#LegileJustiției

Se clarifică miza schimbării legilor justiției din România și devine evident cine le susține, dar mai ales mecanismul prin care forțe importante, cu reprezentare națională și europeană, forțează blocarea lor.

Evenimentele din ultimele zile, imediat după evaluarea Curții Constituționale, au dovedit că legile justiției, în mod special răspunderea magistraților, nu reprezintă decât un pretext al momentului pentru culpabilizarea majorității politice din România, atât prin proteste de stradă, cât și prin amenințarea cu aplicarea unor sancțiuni la nivel european. Altfel spus, deși există o așteptare masivă din partea cetățenilor pentru recredibilizarea justiției printr-o legislație adecvată și corectă, propaganda tranzacționează interesul național și voința românilor, pentru a menține obiective politice de control asupra justiției.

Ca și cum nu ar fi în interesul tuturor partidelor reprezentate în Parlament să iasă legi eficiente și cu aplicabilitate pe termen lung, corecțiile stabilite de Curtea Constituțională sunt transformate în pretexte de atacuri politice, cu efecte derizorii și pe termen scurt.

Foarte interesant va fi de urmărit rolul pe care îl va juca președintele Klaus Iohannis în acest context. Din mijlocul familiei europene politice pe care o reprezintă, președintele a dat asigurări extreme că va face TOTUL pentru ca forma finală a legilor să respecte principiile statului de drept, dar nu a spus punctual la ce anume se referă.

În realitate însă, președintele nu poate face altceva decât să lase instituțiile statului să lucreze, conform circuitului normal de adoptare a unui cadru legal. După evaluarea integrală a legilor justiției de către Curtea Constituțională, Parlamentul își va asuma automat modificările care se impun și nimeni n-a spus vreodată că ar putea fi altfel.

După care, așa cum este normal, legile justiției trebuie să ajungă la promulgare. Președintele n-are altă treabă de făcut decât să se asigure că procesul democratic a fost respectat, la fel și reglementările impuse de Curtea Constituțională, pentru ca apoi să le adopte. Orice abatere de la acest circuit, orice intervenție, condiționare sau presiune reprezintă un abuz și o afectare a intereselor naționale, ce trebuie cunoscute și evaluate ca atare.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce fac în România protestatarii de profesie

Ca să știm cu toții la ce să ne așteptăm, nu va exista nicio limită în privința presiunilor pentru blocarea legilor justiției. Deja nu mai vorbim de proteste spontane, ci despre acțiuni de gherilă a străzii, gestionate de oameni organizați și special antrenați pentru a provoca haosul care să oprească dezbaterile democratice. Vizat va fi Parlamentul României și nu cred că este deloc o glumă planul anunțat pe rețelele de socializare referitor la atacul efectiv asupra clădirii. Vorbim despre evenimente fără precedent anunțate pentru săptămânile următoare, miza fiind păstrarea controlului ocult asupra mediilor politice, sub pretextul luptei anticorupție și al independenței procurorilor.

În realitate însă, lupta anticorupție înseamnă redeschiderea unor dosare vechi, cu dedicație pentru liderii politici ai zilei, chiar dacă acestea au fost închise de mai mulți ani, cu neînceperea urmării penale sau din lipsă de probe. Aceasta în condițiile în care cazuri noi de corupție, cu fapte petrecute în actuala guvernare spre exemplu, nu există, dar compromiterea publică a celor vizați trebuie cumva să se realizeze. În același timp, „independența procurorilor pusă în pericol” se referă de fapt la intenția de blocare cu orice preț a responsabilității acestora față de multitudinea abuzurilor, confirmate de instanțele de judecată prin multiple achitări.

Ca urmare, fotografia acestui final de an se poate concretiza astfel:

Pentru ca procurorii să nu poată fi trași la răspundere în privința hărțuielilor și abuzurilor, pentru ca presiunile dosarelor politice să meargă în continuare mai departe, nimic să nu se schimbe și statul paralel să își facă în continuare de cap, vom avea poate cele mai violente proteste la Parlamentul României, atât în interior, cât și în afară.

Din acest punct de vedere, extrem de importantă pentru o imagine de ansamblu asupra fenomenului și informarea corectă a cetățenilor ar fi prezentarea unui istoric contravențional al liderilor celor care protestează. Sunt toate datele că vom descoperi cum nu avem de-a face cu activiști neutri, care ies pur și simplu în stradă din spirit civic, ci cu protestatari de meserie, ce au acumulat de-a lungul timpului zeci de amenzi contravenționale, pe care n-au avut nicio problemă să le plătească. Cu banii cui și de ce nu există alte consecințe față de încălcarea legilor, asta este de datoria statului să ne lămurească.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Războiul justiției cu România. Interese, blocaje și miza pentru prezidențiale

țară întreagă așteaptă revocarea lui Kovesi, la fel cum în urmă cu trei ani, cu toții așteptam ca Traian Băsescu să plece din funcție. Experiența acestei perioade ne-a demonstrat că nu este suficient ca doar personajul din vârful piramidei să fie înlocuit, ci tot sistemul pe care acesta l-a creat, l-a dezvoltat și ulterior l-a folosit în interes personal, pentru capital de putere, precum și legile ce îi permit să existe.

În această logică confirmată de fapte, concluzia este că doar schimbarea procurorului șef DNA nu va anula abuzurile din sistem și obiceiurile de “poliție politică” ce s-au consolidat de-a lungul timpului.

Dezbaterea legilor justiției, despre care iată, acum putem spune că se află în plină desfășurare la Comisia specială parlamentară, precum și adoptarea lor în regim de urgență, reprezintă fundalul obligatoriu pentru orice fel de decizie de înlocuire a responsabililor din sistemul de justiție și sistemul judiciar.

Am urmărit cu uimire săptămâna trecută cum rezistența în fața acestor modificări, cerute într-o majoritate covârșitoare de români, a generat reacții ce ignoră practic principiile separării puterilor în stat. CSM, Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au ajuns chiar în situația de a formula critici cu privire la trimiterea proiectului legilor justiției la Parlament.

A fost nevoie ca Ministerul Justiției să explice într-un comunicat de presă că CSM nu poate fi transformat într-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare primară, Ministerul Public, procurorii, nu legiferează, ci apără ordinea de drept, adică ordinea creată prin lege, și nici judecătorii nu au dreptul să legifereze, ci se supun legii și înfăptuiesc justiția, în baza și în numele legii”.

Pierderea reperelor despre ce trebuie și mai ales ce nu trebuie să facă instituțiile care înfăptuiesc justiția a devenit evidentă. Înțelegem astfel cum s-a creat fondul favorabil abuzurilor, dar mai ales cine este beneficiarul acestei stări de fapt.

Președintele Iohannis, cel care a preluat integral și fără modificări sistemul lui Băsescu, devine primul interesat ca nimic să nu se schimbe și întreg sistemul de justiție să funcționeze relativ, pentru a putea fi mai ușor de folosit și controlat. Din acest motiv, președintele nu se va implica deloc în schimbările cerute de români, așa cum ar fi putut să o facă până acum, scurtând astfel criza din sistem. Din contră, înclin să cred că va pune bețe în roate, pentru că reușita reformei justiției din România va reprezenta marea miză a alegerilor prezidențiale care vor urma.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Da, se poate și o lege pentru români !

Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, ocolită timp de 20 de ani de diverse majorități parlamentare și guvernamentale, a fost în sfârșit adoptată de Parlamentul României. Pentru oricine a urmărit dezbaterile, a devenit evident faptul că legea, îndelung așteptată de majoritatea românilor angajați la stat, s-a tranformat într-un prilej de răfuieli politice și polițe de plătit. Asta în ciuda faptului că interesul general ar fi presupus un front comun – inițiatori, sindicate, societate civilă și lideri de opinie, inclusiv mediu privat. Deși înțeleg că scopul legii, acela de majorare a veniturilor românilor, ar fi trebuit să fie unanim asumat și nu boicotat, experiența dezbaterii a scos în evidență situații inedite, atât în sens pozitiv, cât și negativ, la care ar fi bine poate să ne gândim.

1. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când Parlamentul României adoptă o lege ce prevede creșterea veniturilor pentru toate categoriile sociale care lucrează la stat, etapizat, într-o perioadă de 5 ani, până în anul 2022.

2. Este pentru prima dată când o astfel de lege are în vedere creșteri substanțiale ale veniturilor, la baza sistemului bugetar, și nu (doar) la nivelul funcțiilor de conducere.

3. Este pentru prima dată când o lege ce are ca obiectiv creșterea veniturilor pentru români, prin majorări salariale în toate domeniile bugetare, este adoptată de Parlament prin dezbateri în acest for.

4. Este pentru prima dată în ultimii 10-15 ani când o lege își propune măsuri financiare convingătoare, pentru a determina medicii și meseriașii (în diverse domenii) să renunțe la slujbele din străinătate și să se întoarcă în țară.

5. Este pentru prima dată când o lege, care prevede majorarea veniturilor pentru bugetari, generează proteste din partea unor sindicate, spre deosebire de momentul tăierilor de salarii din 2010, când blocajul negocierilor și al manifestărilor de stradă a fost mai mult decât evident.

6. Este pentru prima dată când adoptarea unei astfel de legi este privită cu părere de rău, atât de unele forțe politice cu reprezentare parlamentară, cât și de anumiți lideri de opinie.

7. Cu privire la decalarea termenelor de adoptare, este bine să știm cu toții că, teoretic și tehnic, prin proceduri parlamentare, legea ar fi putut trece și prin asumarea răspunderii. Majoritatea PSD-ALDE și-ar fi permis, strict numeric, un astfel de vot, și acum legea era probabil deja la promulgare. Inițiatorii au respins însă această posibilitate, care garanta termenele anunțate la început, și au preferat să dezbată legea în circuitul normal. Din informațiile publice, au fost peste 200 de amendamente adoptate, ceea ce înseamnă alte majorări de venituri. Cu decalări de termene, este adevărat, dar majorări!

Nu pot spune în final cine, pe ce motive și cât de repede va mai pune bețe în roate acestei legi, implicit salariilor mai mari, pe care românii le așteaptă. Va fi interesant de urmărit și cât de implicat sau preocupat va fi președintele Klaus Iohannis să promulge această lege.

Important este că ea există și fixează un reper – SE POATE ȘI O LEGE PENTRU ROMÂNI!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Nu ei, ci noi suntem statul !

Au început audierile la comisia parlamentară pentru alegerile prezidențiale din 2009, în ciuda tuturor speculațiilor, ironiilor și îndoielilor exprimate în spațiul public legate de faptul că această investigație se va realiza. Este, în opinia mea, un succes al Parlamentului României, prin simplul fapt că această comisie funcționează și își exercită autoritatea, cu atât mai mult cu cât au existat presiuni, abuzuri, chiar și gesturi politice disperate, le-aș putea numi, pentru blocarea ei. Sunt convins că prin toate efectele pe care le va produce în viața politică din România, acest demers parlamentar va avea un important rol de exemplu și precauție în același timp. Oricine se va gândi să acționeze în regim de stat paralel își va pune problema că anchetarea unei astfel de fapte se poate realiza chiar și după opt ani, cu toate consecințele legale.

În perioada următoare, orice este posibil, atât din punctul de vedere al celor vizați de anchetă și care nu vor să vorbească, cât și pentru intimidarea martorilor ce ar avea informații relevante de transmis. Redeschiderea subiectului fraudării alegerilor din 2009 deranjează foarte mult și va genera tot felul de reacții, controversate dar previzibile, pentru că așa se întâmplă când se face curațenie !

Un exemplu în acest sens este succesiunea de mișcări strategice care vizează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Să fie doar o simplă coincidență faptul că fosta șefă a Autorității, Ana Maria Pătru, a fost chemată de urgență la DNA, imediat după ce s-a aflat că a fost convocată la comisia parlamentară, unde în final și-a amânat prezența? Sau descinderile, tot ale DNA, direct la sediul AEP, de unde s-au ridicat documente, chiar în timp ce comisia parlamentară își desfășura prima zi de audieri?

Fac o previziune: vom afla în acest an, inclusiv prin intermediul acestei comisii parlamentare, dar nu numai, cât nu am aflat în ultimii 10-12 ani despre felul în care a fost condusă România și cu complicitatea cui!

Cei care au executat ordine și știu cum au stat lucrurile vor acum să vorbească, chiar dacă asupra lor se fac presiuni ca să tacă ! Sunt tot mai mulți, în timp ce statul paralel devine tot mai vulnerabil, pentru că nimic nu se poate controla la nesfârșit!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Watergate de România, chiar și după 8 ani

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 se face, deși au existat alarmant de multe încercări pentru blocarea ei. Pornind de la sesizarea de urgență a Parchetului General, demararea unei anchete despre care de fapt nu știm nimic și până la amenințările cu sesizările la Curtea Constituțională lansate de PNL, această comisie parlamentară deranjează tot mai multe centre de putere.

Și este foarte bine că se întâmplă asta, pentru că astfel putem asista la expunerea netrucată și nedisimulată în spațiul public a celor care nu vor să știm adevărul despre evenimentele de atunci. În același timp, vom vedea și cine va ignora cu toate riscurile voința Parlamentului și nu se va prezenta la comisie, considerându-se mai presus de lege.

Pentru că da, comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, moment electoral ce a marcat o perioadă dezastruoasă pentru România, va da posibilitatea celor care știu, să spună ce se întâmpla în spatele ușilor închise, cine a profitat de conjunctura respectivă și cu ce preț. Iar dacă cei vinovați vor plăti, cel puțin cu compromiterea publică, va fi un câștig pentru noi toți.

Că există o temere serioasă legată de faptul că ancheta s-ar putea extinde și la prezidențialele din 2014 este foarte adevărat, dar cum ar putea fi altfel când sunt mulți cei care au anunțat deja că vor să facă dezvăluiri …

Comisia va marca poate cel mai important moment politic al acestui an și va genera un precedent semnificativ, atât pentru respectul datorat votului cetățenilor, cât și în ceea ce privește controlul ocult al instituțiilor de forță ale statului. În aceste condiții, va fi riscant și complicat pentru oricine să își propună să mai fure sau să fraudeze alegeri.

Nu în ultimul rând, ancheta parlamentară va impune un ritm susținut și pentru ancheta penală, deschisă de Parchet. Va fi imposibil ca procurorii să țină dosarul la sertar, să tergiverseze lucrurile sau să închidă cazul, pentru că probele ignorate vor avea expunere publică pe măsură la cealaltă comisie, de la Parlament, doar pentru că așa este normal într-o democrație.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cine mai are grijă de români

Scandalul majorărilor de salarii în sănătate și educație, tocmai pentru că este intens folosit electoral, nu va ajuta în realitate cu nimic interesele românilor care au nevoie, pe drept cuvânt, de venituri mai mari.

Este evident faptul că aplicabilitatea legii va depinde exclusiv de rezultatul alegerilor din decembrie, ceea ce în mod normal și corect n-ar fi trebuit să se întâmple, dacă veniturile angajaților din sănătate și educație ar fi fost puse mai presus de prioritățile acelor politicieni care acum se ceartă, pentru că tot suntem în campanie electorală.

Primul în această categorie este premierul Dacian Cioloș, care dovedește încă o dată că habar n-are de ce vor românii, de ce au nevoie, și în general care sunt problemele lor. Este un premier rupt total de România, care conduce așa cum i se dictează și culmea, vrea să o facă în continuare. Faptul că după un an de guvernare, Dacian Cioloș își pune problema că majorările de salarii în sănătate și educație pun în pericol legea salarizării pe care ar fi trebuit să o adopte în urmă cu 10 luni, este nu doar o dovadă de incompetență, ci și de ipocrizie și cinism.

Nici până astăzi n-am înțeles de ce PSD, care avea legea salariării lăsată la cheie de fostul Guvern Ponta, nu a promovat-o ca inițiativă legislativă în Parlament. PSD își folosește în schimb majoritatea pentru a vota corecturile necesare la salarii în ultima zi de plen a mandatului, după ce un an de zile a făcut un balet greu de înțeles cu tehnocrații. Ba i-au criticat, ba i-au contestat, dar nici gând să îi schimbe din funcție.

Moțiunea de cenzură inițiată de Partidul România Unită, dacă ar fi fost susținută de PSD, ar fi împiedicat atacul guvernamental la interesele românilor, la care asistăm în prezent.

Despre PNL, ce-ar mai fi de spus? Ați văzut vreodată liberali care să lupte pentru venituri mai mari destinate categoriilor defavorizate de angajați ? Ei sunt foarte buni la declarații, replici politice și ceva scandal, însă numai atunci când impactul public merită efortul.

Întrebarea care se pune este ce câștigă românii din acest scandal politic. Deocamdată nimic, deși marile partide încearcă fiecare să transforme majorarea de salarii într-un argument electoral. În realitate însă, întregul context este exemplificarea clară a faptului că în prezent, interesele angajatului român devin importante în funcție de interesele partidelor mari. De aceea, mișcarea națională din România, ce are ca scop să realizeze un echilibru între forțele politice reprezentate în Parlament, devine un reper care își dovedește tot mai mult utilitatea și oportunitatea.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Miza manipulării Parlamentului

Numărul 1 în statul român, președintele Klaus Iohannis,  are pretenția ca parlamentarii să răspundă favorabil și fără excepție tuturor cererilor de urmărire penală și/sau arestări solicitate de DNA. Așa crede președintele că se face justiție, cu toate că instanțele de judecată au respins sub diverse forme o serie întreagă de acuzații ale DNA, pe motiv că lipsesc ori probele, ori faptele.

Numărul 2 în statul român, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că, dimpotrivă, parlamentarii ar trebui să nu se mai pronunțe în vreun fel pe cererile venite de la DNA până la finalul actualei legislaturi, pentru că prin dosarele instrumentate înainte de campania electorală se fac atacuri premeditate de discreditare a instituției Parlamentului.

Așa cum personal am făcut întotdeauna, cred că treaba noastră este să gândim și să analizăm fiecare caz în parte, fără să votăm la ordin. Nici cum cere Iohannis, nici cum ne propune Tăriceanu. Parlamentarii au datoria să asculte informații, argumente și ulterior să judece conform propriei conștiințe.

Dacă însă evoluția evenimentelor va dovedi că în disputa recentă cu șeful Senatului, președintele Iohannis a avut informații din dosare și la Parlament vor ajunge cereri de urmărire penală care îl vor viza (și) pe Călin Popescu Tăriceanu, atunci vom avea certitudinea implicării șefului statului în campania electorală cu dosare DNA. O astfel de confirmare presupune, în opinia mea, încălcarea Constituției și a prerogativelor prezidențiale, cu toate consecințele ce decurg de aici. În același timp, dacă vom constata că președintele Senatului a făcut apel la întregul Parlament să nu se mai pronunțe pe solicitările DNA, deși știa sau ar fi putut să estimeze că urmeză să vină o astfel de cerere care să îl vizeze personal, atunci mă văd nevoit să spun că nici această atitudine nu se ridică la nivelul funcției și trebuie sancționată.

MORALA: Parlamentul României nu trebuie să fie masa de manevră a nimănui! România nu are nevoie de o clasă politică depersonalizată și ușor de condus, ci de parlamentari cu experiență, care știu să facă diferențe între decizii raționale și ordine primite! Unanimitățile distrug libertatea de a gândi și asta nu poate fi în niciun fel în favoarea cetățenilor!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre ordonanța privind interceptările, un “instrument” tehnocrat care nu poate fi pus în practică

Considerată neconstituțională de specialiștii în drept, ordonanța de urgență care reglementează regimul interceptărilor nu poate funcționa nici din punct de vedere tehnic (procedural) și, în consecință, este imposibil să fie pusă în practică. De aceea, Parlamentul României se află în prezent în fața provocării de a corecta de urgență problema generată prin decizia Curții Constituționale, atât în domeniul juridic, cât mai ales în sistemul siguranței naționale, printr-o lege și nu modificând o ordonanță care riscă să blocheze mai mult decât să sprijine lupta anticorupție din România.

Astăzi este așteptată decizia judecătorilor de la Curtea Supremă, care urmează să stabilescă în ce mod ar trebui abordate interceptările SRI din dosarele penale aflate pe rol. Din punctul meu de vedere, ar fi o gafă imensă ca în dosarele vizate să se anuleze retroactiv aceste probe, având în vedere că faptele incriminate au avut loc, iar mult contestata ordonanță prin care Guvernul tehnocrat spera să poată reglementa regimul interceptărilor a intrat practic în vigoare săptămâna trecută, după publicarea în Monitorul Oficial .

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Trebuie să aflăm cine a protejat mafia retrocedărilor

Pentru ca dezbaterea publică din jurul scandalurilor de corupţie privind retrocedările să nu rămână doar la acest stadiu, ca membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, am solicitat acestei instituţii să prezinte o statistică a tuturor informărilor transmise către autorităţile statului, cu privire la faptele ilegale semnalate în jurul acestui fenomen. În felul acesta, vom putea avea o imagine mult mai clară asupra perioadei şi motivelor pentru care, ani la rând, dosarele privind retrocedările nu au fost instrumentate, în ciuda faptului că au prejudiciat cu sute de milioane de euro bugetul statului. În acelaşi timp, vom înţelege şi mai bine, pe baza unor date oficiale, de ce asistăm abia acum la arestări pe bandă rulantă pentru fapte ce s-au petrecut cu 3-10 ani în urmă, cine a ignorat informaţiile despre reţeaua care s-a format în jurul dosarelor de retrocedări, la ordinul cui şi mai ales în ce scop.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr