Efectele anului electoral 2016, cine pierde și cine câștigă

Ploieștenii cu care m-am întâlnit în aceste zile mi-au atras atenția asupra unui fenomen care, deși la prima vedere are doar efecte politice, în realitate le afectează viața de zi cu zi.  Este vorba despre faptul că principalele formațiuni politice reprezentate în Parlament, PSD și PNL, dovedesc o toleranță nepermisă față de prestația submediocră a actualului Guvern de tehnocrați. Mai exact, în timp ce PNL și-a făcut un titlu de glorie din a critica miniștrii lui Cioloș doar în declarații cu impact electoral, pentru ca în realitate să susțină la vot întreaga activitate guvernamentală, PSD se află încă în expectativă și așteaptă, fără să fie foarte clar ce anume.

O posibilă explicație stă în preocuparea exclusivă a partidelor pentru acest an electoral, dar și în teama de efectele politice ale valului de dosare anticorupție. Așa cum se prezintă lucrurile în prezent, 2016 pare a fi un an pierdut pentru România din punctul de vedere al inițierii măsurilor decisive cu impact public, atât la nivel central, dar și local. Astfel, a devenit mai mult decât evident faptul că Guvernul Cioloș este lăsat intenționat să deconteze nemulțumirea populației, însă problema care se pune este cine pierde și cine câștigă din această stare de lucruri. Răspunsul, deloc optimist: cetățenii sunt nevoiți să aibă răbdare și să aștepte să treacă un an în care nu se întâmplă practic nimic, cu excepția alegerilor, în timp ce partidele beneficiază de timp pentru a se pregăti în vederea repoziționării în spațiul public. Cu ce efecte, vom vedea după alegerile generale…

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Guvern de dreapta, frumos ambalat în poleială tehnocrată

Primul mesaj pe care liberalii l-au transmis în prima zi după nominalizarea lui Dacian Cioloş ca premier a fost “fără pesedişti în administraţie”.  Ulterior, a venit şi prima confirmare că aceasta este linia partidului, atunci când un important lider liberal a spus foarte clar că i se pare normal ca după instalarea noului guvern să fie înlocuiţi şi prefecţii. Chiar dacă sunt înalţi funcţionari publici, deci fără apartenenţă politică, pentru simplul fapt că răspund de organizarea alegerilor anul viitor, trebuie schimbaţi din funcţii. Nu în ultimul rând, ca responsabilitatea politică să fie cât mai mult diminuată, aflăm tot de la liberali că…“să nu se aştepte minuni de la un guvern tehnic, pentru că cei care îl alcătuiesc au nevoie de timp să se cunoască între ei”. Dacă nu trebuie să avem aşteptări de la un guvern tehnocrat, de ce a mai fost propus?

În opinia mea, tot ce se întâmplă cu premierul desemnat de preşedintele Iohannis, implicit cu cabinetul pe care acesta îl va anunţa, implică asumare, responsabilitate şi o poziţionare clară. Aşa ar fi normal. Dacă vorbim despre o guvernare tehnocrată reală, indicaţiile liberalilor care ţin de epurare politică nu pot fi acceptate. Dacă însă ne pregătim pentru un guvern de dreapta, mascat sub eticheta tehnocraţilor care nu răspund în faţa nimănui, atunci trebuie să ştim că responsabili pentru această situaţie sunt preşedintele Iohannis, precum şi toate partidele care şi-au anunţat susţinerea doar pentru a-i face pe plac preşedintelui, chiar înainte să cunoască structura noului Cabinet.

Faptul că în aceste condiţii PSD îşi exprimă foarte clar atât rezervele, cât şi priorităţile pentru continuarea măsurilor care vizează guvernarea, acceptând inclusiv soluţia cinstită a opoziţiei, reprezintă primul răspuns corect la cererea “străzii” de schimbare a clasei politice.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Schimbarea premierului, un subiect lipsit de logică

Alegerile interne din PSD nu înseamnă că ne propunem să schimbăm premierul, nici să negociem pentru asta sau să căutăm un înlocuitor lui Victor Ponta şi să-l ţinem în aşteptare pentru orice eventualitate. În acest sens am interpretat declaraţiile oficiale din partid cu privire la această temă. Deşi mi s-au părut foarte clare, nu doar mie, ci şi altor colegi din PSD, aproape în fiecare zi mi s-au cerut clarificări despre momentul în care va fi schimbat premierul Ponta. Din punctul meu de vedere, nu va fi schimbat şi îşi va duce mandatul la bun sfârşit !

Pe lângă faptul că nu există niciun motiv raţional, politic, economic, juridic, parlamentar sau guvernamental, care să justifice un demers de acest fel, poate doar dorinţa deja estompată a preşedintelui Iohannis de a avea propriul său guvern, contextul actual, atât intern, cât şi extern, face din simpla temă de schimbare a Guvernului un subiect lipsit de logică.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Noul preşedinte jucător vrea toată puterea prin orice mijloace

Propaganda agresivă întreţinută de PNL şi Klaus Iohannis, după chemarea lui Victor Ponta la DNA şi depunerea moţiunii de cenzură, are şi va avea în continuare efect de bumerang. Cel puţin aşa se văd lucrurile în momentul de faţă din viaţa reală, în condiţiile în care, după toate semnalele pe care le-am primit, cetăţenii înţeleg că ultimul lucru de care aveam cu toţii nevoie este o criză politică. Cei care o provoacă şi o întreţin, liberalii şi Klaus Iohannis, vor primi fără nicio îndoială replica străzii, pentru că setea lor de putere se va resimţi în primul rând în buzunarele oamenilor .

Cred că din toată strategia la care asistăm în aceste zile, reacţia publicului a fost cel mai puţin sau deloc calculată, iar efectele se vor vedea în scurt timp. Dacă după 10 ani de ceartă şi scandal, ajungem să ne întoarcem de unde am plecat, numai pentru că Iohannis îşi vrea guvernul lui, iar liberalii nu mai au răbdare şi împart deja portofolii, înseamnă că moştenirea lăsată de fostul preşedinte este mai greu de şters decât ne-am închipuit şi nu se manifestă doar prin dezastrul din justiţie sau cazuri celebre de corupţie, ci mai ales prin mentalitatea de acaparare a puterii cu orice mijloace.

Pentru că asta este ceea ce face Iohannis acum, înţelege că n-are nicio şansă ca moţiunea de cenzură să treacă de Parlament, unde există o majoritate stabilă care susţine guvernul, este conştient că nu poate schimba nimic prin mijloace democratice, motiv pentru care recurge la procurori.

Îmi menţin convingerea că nu există niciun motiv ca Victor Ponta să demisioneze, voi susţine asta şi luni la Comitetul Executiv al PSD, când îi vom cere premierului să nu cedeze la presiuni şi să îşi ducă mandatul până la capăt. Această acţiune a noului preşedinte jucător Klaus Iohannis, care deschide o Cutie a Pandorei privind schimbarea guvernelor în România, trebuie anihilată corect, prin votul Parlamentului.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Preşedintele care îşi citeşte sentimentele din discurs

…este Klaus Iohannis. Le-a demonstrat asta liberalilor săptămâna trecută, când a avut nevoie să îşi arunce ochii în discursul scris pe foaie pentru a le transmite cel mai uman dintre sentimente: că i-a fost dor de ei. Preşedinte neamţ ! Prea puţini au băgat în seamă gestul, mult mai intresaţi fiind de faptul că preşedintele îşi vrea în continuare propriul guvern şi, diplomatic, prin cuvinte puţine, îi încurajează să depună moţiune de cenzură. Liberalii s-au arătat aşadar mulţumiţi că se află în continuare în graţiile lui Klaus Iohannis care, în loc să fie mediator şi echidistant, i-a anunţat că vrea să împartă puterea cu ei. Când credeam că am scăpat de Traian Băsescu, realitatea ne arată din păcate că mergem tot pe acelaşi drum…

Printre certuri cu PDL-ul, gafe, supărări şi stenograme, denunţuri, cărţi cu dezvăluiri şi probleme cu DNA-ul, liberalii l-au ascultat pe preşedinte şi au anunţat moţiune de cenzură. Poate ca să-i facă plăcere cu una dintre promisiunile prezidenţiale, poate pentru că n-au găsit altceva de reproşat Guvernului, moţiunea de cenzură a PNL va avea ca temă votul prin corespondenţă, o lege la care nimeni nu s-a opus. Ba din contră, pe această temă au existat discuţii chiar săptămâna trecută la Cotroceni, atât cu parlamentarii din diaspora, cât şi cu premierul. În plus, nu Guvernul este cel care trebuie să adopte această lege, ci Parlamentul, de preferat prin consens. Acest fapt transformă întregul demers, normal pentru opoziţie, într-un gest cu o semnificaţie politicianistă şi cel puţin confuză: liberalii depun practic moţiune de cenzură împotriva Parlamentului din care fac parte. Sunt primii care fac asta, rămâne de văzut cu ce rezultate, dar mai ales cu ce consecinţe !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre votul din Senat împotriva arestării lui Şova

Cea mai importantă întrebare (retorică) pe care cred că trebuie să o lansez după reacţiile şi comentariile din ultimele zile este ce rezultat ar fi avut votul din Senat dacă n-am fi ştiut că este vorba despre senatorul PSD Dan Şova sau, în februarie 2015, despre senatorul PNL Varujan Vosganian, când urmărirea sa penală, la cererea DIICOT, a fost respinsă? Cum ar fi votat fiecare senator dacă ar fi fost pus în situaţia să îşi bazeze decizia doar pe probele aflate în dosarele parlamentarilor vizaţi de anchete penale, fără niciun fel de influenţă politică, nici de nume, nici de partid ?

Eu am votat cu convingerea că am fost trimis în Senat în primul rând ca să gândesc şi să judec drept, pe baza faptelor şi nu a numelor, fără niciun fel de presiuni ale procurorilor. Nici măcar din partea partidului meu astfel de tentative nu au existat, pentru niciunul dintre senatorii PSD faţă de care s-a cerut începerea urmăririi penale sau arestarea. Din start, sunt pentru urmărirea penală a oricărui parlamentar, astfel încât acesta să se poată apăra în justiţie. Când însă trebuie să votez pentru privarea de libertate a unui om, aşa cum a fost cazul Şova, o analiză este necesară.

Nu scriu aceste rânduri ca să mă justific, ci ca să explic că votul, în opinia mea, nu este un mecanism prestabilit şi tehnic, de ridicare a mâinii sau de introdus bilele în urnă, potrivit unor directive. Votul trebuie în primul rând gândit, şi din acest punct de vedere am conştiinţa împăcată că am votat corect, nu politic.

În mod deliberat nu mă refer aici la controversele privind obţinerea numărului minim de voturi necesar pentru arestarea unui parlamentar. Cred că nu acesta este sensul dezbaterii. Importantă este logica din spatele fiecărei decizii, prezumţia de bunăcredinţă care trebuie să prevaleze, şi nu circul politic.

O explicaţie tehnică şi juridică privind modul în care senatorii NU pot fi controlaţi sau obligaţi să voteze într-un sens sau altul puteţi găsi accesând analiza unui grup de bloggeri politici români.

Pentru evaluarea corectă a consecinţelor votului din Senat, atât în cazul Şova, cât şi în cazul Vosganian, trebuie precizat că nu se poate vorbi despre blocarea justiţiei. Procurorul-şef interimar al DIICOT a spus foarte clar că urmărirea penală va continua totuşi în dosarul Vosganian, prin expertize financiar-contabile dispuse de procuror, în timp ce Şova a declarat singur că vrea să îşi dovedească nevinovăţia în faţa instanţei de judecată, unde va ajunge oricum, însă fără cătuşe. Deci cei doi nu au scăpat din oficiu de aplicarea legii pentru faptele de care sunt acuzaţi.

Vreau să vă prezint şi un caz cu totul special, al senatorului Ecaterina Andronescu. În noiembrie 2014, Senatul a avizat urmărirea penală cerută de DNA în cazul Andronescu, pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul Microsoft. Însă după prima audiere, senatorul Andronescu a rămas doar cu suspiciunea de abuz în serviciu, fără alte explicaţii. În această situaţie, cine răspunde pentru gravele prejudicii de imagine aduse doamnei senator, confirmate inclusiv prin votul din plenul Senatului ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

PNL, între interesul naţional şi dorinţa nemăsurată de putere

Decizia PNL de a depune o moţiune de cenzură şi ulterior, de a provoca alegeri anticipate, pune în pericol, ba chiar face imposibilă, revizuirea Constituţiei şi adoptarea unui nou Cod Electoral. În situaţia în care demersul anunţat de liberali este unul serios, asumat şi pe care partidul chiar vrea să îl pună în practică, consensul politic strict necesar pentru cele două legi fundamentale nu va putea fi realizat.

Aritmetica parlamentară demonstrează foarte clar că o moţiune de cenzură nu poate trece decât prin “cumpărarea” la bucată de senatori sau deputaţi care să îşi schimbe votul peste noapte. Teoretic vorbind, dacă liberalii ar reuşi acest lucru, va fi imposibil ca ulterior să se aşeze la masa tratativelor cu partidele de la care au luat parlamentari, pentru a stabili noul cadru constituţional şi modificarea legilor electorale. Ca să nu mai vorbim despre faptul că alegerile anticipate fluturate în declaraţii ar urma să fie organizate tot pe actuala legislaţie !

În aceste condiţii, devine prioritar obiectivul naţional, iar liberalii trebuie să se decidă ce vor …Dacă sunt interesaţi de reformă şi de corecţiile legislative necesare, atunci vom avea de lucru în Parlament. Dacă au ca obiectiv să preia puterea, atunci trebuie să îşi asume responsabilitatea pierderii unui moment esenţial privind schimbarea clasei politice din România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Schimbările anului 2015

…ar trebui să se concretizeze, în opinia mea, prin reparaţiile legislative şi politice pe care este necesar să le facem după ultimii 10 ani de blocaj şi scandal. Avem în faţă poate cel mai potrivit moment în care putem începe să lucrăm cu adevărat la reforma clasei politice. Reperul principal este Constituţia, dar în paralel, se impune un consens politic şi pentru schimbarea legislaţiei electorale, în condiţiile în care s-a dovedit că votul uninominal a adus un deficit de credibilitate, atât pentru partide, cât şi pentru politicieni.

Un semnal important în restructurarea clasei politice l-ar putea da inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, prin menţinerea unui echilibru şi neimplicare în bătălia dintre putere şi opoziţie. Aş spune chiar că preşedintele este dator să lase partidele să se reformeze singure, fiecare cât de rapid şi radical poate, asigurându-i astfel pe români că au scăpat în sfârşit de coşmarul preşedintelui-jucător. În acest scop, primul care trebuie să înţeleagă că nimeni nu mai are nevoie de un nou Traian Băsescu şi o nouă Elena Udrea este chiar Klaus Iohannis.

Nu în ultimul rând, dacă se va dovedi că este nevoie şi de DNA pentru a curăţa viaţa politică din România, atunci asta să se întâmple, cu condiţia unui tratament egal pentru toţi cei vizaţi, indiferent de susţinerea şi protecţia de care s-au bucurat până acum.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre portocalizarea aparatului bugetar …

În momentul de faţă, simpatizanţii PSD şi PNL din aparatul bugetar îşi ţin opţiunile politice cât mai bine pitite, pentru că altfel rămân fără loc de muncă. Şi dacă s-a creat senzaţia că nu mai este nimic de dat afară, înseamnă că PD-L chiar crede că a reuşit o portocalizare totală a aparatului bugetar.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr