Daniel Savu, de vorbã cu ploieştenii

A fost nevoie doar ca un senator PSD, Voicu, Popescu, Ionescu, nici nu contează foarte mult cum se numeşte, să ajungă în arest, că stenogramele au şi dispărut de pe piaţă. Nu mai era nevoie de ele, pentru că episoadele succesive ale fragmentelor de discuţii din acest caz, aşa cum au fost livrate de media, şi-au atins scopul. Efectul a lucrat corespunzător, iar cine trebuia să fie arestat a fost arestat, adică omul PSD-ului.

De când am intrat în Parlamentul României, n-am avut nimic de-a face cu senatorul Cătălin Voicu, pot să spun chiar că nu-l cunosc, nu mă pronunţ asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei lui, pentru că nu cred că asta este treaba mea. Însă mi se pare extrem de important faptul că instituţiile statului au transmis informaţii către PD-L, astfel încât senatorul PSD Cătălin Voicu să devină un exemplu de adversar politic corupt. Şi ce poate fi mai elocvent decât un exemplu după gratii…

V-aţi întrebat câte serii de stenograme ne-au bombardat în ultimii 10 ani, de unde au început şi cum au reuşit ele să schimbe destine politice ? Pentru o privire obiectivă, am considerat că este nevoie să mă detaşez de calitatea de senator şi să privesc fenomenul, pentru că vorbim deja despre un fenomen, din prisma celui care deţine expertiză în domeniu.

În opinia mea, cazul Voicu a demonstrat că două instituţii ale statului român, SRI şi DNA, sau cel puţin una dintre ele, dar până la proba contrarie ambele pot fi suspectate, furnizează către PD-L informaţii din dosare penale. Ulterior, PD-L le prelucrează şi le lansează în media pentru a obţine avantaje politice. Astfel privite, faptele au o gravitate ieşită din comun.

Iată cum s-au derulat lucrurile :
Serviciul Român de Informaţii a primit o comandă într-un dosar instrumentat de DNA, să realizeze nişte interceptări pe o anumită perioadă de timp, şi nu mă refer doar la interceptarea telefoanelor. Pentru această activitate s-au folosit resurse materiale şi umane importante, totul pe bani publici. Ulterior, SRI a făcut transcriptul integral al acestor înregistrări (ceea ce numim stenograme), materialul fiind pus la dispoziţia DNA sub formă brută.

Este important de precizat faptul că, fiind un caz al DNA, Serviciul Român de Informaţii nu avea nicio competenţă să facă selecţii din înregistrări.
Era obligaţia DNA să analizeze aceste transcripturi şi să extragă pasajele care ar fi dovedit în faţa judecătorilor, vinovăţia lui Cătăin Voicu.

Pe drumul dintre cele două instituţii, o copie a transcripturilor a ajuns şi la
PD-L, singura formaţiune politică ce deţine laboratoare specializate în prelucrarea unor materiale de acest fel. Istoria ultimilor 10 ani ne demonstrează că sunt suficient de multe situaţiile în care, mari scandaluri politice, intens mediatizate, au la bază două elemente comune : PD-L care acuză şi adversarii politici ai acestui partid, ce apar în diferite stenograme.

În cazul Voicu, PD-L a extras din transcripturile brute realizate de SRI acele fragmente care îl avantajau pentru compromiterea adversarilor politici ce nu îi sunt pe plac preşedintelui Traian Băsescu. Aşa au ieşit pe piaţă înjurăturile lui Voicu la adresa lui Geoană (încă preşedinte al Senatului), discuţiile cu Alexandru Mazăre, (fratele primarului incomod de la Constanţa), elemente cu impact mediatic, care ar fi trebuit să inducă publicului o reacţie de lehamite la adresa PSD şi a liderilor săi, chiar dacă, în fapt, pasajele respective nu au nicio legătură cu fondul problemei, cu acuzaţiile aduse lui Cătălin Voicu.

Poate că aşa se explică şi de ce mulţi analişti media se întreabă ce a făcut senatorul PSD cu adevărat, de ce a fost arestat….

Pentru cei care analizează fragmentele de convorbiri publicate de presă şi temele evidenţiate în aceste dialoguri, este foarte clar că nimeni din SRI şi DNA n-ar fi îndrăznit să selecteze pasaje din stenograme oficiale, prin care să arate că cei răi şi corupţi sunt într-un singur partid, indiferent cât de implicate sau partizane ar fi oricare dintre cele două instituţii. Oamenii de-acolo ştiu că roata se învârte şi de aceea preferă să nu se expună. Este foarte clar că selecţia s-a făcut în laboratoare de partid, de către specialişti în manipulare care au mai facut asta şi ştiu ce efect vor să obţină .

Ne reamintim câtă vâlvă au făcut stenogramele cu discuţiile interne din PSD, pe vremea Dorinei Mihăilescu, înainte de alegerile din 2004 (probabil că din acest motiv Dorina Mihăilescu a şi fost recompensată cu un post bun şi liniştit la CNVM). Însă acest prim scandal cu stenograme nu a fost decât antrenamentul care a stat la baza unui sistem de manipulare şi circ, promovat de-a lungul anilor.

În logica lucrurilor, laboratoarele de prelucrat stenograme de la PD-L au fost create pentru a lucra împotriva adversarilor politici sau pentru a interveni în situaţii critice, atunci când liderii PD-L nu mai ştiau pe unde să scoată cămaşa. Aşa s-a întâmplat cu doamna Udrea, care, atunci când nu a mai avut argumente în faţa acuzaţiilor comisiei de anchetă condusă de liberalul Ludovic Orban, a primit repede ajutor din partea laboratorului de criză de la partid. Acesta a scos pe piaţă produsul clasic, stenogramele. Acestea au transformat-o pe doamna Udrea în victima perfectă.
Pentru opinia publică a fost lansată atunci o judecată inversată, în care comisia era vinovată că a supărat-o pe doamna ministru, iar ea nu făcea altceva decât să se apere de oamenii răi, care vor să o compromită politic.

De ce nu apar niciodată stenograme cu discuţii ale liderilor PD-L ? Credeţi că ele nu există ? De ce nu aflăm, spre exemplu, ce au vorbit Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu’ sau Mircea Băsescu şi partenerii lui din afacerile cu armament ?

Acestea şi multe altele sunt subiecte asupra cărora s-a aşternut brusc liniştea, pentru că nimeni din SRI sau de la DNA nu furnizează către mediul public,
nici stenograme brute, nici fragmente de convorbiri între liderii partidului aflat la putere, nimic care să demonstreze cum stau lucrurile cu adevărat în privinţa corupţiei.

Dacă nu-ţi place noul preşedinte al partidului, n-ai decât să-i spui direct că vei fi adversarul lui intern, fără ascunzişuri, cu argumente.
Dacă te deranjează jocurile murdare ale celor pe care până nu demult îi considerai prieteni, n-ai decât să vorbeşti public despre ele, să le demaşti !
Dacă cineva încearcă să te şantajeze, şi are cu ce, poţi să-ţi recunoşti greşeala !
Dacă nu există motive, care e problema ?
Dacă te simţi jignit şi eşti dezgustat de echipa ta, îţi reglezi conturile şi eventual îţi iei o vacanţă, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă !

Dar nu pleci din partidul celor care te-au onorat cu încrederea lor !

Trădătoru-i trădător, indiferent despre cine este vorba ! Dacă peste o săptămână Cristian Diaconescu va fi noul ministru de externe al României, aşa cum circulă zvonurile zilele acestea, atunci înseamnă că Partidul Social Democrat a scăpat de unul dintre cei mai perfizi “vectori de imagine”.
Recunosc că aveam o relaţie bună cu Cristian Diaconescu, dar decizia lui îl reduce în faţa mea la statutul de politician pentru care nu am stimă. Din păcate !

Nu poţi să treci la adversar premeditat şi să găseşti ca scuză slăbiciunile din echipa ta ! Din punct de vedere moral, nu este permis ! Nu tot partidul este vinovat dacă într-adevăr te-a urmărit cineva !

Înainte să te plângi că n-ai fost căutat de nimeni din partid, ar trebui să te întrebi dacă tu însuţi ai căutat vreodată pe cineva dintre colegii aflaţi la ananghie !

Mă gândeam ca zilele acestea să scriu ceva despre noul preşedinte al PSD, după ce mi-am acordat un răgaz să-i văd prestaţia, chiar şi de la distanţă. Acum pot să spun că mişcările de trupe la care asistăm nu au nicio legătură cu schimbarea de la vârful partidului ! Dacă Mircea Geoană ar fi fost în continuare preşedintele PSD, mi-e teamă că s-ar fi întâmplat la fel, ceea ce înseamnă că “plecările” erau deja planificate, iar listele despre care se tot vorbeşte au cu totul alte cauze .