Da, i-am cerut premierului să-l demită pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc !

Solicitarea a fost adresată preşedintelui PSD, Victor Ponta, în cadrul Comitetului Executiv de ieri şi a fost susţinută aproape în unanimitate de toţi cei prezenţi. Pot să vă spun că nu îmi amintesc ca vreun ministru dintr-un guvern PSD să fi întrunit pentru prestaţia sa politică, într-o asemenea măsură, votul negativ şi lipsa de susţinere din partea liderilor din ţară ai partidului.

Se impune precizarea că această atitudine nu a fost şi nu este în niciun caz o reacţie de protecţie pentru Victor Ponta. Cererea de demitere a ministrului Justiţiei nu are nicio legatură directă sau indirectă cu subiectele zilei şi nici nu reprezintă un atac la justiţie, pentru că nu ministrul este cel care face justiţie în România! Celor interesaţi să transforme acest gest politic într-o tentativă de blocaj faţă de dosare le spun să găsească alte elemente de propagandă. Nu este cazul cu Robert Cazanciuc! Liderii PSD consideră că ministrul Justiţiei, la început tehnocrat, acum membru PSD, ne-a pus pe toţi într-o situaţie defensivă prin lipsa de reacţie în faţa abuzurilor la care am asistat.

Daca vreţi o exprimare mai directă, liderii PSD, cei mai mulţi dintre ei, au cerut demisia ministrului Justiţiei pentru că nu a spus nimic în cazul Rarinca (iar această lipsă de atitudine nu se încadrează în valorile social-democrate), pentru că alţi lideri ai partidului au fost nevoiţi să dea explicaţii în locul lui, pentru că nu a folosit pârghiile legale pe care le are la dispoziţie prin competenţele funcţiei, pentru a explica de ce dosarele de corupţie sunt tratate discreţionar, după criterii politice. Şi mai ales pentru că a tolerat această stare de fapt, profund incorectă !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Comunism. Corupţie. Baroni.

Sunt principalele probleme pe care PSD-ul este conştient că le are, în urma votului negativ primit pe 16 noiembrie, la alegerile prezidenţiale. Nici nu mai contează în ce măsură unele dintre aceste teme ar putea fi corecte, îndreptăţite sau nu. Dacă aşa a rezultat în urma percepţiei alegătorilor, înseamnă că acesta este mesajul transmis prin votul de sancţiune şi trebuie respectat. La Comitetul Executiv de ieri, nici pe departe nu a fost o încercare de a ascunde această situaţie. Din contră, din experienţa mea, este pentru prima dată când un partid care a pierdut alegerile a transmis electoratului un răspuns atât de tranşant şi rapid: am înţeles de ce aţi votat aşa, ne asumăm, rămânem la guvernare, luăm măsuri pentru a înlătura aceste percepţii şi începem să construim un alt proiect politic. Acesta va fi elaborat până la începutul anului viitor, urmând să fie prezentat în Consiliul Naţional şi apoi la Congres.

În plus, PSD a decis ieri să nu mai accepte menţinerea unor controverse, stări de presiune şi scandal în partid şi să-i înlăture pe cei care le-au generat, chiar şi după alegeri. Aşa se explică cele trei excluderi, care au captat mai mult atenţia presei. Trebuie să ştiţi că nu au reprezentat o prioritate în cele şase ore de dezbateri, dar au întrunit un vot aproape unanim. Nu a fost o competiţie pe funcţii, ci un semnal pentru o atitudine diferită. Referitor la circul care a urmat după, nu pot să spun decât că statutul celor care nu ştiu să plece elegant devine un minus pentru ei înşişi. Personal, cred că liderii PSD trebuie să se remarce în primul rând prin viziune, concepţie şi echilibru, în niciun caz prin scandal.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce va fi de-acum înainte…

Timp de o lună, până la Congresul PNL, o nebunie ! Liderii reînfiinţatei Alianţe PNL-PD îşi vor da în petec la televizor şi se vor întrece în declaraţii şoc (a se citi “jignitoare”) la adresa liderilor PSD, pentru a atrage atenţia asupra lor şi a demonstra că fac cu adevărat opoziţie. Sau că sunt vocali.

Unii dintre liberali vor începe să se gândească la răspunsul aşteptat de cetăţenii care ştiau că au votat pentru PNL, când în realitate şi-au dat seama că votul lor s-a dus la popularii europeni, susţinătorii austerităţii ce a fost aplicată şi în România în 2010, prin tăierea salariilor şi pensiilor. Sincer, chiar aş vrea să aud o astfel de explicaţie, dar şi felul cum este ea primită de alegătorul liberal.

Băsescu Traian îi va lăsa pe cei doi proaspeţi prieteni de conjunctură, Vasile Blaga şi Crin Antonescu, să se bucure puţin de jocul nou pe care l-au descoperit şi va acţiona ulterior, “dur, dar aspru”. N-aş vrea să spun despre liberalul Uioreanu de la Cluj că este prima victimă, dar nu trebuie să uităm că în nonşalanţa lui, Băsescu a avizat oprirea arestărilor în campanie. Acum dacă alegerile s-au terminat, s-a dat liber din nou, şi se vede…

Aşteptăm cu interes declaraţiile doamnelor Norica Nicolai şi Renate Weber, care să ne spună cum vor colabora, sub orice formă, cu Monica Macovei.

Doamna Udrea, foarte supărată că nu este vioara întâi de dreapta, va face din nou chestii senzaţionale prin care să semnaleze tuturor că fără ea nu se poate, în ciuda declaraţiilor războinice de care Vasile Blaga va uita subit.

Desigur, vor urma şi scandalurile pe funcţii din teritoriu, dacă alianţele locale anunţate de Crin Antonescu se vor realiza într-adevăr. Vom afla şi dacă denumirea Partidului Naţional Liberal, patrimoniu istoric, aşa cum a anunţat preşedintele demisionar, urmează să dispară de pe scena politică. În opinia mea, ar fi cu adevărat o pierdere, dar vom vedea cât de greu mai cântăreşte istoria.

Ce face PSD-ul ? Guvernează şi aşteaptă ca circul de dreapta să se deruleze în coordonatele lui normale, inclusiv ca o parte a liberalilor să îşi revină. La Comitetul Executiv al PSD, concluzia principală a fost aceea că am câştigat oriunde în ţară se putea câştiga. Liberalii au luat un număr mai mare de voturi într-un singur judeţ, în timp ce democrat-liberalii nu au reuşit să înregistreze nicio victorie la acest nivel. PSD are cele mai multe opţiuni de vot pentru prezidenţiale, dar vom desemna candidatul la începutul lunii septembrie, în cadrul unui Congres. Nu avem chiar niciun motiv să ne grăbim şi să intrăm în tensiunile perdanţilor, aşa că, cel puţin în luna care urmează, vom avea mai multă guvernare şi mai puţină politică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr