2011, văzut din opoziţie (II)

Cele mai importante momente

5 aprilie 2011 – Plata majorărilor salariale obţinute în instanţă de profesori va coincide în mod previzibil cu debutul anului electoral 2012. Cu alte cuvinte, “n-avem bani acum, dar vă dăm anul viitor, când avem tot interesul !” Anul viitor, când vor încasa cei 5000 de lei care li se cuvin, profesorii trebuie să îşi aducă aminte că acum au fost umiliţi de clientela de partid şi nevoiţi să aştepte până când se rezolvă luptele interne din PD-L.

8 aprilie 2011 – Pe lângă dramele bolnavilor, reforma în sănătate produce şomeri. Angajaţii care au lucrat în spitalele desfiinţate nu ştiu când, dacă şi unde îşi vor mai găsi un loc de muncă. Ministrul sănătăţii le-a spus că n-au de ce să-şi facă griji, însă realitatea se dovedeşte cu totul alta. O nouă minciună pe o listă foarte lungă…

12 aprilie 2011 – Există politicieni din ce în ce mai interesaţi să-i transforme pe tineri în masă de manevră electorală. Sunt şcoli în care se face campanie electorală pe faţă, chiar dacă legea interzice acest lucru. Cei care ar trebui să asigure un control şi să menţină un echilibru, mă refer aici la unii inspectori şcolari, închid ochii sau chiar încurajează astfel de practici. Este un fapt ilegal, pentru care şcoala, ca instituţie, devine responsabilă.

15 aprilie 2011 Nu toţi politicienii sunt la fel, nu toţi au făcut rău cetăţenilor de la care au primit un vot. De aceea, este necesară o analiză justă a fiecăruia, indiferent de partid sau zona de competenţă. Reversul medaliei este dictatura, de care nu suntem foarte departe.

18 aprilie 2011 – Traian Băsescu apreciază ca fiind corectă închiderea unităţilor medicale din Plopeni, Urlaţi, Bălţeşti şi Buşteni .

20 aprilie 2011 – Organizarea alegerilor locale într-un singur tur înseamnă optimizarea cheltuielilor celor care şi-au propus să cumpere voturi. Dacă ar exista voinţă politică din partea actualei puteri, mita electorală ar fi introdusă ca ameninţare la adresa siguranţei naţionale, fapt care poate duce la eliminarea ei. (Discurs în plenul Senatului, 20 aprilie 2011)

28 aprilie 2011 – De peste un an, primarul Ploieştiului vine la şedinţele de Consiliu Local când îşi aduce aminte sau are chef. Mai mult nu vine, deşi prezenţa sa este obligatorie. Nu mai are rost să mă pronunţ în legătură cu competenţa primarului actual pentru că, spre deosebire de primul an de mandat, când Andrei Volosevici avea încă ştampila de “tânără speranţă” şi numai eu eram cârcotaşul, acum opinia publică s-a lămurit.

29 aprilie 2011 – Ca senator ales în municipiul Ploieşti, mă simt profund jignit de răspunsul primit la interpelarea din 21 februarie 2011, adresată ministrului mediului, cu privire la cauzele poluării Ploieştiului în perioada 11-18 februarie 2011. Din acest motiv, m-am adresat din nou ministrului BORBÉLY, cu aceleaşi întrebări, în speranţa că voi primi explicaţii clarificatoare – Care sunt cauzele şi sursa poluării înregistrată în Ploieşti între 11 şi 18 februarie 2011 ? Care a fost gravitatea acestui fenomen ? Cine se face vinovat pentru extinderea poluării în timp ? Ce măsuri au dispus autorităţile de mediu ?

4 mai 2011Mită electorală generalizată, ce mai putem face ? Nu ştiu dacă sunt chiar primul din România care a vorbit despre eliminarea mitei electorale, însă ştiu cu siguranţă că din 2008 am atras atenţia asupra acestui pericol. Am făcut-o de peste 30 de ori în aceşti doi ani, în Parlamentul României, prin intervenţii publice sau la televiziuni.USL a decis să schimbe legile electorale pentru eliminarea fenomenului de mită electorală, salut această iniţiativă, voi fi unul dintre initiaţori şi voi acorda tot sprijinul pentru adoptarea unui pachet legislativ care să poată asigura corectitudinea procesului electoral.

11 mai 2011Alegerile din PD-L blochează Parlamentul. Motivul este legat de războiul intern dintre cele două tabere care se vor înfrunta pentru supremaţia în PD-L. Absurdul a ajuns până acolo încât niciuna dintre grupări nu vrea să îi voteze legile celeilalte. La Senat, Blaga este susţinut de majoritatea grupului PD-L, care a decis că nu are niciun motiv să-i voteze legile Elenei Udrea. La Camera Deputaţilor, parlamentarii PD-L nici nu prea mai vin la serviciu, ocupaţi să-şi arate susţinerea în teritoriu pentru una sau alta dintre părţi.

13 mai 2011Am votat pentru reducerea impozitelor şi a TVA-ului la alimente. Este vorba despre două dintre legile cu impact direct asupra vieţii de fiecare zi, ce au fost adoptate în Senat, cu votul parlamentarilor din opoziţie : reducerea impozitului pentru salarii şi pensii de la 16% la 13%, precum şi reducerea TVA la produsele alimentare de bază, la un procent de 5%. Legile care trec la Senat cu votul opoziţiei, la Camera Deputaţilor sunt respinse de puterea portocalie, indiferet cât de multă nevoie au oamenii de ele.

17 mai 2011 – Numele Robertei Anastase şi al lui Sever Voinescu figurează într-o plângere depusă de PSD la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru “săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, (art. 248 Cod Penal), fals intelectual, (art. 289 Cod Penal), uz de fals (art. 291 Cod Penal) şi fals în declaraţii (art. 292 Cod Penal)”, cu ocazia votării Legii sistemului unitar de pensii. Este o colecţie impresionantă de acuzaţii, la care Parchetul continuă să închidă ochii şi să tacă după aproape 7 luni de la depunerea plângerii.

23 mai 2011 – « Serviciile » franceze şi formula secretă a lui Teodor Baconschi. Intervenţie în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple intitulată “Politica externă este a României, nu a PDL “, iniţiată de senatori PSD şi PNL, împotriva ministrului de externe, Teodor Baconschi.

30 mai 2011 -Guvernul blochează legile împotriva etnobotanicelor. La Senat am dezbătut un proiect de lege care avea ca scop să creeze cadrul legislativ pentru a bloca acest fenomen. Guvernul s-a opus proiectului, pe motiv că s-ar putea să interzicem mai multe substanţe decât ar trebui. Ca urmare, demersul împotriva etnobotanicelor a fost blocat, fără să existe o altă măsură eficientă, cu aplicare imediată.

7 iunie 2011 – Alegerea primarului dintr-un singur tur, lege respinsă la Senat, dar care a trecut de Camera Deputaţilor, reprezintă un rabat de la legile democraţiei, o scuză pe care puterea actuală a găsit-o pentru a manipula rezultatele alegerilor de anul viitor. Este o lege proastă, care va afecta interesul general al localităţilor.

14 iunie 2011 – Regionalizarea impusă de Băsescu cu pumnul în masă înseamnă de fapt, o modalitate inventată peste noapte, prin care partidul aflat la putere încearcă să îşi menţină controlul politic, atât cât se mai poate, acolo unde nu îl are deja.

22 iunie 2011 – Întâlnirea pe care liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au avut-o cu Traian Băsescu s-a transformat, pe terenul preşedintelui, în revanşa confruntării electorale pe care Mircea Geoană a pierdut-o, în urmă cu un an şi jumătate.

23 iunie 2011 – Proiectul de lege care pedepseşte mita electorală a fost adoptat la Senat. După ce în ultimii patru ani a schimbat decisiv soarta mai multor alegeri în România şi a stricat sensul votului uninominal, facilitând accesul în Parlament pentru diferite personaje politice care au câştigat voturi cu pui, cartofi, făină, ulei, mălai, peşte, cântare sau bani, mita electorală este incriminată şi pedepsită printr-o lege adoptată la Senat.

28 iunie 2011PSD a rezolvat “problema” Vanghelie . Vanghelie nu mai poate fi o ştampilă pentru PSD, fapt care va determina o diferenţă evidentă faţă de personaje similare, lideri ai actualei puteri politice.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Unde ajung banii din comerţul cu etnobotanice ?

Guvernul blochează legile împotriva etnobotanicelor

Chiar dacă opinia publică, dar şi unii politicieni, nu mai contenesc să îşi arate indignarea pentru faptul că în România consumul de etnobotanice a atins nivelul de pericol public, trebuie să ştiţi cum stau lucrurile în realitate. La Senat a existat un proiect de lege care avea ca scop să creeze cadrul legislativ pentru a bloca acest fenomen. Surprinzător, la dezbaterea din plen, Guvernul s-a opus proiectului, pe motiv că s-ar putea să interzicem mai multe substanţe decât ar trebui. Ca urmare, cadrul legal care ar fi putut să oprească fenomenul a fost blocat, fără să existe o altă măsură eficientă, cu aplicare imediată. Inclusiv Ministerul de Interne se face că plouă, fiind preocupat mai degrabă să dea oameni afară, decât să lupte împotriva comercializării şi consumului de etnobotanice.

Realitatea ne arată zi de zi că există oameni care popularizează aceste produse, însă nimeni nu ia măsuri. Încă de anul trecut, subiectul a fost speculat politic, au existat primari care au încercat să oprească comerţul cu etnobotanice acolo unde era mult prea vizibil. Fenomenul se manifestă în continuare, într-o cvasi clandestinitate. Însă întrebarea la care autorităţile evită să răspundă ar putea fi una dintre soluţiile pentru rezolvarea problemei : Unde ajung banii din comerţul cu etnobotanice ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr