Cum vrea Johannis să conducă țara prin crize politice

Ne aflăm la finalul celei de-a treia crize politice majore din acest an, inițiată și susținută de președintele Klaus Iohannis, care încearcă să schimbe rezultatul alegerilor parlamentare din 2016, prin distrugerea cu orice mijloace a coaliției de guvernare PSD-ALDE. Analizând retroactiv, constatăm că în toate cele trei tentative de schimbare sau subordonare a Guvernului, președintele a beneficiat de sprijinul esențial al DNA. Direct sau indirect, structura coordonată de Codruța Kovesi a stat la baza declanșării tuturor crizelor, prin anchetarea miniștrilor care au deranjat cu demersuri la nivel guvernamental sau politic. Strategia președintelui a devenit însă tot mai evidentă și perimată, în condițiile în care n-ai cum să conduci o țară și nici să mai câștigi un mandat, doar prin anihilarea adversarilor cu procurorii DNA.

În aceste condiții, există trei semnale esențiale ce au ca obiectiv încetarea practicilor de “poliție politică” care au influențat de multe ori decisiv, atât rezultatul alegerilor, cât și guvernările în România.

1.Anunțul oficial privind discutarea în Coaliție, săptămâna viitoare, a pachetului de legi ale justiției, promovarea lor în Parlament și adoptarea până la finalul acestui an.

2.Anunțul lui Liviu Dragnea că nu va mai merge la Palatul Cotroceni, decât după alegerile prezidențiale, în condițiile în care au devenit evidente jocurile și implicarea politică a președintelui.

3.Principiul respectării prezumției de nevinovăție își recapată valoarea dată de Constituție, indiferent de persoana vizată sau funcția pe care aceasta o ocupă. Partidele nu se mai tem de DNA, care își pierde credibilitatea, tocmai din cauza execuțiilor la ordin politic.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr