Independent

După 18 ani în PSD, perioadă în care am parcurs toate etapele normale pentru o carieră politică, astăzi mi-am anunțat în Grupul PSD, demisia din partid. Mâine dimineață voi comunica această decizie și în plenul Senatului. Sunt, așadar, senator independent, cu același fel de a fi, dar cu mult mai multă libertate de exprimare.

Eu, Daniel Savu, cel care obișnuiam să spun că sunt ultimul care va stinge lumina în PSD, am luat această hotărâre după o perioadă lungă în care am încercat să schimb ceva în partidul meu, atât prin reacții publice, cât și prin mult mai multe demersuri în structurile interne. Am încercat să atrag atenția asupra corupției sau a compromiterii unora dintre liderii locali din Ploiești și din Prahova, am încercat să lupt cu mijloace permise împotriva politicii de clan, uneori chiar de clan mafiot, am încercat să vorbesc atunci când mulți dintre colegii mei lăsau capul în jos, deși le-am spus că n-are de ce să le fie frică. Nu în ultimul rând, am încercat să candidez pentru diverse funcții în partid tocmai ca să pot face aceste schimbări, deși am știut de la bun început că nu voi fi lăsat. M-am zbătut mult să atrag atenția asupra mentalităților din PSD care trebuie să se schimbe și asupra oamenilor la care partidul trebuie să renunțe, pentru simplul motiv că mențin eticheta de CORUPȚIE și CLAN MAFIOT. Mă refer aici strict la unii dintre liderii PSD Prahova, singura organizație pe care o cunosc în detaliu, prin natura pozițiilor pe care le-am deținut.

Finalul a fost: Savu nu vrea să se alinieze și vorbește prea mult, chiar dacă nu i se dă voie !

Ultima experiență de acest gen a fost vinerea trecută, când am fost aspru certat într-o ședință a Biroului Permanent al PSD Prahova, pentru simplul fapt că mi-am permis ca într-o declarație de presă să îmi anunț intenția de a candida pe lista Consiliului Județean Prahova. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi posibil ca partidul meu, în Prahova, să fie la cheremul unor oameni trimiși în judecată sau suspectați de corupție, care să își mențină funcțiile prin metode de intimidare și frică, iar eu să cer voie să exprim ceea ce gândesc…De aceea, decizia mea de a demisiona se dorește a fi un semnal de alarmă, un protest dacă vreți, față de acele personaje compromise care reprezintă în continuare PSD în acest județ.

Membrilor simpli din PSD Ploiești și PSD Prahova (includ aici toate organizațiile locale din județ) vreau să le transmit că îi respect și îi stimez, așa cum am făcut-o de la prima noastră întâlnire.

Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat în toți acești ani ! Nu știu dacă prin gestul meu voi putea să schimb ceva și în final se va produce acea emulație necesară, dar dacă într-un final partidul va ajunge să fie reformat din interior și fiecare membru va cunoaște tot adevărul despre fiecare lider, atunci sunt gata să revin, dacă voi fi dorit.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Comunicat de presă PSD Prahova

Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la decizii interne atribuite PSD, referitoare la faptul că domnul Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, ar fi fost desemnat coordonator al alegerilor interne din Organizaţia PSD Prahova, preşedintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, face următoarele precizări:

1. PSD Prahova nu consideră necesară şi oportună desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, în condiţiile în care, până în prezent, au fost finalizate alegerile interne în peste 90 % dintre organizaţiile locale la nivel judeţean. Procedurile de desfăşurare a alegerilor s-au derulat transparent, cu respectarea prevederilor statutare şi fără niciun fel de contestaţie.

2. Prezenţa în Prahova a secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, săptămâna trecută, la o întâlnire cu primarii PSD din judeţ, s-a făcut în absenţa unei informări oficiale a conducerii statutare a partidului, atât la nivel judeţean cât şi naţional, precum şi fără convocarea pe canalele oficiale a parlamentarilor PSD de Prahova şi a aleşilor locali PSD.

3. Situaţia din cadrul PSD Prahova, precum şi desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, va face obiectul unei dezbateri şi analize în cadrul Comitetului Executiv Naţional PSD care va avea loc miercuri, 22 iulie 2015.

4. Pentru democraţia din PSD, este nejustificată crearea unui astfel de precedent neprevăzut în Statut, cu privire la activitatea internă a unei organizaţii judeţene.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce înseamnă normalitatea din PSD, în spatele spectacolului mediatic

Dincolo de agitaţia naţională generată de situaţia juridică a lui Victor Ponta şi prelungirea interimatului pentru Rovana Plumb la conducerea PSD, cred că este necesar să prezentăm şi dintr-o altă perspectivă ce înseamnă de fapt normalitate în PSD în ceea ce priveşte viaţa internă de partid, inclusiv stadiul la care ne aflăm în prezent cu activitatea din organizaţii. Pentru că PSD înseamnă sute de mii de membri, simpatizanţi şi aleşi locali, nu doar Victor Ponta sau alţi lideri din conducerea centrală a partidului…

Pentru toţi cei interesaţi, pot exemplifica prin situaţia din PSD Prahova. Am finalizat peste 90 % din alegerile interne în cele 104 localităţi unde avem structuri locale. Inclusiv la PSD Ploieşti s-au încheiat alegerile din organizaţiile de cartier şi urmează Conferinţa Municipală. Potrivit calendarului oficial adoptat prin hotărârea BPN, în toamnă vom finaliza practic procedura de alegeri interne, cu organizarea Conferinţei Judeţene. Ulterior, după ce aceste proceduri vor fi încheiate în toate judeţele, la nivel naţional se va stabili data Congresului.

Personal, mi-am anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD Prahova şi pe această cale vreau să mulţumesc organizaţiilor ce au adoptat decizii şi rezoluţii prin care îmi susţin această candidatură : Câmpina, Sinaia, Mizil, Băicoi, Boldeşti Scăeni, Azuga, Slănic, Urlaţi, Breaza, Aluniş, Ariceştii Rahtivani, Cosminele, Păuleşti, Ştefeşti, Bertea, Vărbilău, Adunaţi, Cocorăştii Mislii, Scorţeni, Telega, Măneciu, Starchiojd, Gura Vitioarei, Apostolache, Ariceştii Zeletin, Bălţeşti, Cărbuneşti, Chiojdeanca, Gornet, Lapoş, Lipăneşti, Măgurele, Păcureţi, Podenii Noi, Predeal Sărari, Salcia, Sângeru, Surani, Şoimari, Valea Călugărească, Albeşti Paleologu, Berceni, Dumbrava, Iordăcheanu, Tomşani, Balta Doamnei, Ceptura, Ciorani, Olari, Baba Ana, Râfov, Bărcăneşti, Brazi, Filipeştii de Târg, Gorgota, Poienarii Burchii, Puchenii Mari, Şirna, Târgşoru Vechi şi Tinosu.

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la candidatura domnului primar al comunei Cornu, Cornel Nanu, la funcţia de preşedinte al PSD Prahova, l-am sunat să îi urez succes. Aşa mi s-a părut normal. Mi-a spus că a fost onorat de propunerea care i s-a făcut, însă nu intenţionează să candideze. Nu pot decât să regret acest lucru, pentru că, vă spun cu sinceritate, sunt convins că printr-o competiţie reală la conducerea Organizaţiei PSD Prahova putem genera un nou proiect politic.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Valoarea și clasa unui om politic…

ies în evidență atunci când acesta simte temperatura din partidul său și reacționează în consecință, găsește soluții de negociere, reușind astfel să evite situațiile limită în care ar putea fi pus. Eleganța personajului politic respectiv devine vizibilă prin modul în care acesta se comportă atunci când se află în momente cruciale.

Ieri am reprezentat PSD Prahova în ședința Comitetului Executiv care a decis excluderea lui Mircea Geoană din partid. În timpul dezbaterilor, i-am pus aceleași întrebări la care a evitat să îmi răspundă și în urmă cu două săptămâni, la Senat, despre justificarea anunțului său privind intenția de a candida la prezidențiale și consecințele acestui gest în teritoriu. Din nou, nu am primit niciun răspuns, nicio explicație, nimic. (Puteți urmări mai jos intervenția mea din Comitetul Executiv).

Mărturisesc că, mai mult decât decizia de excludere, care a fost aproape unanimă în rândul reprezentanților PSD din țară, m-au uimit reacțiile de o violență verbală fără precent pe care le-am văzut la Mircea Geoană, atât în sală, cât și la declarațiile ulterioare făcute în fața televiziunilor.

Aceeași atitudine a continuat și azi, în plenul Senatului. Dacă a putut să rostească atâtea invective și amenințări la adresa majorității liderilor partidului, mă întreb de ce Mircea Geoană n-a plecat singur. Există opinii potrivit cărora și-ar fi premeditat excluderea, ar fi căutat și provocat scandalul, însă răspunsul îl vom primi cel mai probabil din acțiunile lui ulterioare.

Important este să știți că PSD nu a ținut ca Mircea Geoană să fie în mod obligatoriu “executat”. Din respect pentru opțiunea celor care i-au dat votul în 2009, Geoană a primit mai multe șanse de a rămâne în continuare în partid, în ciuda tuturor derapajelor de limbaj și comportament politic. Ar fi trebuit doar să facă un pas în spate strategic, așa cum au făcut și alți lideri ai partidului de-a lungul timpului, lucru pe care Mircea Geoană l-a refuzat.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Rezultatele săracilor şi rezultatele bogaţilor

Biroului Electoral Judeţean Prahova: 25.223 de alegători au votat pe liste suplimentare.

Biroul Electoral Central – rezultate finale pentru Prahova :
• PDL – 61.349 voturi
• Alianţa electorală PSD+PC – 41.032 voturi
Cu alte cuvinte, în Prahova, diferenţa între PDL şi PSD+PC a fost de 20.317 voturi

Dacă vom compara însă această diferenţă cu cifra de 25.223 alegători care au votat pe liste suplimentare, conform BEJ Prahova, rezultă că pe listele suplimentare şi-au exercitat dreptul de vot cu aproximativ 5.000 de oameni peste diferenţa dintre cele două partide. Cei 5.000 de alegători se încadrează însă perfect în marja normală pentru vot pe liste suplimentare, deci teoretic ar exclude turismul electoral.

Rămâne să analizăm de unde au apărut ceilalţi 20.000, cum de şi-au exercitat dreptul de vot în alte localităţi decât cele de domiciliu.

În acelaşi timp, dacă presupunem că ar fi încercat să facă turism electoral şi să plimbe oamenii cu microbuzele dintr-un loc în altul, PSD Prahova, cu toate organizaţiile sale locale, n-ar fi avut în niciun caz resurse pentru o acţiune de acest fel.

În aceste condiţii, sunt convins că vom mai avea de discutat despre cine a câştigat corect cele mai multe voturi la europarlamentarele din Prahova.

Pe de altă parte, cred că Poliţia din Prahova va închide în continuare ochii la turismul electoral practicat din plin în judeţ pe 7 iunie şi va ezita să aplice legea, de teama repercusiunilor politice care s-ar putea abate asupra şefilor. Şi vă asigur că nu din partea PSD-ului! La fel va proceda şi SRI-ul, va prefera să tacă, pe motiv că a fost echidistant …

Ca exerciţiu electoral, alegerile europarlamentare ne-au adus un prim pas spre normalitate : au fost dezvăluite fraudele la vot, produse atât prin mită electorală, dar mai ales prin turism electoral şi vot multiplu. Câştigul este că se vorbeşte tot mai mult despre acest fenomen şi toată lumea recunoaşte că există. În sfârşit, se dovedeşte că hoţia nu merge la infinit şi încep să apară primele fisuri. Trebuie doar ca statul să îşi facă treaba şi să ia măsuri.

Dacă din cele 45 de cazuri de vot multiplu, înregistrate oficial la nivel naţional, cel puţin unul va fi pedepsit conform legii, acesta ar fi primul semn ca începem să facem curăţenie !

Din păcate, se vor trezi cu poliţia la uşă şi vor suporta consecinţele doar românii amarâţi care şi-au riscat pielea pentru 1 milion sau 2, şi au votat de 2 sau 3 ori, în loc să plătească cei care au gândit, planificat şi organizat frauda electorală, tradusă în special prin turism electoral .

În final, un comentariu despre organizaţia din care fac parte – PSD Ploieşti.
Stiu că există o listă întreagă de “personalităţi” politice, inclusiv oameni de afaceri, care şi-ar dori foarte tare ca PSD să obţină în Ploieşti rezultate cât mai slabe cu putinţă la orice tip de alegeri, organizaţia să ajungă în dizolvare dacă s-ar putea, în aşa fel încât – atunci când se fac bugetele de campanie – să se cheltuiască din ce în ce mai puţin pentru a anihila spiritul de la PSD Ploieşti.

S-au depus eforturi deosebite : s-au cumpărat oameni, s-au pus la cale cu atenţie toate evenimentele de anul trecut, pe care nu mai vreau să le repet, s-a creat imaginea unei organizaţii dezorganizate, în care toată lumea se certa cu toată lumea ! Acum s-a demonstrat că manipularea nu poate să dureze la nesfârşit !

Căderea a fost oprită printr-un alt mod de a face politică. Ca urmare, la Ploieşti ne-am încadrat în media obţinută de PSD în judeţ, cu mai puţine resurse decât şi-ar putea imagina cineva vreodată.

Există şi o explicaţie pentru respectul pe care PSD Ploieşti începe să îl recâştige în faţa ploieştenilor, cu fiecare zi ce trece. Este vorba despre un alt mod de a trata oamenii, pe care echipa de la Ploieşti, condusă acum de Ion Eparu, şi l-a asumat. Dacă experimentul nefericit de după demisia lui Emil Calotă nu ar fi avut loc, cred că acum rezultatele ar fi putut fi chiar mai bune.

Oricum, timpul lucrează pentru noi. Probabil că nu vom câştiga peste noapte în faţa maşinăriei puse la punct de PD-L, dar vom recupera teren, îi vom face să cheltuiască din ce în ce mai mult, în aşa fel încât după căderea lui Băsescu să putem recâştiga Ploieştiul.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr