dorit să fie al tuturor românilor, nu să se remarce în primul rând ca jucător politic.

Pentru că asta a făcut de fapt Klaus Iohannis la Ploiești, a folosit un eveniment de o importanță istorică, și anume dezbaterea “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”, pentru a da semnale de răfuieli cu PSD-ul, cu Guvernul, cu Liviu Dragnea și cu cine a mai considerat oportun în contextul actual. Un moment de istorie, irosit pentru un moment de replici politice.

Din informațiile prezentate public, am înțeles că în fața unui auditoriu agreat, format într-o măsură determinantă din importanți reprezentanți ai PNL, președintele s-a referit la “Un viitor smart pentru Ploiești” ca fiind strategia prin care toate resursele sunt folosite pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Adică a noastră, a ploieștenilor.

În acest sens, n-am să mă raportez la asfaltarea de urgență a craterelor din carosabil, pentru că probabil nu este nici prima, nici ultima dată când se întâmplă asta la venirea unui președinte, ci mai ales la sprijinul concret pe care Klaus Iohannis l-ar fi putut oferi cu adevărat Ploieștiului. Mai exact, în loc să se limiteze la o sală de la UPG, simbolică pentru Ploiești de altfel, mă gândesc că președintele ar fi putut continua semnalul de mobilitate dat prin călătoria cu trenul, urcându-se și într-un autobuz din Ploiești. Poate că includerea unui astfel de moment în program ar fi generat un anumit tip de mobilizare pentru calitate și curățenie, iar cei care călătoresc cu autobuzul știu foarte clar la ce mă refer. În același timp, pentru a reflecta conceptul “smart” pe care l-ar putea avea Ploieștiul, președintele s-ar fi putut întâlni cu poluatorii din oraș, cărora să le explice perspectivele deosebite pe care le-ar putea oferi o implicare corectă a acestora în viața comunității.

Klaus Iohannis a alocat însă mult timp declarațiilor politice…Ne-a spus totuși că Prahova a atras 2,1 miliarde de euro din investiții străine directe (locul 3 pe țară), având șomaj de 3%, sub media națională.

Întrebarea care se pune este dacă președintele a pus și el umărul (diplomatic, desigur) pentru atragerea unui singur euro din toți acești bani și dacă n-ar fi fost corect ca președintele României să-i respecte, așa cum merită, prin atenție și mesaj, pe toți cei care, muncind de-a lungul anilor, i-au dat acum posibilitatea să se arate satisfăcut de performanțele din statistici. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele cu geacă roșie, jucător politic pentru al doilea mandat

Președintele României a intrat în campanie electorală și, pentru a obține al doilea mandat, își folosește prerogativele prezindențiale, ignorând Constituția, standardul și onorabilitatea funcției, astfel încât să își atace cu orice preț adversarii politici. De la folosirea termenilor de “obsedat, penal și mincinos”, atribuiți președintelui Senatului, până la calculul foarte rece privind susținerea din nou a protestelor de stradă, fix înainte de dezbaterea legilor justiției și a bugetului, Klaus Iohannis recunoaște că nu se va da înapoi de la nimic pentru a susține interesele minorității care îl mai susține, în defavoarea majorității cetățenilor României.

Deși conform Constituției, “preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, Klaus Iohannis ne anunță foarte clar că el are de fapt o strategie politică, prin care va susține anumite interese, evident politice, în detrimentul altora. Ca atare, explică președintele, va lupta împotriva legilor justiției prin toate mijloacele pe care funcția i le oferă, deși 90% dintre români susțin necesitatea adoptării acestora. În plus, va încerca să blocheze anumite măsuri guvernamentale, chiar dacă s-a demonstrat și explicat că acestea înseamnă bani în plus pentru români.

Pozițiile lipsite de realism și vizibil partizane pe care președintele Iohannis le adoptă în momente importante pentru societatea românească, după exact același tipar pe care l-a folosit timp de 10 ani Traian Băsescu, ridică o problemă de respectare a atribuțiilor funcției, reprezentativitate și echidistanță.       

Este momentul în care forța dezbaterii și a votului parlamentar revin în atenția publică, sub formă de garant al democrației. 

Altfel spus, chiar dacă președintele a demonstrat că nu este altceva decât un jucător politic pentru el, și nu pentru interesele naționale, majoritatea parlamentară are obligația să rămână consecventă în privința respectării calendarului de legi așa cum a fost asumat, chiar cu riscul presiunilor care, cu siguranță, se vor manifesta din plin.  

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr