Aveți idee cât (mai) costă un proiect de țară ?

Haos economic și politic ce tinde spre generalizare, șantaj cu dosare penale la politicienii care deranjează, controlul total asupra unor lideri politici lipsiți de demnitate, dar și de credibilitate, înlocuirea mecanismelor democratice cu tehnocrații specialiști în a executa ordine, iar în completare – o îngrijorătoare lipsă de perspective pentru cetățeni. Este din păcate imaginea cu care ne confruntăm la o jumătate de an înaintea alegerilor parlamentare, fără să avem, cel puțin deocamdată, garanția că cineva își va asuma o soluție de redresare.

Ca și cum nimic din toate acestea nu ar exista, fără ca realitatea de azi să provoace neliniște, la Palatul Cotroceni avem discuții politice de tip spectacol, pentru un nou proiect de țară. Nu știm în ce va consta, cui va folosi, când va fi gata, dar mai ales cât ne va costa…Știm doar că, la inițiativa președintelui Iohannis, principalele forțe politice din România pregătesc acest proiect de țară, urmând în mod logic să și-l asume, pentru a-și justifica implicarea. Și cum ar putea să facă asta, altfel decât la guvernare….

Deși acum spun că nu doresc să guverneze împreună și nici să accepte tehnocrații lui Iohannis, principalele partide vor fi puse la masă cu una, două sau mai multe felii de tort în față. Cine rămâne intră în “Guvernul meu 2” cine pleacă, treaba lui, rămâne mai mult pentru ceilalți.

Proiectul de țară devine astfel doar ornamentul aurit de pe invitația permanentă la împărțirea tortului. Cât timp va fi nevoie de alte și alte felii, președintele poate sta liniștit..strategia îi va merge foarte bine. Pe cei cooperanți îi va trata cu tort, pe ceilalți cu dosare penale. Așa va prinde contur adevăratul și singurul proiect de țară la care președintele Iohannis se gândește foarte aplicat – cum să câștige al doilea mandat.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ponta și Tăriceanu, nealiniații care răstoarnă planurile președintelui

Calculul este simplu …
Pentru că îl deranjează suficient de tare pe președintele Iohannis, atât prin încrederea în rândul electoratului, intenția de vot, dar mai ales prin declarațiile despre lipsa de performanță de la Palatele Cotroceni și Victoria, Ponta și Tăriceanu fac cunoștință cu “statul de drept”. Fiecare își are propria etapă de expunere publică bine determinată, astfel încât alegătorii să înțeleagă foarte bine că cei doi foști premieri au probleme cu justiția.

Primul vizat a fost Ponta. După aproape un an de DNA și instanțe, în care nimeni nu a înțeles ce infracțiuni a comis de fapt, Victor Ponta află din presă că i s-ar mai pregăti chiar și acum, alte dosare. Tăriceanu este trimis și el în judecată în regim de urgență, pe încadrări neclare și discutabile, la care inclusiv avocații și juriștii se uită neîncrezători. Culmea, din postura de vectori de imagine pentru partidele lor, ambii se vor prezenta la instanțe în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare.

Dacă în ceea ce îl privește pe Ponta, obiectivul îndepărtării sale de la masa tratativelor a fost pentru moment îndeplinit, Tăriceanu a devenit enervant cu modul în care nu se aliniază strategiilor prezidențiale, având tot timpul o altă părere. Și decât să garanteze o majoritate care nu i-ar mai da președintelui siguranța că va continua tot cu “Guvernul meu Cioloș 2”, de uniune națională sau nu, Tăriceanu este luat în lucru, pas cu pas, încă de pe-acum.

Constituirea unui Guvern ascultător, pe placul lui Klaus Iohannis, reprezintă însă doar o etapă intermediară. Adevărata miză a președintelui se leagă de pregătirea pentru a doua candidatură la prezidențiale, implicit al doilea mandat. Conștient că nu va mai obține emoția populară din 2014, Iohannis a ales o altă tactică – își elimină din cursă, din timp, principalii adversari. Din acest punct de vedere, Victor Ponta îl preocupă în mod deosebit încă din 2015, pentru ca recent să îi vină rândul și lui Călin Popescu Tăriceanu.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Mafia retrocedărilor, descoperită cu o întârziere de 10 ani. Cine răspunde ?

Deşi asistăm la un spectacol mediatic pe care de fiecare dată îl credem fără precedent, în realitate aflăm doar secvenţe din acest sistem de fraudare, precum şi detalii despre implicarea unor personaje cel mult din eşaloanele 2 sau 3. Nu avem niciodată imaginea de ansamblu, nu ştim cine a închis ochii pentru ca frauda să existe, cine a tolerat întregul sistem, cine a beneficiat de pe urma lui, cum ar fi putut fi prevenit fenomenul şi de ce nu a fost. Nimeni nu explică dacă vom putea să recuperăm banii furaţi din retrocedări şi mai ales când, de ce ne ocupăm de jafuri de o asemenea amploare cu o întârziere de 10 ani, culmea, ca şi cum ar fi un titlu de glorie.

Preşedintele Iohannis este primul dator să justifice această stare de fapt. Dacă în urmă cu un an şi-ar fi asumat să distrugă din temelii sistemul creat de Traian Băsescu, cel care a permis ca jaful să devină generalizat, atunci poate am fi avut o altă situaţie, mult mai clară, cu responsabilităţi mai bine conturate. Klaus Iohannis nu a schimbat însă nimic, ba chiar a preluat un mecanism ce a acoperit lucrurile timp de 10 ani, pentru ca acum să ne uimească cu descoperirea că, practic, s-a mai furat o ţară.

Piedestalul creat astfel pentru statuia DNA devine tot mai şubred. În ciuda valului de arestări care, iată, nu toate rezistă în faţa instanţelor, deşi avem de-a face cu fapte despre care s-a ştiut şi ar fi putut fi mai bine instrumentate, problemele esenţiale – cine a permis ca jaful să ia amploare şi de ce instituţiile statului nu au făcut nimic până acum – rămân în continuare fără răspuns.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Nu votez Guvernul Cioloş

Primul dintre motive este acela că nu poate fi vorba în niciun caz despre un guvern tehnocrat sau 100% tehnocrat, aşa cum premierul desemnat şi preşedintele Iohannis ar fi trebuit să gireze alcătuirea acestei structuri, dacă ar fi respectat dorinţele tinerilor din stradă care au cerut schimbarea Guvernului Ponta.

În cazul mai multor ministere, cu siguranţă la cele mai importante, în spatele specializării persoanei care a fost propusă pentru a prelua portofoliul respectiv, se ascund simpatii, legături profesionale sau personale, un trecut comun, datorii morale, prietenii, fie cu partide de dreapta, fie cu titulari de tristă amintire ai unor portofolii din guvernări de dreapta. Dacă această realitate ar fi fost recunoscută şi asumată, cu siguranţă cartea de vizită a viitorului Cabinet Cioloş ar fi fost mult mai clară şi mai curată.

Însuşi Dacian Cioloş, prin tot trecutul său, inclusiv prin această nouă misiune primită de la preşedintele de dreapta al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că prea mult a făcut creştere economică socialistul de Victor Ponta, reprezintă un premier de dreapta autentic. Eticheta artificială prin care a fost prezentat ca “tehnocratul de la Bruxelles” nu are de-a face cu realitatea, pentru că Dacian Cioloş are un trecut politic. Un eveniment trecut aproape neobservat întăreşte şi mai mult această idee. Cu o zi înainte de prezentarea oficială a Cabinetului, chiar domnul Junker, împreună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au făcut special o escală la Bucureşti pentru a se întâlni cu Dacian Cioloş. Am fost informaţi că întrevederea a avut loc, însă nimeni nu a explicat oficial şi despre ce s-a discutat, aceasta fiind o premieră pentru o întrevedere oficială, chiar şi la nivel de premier desemnat.

În acest context, constatăm că atenţia pentru treburile importante pe care le are de făcut în România l-a împiedicat pe Dacian Cioloş să fie extrem de selectiv şi cu viitorii miniştri. Deşi l-a schimbat pe tânărul controversat propus la Sănătate, dezvăluirile apărute în spaţiul public imediat după nominalizare aruncă o lumină nefavorabilă asupra adevăratelor priorităţi ale acestui Guvern. În ce măsură mai putem crede că Sănătatea reprezintă o prioritate naţională dacă nominalizarea ministrului a fost atât de superficială şi puţin documentată ? Cum ar mai putea cineva să creadă că pentru portofoliul de la Justiţie a fost propus un tehnocrat veritabil, în condiţiile în care titularul nu are studii juridice ? O are în schimb în CV pe Monica Macovei, dar şi afilierea declarată la Fundaţia Soros, menţiune care pare să compenseze orice fel de studii. Iar exemplele de miniştri cu puncte nevralgice în activitatea de fiecare zi continuă să apară…

Nu contest că pot fi luate în considerare şi soluţii tehnocrate corecte în Guvernul Cioloş, însă cât timp votul este unitar, iar raportul de forţe între propunerile “discutabile” şi cele “curate” aproape echilibrat, un astfel de guvern nu are cum să primească votul meu.

În acest context, vreau să apreciez poziţia PSD care a luat decizia de a RECOMANDA sau de a SUGERA parlamentarilor să susţină Guvernul Cioloş la votul de învestitură, cu o listă clară de condiţii. Nu este în niciun caz vorba despre impunere politică sau vot imperativ, fapt pentru care consider că partidul meu a lăsat votul la libera conştiinţă. Astfel, eu înţeleg că fiecare parlamentar PSD va fi responsabil în faţa electoratului său pentru modul în care va vota la învestirea Guvernului Cioloş.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Preşedintele trebuie să îşi asume responsabilitatea ca România să funcţioneze normal

La fel cum a luat iniţiativa de a chema “strada” la consultări, pentru ca apoi să descindă în Piaţa Universităţii, Klaus Iohannis are acum o datorie şi faţă de milioanele de români care îl urmăresc de-acasă. El trebuie să le garanteze, cu aceeaşi atenţie şi promptitudine, că îşi va face treaba de preşedinte şi va acţiona ferm pentru asigurarea echilibrului necesar în societate, astfel încât viaţa lor să continue normal. În acest scop, nu este suficientă doar o baie de mulţime. Preşedintele trebuie să îşi asume un ritm mult mai alert al tuturor procedurilor pe care le consideră necesare, astfel încât să anunţe cât mai repede premierul capabil să dea ţării un guvern stabil şi să ofere cetăţenilor repere de siguranţă.

Este momentul lui Klaus Iohannis, însă rămâne de văzut dacă va reuşi să se ridice la nivelul impus de evoluţia evenimentelor şi să ia decizii în acest sens. Faptul că partidele nu i-au propus un premier săptămâna trecută reprezintă semnalul că preşedintele, ca principal exponent al clasei politice, este primul obligat să renunţe rapid la tiparele pe care le-a transmis până acum, inclusiv la “Guvernul lui”, şi să anunţe un premier preocupat în primul rând de priorităţi sociale, economice sau legislative şi mai puţin de viaţa politică. Iar dacă această nouă soluţie de guvernare va reuşi să obţină performanţe cel puţin egale cu cele ale Cabinetului Ponta, atunci înseamnă că am găsit un nou reper la care să ne raportăm.

Oricât de blamate ar fi, partidele înţeleg momentele prin care trecem, îşi asumă lecţia “străzii” şi acceptă că este obligatoriu să facă un pas înapoi. Ştiu că nu mai pot propune şi nu se mai pot bate pentru un premier politic, deoarece în condiţiile actuale niciunul nu ar fi acceptat. De aceea, responsabilitatea de a alege o alternativă de tip tehnocrat, cel puţin pentru moment, se află la preşedinte.

În paralel,“resetarea clasei politice” are nevoie de timp şi se va putea realiza numai prin repliere internă şi redefinirea valorilor. Atât partidele mari, cât şi structurile noi, dacă vor să se califice în ochii alegătorilor, trebuie să vină cu un nou profil al liderilor, alte proceduri, alt discurs, trebuie să aplice meritocraţia şi să folosească acest principiu în beneficiul public. Bătălia pentru recâştigarea încrederii şi credibilităţii devine astfel mai importantă decât cursa tradiţională a politicienilor pentru funcţii. Cei care înţeleg asta vor putea continua, ceilalţi vor ieşi în mod natural din atenţia publică.

Este corect să recunoaştem că “strada” are dreptate atunci când pune cauzele tragediei de la Colectiv pe seama corupţiei, care nu poate fi delimitată doar în administraţia publică sau la clasa politică. Din păcate, corupţia a devenit un fenomen atât de vechi, tolerat şi tratat doar la suprafaţă, încât în conştiinţa publică are proporţii generalizate. Chiar dacă au existat intervenţii punctuale pentru a mai tăia câte ceva din această percepţie, simplul fapt că avem în continuare excepţii, iar justiţia este aplicată selectiv, obligă politicul să facă un pas în spate, pentru a lăsa tehnocraţii la guvernare. Cel puţin pentru o perioadă.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce cred despre candidatura mea la funcţia de preşedinte PSD

Este o dovadă de asumare politică şi libertate în decizie, nu doar un exerciţiu de democraţie internă, extrem de util şi necesar pentru partidul în care cred foarte mult!

Întotdeauna trebuie să existe o alternativă! Nu pot spune astăzi cum se va finaliza determinarea mea de a candida, îmi doresc să ne păstrăm cu toţii eleganţa, dar sunt sigur că în mintea fiecărui pesedist din România se va contura undeva ideea că SE POATE ! Întotdeauna se poate mai mult şi asta nu este goană după funcţii, ci capital de încredere şi responsabilitate !

Tuturor celor care mi-au dat mesaje de încurajare în aceste zile vreau să le mulţumesc şi să le spun că voi merge mai departe ! Fiecare vot, fiecare susţinere, fiecare opinie, fiecare mesaj, fiecare gând trebuie respectate! Sunt un om care nu se teme de nimic din ce e omenesc în viaţă, ţin tot timpul capul sus, pentru că n-am de ce să las privirea în pământ. Încerc să ofer tuturor colegilor mei, dar şi celor care cred în noi, o garanţie pentru echilibru şi recunoaşterea valorilor, dar şi pentru libertatea de opinie, astfel încât să putem lua împreună decizii corecte.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Două teme importante, de care depinde viitorul imediat al PSD

Aşa cum am anunţat încă de ieri, voi candida la funcţia de preşedinte al PSD, cu prilejul Congresului care va avea loc pe 11 octombrie. În această calitate, vreau să vă supun atenţiei două teme importante, de care cred că depinde viitorul imediat al PSD.

1. Nu trebuie să renunţăm la guvernare. Păstrarea guvernării este soluţia pentru a proteja partidul. Orice discuţie despre ieşirea de la guvernare sau schimbarea premierului este împotriva intereselor PSD şi ale României. Am demonstrat că suntem mai buni decât adversarii noştri politici, că putem aduce creştere economică şi bunăstare… Să nu uităm de ce votează lumea PSD – pentru rezultatele bune de la guvernare şi creşterea economică, pe care începem să o simţim. Suntem partidul cel mai apropiat de pensionari şi de românii care muncesc, de toţi cei ce depind de un salariu pentru a trăi.

2. Să nu cădem în capcanele întinse de adversarii politici, incluzându-l aici şi pe preşedintele Iohannis. Preşedintele Iohannis nu iubeşte PSD, oricât de mult am putea crede acum asta şi nu va numi un nou premier de la PSD, decât dacă nu va avea de ales – adică, dacă victoria noastră în alegeri va fi una clară şi fără echivoc. Pentru asta, trebuie să învingem PNL, să fim mai buni ca ei şi să îi convingem pe români că putem conduce România mai bine.

Putem avea dialog şi cooperare pe teme mari – noi mereu le-am cerut, însă pe de altă parte, să nu uităm că PSD nu susţine aceleaşi lucruri ca PNL sau ca preşedintele Iohannis. Noi susţinem că bunăstarea trebuie să fie pentru toţi, nu doar pentru unii. Noi susţinem că statul trebuie să fie puternic şi dezvoltat, nu mic şi slab. Noi susţinem că nu doar lupta anticorupţie e importantă, ci şi lupta anti-sărăcie şi anti-izolare.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum reparăm sistemul de justiţie după epoca Băsescu

Justiţia din România trebuie să îşi asume că reprezintă un subiect de dezbatere în societate, cât timp există cetăţeni, dar şi specialişti în drept, care nu mai recunosc în totalitate justa măsură şi integritatea sistemului. După 10 ani de aşa-zisă reformă în epoca Băsescu, a devenit foarte greu ca justiţia să mai poată pretinde respect, credibilitate şi un mecanism de autoreglare valabil, în condiţiile în care a dovedit prin prestaţia unora dintre lideri, inclusiv a instituţiilor de apărare a independenţei, că nu funcţionează în mod echilibrat şi echidistant. Şi cu cât aceasta stare de fapt este menţinută mai mult, cu atât vulnerabilităţile vor deveni mai evidente.

Oricât de multă voinţă politică ar avea, politicienii nu pot reforma justiţia, dacă cei care împart dreptatea nu vor acest lucru, după cum nici justiţia nu poate induce un sentiment de frică tuturor politicienilor, oricât de multe arestări ar face. Suntem mai mulţi cei care nu ne temem de justiţie! De aceea, dezbaterea publică, analiza, de multe ori chiar şi declaraţiile politice sunt instrumente coerente prin care adevărul se poate contura în mod clar, iar situaţia reală va fi cunoscută şi înţeleasă de cetăţeni. Cred că a venit momentul să depăşim etapa cu “nu comentăm deciziile justiţiei”, mai ales când sunt atât de controversate, încât n-au cum să nu fie comentate.

Şi pun necesitatea unei reacţii directe şi asumate în primul rând în dreptul partidului pe care îl reprezint. PSD trebuie să-şi asume în mod deschis reacţii în ceea ce priveşte cazul Rarinca, dar şi în cazurile Dragnea sau Şova, precum şi pentru alte dosare similare, având în vedere faptul că influenţa politică în derularea lor a fost şi este mai mult decât confirmată.

Indiferent dacă avem un caz Rarinca, o sută de cazuri sau câteva mii, cum cred că şi sunt în realitate, toate merită partea lor de analiză, la fel cum putem spune despre dosarul Referendumului că este unul politic, îndreptat împotriva lui Liviu Dragnea, pentru că argumentele vorbesc clar despre asta. Dacă în mentalul colectiv toate aceste realităţi sunt evidente, discutate şi disputate, de ce politicienii să nu poată reacţiona ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Planuri de opoziţie: în timp ce liberalii se înregistrează între ei, pedeliştii îşi spală imaginea

Revin în actualitate tradiţionalele scandaluri, atacuri şi lupte interne între PNL-ul vechi şi fostul PDL, deşi cele două formaţiuni politice din actuala opoziţie se prezintă teoretic ca un tot unitar. N-ar fi nimic nou, pentru că ştim cu toţii că liberalii se ceartă sonor pe funcţii sau când au interese divergente, motivaţi de libertatea cuvântului şi a opiniilor. Acum însă, vorbim despre un nou partid girat de preşedintele Iohannis, care vrea să asigure guvernarea la un moment dat, dar ai cărui lideri se înregistrează pe ascuns atunci când vorbesc ceea ce gândesc. Momentul este suficient de relevant, astfel încât publicul să înţelegă clar că de fapt, nimic nu s-a schimbat. Ce gândesc în realitate liberalii vechi şi pedeliştii n-are nicio legătură cu imaginea de monolit şi partid prezidenţial, pe care tot încearcă să o impună şi nu le iese. Acest fapt explică pe deplin degringolada şi confuzia dintr-un aşa-zis program de guvernare asumat de premierul din umbră, despre care aflăm că de fapt nu va fi niciodată premier.

Sunt complicaţi liberalii, nu-i aşa ? Unul dintre reproşurile pe care Theodor Atanasiu le-a adus pedeliştilor în înregistrarea scursă către presă este că nu fac suficiente eforturi să cumpere, să aducă, să atragă parlamentari care să întărească partidul şi să voteze mult-promisa moţiune de cenzură la adresa Guvernului Ponta. Culmea ironiei este că, în timp ce lideri liberali se straduiesc să explice cum lucrurile nu stau chiar aşa, singurii care tac sunt chiar cei responsabili, Theodor Atanasiu şi Alina Gorghiu.

Cât timp liberalii sunt ocupaţi cu luptele interne, pedeliştii nu-şi permit să piardă timpul. Ei se declară deja supăraţi, deşi ştiau foarte bine cum stau lucrurile în realitate, şi anunţă că supărarea lor va costa destul de mult. În realitate, poziţia liderilor din fostul PDL ascunde un câştig de imagine planificat, obţinut aproape gratis şi care este în curs de realizare. Au renunţat la partidul compromis al lui Traian Băsescu, pentru că oricum n-ar mai fi avut nicio şansă cu el şi s-au regrupat într-o structură ce se vrea a fi frecventabilă, noul PNL, despre care au ajuns chiar să spună că nu s-ar fi putut realiza fără ei.

Este unul dintre momentele în care putem vedea mai limpede ca oricând cum oamenii lui Băsescu s-au mutat practic în spatele lui Iohannis, şi-au pus eticheta de opoziţie şi se pregătesc din nou pentru guvernare.

Şi la Ploieşti, aceeaşi strategie. Mobilizarea pentru alegerile locale de anul viitor a început, oamenii din fostul PDL vor să ia faţa liberalilor şi să se instaleze la butoane, însă cu toţii par a fi loviţi de …o pană de memorie. Pedeliştii nu mai vor să-şi amintescă cum au cheltuit banii publici în perioada 2008-2012 şi încă n-au plătit pentru asta, iar liberalii se fac că uită cum se plasează acum de partea celor pe care în urmă cu 3-4 ani nu mai conteneau să îi critice şi să îi conteste.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr