Despre cât este de moral şi legal să aflăm adevărul din stenograme….

Din punctul meu de vedere, câtă vreme nu există un moment 0 de la care să funcţioneze cu adevărat reguli prin intermediul cărora instituţiile statului să nu mai poată fi folosite în scopuri de partid, bazate pe o legislaţie corespunzătoare şi valabile pentru toţi jucătorii politici, devine utilă orice formulă care ne poate conduce spre adevărul ascuns din ultimele două mandate, asumate de PDL şi Traian Băsescu.

Beneficiarul informaţiilor din stenograme nu mai este acum, în mod direct, doar USL-ul, pentru că noi am tot vorbit despre acest sistem clientelar şi mafiot. Simpla lectură a interceptărilor poate deveni motiv de reflecţie pentru nehotărâţii care n-ar fi intenţionat să se prezinte în decembrie la vot, pe motiv că “toţi politicienii sunt la fel !” Iată că nu sunt, probele arată că doar PDL-ul şi Traian Băsescu au lucrat la un asemenea nivel de corupţie, convinşi că nu vom afla, că nimeni nu îi va prinde.

Spun asta pentru că văd cum se strecoară în unele dezbateri o idee de regret sau îndoială cu privire la faptul că, în apropierea campaniei electorale, PDL-ul primeşte o grea lovitură prin stenogramele lui Blejnar. Este adevărat, acestea ilustrează, cum nu se putea mai bine, activitatea reţelei Băsescu-Blejnar-Udrea. Însă de ce să fim deranjaţi că au apărut probe despre mafioţi ? De ce să mai avem îndoieli când probele sunt probe şi poartă girul unui dosar penal?

Aflăm astfel că Băsescu ne-a tot minţit la televizor, dar poate că asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Apoi că ANAF-ul devenise, prin Sorin Blejnar, placa turnantă pentru afacerile PDL. Deşi Băsescu îl prezenta ca profesionist şi tehnocrat, Blejnar executa ordine pentru PDL, făcea servicii PDL-ului, producea bani pentru PDL, numea oamenii PDL-ului, el era “şeful” cu mulţi prieteni în partid, la care doar cei din PDL veneau cu recomandări şi îi rămâneau profund îndatoraţi. Blejnar îi raporta direct lui Băsescu şi vorbea frumos cu Udrea, atunci când simţea că situaţia o cere.

Stenogramele care ne dezvăluie toate aceste realităţi sunt publice, fac parte dintr-un dosar de trafic de influenţă aflat pe rol, în care personajul vizat este Sorin Blejnar. Din punct de vedere legal, aceasta este principala diferenţă faţă de toate interceptările scoase pe piaţă până acum, care nu se ştia de unde vin, cine le-a furnizat, însă erau difuzate pe tot felul de canale obscure sau secrete. Chiar dacă unele erau contestate de protagonişti, ne amintim cu siguranţă că făceau agenda publică săptămâni la rând.

Cum scăpăm de această problemă, cum o rezolvăm ?
Pentru că nu mai putem conta pe echidistanţa Consiliului Superior al Magistraturii, controlat în continuare de Traian Băsescu, soluţia este adoptarea, dar mai ales respectarea unei legislaţii care să reglementeze statutul celor care dau avize pentru interceptări şi al celor care ulterior le utilizează. Este unul dintre motivele pentru care statutul de independent al ministrului Justiţiei poate echilibra situaţia şi poate oferi garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Este adevărat, obsesia ascultărilor a devenit de-a dreptul emblematică în România. Însă fenomenul nu ţine de cei care execută acest serviciu, ci a fost generat în special de beneficiarii ce folosesc informaţiile astfel obţinute, în scop politic şi la limita legii.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Nu suntem toţi la fel !

Faptul că Roberta Anastase a ajuns să se ocupe de strategia de comunicare a partidului aflat la putere spune foarte mult despre criteriile de avansare din PD-L. Cu cât furi sau minţi mai mult pentru partid, cu cât eşti mai obedient şi îndeplineşti ordinele mai bine, indiferent dacă încalci legea sau nu, cu atât ai mai multe şanse să te trezeşti promovat numărul 2 într-o structură deja coruptă, aşa cum se prezintă Partidul Democrat Liberal.

Numele Robertei Anastase şi al lui Sever Voinescu (strategul şi purtătorul de cuvânt ) figurează însă şi într-o plângere depusă de PSD la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru “săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 248 ind. 1 Cod Penal, fals intelectual, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 Cod Penal, uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 Cod Penal şi fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 Cod penal”, cu ocazia votării Legii sistemului unitar de pensii.
Este o colecţie impresionantă de acuzaţii, la care Parchetul continuă să închidă ochii şi să tacă după aproape 7 luni de la depunerea plângerii.
Dar asta nu contează pentru PD-L !

Dacă a ştiut să manipuleze aşa de bine încât i-a reuşit o promovare, înseamnă că poate să facă asta pentru tot partidul, de unde şi încrederea în capacitatea doamnei Anastase de a se descurca cu această sarcină deloc simplă.

Nu-mi vine să cred că noua strategie de comunicare a PD-L va însemna un lung şir de “Cu asta v-am minţit !”, “V-am minţit şi cu asta, şi cu cealaltă !”, “Nu toate s-au întâmplat aşa cum am promis!”, ci mai degrabă o continuare a mistificării adevărurilor pe care oamenii le trăiesc. Însă nu va fi doar atât !

Una dintre cele mai periculoase idei care a început să-şi facă loc în declaraţiile liderilor PD-L, indiferent dacă vorbesc după dictare sau nu, este aceea care spune că “Toţi politicienii sunt la fel ! Dacă vreţi să le acordaţi totuşi atenţie, aveţi încredere doar în cei pe care vi-i indicăm noi !”

Nimic mai fals ! Nu suntem toţi la fel ca Roberta Anastase şi garnitura de corupţi din PD-L, nu avem cum să fim la fel, după cum ştim bine că există o serie de oameni politici, atât din PSD, cât şi din alte formaţiuni politice, care nu au nimic de-a face cu corupţia!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr