Campania electorală, vremea deconturilor

Campania electorală care începe astăzi se va derula între două extreme : prezentarea programelor pe de-o parte, şi acuzaţiile, manipulările, minciunile lansate pe piaţă în scopul denigrării contracandidaţilor pe de altă parte, o cavalcadă din care vom ieşi pe 9 decembrie, de cele mai multe ori mai murdari de cât am intrat.

Semnalul de start s-a dat încă de ieri, când am constatat că în mai multe zone ale ţării, doamnele din PDL, Roberta Anastase la Ploieşti, Elena Udrea de la Roman, au încercat să mistifice realitatea din ultimii ani şi să ne spună, nici mai mult nici mai puţin, cât de bună a fost guvernarea lor şi cum lucrurile nu merg acum într-o direcţie corectă.

Din punctul meu de vedere, declaraţiile electorale ale celor care candidează din opoziţie ar trebui să se raporteze în primul rând la realitate şi la bun-simţ. Să le spui Elenei Udrea şi Robertei Anastase că mint ? Acesta este un fapt deja recunoscut. Cred că cel mai bun lucru este să-i lăsăm pe cetăţeni să aprecieze toată această agitaţie provocată de PDL, care are un singur scop : să îi determine pe oameni să uite ce au trăit în ultimii ani.

Personal, aş prefera ca în campanie să discutăm doar despre programe electorale. Cred că cel mai important semnal pe care l-am primit de la cetăţeni în ultima perioadă a fost nevoia de linişte şi calm, repulsia pe care oamenii o au faţă de circul electoral. Sper să ne putem menţine pe aceste coordonate şi să auzim în aceste patru săptămâni care urmează, cât mai mult adevăr. Astăzi am prezentat şi eu pe blog Programul de guvernare al USL-ului – “România Puternică”, cu speranţa că îl veţi citi, îmi veţi pune întrebări şi astfel vom avea un punct de plecare corect pentru următorii patru ani.

În acelaşi timp, cred că este momentul potrivit să îmi exprim satisfacţia cu privire la iniţiativa Guvernului Ponta de a repara una dintre anomaliile legii electorale pe care le-am sesizat încă din anul 2008, de la începutul actualului mandat de senator. Am spus atunci că PDL-ul s-a folosit de o prevedere legală vagă, cadourile cu valoare de simbol care se pot oferi alegătorilor în timpul campaniei, pentru a transforma perioada electorală într-un festival al mitei. Ştim foarte bine ce s-a întâmplat în 2008, când votul se cumpăra cu sacoşa, dar şi ulterior, când cabinetul parlamentar al deputatului PDL Sever Voinescu s-a transformat în depozit de cartofi. Este doar un exemplu elementar, de care este corect să ne amintim.

Acum există o ordonanţă de guvern prin care a fost reglementată foarte exact natura cadourilor ce se pot oferi în campania electorală – tipărituri şi obiecte promoţionale de valoare mică, inscripţionate cu numele candidaţilor. Este o clarificare a cadrului legal de care aveam nevoie pentru o garanţie în plus în privinţa alegerilor corecte.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr