Epoca post-Kovesi

Pentru a nu știu câta oară, bilanț triumfalist, dar rupt de realitate, al deja fostului procuror-șef DNA, publicat aseară, în creierii nopții, pe site-ul instituției. Nimic despre “divizia de elită de la Ploiești” sau altele din țară, nimic despre abuzuri, despre achitările pe bandă rulantă pentru lipsa faptelor sau a probelor,  doar „performanțe” manageriale care bineînțeles că nu se vor mai putea repeta nicicând, așa cum a fost cu inegalabila Kovesi la conducere. Din acest motiv, după revocarea de ieri, lupta anti-corupție din România va fi pusă în pericol. Așa se prezintă propaganda…

Pentru noi toți însă, întrebarea care se pune este cum o să facem ca acest coșmar să nu se mai repete în România. Cum facem ca în fruntea DNA, ce trebuie să lucreze în continuare fără niciun fel de problemă, să vină un om pentru care corectitudinea să fie mai presus de infatuare…Ce trebuie să se întâmple ca procurorii DNA și viitorul procuror șef să vorbească foarte rar, dar atunci când o fac, adevărul din anchete să fie mai presus de orice dubiu. Cum reușim ca abuzurile din sistem, semnalate până acum, să fie sancționate prompt și corect, conform legii. Este important să nu se lase tăcerea peste toate aceste fapte, pentru că prețul plătit va fi foarte mare.

O să vă spun că pentru toate acestea, eu am încredere în ministrul Tudorel Toader. El este cel care a făcut posibil ca această schimbare, de neînchipuit acum un an, să se întâmple până la urmă. Și tot el este cel care a anunțat că o evaluare managerială similară cu DNA-ul va avea loc și la Parchetul General. Așa că surprize privind schimbările în sistemul judiciar vom avea în continuare…

Însă precedentul creat de Klaus Iohannis, prin tergiversarea semnării decretului de revocare pentru Kovesi, generează mai multe semne de întrebare privind interesul președintelui ca DNA să răspundă în continuare la comenzi privind dosarele politice. Și atunci ne întoarcem din nou, dacă va fi cazul, o dată cu nominalizarea noului procuror-șef DNA, la discuția despre suspendare. Cu un astfel de președinte nefrecventabil, suntem în situația în care această soluție extremă nu dispare niciodată.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr