Cum a transformat Iohannis vizita la Ploiești într-un prilej de răfuieli politice

tren-2

Președintele Klaus Iohannis la Ploiești, după trei ani de la preluarea mandatului !

Cu trenul.

Sursa foto: news.ro

Campanie de imagine și subiect cu declarații de presă, prilej pentru aceleași atacuri politice împotriva PSD și a majoritatii parlamentare și guvernamentale, din partea unui președinte care ar fi fost de dorit să fie al tuturor românilor, nu să se remarce în primul rând ca jucător politic.

Pentru că asta a făcut de fapt Klaus Iohannis la Ploiești, a folosit un eveniment de o importanță istorică, și anume dezbaterea “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”, pentru a da semnale de răfuieli cu PSD-ul, cu Guvernul, cu Liviu Dragnea și cu cine a mai considerat oportun în contextul actual. Un moment de istorie, irosit pentru un moment de replici politice.

Din informațiile prezentate public, am înțeles că în fața unui auditoriu agreat, format într-o măsură determinantă din importanți reprezentanți ai PNL, președintele s-a referit la “Un viitor smart pentru Ploiești” ca fiind strategia prin care toate resursele sunt folosite pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Adică a noastră, a ploieștenilor.

În acest sens, n-am să mă raportez la asfaltarea de urgență a craterelor din carosabil, pentru că probabil nu este nici prima, nici ultima dată când se întâmplă asta la venirea unui președinte, ci mai ales la sprijinul concret pe care Klaus Iohannis l-ar fi putut oferi cu adevărat Ploieștiului. Mai exact, în loc să se limiteze la o sală de la UPG, simbolică pentru Ploiești de altfel, mă gândesc că președintele ar fi putut continua semnalul de mobilitate dat prin călătoria cu trenul, urcându-se și într-un autobuz din Ploiești. Poate că includerea unui astfel de moment în program ar fi generat un anumit tip de mobilizare pentru calitate și curățenie, iar cei care călătoresc cu autobuzul știu foarte clar la ce mă refer. În același timp, pentru a reflecta conceptul “smart” pe care l-ar putea avea Ploieștiul, președintele s-ar fi putut întâlni cu poluatorii din oraș, cărora să le explice perspectivele deosebite pe care le-ar putea oferi o implicare corectă a acestora în viața comunității.

Klaus Iohannis a alocat însă mult timp declarațiilor politice…Ne-a spus totuși că Prahova a atras 2,1 miliarde de euro din investiții străine directe (locul 3 pe țară), având șomaj de 3%, sub media națională.

Întrebarea care se pune este dacă președintele a pus și el umărul (diplomatic, desigur) pentru atragerea unui singur euro din toți acești bani și dacă n-ar fi fost corect ca președintele României să-i respecte, așa cum merită, prin atenție și mesaj, pe toți cei care, muncind de-a lungul anilor, i-au dat acum posibilitatea să se arate satisfăcut de performanțele din statistici. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele cu geacă roșie, jucător politic pentru al doilea mandat

Președintele României a intrat în campanie electorală și, pentru a obține al doilea mandat, își folosește prerogativele prezindențiale, ignorând Constituția, standardul și onorabilitatea funcției, astfel încât să își atace cu orice preț adversarii politici. De la folosirea termenilor de “obsedat, penal și mincinos”, atribuiți președintelui Senatului, până la calculul foarte rece privind susținerea din nou a protestelor de stradă, fix înainte de dezbaterea legilor justiției și a bugetului, Klaus Iohannis recunoaște că nu se va da înapoi de la nimic pentru a susține interesele minorității care îl mai susține, în defavoarea majorității cetățenilor României.

Deși conform Constituției, “preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, Klaus Iohannis ne anunță foarte clar că el are de fapt o strategie politică, prin care va susține anumite interese, evident politice, în detrimentul altora. Ca atare, explică președintele, va lupta împotriva legilor justiției prin toate mijloacele pe care funcția i le oferă, deși 90% dintre români susțin necesitatea adoptării acestora. În plus, va încerca să blocheze anumite măsuri guvernamentale, chiar dacă s-a demonstrat și explicat că acestea înseamnă bani în plus pentru români.

Pozițiile lipsite de realism și vizibil partizane pe care președintele Iohannis le adoptă în momente importante pentru societatea românească, după exact același tipar pe care l-a folosit timp de 10 ani Traian Băsescu, ridică o problemă de respectare a atribuțiilor funcției, reprezentativitate și echidistanță.       

Este momentul în care forța dezbaterii și a votului parlamentar revin în atenția publică, sub formă de garant al democrației. 

Altfel spus, chiar dacă președintele a demonstrat că nu este altceva decât un jucător politic pentru el, și nu pentru interesele naționale, majoritatea parlamentară are obligația să rămână consecventă în privința respectării calendarului de legi așa cum a fost asumat, chiar cu riscul presiunilor care, cu siguranță, se vor manifesta din plin.  

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Președintele rupt de țară

Recent aterizat la București, președintele României pare total rupt de realitatea dură a justiției din propria lui țară. Ca cetățean român, îmi pare rău să spun, văd un președinte care vine parcă dintr-o altă lume și percepe faptele altfel decât noi toți, în plin scandal legat de procurori și CSM, cu abuzuri și dovezi privind instrumentarea flagrantă de dosare, ce duc spre o practică tot mai bine conturată de poliție politică. Din acest punct de vedere, atacurile politice pe care președintele le face, bazându-se doar pe acuzațiile procurorilor, nu mai reprezintă o noutate.

Klaus Iohannis a rămas încremenit în timp, își recunoaște un singur adversar – PSD și, în ciuda dezvăluirilor fără precedent din ultimele luni, transmite fix aceleași mesaje de campanie electorală, depășite ca actualitate și lipsite de un echilibru prezidențial necesar. Altfel spus, în viziunea președintelui, un politician trebuie să-și asume vina pe care i-o atribuie procurorul și să părăsească funcția publică, chiar dacă abuzul procurorului este recunoscut, asumat și demonstrat.

Klaus Iohannis își găsește însă o compatibilitate mai mult decât evidentă cu Laura Codruța Kovesi: niciunul nu este capabil să își recunoască greșelile și să se replieze din mers. Amândoi sunt consecveți doar cu ideile lor, oricât de flagrant ar fi acestea contrazise de dovezile prezentate în spațiul public.

În această cheie, refuzul lui Klaus Iohannis de a comenta dezinformarea la care a fost supus cu privire la Daniel Dragomir confirmă faptul că, și la acest capitol, deranjul este foarte mare. Poate chiar cel mai mare! În condițiile în care un președinte ar trebui să susțină orice cetățean în a se adresa instituțiilor statului, cu mărturii și dovezi, pentru aflarea adevărului, în mod paradoxal, Iohannis minimalizează această practică.

Este foarte curios și aproape inexplicabil cum, pe măsură ce cresc orele de audieri și listele de martori pe care Dragomir le prezintă la comisia SRI, președintele României este singurul înalt demnitar care face tot mai multe eforturi să decredibilizeze acest demers. Când vom înțelege de ce, acela va fi momentul care va marca sfârșitul „statului paralel” în România!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce face președintele cu criza din justiție …

Pentru moment, o urmărește de la distanță, însă din cauza scandalurilor nesfârșite între reprezentanții procurorilor și restul lumii, nu își va mai putea permite mult timp acest lux.

Când 90% dintre români susțin necesitatea reformării sistemului de justiție, cu legi ale justiției puse pe masă într-o dezbatere publică ce capătă amploare națională, când asociațiile profesionale colaborează constructiv la toate aceste demersuri, președintele Klaus Iohannis nu poate decât să accepte curentul de schimbare. Chiar dacă va fi obligat să adopte o poziție contrară celei deja exprimată de procurorul șef DNA, care vrea ca totul să funcționeze la fel ca până acum, președintele se va vedea nevoit într-un final să respecte opinia majorității. Ar fi bine să putem spune că din rațiuni ce țin de normalitate, justiție echilibrată și eliminarea conceptului de “poliție politică”, dar tot argumentele electorale sunt mai evidente.

Orice președinte care mai vrea un mandat nu se poate opune ideilor și convingerilor exprimate de majoritatea covârșitoare a cetățenilor, ce nu mai au încredere în justiție și cer ferm ca legile să fie schimbate.

Problema este cum va proceda Klaus Iohannis, de ce de data asta urmărește de pe margine criza din sistemul de justiție românesc, în condițiile în care ar putea să o închidă repede, la fel cum a procedat și cu alte sisteme de forță ?
De ce președintele nu își asumă o decizie rapidă și clară?
De ce acum vrea să rezolve criza „Kovesi” cu mâna altora, pe motiv că nu se poate implica în treburile justiției, deși cu alte ocazii și-a impus fără probleme voința?

N-am nicio îndoială că, până la urmă, cu tot scandalul de la CSM pentru protejarea procurorului șef DNA, schimbarea se va produce. Va conta însă foarte mult cine își va asuma responsabilitatea de a face asta, demonstrând voință, implicare și mai ales că nu este vulnerabil în fața metodelor cu care DNA deja ne-a obișnuit.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum ar putea Klaus Iohannis să își facă datoria de președinte

Pentru că s-a creat o dezbatere națională despre oportunitatea sau corectitudinea prezenței lui Klaus Iohannis la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, precum și necesitatea ca activitatea acestei comisii să se extindă inclusiv la prezidențialele din 2014, îmi exprim convingerea că președintele ar trebui să fie primul susținător al tuturor acestor inițiative. Mai mult decât atât, chiar de la înălțimea funcției prezidențiale, cred că ar fi normal să se prezinte din proprie inițiativă la comisie, nu să aștepte să fie chemat. Klaus Iohannis are datoria să spună public tot ce știe despre ce s-a întâmplat în 2009, mai ales că era nominalizat premier, dacă Mircea Geoană ar fi câștigat alegerile.

Aș considera un act de respect pentru Parlamentul României, dar și de civism, dacă președintele s-ar prezenta chiar și inopinat la audieri, mai ales că este obișnuit cu gesturi de acest fel. La fel a procedat când a participat la un protest neautorizat în stradă sau, la Palatul Victoria, unde a apărut pentru a prezida o ședință de Guvern, chiar dacă prerogativele prezidențiale nu i-ar fi dat acest drept. Atipicul președinte Iohannis are acum ocazia să folosească aceste precedente într-un sens pozitiv, dând un exemplu de transparență și echidistanță.

Realitatea ne arată însă că, în loc să își asume o atitudine de acest fel, președintele Klaus Iohannis va continua probabil să tacă. Și nu pentru că n-ar fi receptiv la un gest de imagine, ci din cauza unui adevăr pe care comisia de anchetă parlamentară cu siguranță îl va scoate la suprafață…

Președintele României nu a mai fost ales de câteva mandate doar prin votul cetățenilor, ci în special prin jocuri de putere și combinații care au manipulat procentele necesare obținerii majorității. Klaus Iohannis cunoaște toate aceste mecanisme și, după cum se vede, nu vrea deloc să se implice pentru a le înlătura.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Manipularea în 2017, cum este folosită și de ce

Mi s-a părut foarte interesant faptul că, în aceste zile, când atenția tuturor este îndreptată către legea salarizării unitare, cea mai așteptată lege de majoritatea românilor, în dezbaterile publice ne izbim dintr-o dată de …cât de multe șanse are sau mai are Klaus Iohannis, pentru un nou mandat. Așa, fără nicio motivație concretă, cu mai bine de doi ani înainte de alegeri, aflăm că președintele în funcție este cel mai bine clasat într-o competiție în care, pentru moment cel puțin, se află doar el.

Înțelegem și că, pe măsură ce mărește PSD-ul salariile, Iohannis crește în sondaje, chiar dacă este adversar declarat pentru Guvern și programul de guvernare. Desigur, se mai pot întâmpla o serie de lucruri până la alegerile prezidențiale, și nici pe sociologi nu-i putem contrazice, însă mesajul pe care ar trebui să îl reținem este că “președintele se bucură de susținerea românilor”. Aceiași români care în urmă cu două luni l-au criticat pentru că a ieșit în stradă la un miting neautorizat și a vrut să răstoarne Guvernul cu forța străzii, doar pentru faptul că nu era al său, …acum s-au răzgândit și l-au ajutat pe președinte să crească 20 de procente în sondaje.

Care ar fi misterul unei asemenea străduințe de a păstra în percepția publică faptul că avem președinte, și îl vom avea în continuare, deși prin faptele sale dovedește exact contrariul ?

Legea salarizării unitare, cu perspectivele ei foarte concrete pentru următorii patru ani, cu reguli clare, ce nu am auzit să fie contestate prin argumente, sperie din punct de vedere politic pe cei care nu au fost în stare să o facă la vremea lor. În același timp, prin efecte cuantificate deja, legea strică atât de multe planuri, tot politice, încât în perioada următoare vom asista la o serie de teme-parazit, menite să capaciteze dezbaterea și orgoliile, vom auzi multe speculații, poate chiar și ceva convocări la DNA, orice, doar ca percepția asupra unei decizii bune, dacă nu se poate fi denaturată, măcar să se diminueze, iar atenția publicului să se îndrepte într-o cu totul altă direcție.

O situație de genul….dacă Guvernul lui Klaus Iohannis nu a fost capabil să scrie nici măcar prima filă dintr-o astfel de lege, cum să fie lăsat celălalt Guvern, pe care președintele îl vede ca adversar, să dea o lege la cheie care să îi ajute pe români ….

Atenție la evoluția evenimentelor, sezonul manipulărilor devine din ce în ce mai evident!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Un nou Băsescu pe scaunul de la Cotroceni

Președintele României, Klaus Iohannis, încearcă să rezolve situațiile de criză din țară prin adaptarea realității la soluții convenabile, pentru a-și îndeplini obiectivele politice pe termen lung. Altfel spus, alege să așeze lucrurile cu mâna, conform propriilor interese, trecând într-un plan secundar faptele, contextul, ansamblul problemelor, inclusiv întrebările rămase fără răspuns, pe care cu toții ni le punem.

Un fel de „Las-o așa sau facem așa, că e mai bine!”, chiar dacă opinia publică, specialiștii pe diverse probleme rămân stupefiați în fața modului în care președintele înțelege să gestioneze sau să închidă diverse scandaluri publice și probleme ce nu îi convin. Totul se întâmplă respectând un plan bine stabilit, despre care descoperim că excede prerogativele prezidențiale, dar include pe deplin implicarea și controlul politic.

Primul moment de acest fel, pe care personal l-am considerat un atac la inteligența celor care se pricep la acest domeniu, este tentativa de a închide criza de la SRI, prin transferarea ei la Parlament, cu o importantă miză politică, ce va deveni evidentă de săptămâna viitoare. Al doilea este prezența intempestivă în această dimineață la ședința de Guvern, într-o mișcare de forță, cu scopul de a puncta mediatic, deși Constituția nu îi oferă această libertate.

Numitorul comun al celor două situații, cele mai recente, este acela de a da șah partidelor, liderilor politici, Guvernului, Parlamentului, oricui nu îi recunoaște puterea. Acestea sunt zilele în care reîncepe scandalul politic în România, cu un nou președinte de tip Băsescu pe scaunul de la Cotroceni.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Miza manipulării Parlamentului

Numărul 1 în statul român, președintele Klaus Iohannis,  are pretenția ca parlamentarii să răspundă favorabil și fără excepție tuturor cererilor de urmărire penală și/sau arestări solicitate de DNA. Așa crede președintele că se face justiție, cu toate că instanțele de judecată au respins sub diverse forme o serie întreagă de acuzații ale DNA, pe motiv că lipsesc ori probele, ori faptele.

Numărul 2 în statul român, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că, dimpotrivă, parlamentarii ar trebui să nu se mai pronunțe în vreun fel pe cererile venite de la DNA până la finalul actualei legislaturi, pentru că prin dosarele instrumentate înainte de campania electorală se fac atacuri premeditate de discreditare a instituției Parlamentului.

Așa cum personal am făcut întotdeauna, cred că treaba noastră este să gândim și să analizăm fiecare caz în parte, fără să votăm la ordin. Nici cum cere Iohannis, nici cum ne propune Tăriceanu. Parlamentarii au datoria să asculte informații, argumente și ulterior să judece conform propriei conștiințe.

Dacă însă evoluția evenimentelor va dovedi că în disputa recentă cu șeful Senatului, președintele Iohannis a avut informații din dosare și la Parlament vor ajunge cereri de urmărire penală care îl vor viza (și) pe Călin Popescu Tăriceanu, atunci vom avea certitudinea implicării șefului statului în campania electorală cu dosare DNA. O astfel de confirmare presupune, în opinia mea, încălcarea Constituției și a prerogativelor prezidențiale, cu toate consecințele ce decurg de aici. În același timp, dacă vom constata că președintele Senatului a făcut apel la întregul Parlament să nu se mai pronunțe pe solicitările DNA, deși știa sau ar fi putut să estimeze că urmeză să vină o astfel de cerere care să îl vizeze personal, atunci mă văd nevoit să spun că nici această atitudine nu se ridică la nivelul funcției și trebuie sancționată.

MORALA: Parlamentul României nu trebuie să fie masa de manevră a nimănui! România nu are nevoie de o clasă politică depersonalizată și ușor de condus, ci de parlamentari cu experiență, care știu să facă diferențe între decizii raționale și ordine primite! Unanimitățile distrug libertatea de a gândi și asta nu poate fi în niciun fel în favoarea cetățenilor!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Efectele anului electoral 2016, cine pierde și cine câștigă

Ploieștenii cu care m-am întâlnit în aceste zile mi-au atras atenția asupra unui fenomen care, deși la prima vedere are doar efecte politice, în realitate le afectează viața de zi cu zi.  Este vorba despre faptul că principalele formațiuni politice reprezentate în Parlament, PSD și PNL, dovedesc o toleranță nepermisă față de prestația submediocră a actualului Guvern de tehnocrați. Mai exact, în timp ce PNL și-a făcut un titlu de glorie din a critica miniștrii lui Cioloș doar în declarații cu impact electoral, pentru ca în realitate să susțină la vot întreaga activitate guvernamentală, PSD se află încă în expectativă și așteaptă, fără să fie foarte clar ce anume.

O posibilă explicație stă în preocuparea exclusivă a partidelor pentru acest an electoral, dar și în teama de efectele politice ale valului de dosare anticorupție. Așa cum se prezintă lucrurile în prezent, 2016 pare a fi un an pierdut pentru România din punctul de vedere al inițierii măsurilor decisive cu impact public, atât la nivel central, dar și local. Astfel, a devenit mai mult decât evident faptul că Guvernul Cioloș este lăsat intenționat să deconteze nemulțumirea populației, însă problema care se pune este cine pierde și cine câștigă din această stare de lucruri. Răspunsul, deloc optimist: cetățenii sunt nevoiți să aibă răbdare și să aștepte să treacă un an în care nu se întâmplă practic nimic, cu excepția alegerilor, în timp ce partidele beneficiază de timp pentru a se pregăti în vederea repoziționării în spațiul public. Cu ce efecte, vom vedea după alegerile generale…

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Justiţie selectivă

Justiţia nu este treabă de politică sau n-ar trebui să fie. Şi pentru că în România lucrurile stau exact pe dos, o schimbare de percepţie la acest capitol ar fi, în opinia mea, primul obiectiv al noului ministru tehnocrat al Justiţiei.

De peste 10 ani, influenţele politice conjuncturale au întipărit în conştiinţa publică ideea de “justiţie selectivă”, fapt care generează o criză puternică de încredere în rândul cetăţenilor. Din această perspectivă, nu este foarte important, spre exemplu, faptul că acum a fost adus Oltean la DNA, iar Şova cu o săptămână în urmă. Cu adevărat semnificativă este mentalitatea, într-o bună măsură confirmată prin fapte, că multe dintre conexiunile politicului cu penalul au la bază ordine ce apar nu atunci când fapta este dovedită, ci la momentul în care conjunctura politică o impune sau chiar deloc. Considerată un element esenţial în această ecuaţie, DNA nu a vrut sau nu a putut să explice într-o manieră credibilă, de ce are unele cauze, dosare sau sesizări trase pe dreapta, abandonate şi uitate ani la rând, în timp ce altele sunt activate în anumite momente, cu o semnificaţie politică pe măsură.

Vorbim astfel despre un fel de complicitate acceptată tacit, asupra căreia ministrul Justiţiei are posibilitatea să intervină, în primul rând prin solicitarea unor proceduri transparente. Nu este vorba în niciun caz despre o intervenţie pe conţinutul dosarelor, ci de o clarificare a modalităţii de repartizare sau a ordinii în care acestea sunt instrumentate. Şi nu doar la DNA, ci la orice altă structură de Parchet.

Este demersul perfect legal şi corect pe care fostul ministru PSD al Justiţiei a evitat sau a refuzat să îl facă. Din acest motiv, personal, i-am cerut demisia în mod repetat. Acum a venit rândul unui tehnocrat să dovedească faptul că are suficientă independenţă să impună o gestionare echidistantă pentru toate cazurile de corupţie din România. Dacă vrea şi poate să îşi asume un mandat onorabil…

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr