Președintele oportunităților politice

Președintele Klaus Iohannis explică nonșalant că este o chestiune de “oportunitate politică” dacă va da sau nu curs propunerii de revocare a procurorului șef DNA, formulată de ministrul Justiției.

Semnificația expresiei pe care președintele a folosit-o, deloc întâmplător, marchează începutul tranzacționării politice a unui demers exclusiv juridic și tehnic, de evaluare managerială a modului în care Laura Kovesi a condus DNA. Klaus Iohannis dă semnale că ar vrea să negocieze, poate un nou procuror favorabil la DNA, poate șefi fideli ai altor instituții de forță, dar nu pare să fi înțeles că miza revocării îl vizează direct, problema fiind exclusiv la el pe birou.

Președintele Iohannis este primul care are de pierdut din menținerea actualei stări de lucruri, dar rezerva de timp pe care și-a luat-o pentru a se pronunța asupra cererii de revocare îi va da probabil ocazia să înțeleagă acest fapt.

Dacă refuză cererea de revocare, Klaus Iohannis pierde politic, moral și electoral. Orice abuz al DNA care va ieși la iveală de-acum înainte, orice dosar dovedit de poliție politică, orice persoană ținută degeaba în spatele gratiilor, toate aceste fapte vor fi decontate în sarcina sa ca președinte, pentru că a avut ocazia să ia o decizie corectă și să deschidă calea spre refacerea credibilității instituției, dar nu a făcut-o.

Klaus Iohannis ar trebui să înțeleagă, cred eu, că pentru electorat, inclusiv pentru cel de dreapta, calculele politice sau negocierile trec în plan secund, atunci când este pusă în balanță corectitudinea deciziilor la nivel prezidențial, inclusiv reacția necesară, fermă și promptă împotriva abuzurilor care au revoltat România.

Evenimentele pe care le trăim în aceste zile ne arată că, în memoria colectivă, granița de la Statul paralel la fosta Securitate este foarte subțire și sensibilă. Oamenii nu au uitat ce a fost atunci și fac comparații cu ce văd acum. Pe acest fond, să te plasezi practic în fruntea Statului paralel prin lipsă de reacție și decizie, ignorând voința majorității românilor, asta echivalează pentru Klaus Iohannis cu o ieșire pe ușa din dos a Palatului Cotroceni.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Avem cu adevărat ministru la Justiție

Rămâne de văzut dacă avem și președinte, inclusiv dacă în condițiile actuale mai putem restructura sistemul judiciar românesc, după o criză de credibilitate de peste 10 ani.  Cred că evenimentele de ieri impun câteva concluzii de etapă despre revocarea procurorului șef DNA,  propusă de ministrul Justiției, Tudorel Toader, cu precizarea că acesta este doar începutul pentru o revoluție necesară în sistem.

Nu există niciun argument, nicio dovadă, care să susțină orice fel de influență politică în decizia de revocare a procurorului șef DNA, iar această realitate este absolut esențială pentru democrația din România. Ministrul Justiției a procedat așa cum a considerat, conform atribuțiilor și pregătirii profesionale, obligându-ne să acceptăm inclusiv  o întârziere semnificativă în comunicarea acestei decizii.

Nimeni nu a putut contesta corectitudinea și complexitatea celor 20 de puncte din raportul de evaluare a activității manageriale a procurorului șef DNA și mă refer aici la oameni echilibrați, care înțeleg subiectul și pot să aibă un punct de vedere pertinent. Acest fapt confirmă caracterul exclusiv tehnic, juridic și profesional al cererii de revocare.

Tudorel Toader este primul ministru al Justiției din România care a înțeles că este corect și perfect justificat să se refere la abuzurile din activitatea DNA, să le prezinte în detaliu și să explice că nu contează numărul dosarelor, ci nevoia ca procurorii să respecte drepturile și libertățile celor vizați în anchete. Este pentru prima dată când un responsabil din sistem vorbește explicit despre oameni arestați pe nedrept și dă semnalul că această practică este inacceptabilă. În același timp, Tudorel Toader este prima autoritate competentă din statul român care aduce în atenție dezvăluirile  din “unitatea de elită de la Prahova” și transmite mesajul de normalitate așteptat de opinia publică:  “exista obligația minimală ca șef să vezi dacă e adevărat sau nu și nu să lauzi respectiva unitate”.

Hazardată și neprofesionistă a fost reacția Administrației prezidențiale cu privire la raportul prezentat de ministrul Justiției. Nu poți să spui că președintele are același punct de vedere, de susținere a procurorului șef DNA, Laura Kovesi, și în paralel că departamentele specializate de la Cotroceni vor studia raportul extins care evaluează activitatea acesteia. Este foarte grav ca un președinte să se antepronunțe la un asemenea nivel, chiar și printr-o declarație de presă, înainte să ia act de analiza instituțională a specialiștilor. Aceasta în condițiile în care mai mulți experți în drept susțin că nu există contraargumente ca președintele Klaus Iohannis să respingă cererea de revocare a procurorului șef DNA.

Despre reacția procurorului general al României la raportul prezentat de ministrul Justiției nu se poate spune decât că a confirmat încă o dată obiceiul de a pune sub semnul întrebării autoritatea ministrului, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori pe parcursul anului trecut, atât în relație cu Guvernul, cât și cu Parlamentul. Personal însă, am încredere că această stare de lucruri nu va mai persista mult timp, întrucât urmează și evaluarea de la Parchetul General.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Lupta pentru legile justiției din România a ajuns și în Parlamentul European

Dacă mai era cineva în România care să pună sub semnul întrebării faptul că justiția este pretextul prin care se pune presiune, din exteriorul țării, pe puterea politică de București, dezbaterea desfășurată ieri la Parlamentul European, despre legile justiției, a înlăturat orice urmă de îndoială. Și mă refer nu doar la faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost împiedicat să ia cuvântul în dezbaterea care se referea fix la domeniul său de competență, cât mai ales la dezinformarea liderilor europeni cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt în justiția din România.

Chiar dacă nu a avut efecte decizionale, întâlnirea de la Parlamentul European a scos în evidență o realitatenu se dorește aflarea adevărului despre sistemul de justiție din România, în speranța că acesta va putea fi controlat în continuare, astfel încât să influențeze decizii politice, atunci când este necesar.  

Nu este prima dată când constatăm că europarlamentari români (aleși pe listele fostului PDL) fac acțiuni, lobby, demersuri concrete împotriva țării lor. Cred însă că de data asta, pozițiile exprimate au fost, fără niciun dubiu, împotriva cetățenilor români, care în marea lor majoritate vor schimbarea legilor justiției.

Mai exact, reprezentanți ai dreptei din România, dar și forțe care compun statul paralel, având în spate o importantă susținere și lobby extern, fac presiuni ca să blocheze, cu orice preț, schimbarea legislației în domeniul justiției. Iar dacă adăugăm la această miză și informațiile tot mai clare despre sancțiuni financiare la nivel european pentru presupusa nerespectare a principiilor statului de drept, avem tabloul complet a ceea ce înseamnă acțiuni împotriva României, prin afectarea interesului național.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

#LegileJustiției

Se clarifică miza schimbării legilor justiției din România și devine evident cine le susține, dar mai ales mecanismul prin care forțe importante, cu reprezentare națională și europeană, forțează blocarea lor.

Evenimentele din ultimele zile, imediat după evaluarea Curții Constituționale, au dovedit că legile justiției, în mod special răspunderea magistraților, nu reprezintă decât un pretext al momentului pentru culpabilizarea majorității politice din România, atât prin proteste de stradă, cât și prin amenințarea cu aplicarea unor sancțiuni la nivel european. Altfel spus, deși există o așteptare masivă din partea cetățenilor pentru recredibilizarea justiției printr-o legislație adecvată și corectă, propaganda tranzacționează interesul național și voința românilor, pentru a menține obiective politice de control asupra justiției.

Ca și cum nu ar fi în interesul tuturor partidelor reprezentate în Parlament să iasă legi eficiente și cu aplicabilitate pe termen lung, corecțiile stabilite de Curtea Constituțională sunt transformate în pretexte de atacuri politice, cu efecte derizorii și pe termen scurt.

Foarte interesant va fi de urmărit rolul pe care îl va juca președintele Klaus Iohannis în acest context. Din mijlocul familiei europene politice pe care o reprezintă, președintele a dat asigurări extreme că va face TOTUL pentru ca forma finală a legilor să respecte principiile statului de drept, dar nu a spus punctual la ce anume se referă.

În realitate însă, președintele nu poate face altceva decât să lase instituțiile statului să lucreze, conform circuitului normal de adoptare a unui cadru legal. După evaluarea integrală a legilor justiției de către Curtea Constituțională, Parlamentul își va asuma automat modificările care se impun și nimeni n-a spus vreodată că ar putea fi altfel.

După care, așa cum este normal, legile justiției trebuie să ajungă la promulgare. Președintele n-are altă treabă de făcut decât să se asigure că procesul democratic a fost respectat, la fel și reglementările impuse de Curtea Constituțională, pentru ca apoi să le adopte. Orice abatere de la acest circuit, orice intervenție, condiționare sau presiune reprezintă un abuz și o afectare a intereselor naționale, ce trebuie cunoscute și evaluate ca atare.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre nevoia de calm, echilibru și dialog în România

Greu de spus unde ne va duce conflictul public, generalizat și aproape permanent din societatea românească, dar cu siguranță bine nu va fi pentru noi toți, dacă nu înlăturăm această stare de lucruri. Am rămas uimit să constat că unele dintre cele mai evidente argumente în favoarea premierului desemnat Viorica Dăncilă, anume echilibrul și spiritul non-conflictual, capacitatea de dialog și negociere, recunoscute aproape unanim, s-au transformat acum în elemente banale și lipsite de semnificație.

Ori eu cred că tocmai de aceste elemente, aplicate în activitatea guvernamentală, avem nevoie cu toții, pentru a face pasul mai departe și a ne urmări interesele ca stat.

Nu înțeleg de ce, în locul unor chestiuni punctuale ce pot fi criticate natural în orice program de guvernare, dacă sunt însoțite obligatoriu și de soluții alternative, opoziția din România își bazează strategia pe atacuri la persoană, ironii și ridiculizări ce au ca ținte lideri politici care au câștigat totuși alegeri în România. Nu înțeleg de ce jignirile personale la adresa premierului desemnat și a unor miniștri, precum și informațiile false vehiculate, ar putea schimba opțiuni politice sau percepții despre ceea ce se întâmplă în prezent.

Atât de puțin poate minoritatea care nu susține coaliția aflată de guvernare? Nicio problemă că nu o susține, dar cum să își asume o prestație la un nivel atât de redus? Atât de repede s-a uitat tradiția unei opoziții istorice în România încât prin discursul public, actualii ei reprezentanți au renunțat la standarde?

Cred că este momentul să ne apărăm fiecare dintre noi echilibrul și calmul în care vrem să trăim, să urmărim și să judecăm mai mult faptele și mai puțin conflictele, în special pentru că acestea ne transformă în prizonieri ai manipulării. Strategia care spune că societatea românească s-ar putea hrăni cu scandal este una antinațională, ea trebuie cunoscută ca atare și anihilată printr-un efort comun.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Principiul decapării

Vicepremier PSD, Paul Stănescu.

  • 16 ianuarie 2018 – Klaus Iohannis refuză fără nicio explicație publică nominalizarea lui Paul Stănescu ca premier interimar, după demisia lui Mihai Tudose.
  • 17 ianuarie 2018 – DNA cere la Înalta Curte de Casație și Justiție redeschiderea unui dosar, vechi de 8 ani și închis acum 5 ani tot de către DNA, care îl vizează pe același Paul Stănescu, respins de președinte cu o zi mai devreme.

Orice om cu un minim de logică face automat o legătură între decizia președintelui Iohannis și redeschiderea dosarului pentru Paul Stănescu, sau cel puțin se gândește la așa ceva. Oricine se poate întreba de unde și de ce a știut președintele, cu o zi mai devreme, despre acțiunea DNA care viza un lider PSD. Problema este că astfel de “coincidențe” au intrat în asemenea măsură în rutina noastră de fiecare zi, încât a început să ni se pară ceva obișnuit ca președintele să primească informații despre politicieni cărora li se pregătesc dosare penale, iar DNA să aibă în vizor pe oricine se poate, numai de la PSD să fie.

Un primar, fost denunțător în dosar, spune că după 8 ani, brusc, un procuror de la DNA a început să îl caute chiar acum, în ianuarie, ca să-l întrebe tot despre Paul Stănescu. Și lista “coincidențelor” nu se oprește aici… Faptul că și un anumit judecător, fost subaltern al procurorului-șef DNA, a fost stabilit “aleatoriu” pentru a judeca acest caz, nu face decât să contureze pe deplin o percepție realistă asupra situației: DNA nu se mai ascunde, nu mai păstrează nici măcar aparențele de echidistanță, pur și simplu se angrenează pe față într-o bătălie împotriva revocării procurorului-șef. O întreagă structură pentru un singur om !

Atunci când va veni momentul, și cu siguranță va veni, vom auzi că propunerea de revocare nu ar avea la bază toate abuzurile DNA pentru care s-au tot prezentat probe în spațiul public, iar judecătorii au pronunțat achitări, ci tocmai dosare cu miză politică, unele fabricate acum, pe ultima sută de metri. Ca și cum o țară întreagă nu vede și nu percepe situația reală…

Este acel moment în care poate reușim cu toții să înțelegem ce se întâmplă când manipularea ține loc de realitate, iar statul paralel încă impune reguli și stabilește cine trebuie să conducă România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

O mână de fier într-o mânușă de catifea

Desemnarea europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcția de prim-ministru al Guvernului României, primul premier femeie din istoria noastră, reprezintă o decizie normală și strategic-politică a președintelui Klaus Iohannis. Pe lângă evitarea unei crize pentru care ar fi fost singurul responsabil, președintele a transmis către majoritatea parlamentară și guvernamentală semnalul că va monitoriza în detaliu îndeplinirea obiectivelor Guvernului și va folosi în avantajul său electoral orice argument contra, orice întârziere sau conflict politic și social.

Deci nu există nicio prietenie între președinte și PSD-ALDE o dată cu această desemnare, ci se joacă cu termenele din programul de guvernare pe masă. Este practic semnalul de început al campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, deocamdată cu doi competitori: coaliția PSD-ALDE pe de-o parte și președintele Klaus Iohannis de cealaltă parte.

Faptul că președintele nu are de partea sa o opoziție inteligentă, care să îi înțeleagă mișcările pe termen lung și să nu îi ceară decizii neconstituționale (cum ar fi refuzul de a desemna premierul majorității) este cu siguranță un dezavantaj, cu care Klaus Iohannis va avea de tras foarte mult. Dacă în loc să își asume rolul tehnic de urmărire a activității Guvernului, opoziția și susținătorii #rezist au ales să îl critice și să iasă în stradă chiar împotriva președintelui, înseamnă că atâta pot, iar atenția noastră se va îndrepta exclusiv asupra activității cabinetului premierului Viorica Dăncilă.

În calitate de prim-ministru, doamna Dăncilă va avea un rol istoric și o responsabilitate esențială pentru România. Într-o perioadă în care nu mai știm cum să ieșim din controverse și scandal, ea va fi obligată să readucă echilibrul și calmul în societatea românească, acesta fiind în opinia mea cel mai important obiectiv. Va trebui să pună la muncă sistemul de stat românesc, lucru care nu se poate face decât cu o mână de fier într-o mânușă de catifea.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Un președinte paralel, pentru un stat paralel

Oricum s-ar manifesta justiția din România, precum și cei care o înfăptuiesc, indiferent de abuzuri și dosare politice, președintele României se declară un susținător al acestei stări de lucruri. Mai mult decât atât, Klaus Iohannis  spune foarte clar că apreciază cele două structuri de parchet campioane la oameni nevinovați transformați în “penali” și în esență nu dorește să se schimbe nimic în acest domeniu, chiar dacă cei mai mulți români vor exact contrariul.

Pentru că la prima ieșire publică din 2018, cu prilejul alegerii conducerii CSM, președintele a considerat normal să facă astfel de declarații și să dea țării semnale de acest fel, cred că este momentul ca și noi să începem să ne gândim foarte serios la profilul președintelui pe care îl dorim pentru România, având în vedere că tocmai am intrat într-o perioadă preelectorală înainte de prezidențialele anului viitor.

Dacă vrem un președinte care vede o cu totul altă realitate decât cea percepută de noi, și nu doar în justiție, un președinte ce protejează actualul sistem judiciar, pentru ca apoi să îl folosească sub formă de instrument politic ca să își înlăture adversarii, un jucător politic în loc de președinte, interesat să pândescă anumite strategii ale partidelor, astfel încât să poată interveni ulterior cu un interes personal, un președinte ce nu respectă prezumția de nevinovăție a oricărui cetățean român și în general susține o minoritate care vrea să își impună voința prin proteste neautorizate, atunci sunt convins că acel președinte se poate încadra cu succes în profilul lui Klaus Iohannis.

Dacă însă vrem un președinte al tuturor românilor, un om normal, care recționează conform intereselor noastre, ale tuturor, atunci trebuie să urmărim atent și să judecăm la rece ce se întâmplă în România, pe baza informațiilor corecte și echilibrate, ignorând manipularea, așa cum realitatea ne dovedește că este extrem de necesar.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Românii și criza de încredere

Dezinformarea, agresivitatea și starea de haos, atent creată și gestionată, au fost principalii adversari ai românilor în anul 2017, în condițiile în care au generat o debusolare cum nu cred că am mai văzut vreodată. Trăim într-un fel de bătălie cu un adversar nevăzut care, prin mijloace oculte, de influențare și presiune, face tot ce poate astfel încât să se opună oricărui bine pentru români. Chiar cu riscul de a da țara peste cap !

În această logică introduc atât manifestările de stradă legate de legile justiției, extrem de bine organizate, dar pe care nu și le asumă nimeni, mai nou protestele unor procurori și judecători foarte bine plătiți, față de legi nevotate, aflate doar în stadiul de propuneri, precum și contextul, unic în lume, prin care sindicatele dintr-o țară protestează atunci când cresc veniturile angajaților. Orice om normal va recunoaște că asistăm la o logică inversată, confirmată inclusiv de temerile pensionarilor că, deși primesc și vor primi în continuare mai mulți bani la pensie, la un moment dat ar putea rămâne fără ei. Un fapt imposibil, întreținut doar din zvonuri, dar care se manifestă în spațiul public.

Cred că adevăratul bilanț al anului 2017 va avea două perioade cheie: februarie și august 2018 – când atât angajații, dar și pensionarii, vor vedea concret cum și cu cât le-au crescut veniturile. La fel se vor clarifica și lucrurile legate de legile justiției, pentru că începutul anului viitor va arăta foarte clar cine vrea ca acestea să existe, cine nu și mai ales de ce. Iar această demonstrație va face diferența între conducătorii buni și cei nocivi pentru țară. 

Anul 2017 a fost ca un tratament dureros și necesar pentru noi toți, fără de care nu știu cum am fi putut merge mai departe. Dacă ne-am vaccinat împotriva manipulărilor de orice fel, a dezinformărilor și controlului incorect, dacă reușim să ne vindecăm de criza de încredere, sigur din 2018 vom putea începe să construim !  

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce fac în România protestatarii de profesie

Ca să știm cu toții la ce să ne așteptăm, nu va exista nicio limită în privința presiunilor pentru blocarea legilor justiției. Deja nu mai vorbim de proteste spontane, ci despre acțiuni de gherilă a străzii, gestionate de oameni organizați și special antrenați pentru a provoca haosul care să oprească dezbaterile democratice. Vizat va fi Parlamentul României și nu cred că este deloc o glumă planul anunțat pe rețelele de socializare referitor la atacul efectiv asupra clădirii. Vorbim despre evenimente fără precedent anunțate pentru săptămânile următoare, miza fiind păstrarea controlului ocult asupra mediilor politice, sub pretextul luptei anticorupție și al independenței procurorilor.

În realitate însă, lupta anticorupție înseamnă redeschiderea unor dosare vechi, cu dedicație pentru liderii politici ai zilei, chiar dacă acestea au fost închise de mai mulți ani, cu neînceperea urmării penale sau din lipsă de probe. Aceasta în condițiile în care cazuri noi de corupție, cu fapte petrecute în actuala guvernare spre exemplu, nu există, dar compromiterea publică a celor vizați trebuie cumva să se realizeze. În același timp, „independența procurorilor pusă în pericol” se referă de fapt la intenția de blocare cu orice preț a responsabilității acestora față de multitudinea abuzurilor, confirmate de instanțele de judecată prin multiple achitări.

Ca urmare, fotografia acestui final de an se poate concretiza astfel:

Pentru ca procurorii să nu poată fi trași la răspundere în privința hărțuielilor și abuzurilor, pentru ca presiunile dosarelor politice să meargă în continuare mai departe, nimic să nu se schimbe și statul paralel să își facă în continuare de cap, vom avea poate cele mai violente proteste la Parlamentul României, atât în interior, cât și în afară.

Din acest punct de vedere, extrem de importantă pentru o imagine de ansamblu asupra fenomenului și informarea corectă a cetățenilor ar fi prezentarea unui istoric contravențional al liderilor celor care protestează. Sunt toate datele că vom descoperi cum nu avem de-a face cu activiști neutri, care ies pur și simplu în stradă din spirit civic, ci cu protestatari de meserie, ce au acumulat de-a lungul timpului zeci de amenzi contravenționale, pe care n-au avut nicio problemă să le plătească. Cu banii cui și de ce nu există alte consecințe față de încălcarea legilor, asta este de datoria statului să ne lămurească.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr