4 minute pentru 22 de ani de democraţie

Poate că nu este întâmplător faptul că, moţiunea de cenzură depusă de USL împotriva Guvernului care şi-a asumat răspunderea pentru comasarea alegerilor, va fi dezbătută şi votată pe 22 decembrie 2011, fix la 22 de ani după evenimentele din 1989.

Asumarea Guvernului s-a făcut în grabă, pentru că aşa era comanda. Liderii PDL au spus foarte clar că este o decizie politică, poate tocmai din acest motiv adoptarea ei a durat doar 4 minute, timp suficient pentru a ne descalifica din categoria ţărilor civilizate.

În amintirea trecerii de la dictatură la democraţie, transfer care s-a făcut cu greutate şi într-un interval de timp mult prea mare, parlamentarii puterii de azi vor reuşi poate, ca pe 22 decembrie 2011 să îşi depăşească statutul de “controlaţi” şi să se ridice din scaunele de la Parlament ca să îşi exercite dreptul de vot. Altfel, n-ar mai avea dreptul să vorbească vreodată despre democraţie, civilizaţie şi vot liber în România.

De ce este un atac la democraţie intenţia Puterii de a cumula alegerile locale cu cele parlamentare de anul viitor ?

În primul rând pentru faptul că mandatele aleşilor locali pot fi prelungite din iunie până în noiembrie 2011 doar în mod excepţional, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav, ceea ce nu este cazul în momentul de faţă. Orice altă justificare este din start, un abuz. În plus, intenţia de comasare a alegerilor, o dată pusă în practică, are valabilitate permanentă. Cu alte cuvinte, nu există nicio garanţie, un document scris sau un alt tip de asigurare legată de faptul că alegerile, chiar şi cumulate, ar putea avea loc în noiembrie 2012. În aceste condiţii, zvonurile insistente despre organizarea alegerilor în martie 2013 capătă contur.

Comasarea alegerilor elimină principiul alegerilor periodice, la momente determinate şi independente de voinţa partidelor, fapt care ne duce cu gândul în mod automat la dictatură. Nu în ultimul rând, alegeri cumulate înseamnă confuzie în rândul alegătorilor care, pentru prima dată, vor fi obligaţi să voteze pe 6 buletine .

Sunt absolut convins că decizia puterii de a comasa alegerile are în spate calcule de eficienţă a rezultatelor votului. Adică la nivel naţional s-ar putea obţine câteva mandate în plus dacă ar există o singură zi de alegeri, decât dacă localele şi parlamentarele ar fi organizate la câteva luni distanţă. Au conştientizat probabil că mita electorală nu mai este suficientă, cel puţin în mediul urban îşi pierde din impact, motiv pentru care au făcut apel la măsuri complementare.

Este o matematică artificială, care poate fi combătută extrem de simplu printr-o masivă prezenţă la vot. Puteţi să-i spuneţi chiar şi un “vot-replică”, pe care sunt convins că populaţia se pregăteşte să-l dea, pentru faptul că n-a avut niciun cuvânt de spus în ultimii patru ani, în faţa politicienilor care deţin puterea.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr