Da, se poate și o lege pentru români !

Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, ocolită timp de 20 de ani de diverse majorități parlamentare și guvernamentale, a fost în sfârșit adoptată de Parlamentul României. Pentru oricine a urmărit dezbaterile, a devenit evident faptul că legea, îndelung așteptată de majoritatea românilor angajați la stat, s-a tranformat într-un prilej de răfuieli politice și polițe de plătit. Asta în ciuda faptului că interesul general ar fi presupus un front comun – inițiatori, sindicate, societate civilă și lideri de opinie, inclusiv mediu privat. Deși înțeleg că scopul legii, acela de majorare a veniturilor românilor, ar fi trebuit să fie unanim asumat și nu boicotat, experiența dezbaterii a scos în evidență situații inedite, atât în sens pozitiv, cât și negativ, la care ar fi bine poate să ne gândim.

1. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când Parlamentul României adoptă o lege ce prevede creșterea veniturilor pentru toate categoriile sociale care lucrează la stat, etapizat, într-o perioadă de 5 ani, până în anul 2022.

2. Este pentru prima dată când o astfel de lege are în vedere creșteri substanțiale ale veniturilor, la baza sistemului bugetar, și nu (doar) la nivelul funcțiilor de conducere.

3. Este pentru prima dată când o lege ce are ca obiectiv creșterea veniturilor pentru români, prin majorări salariale în toate domeniile bugetare, este adoptată de Parlament prin dezbateri în acest for.

4. Este pentru prima dată în ultimii 10-15 ani când o lege își propune măsuri financiare convingătoare, pentru a determina medicii și meseriașii (în diverse domenii) să renunțe la slujbele din străinătate și să se întoarcă în țară.

5. Este pentru prima dată când o lege, care prevede majorarea veniturilor pentru bugetari, generează proteste din partea unor sindicate, spre deosebire de momentul tăierilor de salarii din 2010, când blocajul negocierilor și al manifestărilor de stradă a fost mai mult decât evident.

6. Este pentru prima dată când adoptarea unei astfel de legi este privită cu părere de rău, atât de unele forțe politice cu reprezentare parlamentară, cât și de anumiți lideri de opinie.

7. Cu privire la decalarea termenelor de adoptare, este bine să știm cu toții că, teoretic și tehnic, prin proceduri parlamentare, legea ar fi putut trece și prin asumarea răspunderii. Majoritatea PSD-ALDE și-ar fi permis, strict numeric, un astfel de vot, și acum legea era probabil deja la promulgare. Inițiatorii au respins însă această posibilitate, care garanta termenele anunțate la început, și au preferat să dezbată legea în circuitul normal. Din informațiile publice, au fost peste 200 de amendamente adoptate, ceea ce înseamnă alte majorări de venituri. Cu decalări de termene, este adevărat, dar majorări!

Nu pot spune în final cine, pe ce motive și cât de repede va mai pune bețe în roate acestei legi, implicit salariilor mai mari, pe care românii le așteaptă. Va fi interesant de urmărit și cât de implicat sau preocupat va fi președintele Klaus Iohannis să promulge această lege.

Important este că ea există și fixează un reper – SE POATE ȘI O LEGE PENTRU ROMÂNI!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Nu ei, ci noi suntem statul !

Au început audierile la comisia parlamentară pentru alegerile prezidențiale din 2009, în ciuda tuturor speculațiilor, ironiilor și îndoielilor exprimate în spațiul public legate de faptul că această investigație se va realiza. Este, în opinia mea, un succes al Parlamentului României, prin simplul fapt că această comisie funcționează și își exercită autoritatea, cu atât mai mult cu cât au existat presiuni, abuzuri, chiar și gesturi politice disperate, le-aș putea numi, pentru blocarea ei. Sunt convins că prin toate efectele pe care le va produce în viața politică din România, acest demers parlamentar va avea un important rol de exemplu și precauție în același timp. Oricine se va gândi să acționeze în regim de stat paralel își va pune problema că anchetarea unei astfel de fapte se poate realiza chiar și după opt ani, cu toate consecințele legale.

În perioada următoare, orice este posibil, atât din punctul de vedere al celor vizați de anchetă și care nu vor să vorbească, cât și pentru intimidarea martorilor ce ar avea informații relevante de transmis. Redeschiderea subiectului fraudării alegerilor din 2009 deranjează foarte mult și va genera tot felul de reacții, controversate dar previzibile, pentru că așa se întâmplă când se face curațenie !

Un exemplu în acest sens este succesiunea de mișcări strategice care vizează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Să fie doar o simplă coincidență faptul că fosta șefă a Autorității, Ana Maria Pătru, a fost chemată de urgență la DNA, imediat după ce s-a aflat că a fost convocată la comisia parlamentară, unde în final și-a amânat prezența? Sau descinderile, tot ale DNA, direct la sediul AEP, de unde s-au ridicat documente, chiar în timp ce comisia parlamentară își desfășura prima zi de audieri?

Fac o previziune: vom afla în acest an, inclusiv prin intermediul acestei comisii parlamentare, dar nu numai, cât nu am aflat în ultimii 10-12 ani despre felul în care a fost condusă România și cu complicitatea cui!

Cei care au executat ordine și știu cum au stat lucrurile vor acum să vorbească, chiar dacă asupra lor se fac presiuni ca să tacă ! Sunt tot mai mulți, în timp ce statul paralel devine tot mai vulnerabil, pentru că nimic nu se poate controla la nesfârșit!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Watergate de România, chiar și după 8 ani

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 se face, deși au existat alarmant de multe încercări pentru blocarea ei. Pornind de la sesizarea de urgență a Parchetului General, demararea unei anchete despre care de fapt nu știm nimic și până la amenințările cu sesizările la Curtea Constituțională lansate de PNL, această comisie parlamentară deranjează tot mai multe centre de putere.

Și este foarte bine că se întâmplă asta, pentru că astfel putem asista la expunerea netrucată și nedisimulată în spațiul public a celor care nu vor să știm adevărul despre evenimentele de atunci. În același timp, vom vedea și cine va ignora cu toate riscurile voința Parlamentului și nu se va prezenta la comisie, considerându-se mai presus de lege.

Pentru că da, comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, moment electoral ce a marcat o perioadă dezastruoasă pentru România, va da posibilitatea celor care știu, să spună ce se întâmpla în spatele ușilor închise, cine a profitat de conjunctura respectivă și cu ce preț. Iar dacă cei vinovați vor plăti, cel puțin cu compromiterea publică, va fi un câștig pentru noi toți.

Că există o temere serioasă legată de faptul că ancheta s-ar putea extinde și la prezidențialele din 2014 este foarte adevărat, dar cum ar putea fi altfel când sunt mulți cei care au anunțat deja că vor să facă dezvăluiri …

Comisia va marca poate cel mai important moment politic al acestui an și va genera un precedent semnificativ, atât pentru respectul datorat votului cetățenilor, cât și în ceea ce privește controlul ocult al instituțiilor de forță ale statului. În aceste condiții, va fi riscant și complicat pentru oricine să își propună să mai fure sau să fraudeze alegeri.

Nu în ultimul rând, ancheta parlamentară va impune un ritm susținut și pentru ancheta penală, deschisă de Parchet. Va fi imposibil ca procurorii să țină dosarul la sertar, să tergiverseze lucrurile sau să închidă cazul, pentru că probele ignorate vor avea expunere publică pe măsură la cealaltă comisie, de la Parlament, doar pentru că așa este normal într-o democrație.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cine mai are grijă de români

Scandalul majorărilor de salarii în sănătate și educație, tocmai pentru că este intens folosit electoral, nu va ajuta în realitate cu nimic interesele românilor care au nevoie, pe drept cuvânt, de venituri mai mari.

Este evident faptul că aplicabilitatea legii va depinde exclusiv de rezultatul alegerilor din decembrie, ceea ce în mod normal și corect n-ar fi trebuit să se întâmple, dacă veniturile angajaților din sănătate și educație ar fi fost puse mai presus de prioritățile acelor politicieni care acum se ceartă, pentru că tot suntem în campanie electorală.

Primul în această categorie este premierul Dacian Cioloș, care dovedește încă o dată că habar n-are de ce vor românii, de ce au nevoie, și în general care sunt problemele lor. Este un premier rupt total de România, care conduce așa cum i se dictează și culmea, vrea să o facă în continuare. Faptul că după un an de guvernare, Dacian Cioloș își pune problema că majorările de salarii în sănătate și educație pun în pericol legea salarizării pe care ar fi trebuit să o adopte în urmă cu 10 luni, este nu doar o dovadă de incompetență, ci și de ipocrizie și cinism.

Nici până astăzi n-am înțeles de ce PSD, care avea legea salariării lăsată la cheie de fostul Guvern Ponta, nu a promovat-o ca inițiativă legislativă în Parlament. PSD își folosește în schimb majoritatea pentru a vota corecturile necesare la salarii în ultima zi de plen a mandatului, după ce un an de zile a făcut un balet greu de înțeles cu tehnocrații. Ba i-au criticat, ba i-au contestat, dar nici gând să îi schimbe din funcție.

Moțiunea de cenzură inițiată de Partidul România Unită, dacă ar fi fost susținută de PSD, ar fi împiedicat atacul guvernamental la interesele românilor, la care asistăm în prezent.

Despre PNL, ce-ar mai fi de spus? Ați văzut vreodată liberali care să lupte pentru venituri mai mari destinate categoriilor defavorizate de angajați ? Ei sunt foarte buni la declarații, replici politice și ceva scandal, însă numai atunci când impactul public merită efortul.

Întrebarea care se pune este ce câștigă românii din acest scandal politic. Deocamdată nimic, deși marile partide încearcă fiecare să transforme majorarea de salarii într-un argument electoral. În realitate însă, întregul context este exemplificarea clară a faptului că în prezent, interesele angajatului român devin importante în funcție de interesele partidelor mari. De aceea, mișcarea națională din România, ce are ca scop să realizeze un echilibru între forțele politice reprezentate în Parlament, devine un reper care își dovedește tot mai mult utilitatea și oportunitatea.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Miza manipulării Parlamentului

Numărul 1 în statul român, președintele Klaus Iohannis,  are pretenția ca parlamentarii să răspundă favorabil și fără excepție tuturor cererilor de urmărire penală și/sau arestări solicitate de DNA. Așa crede președintele că se face justiție, cu toate că instanțele de judecată au respins sub diverse forme o serie întreagă de acuzații ale DNA, pe motiv că lipsesc ori probele, ori faptele.

Numărul 2 în statul român, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că, dimpotrivă, parlamentarii ar trebui să nu se mai pronunțe în vreun fel pe cererile venite de la DNA până la finalul actualei legislaturi, pentru că prin dosarele instrumentate înainte de campania electorală se fac atacuri premeditate de discreditare a instituției Parlamentului.

Așa cum personal am făcut întotdeauna, cred că treaba noastră este să gândim și să analizăm fiecare caz în parte, fără să votăm la ordin. Nici cum cere Iohannis, nici cum ne propune Tăriceanu. Parlamentarii au datoria să asculte informații, argumente și ulterior să judece conform propriei conștiințe.

Dacă însă evoluția evenimentelor va dovedi că în disputa recentă cu șeful Senatului, președintele Iohannis a avut informații din dosare și la Parlament vor ajunge cereri de urmărire penală care îl vor viza (și) pe Călin Popescu Tăriceanu, atunci vom avea certitudinea implicării șefului statului în campania electorală cu dosare DNA. O astfel de confirmare presupune, în opinia mea, încălcarea Constituției și a prerogativelor prezidențiale, cu toate consecințele ce decurg de aici. În același timp, dacă vom constata că președintele Senatului a făcut apel la întregul Parlament să nu se mai pronunțe pe solicitările DNA, deși știa sau ar fi putut să estimeze că urmeză să vină o astfel de cerere care să îl vizeze personal, atunci mă văd nevoit să spun că nici această atitudine nu se ridică la nivelul funcției și trebuie sancționată.

MORALA: Parlamentul României nu trebuie să fie masa de manevră a nimănui! România nu are nevoie de o clasă politică depersonalizată și ușor de condus, ci de parlamentari cu experiență, care știu să facă diferențe între decizii raționale și ordine primite! Unanimitățile distrug libertatea de a gândi și asta nu poate fi în niciun fel în favoarea cetățenilor!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre ordonanța privind interceptările, un “instrument” tehnocrat care nu poate fi pus în practică

Considerată neconstituțională de specialiștii în drept, ordonanța de urgență care reglementează regimul interceptărilor nu poate funcționa nici din punct de vedere tehnic (procedural) și, în consecință, este imposibil să fie pusă în practică. De aceea, Parlamentul României se află în prezent în fața provocării de a corecta de urgență problema generată prin decizia Curții Constituționale, atât în domeniul juridic, cât mai ales în sistemul siguranței naționale, printr-o lege și nu modificând o ordonanță care riscă să blocheze mai mult decât să sprijine lupta anticorupție din România.

Astăzi este așteptată decizia judecătorilor de la Curtea Supremă, care urmează să stabilescă în ce mod ar trebui abordate interceptările SRI din dosarele penale aflate pe rol. Din punctul meu de vedere, ar fi o gafă imensă ca în dosarele vizate să se anuleze retroactiv aceste probe, având în vedere că faptele incriminate au avut loc, iar mult contestata ordonanță prin care Guvernul tehnocrat spera să poată reglementa regimul interceptărilor a intrat practic în vigoare săptămâna trecută, după publicarea în Monitorul Oficial .

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Trebuie să aflăm cine a protejat mafia retrocedărilor

Pentru ca dezbaterea publică din jurul scandalurilor de corupţie privind retrocedările să nu rămână doar la acest stadiu, ca membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, am solicitat acestei instituţii să prezinte o statistică a tuturor informărilor transmise către autorităţile statului, cu privire la faptele ilegale semnalate în jurul acestui fenomen. În felul acesta, vom putea avea o imagine mult mai clară asupra perioadei şi motivelor pentru care, ani la rând, dosarele privind retrocedările nu au fost instrumentate, în ciuda faptului că au prejudiciat cu sute de milioane de euro bugetul statului. În acelaşi timp, vom înţelege şi mai bine, pe baza unor date oficiale, de ce asistăm abia acum la arestări pe bandă rulantă pentru fapte ce s-au petrecut cu 3-10 ani în urmă, cine a ignorat informaţiile despre reţeaua care s-a format în jurul dosarelor de retrocedări, la ordinul cui şi mai ales în ce scop.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce înseamnă suta de lei românească pentru tehnocratul Guvern Cioloş …

…nimic sau aproape nimic, pentru că tehnocratul Guvern Cioloş nu vede, nu ştie şi nici măcar nu vrea să audă cum se reflectă în viaţa reală declaraţiile gen “o să mai vedem”, “o să mai studiem”, “dacă dăm bani, trebuie să avem şi performanţă în sectorul bugetar”. Pentru că este format din miniştri obişnuiţi cu salarii mari, care ştiu foarte bine să lucreze cu cifrele de buget, dar nu trec dincolo de ele, tehnocratul Guvern Cioloş nu va înţelege că pentru o familie cu doi bugetari, un copil şi salariul minim pe economie sau puţin peste, majorarea de 10% nu înseamnă altceva decât maxim 100 de lei de persoană, adică posibilitatea de a trece iarna cu mai puţine datorii.

Spun asta pentru că ping-pong-ul de la Palatul Victoria la Cotroceni şi invers, despre cine pe cine aşteaptă să îşi dea acordul sau să informeze, trebuie să înceteze foarte repede. Parlamentul a votat majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor nu sub formă de recompensă, ci ca etapă pentru revenirea la normalitate. Preşedintele are legea la promulgare, iar datoria lui este să se pronunţe. În opinia mea, nici Guvernul n-ar trebui să aibă foarte multe de spus pe această temă, în condiţiile în care există resursele financiare necesare. Performanţa pe care miniştrii-specialişti se presupune că şi-o asumă este aceea că vor pune în practică decizia de majorare a salariilor şi nu vor încerca să o amâne sau să îi diminueze impactul social, prin aplicarea unui procent mai mic de 10%.

Doar dacă acest orizont de aşteptare, creat artificial prin exprimarea succesivă a precauţiilor guvernamentale şi prezidenţiale, inclusiv prin amânarea legii salarizării unitare, nu ascunde în realitate un alt obiectiv. Este vorba despre un nou împrumut de la FMI, temă pe care România a primit-o acum, pentru că în timpul Guvernului Ponta nici nu s-ar fi pus problema de aşa ceva. În plus faţă de investiţii, împrumutul ar urma să fie folosit ca justificare, necesitate, suport sau centură de siguranţă şi pentru majorarea salariilor şi pensiilor, în condiţiile în care tensiunile sociale nu vor putea fi evitate.

Devine astfel curios cum un guvern tehnocrat, cu un mandat de un an, se pregăteşte să traseze viitorul României pe 10 ani. Scenariul va deveni evident o dată cu proiectul de buget pe 2016, despre care mă îndoiesc că ar putea trece în astfel de condiţii. Contextul va schimba substanţial majoritatea parlamentară faţă de votul de la învestitură, situaţie pe care însuşi premierul Cioloş a recunoscut-o şi, din câte am înţeles, şi-a asumat-o tehnocrat.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Majorarea salariilor şi pensiilor, primul test pe care Guvernul Cioloş îl evită

Deşi a primit temele gata făcute pentru adoptarea celor două măsuri (votul Parlamentului privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10% de la 1 decembrie şi bani în buget pentru creşterea pensiilor de la 1 ianuarie 2016), Guvernul Cioloş evită strategic, prin declaraţii mai mult decât rezervate şi prudente, să dea asigurări certe că acestea vor fi puse în practică. Asta în ciuda faptului că, ţara de dincolo de Palatele Cotroceni şi Victoria consideră că sunt principalele decizii pe care noul guvern tehnocrat, implicit preşedintele Iohannis, trebuie să şi le asume.

Evenimentele la care am asistat în aceste zile dovedesc însă că bucuria şi satisfacţia preşedintelui care şi-a văzut în sfârşit instalat “guvernul său” nu mai au foarte mare legătură cu ce vor românii. Constatăm astfel cum Klaus Iohannis nu se grăbeşte deloc să ofere certitudini, declarând că “va promulga legea care majorează salariile bugetarilor după ce primeşte analiza noului ministru al Finanţelor şi are o discuţie cu noul premier”, deşi până la 1 decembrie mai este foarte puţin timp. La rândul său, noul premier vede această măsură ca fiind “un punct sensibil”, dar că “o va analiza, fiind de principiu de acord să o susţină cât timp nu este depăşită ţinta de deficit de 3%.”

Apar deci condiţii pentru ceea ce guvernarea Ponta anunţa ca fiind certitudini. Rămâne de văzut cine şi le asumă, având în vedere faptul că Rovana Plumb, fostul ministru al Muncii, a dat chiar asigurări clare că “majorarea pensiilor cu 5% este prevăzută în legea bugetului pentru 2016 şi nu există niciun fundament, temei, justificare pentru ca această majorare să nu se facă o dată cu configurarea noii guvernări”.

În acest context, Parlamentul României are nu doar ocazia, ci şi datoria să îşi ia revanşa în faţa cetăţenilor, prin restabilirea echilibrului în privinţa deciziilor de interes general. În opinia mea, dezbaterile şi votul la legea bugetului vor reconfigura o nouă majoritate parlamentară, alta decât la învestirea Guvernului. Aceasta devine imperios necesară în primul rând pentru a răspunde aşteptărilor din ţara de dincolo de Palatele Cotroceni şi Victoria, pe care preşedintele şi noul Guvern par să nu le mai audă.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Moţiunea de cenzură prin care PNL fuge de guvernare

Pentru că nu a găsit un motiv serios ca să depună moţiune de cenzură la adresa Guvernului Ponta, mai exact o problemă care să vizeze guvernarea, liberalii au lansat ieri o moţiune de imagine, cu speranţa că vor putea mima astfel rolul unui partid de opoziţie. PNL ştie însă foarte bine că nu există nicio şansă ca moţiunea să treacă, având în vedere susţinerea anunţată de partidele din coaliţie pentru Guvernul Ponta, dar şi superficialitatea argumentelor invocate.

Practic, opoziţia vrea să ne convingă de faptul că preşedintele a avut dreptul să candideze şi să fie ales, deşi era trimis în judecată, pentru că s-a bucurat de prezumţia de nevinovăţie, în timp ce pentru premier ar trebui să funcţioneze cu totul alte legi, chiar înainte de verdictul instanţelor.

În spatele justificărilor despre normalitatea acestui demers democratic se ascund însă calcule politice foarte exacte…PNL nu este deloc pregătit pentru niciun fel de guvernare, ştie acest lucru şi trage de timp până anul viitor la alegeri, epuizând prin propagandă, instrumentul parlamentar al moţiunii de cenzură.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr