Lungul drum al “celui mai prost ministru”, de la mafia PDL la… instanţa de judecată

…a durat până acum 7 ani, cu o scurtă oprire în spatele gratiilor, fără să provoace însă probleme reale adevăraţilor beneficiari ai celui mai important caz de corupţie instrumentat în România, Dosarul “Microsoft”. Printre ei – potrivit informaţiilor prezentate public – Roberta Anastase, fosta şefă de la PDL Prahova, asumată acum mai cu jenă în noul PNL, dar garantată cu o funcţie de conducere, precum şi Traian Băsescu, aflat în 2009 în campanie pentru al doilea mandat de preşedinte. Fiecare cu sursa lui de finanţare, la un standard conform nivelului de putere, recunoscut şi asumat…

Gabriel Sandu, cel care se autocaracterizează în faţa judecătorilor ca fiind “cel mai prost ministru din istoria României”, a scris în denunţul prezentat procurorilor cum i-a dat Robertei Anastase 500.000 euro pentru campania electorală din Prahova. Curând se împlineşte anul şi nimeni nu o deranjează să o întrebe ceva despre asta. Oricum, nu în public. Un alt beneficiar, Traian Băsescu, cu un sponsor mult mai exclusiv, Dorin Cocoş. Acesta a explicat cum banii obţinuţi în Dosarul “Microsoft” au avut aceeaşi destinaţie, campania lui Băsescu din 2009. Fără complicaţii sau justificări, Băsescu este bine-mersi şi revine în politică.

Circuitul relaţional prezentat în acest dosar, din care sunt convins că mai sunt multe legături politice de descoperit, dezvăluie mecanisme ce ne-au influenţat decisiv, ca societate, în ultimii 10 ani :

• În timp ce “sponsorii” merg în faţa judecătorilor şi fac denunţuri pe bandă rulantă ca să scape cu pedepse mai uşoare, “beneficiarii” stau liniştiţi acasă. Justiţia n-are nicio reacţie !
• Învăţăturile despre finanţarea campaniilor electorale se transmit din generaţie în generaţie. Aşa cum Traian Băsescu a promovat-o pe Roberta Anastase în politică, la fel şi ea, Roberta, l-a promovat într-o funcţie de ministru pe Gabriel Sandu.
• Jongleriile cu milioane de euro, mult peste imaginaţia oricărui om normal, au ca punct de plecare, atât pentru decizie, cât şi pentru influenţă, zona Prahova – Bucureşti. Ce au de spus procurorii? Deocamdată nimic !

Cum vor influenţa toate acestea campaniile electorale viitoare, inclusiv din Prahova? În mod determinant, pentru că protagoniştii dosarelor trase pe dreapta, protejaţi de procurori, vor candida din nou, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ei, prietenii lor, partidele lor, cei pe care îi controlează sau îi finanţează, vor mima interesul public în declaraţii zgomotoase şi vor spune că nu au de dat socoteală nimănui !

Ce facem pentru asta? Reamintim dosarele uitate prin sertare şi spunem adevărul despre faptele pe care le-am trăit.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Explicaţii despre declaraţiile pe care le-am făcut în Comitetul Executiv PSD

Articol publicat de stiripesurse.ro

Fostul ofiţer SRI şi preşedinte PSD Prahova, Daniel Savu, a explicat joi pentru stiripesurse.ro ce a vrut să spună în şedinţa CExN a PSD de ieri, prin referirea la „plimbările în pădure la Băneasa” pe care le fac unii membri de partid. Această declaraţie apărută pe surse, în legătură cu referirea la „sistemul lui Traian Băsescu”, a fost interpretată ca un avertisment pentru partid că Liviu Dragnea ar fi omul binomului SRI/DNA.

Daniel Savu a explicat că această interpretare a fost una mincinoasă şi că el nu a făcut referire nici la nume de instituţii, nici la nume de persoane, ci doar la sistemul lui Traian Băsescu şi la pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru partid la modul general.

„Ieri, în sedinţa CExN am susţinut o cuvântare în faţa colegilor mei din toată ţara, care nu am dorit să fie publică. „Surse” din interiorul partidului au minţit şi mi-au pus cu totul alte declaraţii pe care nu le-am făcut, au apărut în spaţiul public declaraţii pe care eu nu le-am făcut.

Pentru a lămuri acum lucrurile, pot să vă spun că le-am vorbit colegilor mei despre sistemul pus la cale de Traian Băsescu pentru a subordona politic România, pe vremea când era preşedinte. Rămas fără stăpân, sistemul a încercat să se pună la dispoziţia noului preşedinte Iohannis, încercând şi un test de fidelitate – a-i oferi pe tavă Guvernul Ponta.

În acest sens, am atras atenţia că acest sistem deosebit de performant, pe care Băsescu l-a creat pentru că a vrut, a ştiut şi a putut să facă aşa ceva, căpătând puteri excesive în România pe vremea când ducea la îndeplinire ordinele domnului Băsescu, a fost în stare să subordoneze şi partide politice. Deja PNL, acest nou partid liberal, prin cei doi co-preşedinţi absolut vulnerabili, nu mai are o identitate foarte clară, în accepţiunea mea. Le-am povestit colegilor mei că n-aş vrea ca şi noi, PSD-ul, să ajungem în aceeaşi situaţie şi, în acest context, am amintit de colegi ai noştri care se plimbau prin pădure la Băneasa, fără să pronunţ vreodată numele unor instituţii, cum ar fi SRI, DNA, numele domnului Dragnea … Doamne fereşte! Nu a fost vorba despre aşa ceva !

Cei care au minţit pe surse au pronunţat aceste nume, eu nu mi-aş fi permis vreodată să spun că o instituţie a statului, cum ar fi SRI-ul (am fost şi eu ofiţer SRI) este amestecată în lupta politică. Nu! Eu am spus că sistemul creat de Traian Băsescu, care cuprinde persoane şi nu instituţii, se ocupă cu aşa ceva. Ce au înţeles ceilalţi, nici nu am vrut să detaliez ! Asta am spus în faţa colegilor de partid, nu doream să fie public, să nu ajungem şi noi, PSD-ul, într-o situaţie ca PNL-ul”, a declarat Daniel Savu.

Senatorul PSD a refuzat însă să ofere detalii suplimentare:

Cine sunt reprezentanţii sistemului?

Daniel Savu: Nu am dorit ca declaraţia mea să fie publică, atât a fost, eu nu am vrut să fac o declaraţie de presă, vă spun ce am spus colegilor mei. Nu vreau să dau detalii. A fost o exprimare a mea în cadrul CExN. N-am folosit numele unor instituţii. Dacă doream să fac o declaraţie publică, o făceam şi răspundeam presei. Nu am ştiut că în interiorul partidului, unii interpretează vorbele mele şi le trimit. Dacă voiam să spun mai mult, spuneam mai mult.

Dar totuşi, ce înseamnă plimbările prin pădure la Băneasa?

Daniel Savu: Aşa m-am exprimat eu. Am vrut să mă adresez colegilor mei pentru a-i face să dea un vot în deplină cunoştinţă de cauză, ce s-ar putea întâmpla şi cu partidul nostru dacă sistemul ăsta al lui Traian Băsescu ar putea să se suie şi în capul nostru, cum s-a suit şi în capul PNL-ului. Este ceea ce cred eu că se întâmplă în momentul de faţă cu vulnerabilităţile excesive pe care le au cei doi co-preşedinţi de la PNL.

Dar totuşi aţi susţinut-o pe Rovana Plumb ieri, ceea ce înseamna că Liviu Dragnea …?

Daniel Savu: Nu, nu! Eu le-am şi spus colegilor – „Nu vă îndemn să votaţi în niciun fel, nu vă spun cum să votaţi !”. Eu nu am pronunţat numele lui Liviu Dragnea. Chiar am precizat în final, Liviu Dragnea a înţeles că nu l-am atacat pe el. Mi-a şi spus – „nu au fost înţelese declaraţiile tale ca lumea!”. Susţinătorii lui, unii mi-au spus – „Domne, eşti împotriva lui Liviu Dragnea !”. Fiecare înţelege după câtă experienţă are, după câte informaţii are.

Respect hotărârea care s-a luat! O să îl ajut pe Liviu Dragnea să îşi ducă preşedinţia interimară la bun sfârşit. Eu nu m-am exprimat că sunt pentru Rovana Plumb sau pentru Liviu Dragnea sau pentru alţi candidaţi care au apărut pe parcurs.

A fost o chestie prezentată la modul general, care nu îl viza pe Liviu Dragnea. Probabil cineva a dorit să mi-l pună în cap pe Liviu Dragnea, eu vorbind de mai mulţi oameni care s-au plimbat prin pădure la Băneasa şi a rămas doar Liviu Dragnea în comunicarea pe surse.

Ce înseamnă aceste plimbări şi cine sunt cei care se plimbă pe acolo?

Daniel Savu: Dacă voiam să spun mai mult, spuneam public. Eu nu voiam să fie o declaraţie publică. Atât am spus şi atât rămâne. (…) Probabil la un moment dat, când o să vreau să fac o declaraţie publică, o să o fac în sensul ăsta.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cei care au crescut TVA în urmă cu 5 ani se opun acum relaxării fiscale

Este necinstit față de români și față de mediul de afaceri, dar și împotriva interesului național ce fac cei din PNL, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, și anume să blocheze o scădere a taxelor, pe care spațiul fiscal-bugetar o permite.

Practic, aceiași oameni care i-au forțat pe români să îndure, în 2010 și 2011, o serie de măsuri de austeritate extrem de dure și nenecesare – tăierea salariilor și pensiilor, creșterea TVA cu 5%, dar și altele – le refuză acum dreptul de a beneficia de o relaxare fiscală mult așteptată. PDL a pus stăpânire pe Noul PNL, iar Klaus Iohannis a preluat modelul Băsescu, punând calculele politice înaintea interesului românilor. Ce vedem astăzi este simplu: cei care au crescut TVA în urmă cu 5 ani se împotrivesc astăzi să o scadă!

Mediul de afaceri și românii obișnuiți, care au plătit scump costul crizei în timpul guvernelor PDL, merită astăzi această gură de oxigen, prin reducerea de taxe. Este condamnabil că artizanii austerității din România s-au răzgândit și se opun reducerilor, mai ales după ce toți cei din Noul PNL au votat deja Codul Fiscal în Parlament. Nici nu vrem să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă acești oameni s-ar întoarce la guvernare!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Liberalii anunță moțiune de cenzură, dar adevărul este că nu au teme pe care să atace guvernarea

Nu m-ar mira ca cei din noul PNL să nu mai depună moțiune de cenzură. Liberalii au anunțat de luni de zile că vor depune moțiune de cenzură, dar nu au găsit până acum o temă reală de guvernare. Economia merge, există măsuri sociale consistente luate în acești ani, s-au făcut reparații uriașe după dezastrul lăsat în urmă de pedeliștii pe care astăzi doamna Gorghiu îi admiră nedisimulat.

De altfel, doamna Gorghiu ar face mai bine să depună o moțiune de cenzură, ca să păstrăm termenii, împotriva sfidării votului din 2012, pe care o practică zilnic. Aşa a făcut și ieri, când a spus nici mai mult nici mai puțin că a fost o greșeală îndepărtarea pedeliștilor de la putere. Oare cât se va mai umili vechiul PNL în fața vechiului PDL?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cel mai politician dintre procurori, la dispoziţia preşedinţilor României. Aşteptăm demisia !

La fel cum obişnuia să declare pe timpul lui Traian Băsescu, (am văzut cu ce rezultate !) procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ne spune şi acum că nu are obiectiv mai important decât lupta împotriva corupţiei. Aparent fără nicio legătură cu şefa DNA, preşedintele Klaus Iohannis anunţă şi el aceeaşi prioritate, considerând probabil că aşa va da mai multă greutate funcţiei prezidenţiale. Problema celor doi demnitari este că în loc să lase faptele şi respectul pentru lege să vorbească în locul bunelor intenţii, reuşesc aproape în tandem să demonstreze contrariul. Înţelegem astfel de ce anticorupţia este doar pentru cine vrea sistemul la un moment dat, iar unii politicieni sunt mai vulnerabili decât alţii, în funcţie de corecta şi oportuna lor poziţionare.

La ultima ieşire publică, preşedintele Iohannis a reuşit să uimească atât opinia publică, cât şi juriştii de meserie, spunând că nu va promulga modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, aflate încă în dezbatere parlamentară. Este vorba despre pachetul de modificări legislative adoptat deja la Senat, dintre care cea mai cunoscută este înlocuirea “suspiciunilor rezonabile” cu “indicii temeinice”. Dovedind o lipsă de respect faţă de Parlament pe care numai la Băsescu am mai regăsit-o, preşedintele Iohannis s-a antepronunţat cu privire la această lege, înainte să o primească la promulgare, având ca argument, culmea, lupta anticorupţie ce trebuie să continue.

Interesant este că intenţia preşedintelui de a bloca modificările la Coduri vine doar în sprijinul procurorilor DNA, care în actualele condiţii vor putea continua arestările pe bandă rulantă. Dacă însă modificările vor fi adoptate, aceştia vor fi nevoiţi să prezinte mai întâi „indicii temeinice”, deci probe. Şi mai interesant este că există specialişti din sistem, jurişti, judecători, procurori care îl contrazic pe preşedinte şi spun că lipsa acestor modificări ar aduce haos în ordinea constituţională. Şi tot în această dezbatere, aflăm pentru prima dată că la Cotroceni este o echipă de jurişti foarte slab pregătită, ceea ce pune într-adevăr sub semnul întrebării orice opinie juridică, inclusiv faţă de legile care vin la promulgat.

În final, cine are totuşi de câştigat de pe urma acestor controverse care, sub pretextul luptei anticorupţie, în realitate generează suspiciuni şi nesiguranţă? În mod evident, protagoniştii dosarelor cu prejudicii de zeci de milioane de euro, care încă stau la DNA şi aşteaptă în continuare să fie trecute pe lista de priorităţi. Unde îi găsim pe toţi aceştia? În mod evident, la noul PNL sau în urmă cu şase luni, chiar pe scena campaniei electorale pentru prezidenţiale, în spatele lui Klaus Iohannis. Ce spune doamna Kovesi despre tot acest puzzle al intereselor? Nimic, ea luptă în continuare împotriva corupţiei, care de fapt stă blocată în sertarele DNA, sub atenta supraveghere a şefului statului.

În opinia mea, blocajele se rezolvă întotdeauna printr-o demisie. În acest caz, demisia şefei DNA ar fi soluţia de impulsionare reală pentru lupta anticorupţie şi ar elimina motivele de suspiciune şi lipsă de echilibru în tratarea dosarelor. Laura Codruţa Kovesi pare a fi mult prea obişnuită cu preşedinţii, ştie prea bine pe ce pedale să apese, cum să răspundă unor aşteptări chiar neexprimate, astfel încât toată lumea care contează să fie mulţumită. Kovesi la început de mandat Iohannis începe să semene atât de mult cu Kovesi care nici măcar nu vorbea cu Băsescu, dar ştia exact ce îşi doreşte acesta, încât ar trebui să lase locul liber unui procuror care habar nu are de politică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Planuri de opoziţie: în timp ce liberalii se înregistrează între ei, pedeliştii îşi spală imaginea

Revin în actualitate tradiţionalele scandaluri, atacuri şi lupte interne între PNL-ul vechi şi fostul PDL, deşi cele două formaţiuni politice din actuala opoziţie se prezintă teoretic ca un tot unitar. N-ar fi nimic nou, pentru că ştim cu toţii că liberalii se ceartă sonor pe funcţii sau când au interese divergente, motivaţi de libertatea cuvântului şi a opiniilor. Acum însă, vorbim despre un nou partid girat de preşedintele Iohannis, care vrea să asigure guvernarea la un moment dat, dar ai cărui lideri se înregistrează pe ascuns atunci când vorbesc ceea ce gândesc. Momentul este suficient de relevant, astfel încât publicul să înţelegă clar că de fapt, nimic nu s-a schimbat. Ce gândesc în realitate liberalii vechi şi pedeliştii n-are nicio legătură cu imaginea de monolit şi partid prezidenţial, pe care tot încearcă să o impună şi nu le iese. Acest fapt explică pe deplin degringolada şi confuzia dintr-un aşa-zis program de guvernare asumat de premierul din umbră, despre care aflăm că de fapt nu va fi niciodată premier.

Sunt complicaţi liberalii, nu-i aşa ? Unul dintre reproşurile pe care Theodor Atanasiu le-a adus pedeliştilor în înregistrarea scursă către presă este că nu fac suficiente eforturi să cumpere, să aducă, să atragă parlamentari care să întărească partidul şi să voteze mult-promisa moţiune de cenzură la adresa Guvernului Ponta. Culmea ironiei este că, în timp ce lideri liberali se straduiesc să explice cum lucrurile nu stau chiar aşa, singurii care tac sunt chiar cei responsabili, Theodor Atanasiu şi Alina Gorghiu.

Cât timp liberalii sunt ocupaţi cu luptele interne, pedeliştii nu-şi permit să piardă timpul. Ei se declară deja supăraţi, deşi ştiau foarte bine cum stau lucrurile în realitate, şi anunţă că supărarea lor va costa destul de mult. În realitate, poziţia liderilor din fostul PDL ascunde un câştig de imagine planificat, obţinut aproape gratis şi care este în curs de realizare. Au renunţat la partidul compromis al lui Traian Băsescu, pentru că oricum n-ar mai fi avut nicio şansă cu el şi s-au regrupat într-o structură ce se vrea a fi frecventabilă, noul PNL, despre care au ajuns chiar să spună că nu s-ar fi putut realiza fără ei.

Este unul dintre momentele în care putem vedea mai limpede ca oricând cum oamenii lui Băsescu s-au mutat practic în spatele lui Iohannis, şi-au pus eticheta de opoziţie şi se pregătesc din nou pentru guvernare.

Şi la Ploieşti, aceeaşi strategie. Mobilizarea pentru alegerile locale de anul viitor a început, oamenii din fostul PDL vor să ia faţa liberalilor şi să se instaleze la butoane, însă cu toţii par a fi loviţi de …o pană de memorie. Pedeliştii nu mai vor să-şi amintescă cum au cheltuit banii publici în perioada 2008-2012 şi încă n-au plătit pentru asta, iar liberalii se fac că uită cum se plasează acum de partea celor pe care în urmă cu 3-4 ani nu mai conteneau să îi critice şi să îi conteste.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

PSD ridică ştacheta şi stabileşte noi standarde de integritate

Consiliul Naţional al PSD va rămâne un moment de referinţă nu doar pentru partid, ci şi pentru întreaga scenă politică românească. Aceasta deoarece PSD ridică ştacheta şi stabileşte noi standarde de integritate, standarde pe care celelalte partide nu vor putea să le ignore.

Practic, în momentul de faţă, PSD a dat un semnal clar întregii Românii: avem cele mai dure criterii de integritate, vrem o altfel de politică, susţinem ferm lupta împotriva corupţiei. Din acest punct de vedere, PSD este un deschizător de drumuri şi sper ca şi celelalte partide să urmeze acest model! Noul PNL are şansa să demonstreze că nu este vechiul PDL, doar dacă va prelua criteriile de integritate ale PSD.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Circuitul banilor prin care PDL s-a menţinut la putere

Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru, dar şi poziţia centrală în conducerea PDL. Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României.
Gabriel Sandu

Declaraţia aparţine lui Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor într-unul din Guvernele Boc, în prezent arestat în Dosarul Microsoft, şi este inclusă în referatul procurorilor DNA.

Mi s-a părut extrem de important să rămână scrisă, pentru că reprezintă prima mărturie despre modul în care funcţiona circuitul banilor în PDL, cum câştiga PDL-ul alegeri pe bandă rulantă în plină epocă a mitei electorale, sub oblăduirea lui Traian Băsescu, şi cum personajele politice despre care Gabriel Sandu spune că le-a alimentat cu milioane de euro încearcă şi astăzi să se menţină în viaţa politică, la adapostul noului PNL.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr