Președintele rupt de țară

Recent aterizat la București, președintele României pare total rupt de realitatea dură a justiției din propria lui țară. Ca cetățean român, îmi pare rău să spun, văd un președinte care vine parcă dintr-o altă lume și percepe faptele altfel decât noi toți, în plin scandal legat de procurori și CSM, cu abuzuri și dovezi privind instrumentarea flagrantă de dosare, ce duc spre o practică tot mai bine conturată de poliție politică. Din acest punct de vedere, atacurile politice pe care președintele le face, bazându-se doar pe acuzațiile procurorilor, nu mai reprezintă o noutate.

Klaus Iohannis a rămas încremenit în timp, își recunoaște un singur adversar – PSD și, în ciuda dezvăluirilor fără precedent din ultimele luni, transmite fix aceleași mesaje de campanie electorală, depășite ca actualitate și lipsite de un echilibru prezidențial necesar. Altfel spus, în viziunea președintelui, un politician trebuie să-și asume vina pe care i-o atribuie procurorul și să părăsească funcția publică, chiar dacă abuzul procurorului este recunoscut, asumat și demonstrat.

Klaus Iohannis își găsește însă o compatibilitate mai mult decât evidentă cu Laura Codruța Kovesi: niciunul nu este capabil să își recunoască greșelile și să se replieze din mers. Amândoi sunt consecveți doar cu ideile lor, oricât de flagrant ar fi acestea contrazise de dovezile prezentate în spațiul public.

În această cheie, refuzul lui Klaus Iohannis de a comenta dezinformarea la care a fost supus cu privire la Daniel Dragomir confirmă faptul că, și la acest capitol, deranjul este foarte mare. Poate chiar cel mai mare! În condițiile în care un președinte ar trebui să susțină orice cetățean în a se adresa instituțiilor statului, cu mărturii și dovezi, pentru aflarea adevărului, în mod paradoxal, Iohannis minimalizează această practică.

Este foarte curios și aproape inexplicabil cum, pe măsură ce cresc orele de audieri și listele de martori pe care Dragomir le prezintă la comisia SRI, președintele României este singurul înalt demnitar care face tot mai multe eforturi să decredibilizeze acest demers. Când vom înțelege de ce, acela va fi momentul care va marca sfârșitul „statului paralel” în România!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Câteva întrebări și concluzii de etapă, despre ofensiva DNA

  1. Dintre sutele sau miile de transferuri de obiective din domeniul public al statului în domeniul public al unui județ, de ce la ora actuală discutăm doar despre dosarul “Belina”? Cum gestionăm riscul evident ca orice acțiune guvernamentală, anume selectată, să fie trasformată într-o faptă penală ?
  2. De ce dintr-o listă întreagă de miniștri semnatari ai unor documente asumate de Guvernul Ponta, în prezent răspund doar doi, și asta în condițiile în care dosarul a fost deschis cu patru ani în urmă ?
  3. Dacă există miniștri care au avut obiecțiuni cu privire la procedura de transfer derulată la nivel guvernamental, iar premierul de atunci știa despre ele, de ce și-a pus semnatura finală pe Hotărârea de Guvern?
  4. Timpul va dovedi dacă Victor Ponta a făcut denunțuri împotriva foștilor colegi de partid, în dosarul “Belina” sau doar declarații de martor într-o cauză conexă.El neagă denunțurile, deși există mai multe elemente de logică în desfășurarea faptelor care îl contrazic. Poate sunt doar speculații sau simple întâmplări, de aceea spun că timpul ne va lămuri dacă fostul lider și-a sacrificat într-adevăr, sub orice formă, unii dintre membrii fostei sale echipe. Personal, sper că nu, dar aș avea câteva observații:
    • Am sesizat la Victor Ponta o schimbare de atitudine, parcă vorbește altfel, ca și cum s-ar certa permanent cu unii dintre cei cu care înainte lucra. Greu de explicat așa ceva !
    • Nu este important dacă îl cred eu pe Victor Ponta, ci cum îi convinge pe oamenii simpli care i-au dat votul !
    • Mi s-a părut extrem de interesantă o declarație a avocatului Maria Vasi: “Domnul Ponta a fost audiat într-un dosar deschis în 2014. În acest dosar, deși s-au făcut audieri care priveau problematica de lacul Belina, s-au făcut audieri în lipsa avocaţilor care aveau dreptul să asiste la audierile care se fac în legătură cu lacul Belina”.
  5. Dacă dosarul “Belina” a fost scos la momentul oportun pentru a-l determina pe Liviu Dragnea să devină ceva mai cooperant cu “statul paralel” și să închidă ochii, el și ministrul Justiției, la controlul dispus de CSM în privința managemenului de la DNA, asta ne poate duce cu gândul la faptul că astfel de tehnici de influențare și presiune au fost posibile în trecut, cu alți premieri, șefi de partide sau miniștri de justiție. Nimeni nu experimentează proceduri noi, la un asemenea nivel, într-o perioadă de criză ! Dar dacă astfel de negocieri au fost posibile la un moment dat și acum s-a încercat reluarea lor, atunci avem o explicație despre cum s-a format și consolidat noua “poliție politică” în România.
  6. În aceste condiții, oricine este vizat de un dosar ce cu ușurință poate fi asimilat cu “poliția politică” nu trebuie să își dea demisia, indiferent de funcția publică pe care o ocupă. Criteriile de integritate ale partidelor, pe care la un moment dat le-am susținut ca modalitate de reformare a clasei politice, au apărut în contextul în care se estima un nivel de integritate cel puțin egal din partea procurorilor. Realitatea de fiecare zi ne dovedește că nu mai este cazul ! De aceea, percepția trebuie să se schimbe și să înțelegem că un om poate fi numit vinovat de o faptă penală doar atunci când judecătorii emit o sentință definitivă și irevocabilă la adresa lui. Acuzațiile aduse de procurori nu mai pot reprezenta un reper !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

JOCUL DOSARELOR sau “Ce știi de Dragnea ?”

Sub niciun motiv însă, nu avem “Ce știi de Cioloș?” sau “Ce știi de Raluca Prună, de Ghinea, de Orban, de Nicușor Dan, de Turcan sau de Macovei?” Acum nu mai există nici măcar “Ce știi de Ponta?” și istoria ne va dezvălui poate nu peste mult timp care este motivul.

Demonstrată în nenumărate dosare ca “poliție politică” la modul cât se poate de clar, procedura denunțurilor provocate are o nouă țintă politică fixă, Liviu Dragnea, și o serie de persoane sau conjuncturi care își aduc aportul la construcția unei crize politice printr-un nou dosar greu la DNA.

Ponta spune că timp de patru ore la DNA nu a făcut denunțuri despre Dragnea, ci doar a răspuns la întrebări pe fapte care vizează dosarul Teldrum. Cu o săptămână în urmă însă, n-a avut nicio problemă politică să-l asocieze cu Teldrum pe același Dragnea, dar în declarații de presă. La rândul său, Dragnea afirmă de vreo câteva luni, clar și răspicat, că n-are nicio legătură cu Teldrum. Cine pe cine vrea să trimită de fapt la DNA, rămâne de văzut și de judecat !

În același timp, avem și următoarea afirmație, publică și asumată de Daniel Dragomir: “Nici nu mai suntem în anul 2016, când primul ministru chema la o “informală” un număr de firme si le cerea să “ajute” Hotnews”. (un site de știri care a susținut guvernarea tehnocrată).

În traducere, premierul tehnocrat al României cerea unor firme să sprijine un site de știri favorabil. Nu există nicio contestare a informației, dar nici de sesizarea instituțiilor statului nu am auzit !

Altfel spus, în timp ce pentru Dragnea se forțează denunțuri (și există o grămadă de mărturii în acest sens), Cioloș spre exemplu, dar și alții ca el, pentru care ar putea exista sesizări din oficiu, își văd liniștiți de viață.

Una dintre explicații pentru acest joc al dosarelor, deși se petrece într-un plan paralel, se detașează în mod evident.

Săptămâna trecută, Dragnea și Tăriceanu au sesizat Curtea Constituțională cu privire la un posibil conflict constituțional între Parlament și Ministerul Public, conflict generat de boicotarea lucrărilor comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009 de către mai marii Parchetelor.

Cu alte cuvinte, Kovesi și Lazăr au boicotat lucrările comisiei parlamentare de anchetă pentru alegerile din 2009, pe care au încercat să le și blocheze, afectând astfel derularea procesului democratic. Daca sesizarea va fi acceptată, așa cum estimează specialiștii, Kovesi și Lazăr vor trebui să plece din funcții, pentru că este imposibil de acceptat pentru un stat normal că șefii DNA și Parchetului General nu au respectat spiritul și litera Constituției României.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre transparență, reformă și personaje incomode care pot să vorbească liber

Pe Daniel Dragomir, fost colonel SRI și fost subordonat al lui Florian Coldea, nu am avut ocazia să îl cunosc personal în activitate, însă i-am urmărit atât dezvăluirile, cât și probele publicate, inclusiv argumentația lor. Cred că este unul dintre românii care s-au hotărât să spună adevărul despre faptele din trecut ale unor oameni ce au reprezentat în mod abuziv statul, la cel mai înalt nivel. Știu că Daniel Dragomir deranjează foarte mult și mai știu că pe măsură ce dezvăluirile sale vor atinge puncte nevralgice se va încerca decredibilizarea sa, prin multiple canale. Subliniez, neoficiale.

De aceea, este esențial ca Daniel Dragomir să fie audiat și pus în situația de a răspunde la întrebări de specialitate, aceasta fiind o procedură sănătoasă și corectă de aflare a adevărului. Iar faptul că urmează să fie chemat la Comisia parlamentară de control a SRI, cum de altfel a și anunțat că își dorește, încă de la prima apariție publică, este o dovadă de normalitate și voință politică, ce nu s-a manifestat în trecut.

Personal nu văd această audiere ca un atac la adresa instituției, așa cum am constatat că există deja speculații în spațiul public, ci ca un mijloc prin care SRI își poate arăta deschiderea pentru continuarea, în mod transparent, a procesului asumat de curățenie și reformă internă. Aceasta cu atât mai mult cu cât SRI este în prezent singura instituție de forță a statului român ce a dovedit evoluții de necontestat din acest punct de vedere.

Despre publicarea de către Daniel Dragomir a unor documente reprezentând mandate de interceptare emise în perioada 2009-2013, pe motive de activități conexe amenințărilor teroriste, care ulterior au fost folosite de DNA în dosare de corupție, cred că este util să fac câteva precizări:

1. Acoperirea numelor celor vizați de aceste mandate este corectă, identificarea lor fiind posibilă doar în fața Comisiei parlamentare de control a activității SRI.

2. Mandatele la care Daniel Dragomir face referire vizează siguranța națională și pentru eliberarea lor ar fi trebuit să fie depășite șase paliere de verificare, spre deosebire de autorizațiile de interceptare ce trebuie să treacă de un singur filtru.

3. Comisia parlamentară de control are posibilitatea să ceară justificarea acestor mandate (există sau ar trebui să existe documente în acest sens), prin explicații cu privire la: suspiciunea concretă de amenințare la adresa siguranței naționale, cum s-a manifestat în timp, dar mai ales cum s-au închis dosarele respective. Un mandat de siguranță națională nu se închide pur și simplu, cu “ni s-a parut că…”, și nici nu se deschide doar cu suspiciuni. Trebuie să existe elemente de concretețe care să justifice restrângerea unor drepturi și libertăți ale oamenilor, iar acum acest fapt trebuie demonstrat.

4. Cum și de ce DNA a folosit informațiile din aceste mandate pentru instrumentarea unor dosare de corupție, și mai ales care a fost finalitatea acestora, această temă reprezintă obiectul unei comisii speciale de anchetă parlamentară, ce mai mult ca sigur se va înființa.

Ca să înțelegeți și mai bine importanța acestor evenimente pentru aflarea adevărului, trebuie să vă spun că, în calitate de fost membru al Comisiei de control a activității SRI, poziție pe care am deținut-o pe parcursul mandatelor de senator, mi-aș fi dorit ca aceste sesizări cu privire la precedenta activitate a Serviciului să fi fost instrumentate la momentul respectiv, deci cu cel puțin patru ani în urmă. Trebuie să recunosc însă că un astfel de demers nu ar fi fost posibil, pentru că nu au existat informațiile pe care le avem acum, dar nici voința politică necesară sau transparența Serviciului și eforturile sale pentru credibilizare, vizibile la momentul actual.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce face președintele cu criza din justiție …

Pentru moment, o urmărește de la distanță, însă din cauza scandalurilor nesfârșite între reprezentanții procurorilor și restul lumii, nu își va mai putea permite mult timp acest lux.

Când 90% dintre români susțin necesitatea reformării sistemului de justiție, cu legi ale justiției puse pe masă într-o dezbatere publică ce capătă amploare națională, când asociațiile profesionale colaborează constructiv la toate aceste demersuri, președintele Klaus Iohannis nu poate decât să accepte curentul de schimbare. Chiar dacă va fi obligat să adopte o poziție contrară celei deja exprimată de procurorul șef DNA, care vrea ca totul să funcționeze la fel ca până acum, președintele se va vedea nevoit într-un final să respecte opinia majorității. Ar fi bine să putem spune că din rațiuni ce țin de normalitate, justiție echilibrată și eliminarea conceptului de “poliție politică”, dar tot argumentele electorale sunt mai evidente.

Orice președinte care mai vrea un mandat nu se poate opune ideilor și convingerilor exprimate de majoritatea covârșitoare a cetățenilor, ce nu mai au încredere în justiție și cer ferm ca legile să fie schimbate.

Problema este cum va proceda Klaus Iohannis, de ce de data asta urmărește de pe margine criza din sistemul de justiție românesc, în condițiile în care ar putea să o închidă repede, la fel cum a procedat și cu alte sisteme de forță ?
De ce președintele nu își asumă o decizie rapidă și clară?
De ce acum vrea să rezolve criza „Kovesi” cu mâna altora, pe motiv că nu se poate implica în treburile justiției, deși cu alte ocazii și-a impus fără probleme voința?

N-am nicio îndoială că, până la urmă, cu tot scandalul de la CSM pentru protejarea procurorului șef DNA, schimbarea se va produce. Va conta însă foarte mult cine își va asuma responsabilitatea de a face asta, demonstrând voință, implicare și mai ales că nu este vulnerabil în fața metodelor cu care DNA deja ne-a obișnuit.

 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Jos pălăria pentru ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell !

Spre deosebire de anii precedenți, când tot felul de reprezentanți diplomatici prezenți în România, ambasadori și nu numai, se înghesuiau să ne critice pentru decizii care priveau strict autoritățile române, ambasadorul Marii Britanii este primul care a recunoscut foarte clar că România trebuie să decidă, în cazul de față care este cel mai potrivit sistem de justiție, conform Constituției și procedurilor parlamentare. Fără să nege importanța DNA în contextul modificărilor la legile justiției, într-un limbaj diplomatic, ambasadorul Brummell atrage pentru prima dată atenția într-o declarație oficială că România trebuie lăsată în pace să își facă propriile legi, așa cum este normal și cum nu s-a întâmplat întotdeauna până acum.

Jos pălăria și pentru ministrul Tudorel Toader ! Cu stilul „enervant” de calm și tehnic, iată că în mai puțin de o săptămână a reușit să impună respect și credibilitate, atât ambasadorului SUA, cât și celui din Marea Britanie, și să convingă de faptul că legile justiției nu înseamnă în niciun caz oprirea anchetelor împotriva corupției, ci mai degrabă blocarea abuzurilor care au devenit atât de evidente, încât nu mai pot fi ignorate !

Să nu uităm! Nu cu foarte mult timp în urmă, primeam informații despre întâlnirile pe care procurorul șef al DNA le avea pe la diverse ambasade, la unele pentru consultări, la altele pentru decorații….Astăzi, ministrul Justiției este cel care vorbește pentru România la capitolul justiție, și nu la reprezentanțe diplomatice, ci la minister !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cine se teme de legile justiției

Primii care se tem sunt procurorii. Și ca să nu generalizez, mulți dintre ei, care știu cum au lucrat ani la rând la adăpostul unei legislații permisive, ce le-a oferit putere, bani, siguranță și susținere, fără să le impună niciun fel de responsabilitate. La fel de mult se tem și șefii procurorilor, unii dintre ei, transformați peste noapte în arbitri atotputernici ai vieții politice și economice din România. La comandă politică, prin intermediul lor, s-au distrus cariere, familii, afaceri, s-a decis cine conduce și cine nu, cine candidează și cine nu, cine intră în spectacolul cătușelor și cine pleacă liniștit acasă.

După cum s-a dovedit în multe dosare, faptele și probele nu au contat întotdeauna foarte mult. Noțiunea de “țintă”, care se agăța foarte repede de numele multor oameni, majoritatea cu putere și decizie politică, a intrat deja în cotidian. Politicienii care au promovat, au controlat și s-au folosit de acest sistem se tem în egală măsură de legile justiției și vor să le împiedice cu orice preț.

Ne place sau nu, recunoaștem sau nu, așa s-a făcut justiție în România mai bine de 10 ani.

Aceasta este cheia care explică deranjul și scandalurile fără precedent la care asistăm în ultima perioadă, precum și lupta disperată pentru protejarea actualei conduceri a DNA și Parchetului General. În timp ce procurorii se opun și inventează orice, doar-doar schimbările nu vor merge mai departe, judecătorii acceptă necesitatea regândirii și restructurării sistemului, prin introducerea profesionalismului și experienței ca și criterii de promovare.

Este foarte bine că legile justiției vor ajunge la vot în Parlament, după cum este importantă și necesară dezbaterea din structurile profesionale și societate în general. Atenție însă cine susține schimbarea și cine o critică sau o blochează. Va fi un criteriu de apreciere și selecție pentru un nou început !

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Când idolii își pierd poleiala

Victor Ponta a pornit astăzi pe un alt drum în politică, despre care ne-a spus că va fi altfel decât tot ce am auzit și văzut până acum.  Dincolo de poziționări, racolări, alianțe sau atacuri la alți lideri politici, cred că Victor Ponta are datoria să procedeze chiar altfel decât ne-a obișnuit și să clarifice câteva aspecte controversate ale mandatului său ca premier.

  1. Cum și de ce a nominalizat-o pe Laura Kovesi ca procuror șef DNA ?
  2. De ce a acceptat să fie șantajat și amenințat, chiar și din poziția de premier al României, astfel încât autostrada Comarnic-Brașov (proiect în vigoare la vremea respectivă) să nu se construiască ?

Pentru că la baza oricărui proiect politic trebuie să stea în primul rând adevărul și având în vedere că cele două probleme au influențat în mod determinant societatea românească, în fața românilor care i-au acordat încrederea, Victor Ponta are datoria să răspundă la modul concret. 

În mod special pentru Prahova, clarificarea contextului în care a fost blocată construcția autostrăzii Comarnic – Brașov este cu atât mai importantă cu cât în prezent, premierul Tudose și liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunțat fără niciun fel de problemă transformarea acestui proiect într-unul de importanță strategică pentru România. Și nu doar atât… Pentru prima dată se vorbește despre includerea Ploieștiului pe traseul autostrăzi București-Brașov.  „Să vedem ce se poate face astfel încât să nu avem întreruptă autostrada între Ploieşti şi Comarnic”, a spus Liviu Dragnea, ceea ce pentru mine, ca ploieștean, este cu adevărat un obiectiv deosebit de important.

În acest context, întrebarea care se pune este de ce atunci, în Guvernul Ponta, acest lucru nu a fost posibil și acum devine nu doar o preocupare a guvernării actuale, ci și un proiect de importanță strategică ?

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Despre pensiile speciale, decizii și anunțuri importante

După valul de comentarii de săptămâna trecută, cu privire la “hemoragia” generată de șefii și comandanții din Ministerul de Interne și MapN care se grăbesc să treacă în rezervă pentru a beneficia în continuare de pensii speciale, calculate “special”, implicit despre “iminenta lor reangajare tot în sistem sau chiar pe aceleași posturi”, avem anunțuri, măsuri și decizii concrete:  

1. Nicio pensie aflată în plată nu va scădea și nu se modifică vârsta de pensionare.

2. Ministrul Apărării a precizat că au fost acoperite toate funcţiile de comandă eliberate în urma trecerii în rezervă a mai multor generali, prin decrete prezidenţiale.

3. Ministrul de Interne a anunțat că din septembrie se va modifica legea care permite pensionarea la o vârstă sub 40 de ani, cu o pensie mare. Aceasta în condițiile în care, spune tot ministrul Dan, “pensionările din Ministerul de Interne, făcute recent, la vârste de 37-40 de ani, pe sume enorme, nu au fost posibile datorită Legii pensiilor militare, ci Statutului polițiștilor”. Din acest punct de vedere, poate că nu este deloc întâmplător faptul că în Ministerul de Interne se aflau, adunate de-a lungul anilor, șapte variante ale acestui Statut. Orice polițist va putea face acum, în mod direct, propuneri pentru îmbunătățirea statutului profesiei sale, demers pe care, personal, îl consider foarte bun, cu efecte ce se vor simți în scurt timp.

4. La rândul său, și ministrul Muncii a dat semnalul că trebuie să se încheie practica cumulării salariului de la stat cu pensia de la stat, în special în cazul pensiilor speciale. Asta nu însemnă, cu siguranță, că pensionarul nu se va mai putea reangaja în mediul privat….însă, în opinia mea, sensul unei decizii de acest fel este cu totul altul…

A fost lansată în spațiul public, ca un gest de la sine înțeles pentru anumiți privilegiați, ideea că șefii care pleacă cu pensii de mii de euro vor fi reangajați pe aceleași posturi, imediat după trecerea în rezervă, din motive de oportunitate. Am și spus la momentul respectiv, cred că este o practică absolut inacceptabilă. Nu contest că nu a existat până acum și nu spun că nu s-au folosit culoare legislative care au permis asta. Însă la un moment dat, oportunitatea” asta mai trebuie să se și oprească, iar justa măsură să îi ia locul. 

Ca urmare, ar fi foarte interesant de urmărit până pe 15 septembrie, dacă după toate aceste anunțuri și semnale, cererile de pensionare vor avea aceeași frecvență ca și până acum. Eu cred că nu ! 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Binomul o ia pe drumuri separate

Binomul, în formula pe care o știm, cu toate abuzurile care au ieșit la iveală de-a lungul timpului, a luat-o pe drumuri diferite, iar acest lucru este din ce în ce mai evident. Și pentru a putea face corect diferența, trebuie să înțelegem faptele, așa cum sunt.

În orice serviciu secret, 10 generali trecuți simultan în rezervă nu poate fi doar o operațiune de oportunitate pentru o pensie mai bună, ci o curățenie internă de o amploare fără precedent. Dacă vreunul dintre ei ar fi fost indispensabil și reprezentativ, cu siguranță ar fi rămas. Managementul însă, permite ca cei 10 să fie înlocuiți la comandă, fără niciun impediment.

În schimb la DNA, în toată istoria instituției, nu există 10 procurori revocați simultan, deși cred că nu motivele sunt cele care ar fi lipsit. Trecuți la pensie poate că putem găsi în țară, dar înlocuirea unei garnituri la nivele de conducere nu s-a realizat niciodată.

Efectele acestei stări de fapt se fac simțite în instanțe, iar consecințele ajung la fiecare dintre noi.

Judecătorii nu mai simt presiunea a ceea ce s-a numit “câmpul tactic”, nu există o mărturie că fenomenul ar fi continuat cel puțin în ultimele șase luni, sentințele se dau fără influențe, iar achitările în dosare cu rechizitorii DNA curg pe bandă rulantă.

Situația a fost caracterizată ca fiind o notă bună pentru SRI și una proastă pentru DNA. Eu cred că este o realitate pe care trebuie să o recunoaștem ca atare atunci când ea există, să așteptăm să se multiplice în cât mai multe instituții și să ne întrebăm (retoric poate) cine împiedică DNA să se reformeze, mai ales când este evident că are atâta nevoie.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr