Președintele rupt de țară

Recent aterizat la București, președintele României pare total rupt de realitatea dură a justiției din propria lui țară. Ca cetățean român, îmi pare rău să spun, văd un președinte care vine parcă dintr-o altă lume și percepe faptele altfel decât noi toți, în plin scandal legat de procurori și CSM, cu abuzuri și dovezi privind instrumentarea flagrantă de dosare, ce duc spre o practică tot mai bine conturată de poliție politică. Din acest punct de vedere, atacurile politice pe care președintele le face, bazându-se doar pe acuzațiile procurorilor, nu mai reprezintă o noutate.

Klaus Iohannis a rămas încremenit în timp, își recunoaște un singur adversar – PSD și, în ciuda dezvăluirilor fără precedent din ultimele luni, transmite fix aceleași mesaje de campanie electorală, depășite ca actualitate și lipsite de un echilibru prezidențial necesar. Altfel spus, în viziunea președintelui, un politician trebuie să-și asume vina pe care i-o atribuie procurorul și să părăsească funcția publică, chiar dacă abuzul procurorului este recunoscut, asumat și demonstrat.

Klaus Iohannis își găsește însă o compatibilitate mai mult decât evidentă cu Laura Codruța Kovesi: niciunul nu este capabil să își recunoască greșelile și să se replieze din mers. Amândoi sunt consecveți doar cu ideile lor, oricât de flagrant ar fi acestea contrazise de dovezile prezentate în spațiul public.

În această cheie, refuzul lui Klaus Iohannis de a comenta dezinformarea la care a fost supus cu privire la Daniel Dragomir confirmă faptul că, și la acest capitol, deranjul este foarte mare. Poate chiar cel mai mare! În condițiile în care un președinte ar trebui să susțină orice cetățean în a se adresa instituțiilor statului, cu mărturii și dovezi, pentru aflarea adevărului, în mod paradoxal, Iohannis minimalizează această practică.

Este foarte curios și aproape inexplicabil cum, pe măsură ce cresc orele de audieri și listele de martori pe care Dragomir le prezintă la comisia SRI, președintele României este singurul înalt demnitar care face tot mai multe eforturi să decredibilizeze acest demers. Când vom înțelege de ce, acela va fi momentul care va marca sfârșitul „statului paralel” în România!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Jocul lui Kovesi

După ce s-a enervat îngrozitor pe Dan Andronic că i-a deconspirat prezența în noaptea alegerilor din 2009, ca procuror general al României, în grupul politic al susținătorilor lui Traian Băsescu, și după încercarea tardivă de a repara problema cu declarațiile lui Gabriel Oprea, Laura Codruța Kovesi a lansat primul avertisment. Prin vocea actualului procuror general al României, Augustin Lazăr, transformat de nevoie într-un fel de purtător de cuvânt, Kovesi este cea care a transmis de fapt opiniei publice și Parlamentului că “magistraţii nu au ce căuta în astfel de comisii (cu referire la comisia parlamentară specială de anchetă pentru alegerile din 2009), întrucât pot fi verificaţi şi audiaţi doar în cadrul legal al audierii de către un alt magistrat”.

Altfel spus, așa cum s-a întâmplat cu plagiatul, dar și cu alte acuzații care i-au fost aduse de-a lungul timpului, inclusiv cu alte convocări la comisii parlamentare, Laura Codruța Kovesi se consideră deasupra oricăror obligații pe care un demnitar român le-ar putea avea.

De data aceasta însă, semnalul pe care îl dă procurorul șef al DNA nesocotește și chiar răstoarnă scara de valori a celor mai importanți dintre susținătorii săi. Pentru că dacă într-o noapte a alegerilor prezidențiale, spre exemplu, procurorul general al Statelor Unite ar fi fost surprins alături de șefii de la CIA, FBI, în cercul politic al unuia dintre candidați, audierea tuturor într-o comisie parlamentară de anchetă a Congresului era nu doar inevitabilă, ci obligatorie, publică și extrem de drastică.

Întrebarea care se pune este de ce în democrația americană o astfel de reacție este normală, iar în cea românească devine un prilej de amenințări, presiuni, negocieri și scandal ?

Răspunsul demonstrează pe deplin utilitatea comisiei care și-a propus să restabilească adevărul despre împrejurările în care a obținut Traian Băsescu al doilea mandat, dar și cum și-au îndeplinit sau nu obligația de echidistanță politică cei care conduceau atunci instituțiile de forță ale statului. Un adevăr foarte util pentru starea de sănătate a democrației românești, care trebuie să împiedice pe viitor crearea de structuri paralele de putere. În acest context, cu cât sunt mai mulți foști sau actuali demnitari care folosesc tot felul de tertipuri pentru a ocoli, a ignora sau a minimaliza rolul comisiei parlamentare, cu atât se va concretiza și mai clar ideea că, la prezidențialele din 2009, cei care conduceau statul au lucrat organizat și premeditat în favoarea unuia dintre candidați. Singura care a rezistat în funcții până acum, și nu și-a justificat deloc faptele, este Laura Codruța Kovesi.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Laura Codruța Kovesi, cronica întrebărilor fără răspuns

În mod normal, ar fi fost momentul ca instituțiile statului să primească un respiro și să fie lăsate să lucreze pentru elucidarea subiectelor confuze și extrem de controversate în care este implicată șefa DNA, cea care ar fi trebuit să fie garantul credibilității luptei anticorupție în România. Pur și simplu pare imposibil acest obiectiv, în condițiile în care scandalul cât România de mare este întreținut culmea, chiar de recentele declarații pe care Laura Codruța Kovesi le face pentru presa străină.

”În ultima vreme, asistăm la o tentativă de ridiculizare a luptei anticorupţie, pentru ca ea să pară nesemnificativă” spune Kovesi, victimizând astfel procurorii care își fac treaba corect și transformând scandalul public ce o vizează personal, într-un așa-zis curent de opinie împotriva luptei anticorupție și a DNA.

Nimic mai fals în opinia mea, nu se poate vorbi în România despre o strategie generalizată de protejare a corupților și multe din recentele sentințe pronunțate de instanțe au demonstrat acest lucru.  Numai că, este adevărat, din ce în ce mai multe voci cer respectarea legii, anchete corecte, prompte și echidistante pentru oricine poate ajunge în atenția procurorilor.

În plus, indiferent că este vorba despre acuzațiile de plagiat sau de “cucuveaua mov” ascunsă într-o adresă de email, ar fi fost de dorit ca personajul principal, Laura Codruța Kovesi, să fie prima care să ofere opiniei publice clarificări atât de prompte și fără echivoc, încât oricine este interesat de subiect să fie rapid edificat.

Nu s-a întâmplat deloc așa. De aceea, în spatele tăcerii nejustificate stau mai multe întrebări rămase încă fără răspuns:

  • De ce nu a solicitat sefa DNA din proprie inițiativă reverificarea tezei de doctorat ?
  • De ce Laura Codruța Kovesi nu a dezmințit public faptul că adresa de email cucuveauamov@gmail.com i-ar aparține ?
  • De ce șefa DNA nu explică insuccesele DNA din ultima perioadă și nu ia măsuri ?
  • Cum justifică șefa DNA scurgerile de informații din dosare ? Dar selecția subiectivă a acestora ?
  • De ce în România numărul dosarelor instrumentate de DNA și în care sunt implicați politicieni crește numai, dar numai în preajma campaniilor electorale ?
  • Cum răspunde DNA pentru carierele publice distruse prin dosare invalidate de judecători ? Cine plătește pentru aceste cazuri ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Excepția Kovesi

Din punctul meu de vedere,  cetățeanul Laura Codruța Kovesi ar fi trebuit să solicite personal (re)verificarea propriei teze de doctorat, încă de la primele suspiciuni apărute în spațiul public, pentru a demonstra oficial că nu are nimic de ascuns și plagiatul nu există. Profesori universitari mi-au confirmat că ar fi fost varianta cea mai simplă, care ar fi înlăturat orice dubii și speculații. Cu o astfel de reacție promptă, n-ar mai fi existat niciun scandal, nici demonstrații cu softuri antiplagiat, iar președintele țării n-ar fi fost nevoit să intervină personal, într-o manieră discutabilă, în încercarea de a calma dezbaterea publică.

Dacă vorbim despre procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, fost procuror general al României la momentul doctoratului, solicitarea de (re)verificare a tezei, chiar din inițiativa demnitarului care trebuie să gireze prin credibilitate lupta anticorupție, ar fi fost obligatorie.

Nu s-a întâmplat așa, chiar am avut cu toții surpriza să constatăm cum procurorul șef al DNA și-a exprimat indignarea față de un astfel de gest, amplificând astfel suspiciunile.

Din acest moment, reacțiile absolut firești, care se produc în lanț, generează întrebări rămase fără răspuns:

  1. Este Laura Codruța Kovesi mai presus de alți demnitari din statul român ?
  2. De ce autoritățile competente au reacționat prompt și au analizat rapid acuzațiile de plagiat similare aduse lui Victor Ponta, Petre Tobă sau Gabriel Oprea, iar în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi invocă tot mai multe blocaje, dificultăți, proceduri încălcate….orice, doar să nu se verifice lucrarea asupra căreia planează suspiciuni ?
  3. În contextul actual, tergiversarea verificărilor și implicit alimentarea suspiciunilor de plagiat afectează credibilitatea DNA ?
  4. Pentru câte anchete a fost necesar să intervină președintele României, după modelul Kovesi, astfel încât acestea să se desfășoare cu celeritate ?  Care sunt aceste anchete ?
  5. În ce măsură afirmația președintelui Klaus Iohannis, potrivit căreia “nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre un plagiat” reprezintă o antepronunțare în acest caz ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Mafia retrocedărilor, descoperită cu o întârziere de 10 ani. Cine răspunde ?

Deşi asistăm la un spectacol mediatic pe care de fiecare dată îl credem fără precedent, în realitate aflăm doar secvenţe din acest sistem de fraudare, precum şi detalii despre implicarea unor personaje cel mult din eşaloanele 2 sau 3. Nu avem niciodată imaginea de ansamblu, nu ştim cine a închis ochii pentru ca frauda să existe, cine a tolerat întregul sistem, cine a beneficiat de pe urma lui, cum ar fi putut fi prevenit fenomenul şi de ce nu a fost. Nimeni nu explică dacă vom putea să recuperăm banii furaţi din retrocedări şi mai ales când, de ce ne ocupăm de jafuri de o asemenea amploare cu o întârziere de 10 ani, culmea, ca şi cum ar fi un titlu de glorie.

Preşedintele Iohannis este primul dator să justifice această stare de fapt. Dacă în urmă cu un an şi-ar fi asumat să distrugă din temelii sistemul creat de Traian Băsescu, cel care a permis ca jaful să devină generalizat, atunci poate am fi avut o altă situaţie, mult mai clară, cu responsabilităţi mai bine conturate. Klaus Iohannis nu a schimbat însă nimic, ba chiar a preluat un mecanism ce a acoperit lucrurile timp de 10 ani, pentru ca acum să ne uimească cu descoperirea că, practic, s-a mai furat o ţară.

Piedestalul creat astfel pentru statuia DNA devine tot mai şubred. În ciuda valului de arestări care, iată, nu toate rezistă în faţa instanţelor, deşi avem de-a face cu fapte despre care s-a ştiut şi ar fi putut fi mai bine instrumentate, problemele esenţiale – cine a permis ca jaful să ia amploare şi de ce instituţiile statului nu au făcut nimic până acum – rămân în continuare fără răspuns.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Fiecare preşedinte cu Binomul lui

Ultimul preşedinte al României a considerat că îşi sporeşte puterea şi influenţa dacă formează un Binom care să conducă sistemul special creat pentru exercitarea abuzivă a puterii. Acum este vremea lui Klaus Iohannis, care nu poate rămâne mai prejos, adică cu un Binom de împrumut de la Băsescu. Tocmai din acest motiv, după ce rezolvă problema cu Guvernul lui Dacian Cioloş, format din tehnocraţii trimişi de la Bruxelles, preşedintele în exerciţiu are ocazia unică de a-şi dovedi puterea, prin ruperea Binomului actual. Şi nu cred că o va pierde… Dacă tot beneficiază de sprijinul necesar, intern şi extern, pentru a-şi aşeza oamenii în punctele cheie, Klaus Iohannis poate folosi această conjunctură pentru a rezolva şi cea mai disputată şi discutată problemă a vieţii noastre politice – “Binomul SRI-DNA care conduce România”. Cu cine îl va înlocui, vom afla …

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Nota 9 + pentru un Victor Ponta radical schimbat

Victor Ponta şi-a anunţat retragerea din funcţia de preşedinte PSD, prilej de agitaţie, interpretări şi previziuni pe scena politică, inedite dar şi subiective. Pentru PSD este un moment de regrupare şi mobilizare internă, iar acest lucru sunt convins că se va vedea foarte clar în perioada următoare. La anunţul public al acestei decizii, am văzut un Victor Ponta cu o atitudine schimbată, adaptată situaţiei actuale, care nu ne-a dezvăluit însă un element esenţial ce a generat toată această stare de lucruri, nu doar pentru el, cât şi pentru majoritatea liderilor importanţi ai partidului: cum a ajuns să o pună pe Kovesi la DNA ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Iohannis foloseşte DNA ca să aducă PNL la guvernare

Acum avem răspunsuri pentru comportamentul ascuns al preşedintelui Iohannis, cu reacţii conjuncturale, bazate strict pe interes politic. Înţelegem de ce s-a supărat preşedintele pentru că Şova nu a ajuns după gratii, de ce PNL-ul s-a străduit atât de mult să provoace arestarea, de ce nimeni nu explica motivele pentru care Şova nu este trimis în judecată, ci trebuie obligatoriu reţinut. Avem justificarea pentru aşa-zisa “lipsă de competenţă” a preşedintelui, când o ţară întreagă i-a cerut să intervină şi să ceară demisia de onoare lui Stanciu şi Kovesi. Cum să-i ceară demisia lui Kovesi, când – aşa cum se prezintă lucrurile azi – pare direct implicată în maşinaţiunea răsturnării Guvernului … Primim o explicaţie foarte clară de ce cazul Rarinca n-a meritat niciun fel de atenţie de la Cotroceni, în condiţiile în care pe Iohannis nu-l interesează să facă dreptate cetăţenilor obişnuiţi. Pentru el, importantă este demisia premierului Ponta şi instalarea unui guvern PNL-PDL, care să îi răspundă la comenzi.

Este ca şi cum Traian Băsescu ar fi luat piesele unui puzzle şi le-ar fi aranjat cum îi convine lui mai bine. Klaus Iohannis = Traian Băsescu, iar ziua de astăzi marchează începutul unei lupte cu armele pe masă, pentru ca regimul cu care ne-am chinuit 10 ani să nu se mai întoarcă.

Acum poate că este clar pentru toată lumea de ce Klaus Iohannis a candidat fără niciun fel de problemă cu penalii de la PDL în spate, pentru care nici Stanciu şi nici Kovesi n-aveau şi nu au în continuare niciun fel de preocupare. Aşa cum sunt ele obişnuite de pe vremea lui Traian Băsescu, singura grijă pe care o au este să-i protejeze pentru momentul când ar putea reveni la guvernare.

Ce are de făcut PSD în această situatie? Îl susţinem în continuare pe Victor Ponta ca premier şi preşedinte PSD, pentru că nu are niciun motiv să îşi dea demisia. Cererea pe care a făcut-o Klaus Iohannis în acest sens este un act tendenţios, de partizanat politic, care trebuie tratat ca atare, aşa cum se tratează orice adversar. Toată punerea în scenă la care asistăm de aproape 3 luni justifică pe deplin că nu mai poate fi vorba despre relaţii instituţionale, cât timp noi jucăm corect, iar preşedintele lucrează cu DNA-ul şi cu dosarele pe masă.

“Nu comentăm deciziile justiţiei!” este invenţia lui Traian Băsescu, iar realitatea demonstrează că a fost o greşeală să susţinem în continuare această idee. Trebuie să ne asumăm faptul că justiţia din România nu mai poate fi tratată ca o putere independentă, care se ghidează după lege. Avem până acum atâtea exemple că vorbim despre un control politic, încât nu înţeleg cum am putea să le ignorăm. Trebuie să cerem în continuare demisia oamenilor pe care Băsescu i-a lăsat în aceste structuri, preluaţi acum de Klaus Iohannis, pentru că dacă nu ne trezim foarte repede, statul poliţienesc ne aşteaptă la uşă. Şi nu doar pe noi, pe toţi cei care mişcă în front !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Demisia de onoare pentru Stanciu şi Kovesi !

…sau dacă nu există noţiunea de onoare, şi de câteva zile vedem că nici vorbă de aşa ceva, este imperios necesar ca mecanismele democratice din statul român să intervină pentru normalizarea situaţiei. De aceea, susţin pe deplin iniţiativa preşedintelui Senatului care i-a cerut lui Klaus Iohannis să reacţioneze în scopul revocării din funcţie a şefei ICCJ Livia Stanciu şi a Laurei Codruţa Kovesi, procuror şef DNA. Modul în care acestea au gestionat cazul Marianei Rarinca, femeia declarată nevinovată după ce a fost ţinută 6 luni în puşcărie din cauza Liviei Stanciu, nu poate rămâne fără urmări.

În esenţă, avem de-a face cu un fapt de viaţă, aşa cum sunt sute sau mii în ţară, în care un om intră nevinovat la închisoare sau este supus unor abuzuri, pentru că justiţia din România se crede stat în stat. Problema este că pentru asta nu răspunde nimeni, iar această stare de fapt este acceptată tacit de sistemul judiciar din România, care acum se simte foarte deranjat că două dintre piesele sale tari, care făceau legea şi stabileau direcţiile de acţiune, sunt implicate într-un astfel de scandal, iar poziţia lor este contestată.

Urmărind succesiunea declaraţiilor tuturor celor implicaţi, atât de la CSM, cât şi de la Asociaţia Magistraţilor, putem vedea cum se conturează practic două tabere: pe de-o parte oamenii lui Băsescu, aduşi în prim-plan pentru o aşa-zisă reformare a justiţiei, care se fac că nu văd abuzurile, dar strigă sus şi tare că iar atentează politicienii la independenţa sistemului, pe de altă parte avem chiar magistraţii, care înţeleg semnificaţia momentului şi cer demisia de onoare.

Medierea şi echilibrul pe care ar trebui să le asigure preşedintele în aceste condiţii reprezintă repere importante. Vorbim practic despre un examen la care preşedintele Klaus Iohannis este supus nu doar în ceea ce priveşte raportarea corectă la sistemul de justiţie din România, ci mai ales faţă de opinia publică. Şi nu mă refer aici în mod obligatoriu la procedurile de demitere sau revocare pentru cei doi magistraţi, cât mai ales la semnalul pe care preşedintele este dator să îl dea românilor că orice demnitar care face abuzuri şi nu are onoare pentru a se retrage, trebuie sancţionat.

Din păcate însă, preşedintele Iohannis a dezamăgit. El a refuzat practic să îşi asume responsabilitatea unei reacţii care să demonstreze că poate asigura un echilibru între justiţie şi societate, pe motiv că nu are în competenţă să le demită pe şefa ICCJ şi pe cea a DNA. Dacă preşedintele refuză să le ceară măcar demisia de onoare (după precedentul George Maior), sistemul judiciar se dovedeşte prea închis pentru a răspunde la stimuli din exterior, iar presiunea publică rămâne singura soluţie eficientă, atunci înseamnă că asta trebuie să facem !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cel mai politician dintre procurori, la dispoziţia preşedinţilor României. Aşteptăm demisia !

La fel cum obişnuia să declare pe timpul lui Traian Băsescu, (am văzut cu ce rezultate !) procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ne spune şi acum că nu are obiectiv mai important decât lupta împotriva corupţiei. Aparent fără nicio legătură cu şefa DNA, preşedintele Klaus Iohannis anunţă şi el aceeaşi prioritate, considerând probabil că aşa va da mai multă greutate funcţiei prezidenţiale. Problema celor doi demnitari este că în loc să lase faptele şi respectul pentru lege să vorbească în locul bunelor intenţii, reuşesc aproape în tandem să demonstreze contrariul. Înţelegem astfel de ce anticorupţia este doar pentru cine vrea sistemul la un moment dat, iar unii politicieni sunt mai vulnerabili decât alţii, în funcţie de corecta şi oportuna lor poziţionare.

La ultima ieşire publică, preşedintele Iohannis a reuşit să uimească atât opinia publică, cât şi juriştii de meserie, spunând că nu va promulga modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, aflate încă în dezbatere parlamentară. Este vorba despre pachetul de modificări legislative adoptat deja la Senat, dintre care cea mai cunoscută este înlocuirea “suspiciunilor rezonabile” cu “indicii temeinice”. Dovedind o lipsă de respect faţă de Parlament pe care numai la Băsescu am mai regăsit-o, preşedintele Iohannis s-a antepronunţat cu privire la această lege, înainte să o primească la promulgare, având ca argument, culmea, lupta anticorupţie ce trebuie să continue.

Interesant este că intenţia preşedintelui de a bloca modificările la Coduri vine doar în sprijinul procurorilor DNA, care în actualele condiţii vor putea continua arestările pe bandă rulantă. Dacă însă modificările vor fi adoptate, aceştia vor fi nevoiţi să prezinte mai întâi „indicii temeinice”, deci probe. Şi mai interesant este că există specialişti din sistem, jurişti, judecători, procurori care îl contrazic pe preşedinte şi spun că lipsa acestor modificări ar aduce haos în ordinea constituţională. Şi tot în această dezbatere, aflăm pentru prima dată că la Cotroceni este o echipă de jurişti foarte slab pregătită, ceea ce pune într-adevăr sub semnul întrebării orice opinie juridică, inclusiv faţă de legile care vin la promulgat.

În final, cine are totuşi de câştigat de pe urma acestor controverse care, sub pretextul luptei anticorupţie, în realitate generează suspiciuni şi nesiguranţă? În mod evident, protagoniştii dosarelor cu prejudicii de zeci de milioane de euro, care încă stau la DNA şi aşteaptă în continuare să fie trecute pe lista de priorităţi. Unde îi găsim pe toţi aceştia? În mod evident, la noul PNL sau în urmă cu şase luni, chiar pe scena campaniei electorale pentru prezidenţiale, în spatele lui Klaus Iohannis. Ce spune doamna Kovesi despre tot acest puzzle al intereselor? Nimic, ea luptă în continuare împotriva corupţiei, care de fapt stă blocată în sertarele DNA, sub atenta supraveghere a şefului statului.

În opinia mea, blocajele se rezolvă întotdeauna printr-o demisie. În acest caz, demisia şefei DNA ar fi soluţia de impulsionare reală pentru lupta anticorupţie şi ar elimina motivele de suspiciune şi lipsă de echilibru în tratarea dosarelor. Laura Codruţa Kovesi pare a fi mult prea obişnuită cu preşedinţii, ştie prea bine pe ce pedale să apese, cum să răspundă unor aşteptări chiar neexprimate, astfel încât toată lumea care contează să fie mulţumită. Kovesi la început de mandat Iohannis începe să semene atât de mult cu Kovesi care nici măcar nu vorbea cu Băsescu, dar ştia exact ce îşi doreşte acesta, încât ar trebui să lase locul liber unui procuror care habar nu are de politică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr