Cum a transformat Iohannis vizita la Ploiești într-un prilej de răfuieli politice

tren-2

Președintele Klaus Iohannis la Ploiești, după trei ani de la preluarea mandatului !

Cu trenul.

Sursa foto: news.ro

Campanie de imagine și subiect cu declarații de presă, prilej pentru aceleași atacuri politice împotriva PSD și a majoritatii parlamentare și guvernamentale, din partea unui președinte care ar fi fost de dorit să fie al tuturor românilor, nu să se remarce în primul rând ca jucător politic.

Pentru că asta a făcut de fapt Klaus Iohannis la Ploiești, a folosit un eveniment de o importanță istorică, și anume dezbaterea “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”, pentru a da semnale de răfuieli cu PSD-ul, cu Guvernul, cu Liviu Dragnea și cu cine a mai considerat oportun în contextul actual. Un moment de istorie, irosit pentru un moment de replici politice.

Din informațiile prezentate public, am înțeles că în fața unui auditoriu agreat, format într-o măsură determinantă din importanți reprezentanți ai PNL, președintele s-a referit la “Un viitor smart pentru Ploiești” ca fiind strategia prin care toate resursele sunt folosite pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Adică a noastră, a ploieștenilor.

În acest sens, n-am să mă raportez la asfaltarea de urgență a craterelor din carosabil, pentru că probabil nu este nici prima, nici ultima dată când se întâmplă asta la venirea unui președinte, ci mai ales la sprijinul concret pe care Klaus Iohannis l-ar fi putut oferi cu adevărat Ploieștiului. Mai exact, în loc să se limiteze la o sală de la UPG, simbolică pentru Ploiești de altfel, mă gândesc că președintele ar fi putut continua semnalul de mobilitate dat prin călătoria cu trenul, urcându-se și într-un autobuz din Ploiești. Poate că includerea unui astfel de moment în program ar fi generat un anumit tip de mobilizare pentru calitate și curățenie, iar cei care călătoresc cu autobuzul știu foarte clar la ce mă refer. În același timp, pentru a reflecta conceptul “smart” pe care l-ar putea avea Ploieștiul, președintele s-ar fi putut întâlni cu poluatorii din oraș, cărora să le explice perspectivele deosebite pe care le-ar putea oferi o implicare corectă a acestora în viața comunității.

Klaus Iohannis a alocat însă mult timp declarațiilor politice…Ne-a spus totuși că Prahova a atras 2,1 miliarde de euro din investiții străine directe (locul 3 pe țară), având șomaj de 3%, sub media națională.

Întrebarea care se pune este dacă președintele a pus și el umărul (diplomatic, desigur) pentru atragerea unui singur euro din toți acești bani și dacă n-ar fi fost corect ca președintele României să-i respecte, așa cum merită, prin atenție și mesaj, pe toți cei care, muncind de-a lungul anilor, i-au dat acum posibilitatea să se arate satisfăcut de performanțele din statistici. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr