Watergate de România, chiar și după 8 ani

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 se face, deși au existat alarmant de multe încercări pentru blocarea ei. Pornind de la sesizarea de urgență a Parchetului General, demararea unei anchete despre care de fapt nu știm nimic și până la amenințările cu sesizările la Curtea Constituțională lansate de PNL, această comisie parlamentară deranjează tot mai multe centre de putere.

Și este foarte bine că se întâmplă asta, pentru că astfel putem asista la expunerea netrucată și nedisimulată în spațiul public a celor care nu vor să știm adevărul despre evenimentele de atunci. În același timp, vom vedea și cine va ignora cu toate riscurile voința Parlamentului și nu se va prezenta la comisie, considerându-se mai presus de lege.

Pentru că da, comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, moment electoral ce a marcat o perioadă dezastruoasă pentru România, va da posibilitatea celor care știu, să spună ce se întâmpla în spatele ușilor închise, cine a profitat de conjunctura respectivă și cu ce preț. Iar dacă cei vinovați vor plăti, cel puțin cu compromiterea publică, va fi un câștig pentru noi toți.

Că există o temere serioasă legată de faptul că ancheta s-ar putea extinde și la prezidențialele din 2014 este foarte adevărat, dar cum ar putea fi altfel când sunt mulți cei care au anunțat deja că vor să facă dezvăluiri …

Comisia va marca poate cel mai important moment politic al acestui an și va genera un precedent semnificativ, atât pentru respectul datorat votului cetățenilor, cât și în ceea ce privește controlul ocult al instituțiilor de forță ale statului. În aceste condiții, va fi riscant și complicat pentru oricine să își propună să mai fure sau să fraudeze alegeri.

Nu în ultimul rând, ancheta parlamentară va impune un ritm susținut și pentru ancheta penală, deschisă de Parchet. Va fi imposibil ca procurorii să țină dosarul la sertar, să tergiverseze lucrurile sau să închidă cazul, pentru că probele ignorate vor avea expunere publică pe măsură la cealaltă comisie, de la Parlament, doar pentru că așa este normal într-o democrație.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr