Scandalul “ofiţerului acoperit” ar trebui să se încheie cu o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul Militar

Dezvăluirile făcute astăzi la Comisia parlamentară de control a activităţii Serviciului de Informaţii Externe, despre faptul că Traian Băsescu a formulat trei solicitări repetate, începând de anul trecut, pentru a afla identitatea ofiţerilor acoperiţi ai Serviciului şi de fiecare dată a fost refuzat, aruncă acest scandal în sfera penalului. Vorbim astfel despre preşedintele statului român care, deşi nu poate avea acces la acest tip de informaţii pentru simplul motiv că legea nu îi permite, a continuat să facă presiuni, pentru ca în final să declanşeze ceea ce toată lumea cunoaşte astăzi ca “scandalul ofiţerului acoperit”, un imens prejudiciu adus serviciilor de informaţii ale României.

Dincolo de toate explicaţiile care s-au dat în această perioadă despre cum atacă preşedintele serviciile de informaţii din raţiuni electorale şi pentru a se răzbuna că nu îi (mai) răspund la comenzi, după audierile de astăzi ne aflăm în faţa unei situaţii care întruneşte condiţiile legale necesare pentru formularea unei plângeri penale. Aceasta ar trebui să fie adresată Parchetului Militar împotriva lui Traian Băsescu, care va răspune ca orice cetăţean în faţa legii peste 30 de zile, când nu va mai fi preşedintele României.

Legal, există posibilitatea ca Parchetul Militar să se autosesizeze pentru tentativa repetată a lui Traian Băsescu, dovedită prin înscrisuri şi mărturii ale conducerii SIE, de a avea acces la secrete de stat, cu intenţia divulgării neautorizate. Dacă însă acest lucru nu se întâmplă, atunci chiar şi membrii Comisiei parlamentare pentru controlul SIE pot sesiza procurorii militari cu privire la informaţiile prezentate de conducerea Serviciului, ce vizează abuzurile şi presiunile preşedintelui.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Traian Băsescu își asumă doar discursiv greșeala. O demisie ar fi mai indicată

Faptul că președintele Băsescu își asumă după patru ani greșeala în cazul Codului Penal este jenant, mai ales că o face doar discursiv. Cred că o demisie ar fi mai indicată.

Ce să înțelegem din declarația președintelui Băsescu, că atunci când PDL era la guvernare, iar domnia sa promulga Codurile, ele nu mai erau un scut pentru corupți? Aceste Coduri au fost lucrate de juriști precum domnul Predoiu și asumate de constituționaliști precum domnul Boc. Cu siguranță, dacă sunt necesare modificări la aceste Coduri, ele se vor face, dar Traian Băsescu nu este în măsură să vorbească pe acest subiect.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr