Cum se desfășoară bătălia cu Statul paralel și ce consecințe are

O aprigă bătălie se află în plină desfășurare în acest final de an în România, între puterea construită în ultimii 12 ani și exercitată de Statul paralel, și cea legitimă, rezultată în urma alegerilor din 2016.

Ca să înțelegem foarte clar la ce nivel a ajuns situația, este suficient să integrăm chemarea de astăzi la DNA a lui Liviu Dragnea, liderul principalului partid de guvernare, într-un context politic mai larg și să stabilim care dintre acțiunile politice desfășurate în Parlament deranjează mai mult Sistemul și îl determină să reacționeze :

  • Comisia de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009  
  • Comisia de control a activității SRI
  • Comisia specială parlamentară pentru legile justiției.

Aruncate în derizoriu la început printr-o propagandă agresivă, criticate și ironizate, cele trei comisii parlamentare au dovedit practic că răspund voinței românilor de aflare a adevărului cu privire la modul în care a fost condusă țara în ultimii 10-12 ani, dar și de schimbare a sistemului din justiție, prin impunerea răspunderii pentru cei care decid în acest domeniu.

Dezvăluirile fără precedent din comisia pentru alegerile prezidențiale din 2009, la fel și cele din Comisia SRI, au scos la iveală, prin audieri și declarații, mecanismele de funcționare ale Statului parlalel.

În urma sesizărilor de la Comisia pentru alegerile din 2009, Curtea Constituțională a stabilit că procurorul șef DNA este obligat să se prezinte în fața unei comisii parlamentare de anchetă, dar și că activitatea unei comisii de acest fel se poate derula în paralel cu o anchetă penalăDin audierile Comisiei SRI am aflat lista liderilor politici care deranjează și vor fi chemați la audieri, iar realitatea din aceste zile demonstrează că toate aceste dezvăluiri sunt reale și se confirmă.

Este greu de spus care dintre demersuri a deranjat mai mult sau dacă nu, toate împreună.  Este cert însă că aflarea adevărului de la comisiile parlamentare, și nu din anchetele instituțiilor abilitate ale statului, a fost posibilă numai pentru că a existat voința politică necesară a majorității PSD-ALDE, astfel încât comisiile să existe, audierile să se desfășoare, legislația să se schimbe, iar cei care au lucruri de spus, să le poată prezenta.

Consecințele sunt foarte clare.

Cine este astăzi chemat la DNA ? Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, unul dintre liderii politici prin a cărui decizie aceste comisii parlamentare există și funcționează, iar faptele sunt cunoscute.

Cine urmează ? Ceilalți lideri ai principalului partid de guvernământ, care au un cuvânt de spus în privița legilor justiției și a deciziilor politice pentru funcționarea în continuare a comisiilor parlamentare.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr