Candidatul marionetă al lui Traian Băsescu

Nici România din stradă, nici scena politică de la Bucureşti, aşa cum este ea, cu bune şi rele, nu fac parte din lumea lui Klaus Johannis. Vă puteţi convinge de asta printr-un simplu execiţiu de analiză a personajului, care nu înţelege deloc ce i se întâmplă şi de ce este luat la întrebări atunci când nu se mai descurcă în minciuni sau declaraţiile sale produc controverse şi stupefacţie. Avem de-a face cu un tip care nu convinge pentru că este inconsecvent, un candidat la prezidenţiale ce nu reuşeşte să simtă nuanţele sensibile ale limbii române, de unde şi gafele ce par de neoprit, dar care asigură măcar amuzamentul campaniei.

În opinia mea, Klaus Johannis îşi asumă candidatura la prezidenţiale ca pe o misiune. Nu ştie foarte clar care este direcţia şi preşedintele cui vrea el să fie, nu are nicio legătură cu locul sau cu oamenii, însă aşa cum un soldat german execută ordinele fără să ceară explicaţii sau să mai stea pe gânduri, la fel şi Johannis, în fiecare zi bifează teme de îndeplinit. Şi iar nu înţelege de ce toată lumea are ceva de comentat, chiar dacă el, Johannis, şi-a făcut în mod conştiincios treaba pe care ştie că o are de îndeplinit.

Dacă cineva ar putea să-l întrebe vreodată pe Johannis de ce îşi iubeşte ţara, nu în calitate de candidat, ci ca român, să nu fie surprins dacă primeşte un răspuns tehnicizat, de campanie electorală, fără emoţii sau trăiri. Acesta este candidatul marionetă al lui Traian Băsescu. Aşa arată singurul tip de om pe care Băsescu l-ar putea folosi pentru a-şi îndeplini obiectivele, în favoarea lui şi a Elenei Udrea.

Ca să nu mai mire pe nimeni transformarea şocantă, de la statutul unui primar de oraş din Ardeal şi până la minciunile tradiţionale marca Băsescu nu mai este decât un pas, pentru că atunci când esti omul lui Băsescu nu poţi decât să te comporţi, să vorbeşti, să reacţionezi şi să minţi exact ca el.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr