Adevărata miză, tot legile justiției

Ar fi fost de dorit ca într-o zi de tristețe națională, așa cum a fost azi, să nu mai avem parte de proteste politice, măcar din respect pentru durerea românilor care și-au condus pe ultimul drum un simbol național, pe Stela Popescu. 

N-a fost să fie, vedem că reperele naționale nu sunt aceleași pentru toți, așa încât pentru a înțelege mai bine semnificația mobilizărilor pe facebook din această seară, cred că ar trebui să ne punem doar câteva întrebări:

  • Cine și de ce a plătit pentru organizarea unor proteste de stradă împotriva legilor justiției, în condițiile în care, cred că este evident pentru oricine, nu poate fi vorba despre manifestări spontane ?
  • De ce anumite sindicate participă la proteste împotriva legilor justiției, în condițiile în care peste 90% dintre români vor ca acestea să existe ?
  • Câți dintre procurorii sau magistrații care se opun acum schimbării legislației din sistemul de justiție, pentru că nu vor să se impună răspunderea magistraților, și-au început și consolidat carierele tocmai cu sprijinul sau prin intermediul ONG-urilor care susțin sau organizează astăzi aceste proteste ?

Răspunsurile sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi, le regăsim în bunul simț românesc ce ne dă posibilitatea să înțelegem când s-a depășit limita pentru un interes care nu este al nostru și ne afectează ca popor. Faptul că le căutăm și ne gândim la aceste răspunsuri este cea mai bună soluție pentru a nu fi victimele unei manipulări masive, aflată în plină desfășurare, și care a generat deja mult prea multe probleme, conflicte și confuzie în societatea românească.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr