Apel pentru linişte în PSD

Noul mesaj pe care PSD se pregăteşte să îl transmită alegătorilor, precum şi procesul de reformare, reorganizare şi regândire a partidului, nu trebuie să fie influenţate de scandalul generat prin excluderile decise în Comitetul Executiv. Vorbim despre două situaţii ce evoluează paralel şi care, în opinia mea, merită o atenţie diferenţiată, pentru că atât publicul, cât şi membrii PSD şi simpatizanţii din ţară, nu au nevoie, ba chiar cred că s-au săturat de controverse, comentarii şi replici acide între politicieni.

Dacă noul proiect pe care PSD şi-l propune este un obiectiv ce se construieşte acum, până la Congresul din primăvara anului viitor, scandalul mediatic generat de excluderi cred că poate fi gestionat doar prin informaţii brute şi fapte, care pot duce la restabilirea adevărului. Riscăm să facem un rău partidului dacă alimentăm cu replici şi contrareplici declaraţiile celor excluşi. În situaţia în care ar fi avut ceva de spus, ar fi putut să o facă în dezbaterile interne. Aici însă au tăcut, n-au prezentat niciun fel de acuzaţii sau probe, ba chiar şi-au cerut iertare pentru greşelile făcute!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr