Despre criza de credibilitate a DNA și cauzele ei

Criza de credibilitate fără precedent, prin care este receptată și evaluată activitatea DNA, reprezintă o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale.

Este nepermis pentru un stat care și-a stabilit ca prioritate combaterea corupției, să desfășoare proceduri în acest sens sau să instrumenteze dosare prin intermediul unor instituții (DNA și Parchetul General), suspectate la rândul lor de corupție în interior, partizanat, abuzuri, jocuri politice și poliție politică. Situația este cu atât mai gravă cu cât percepția astfel conturată nu este sub nicio formă corectată și nimeni nu este preocupat să demonstreze că lucrurile ar sta altfel în realitate.

Nu mai este vorba de simpatie, antipatie, teamă, revoltă sau ignoranță față de  activitatea de management a procurorului șef DNA și a procurorului general al României. Evaluarea anunțată de ministrul Justiției la acest capitol devine, în opinia mea, doar o procedură birocratică, ce nu mai are cum să aducă elemente de noutate. Tot ce era de văzut s-a văzut la ore de maximă audiență, iar situația trenează deja de peste o jumătate de an.

Orice dosar ar fi deschis, orice audiere ar fi făcută, indiferent de acuzațiile formulate,  există suspiciunea că miza reală este un lider politic, local sau național, care a deranjat cumva și acum își primește “răsplata” sau un om de afaceri care nu a cotizat unde și cum trebuie.

Ori realitatea nu este asta, există în continuare fapte de corupție și procurori care vor și își fac treaba corect.  Faptul că buna lor credință și profesionalismul nu mai sunt recunoscute și receptate ca atare reprezintă o problemă a României, care trebuie rezolvată urgent, prin demisia sau demiterea celor responsabili. Indiferent de structurile ajunse în crize la un asemenea nivel, primii care pleacă sunt șefii, de cele mai multe ori din decență. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

De ce are Dragnea dreptate

Mobilizarea propagandei pentru bagatelizarea și ironizarea declarațiilor lui Liviu Dragnea, prin care acesta a susținut că în spatele atacurilor la adresa Guvernului se află sistemul susținut de George Soros, reprezintă o dovadă în plus că liderul PSD are într-adevăr dreptate. Nu este vorba despre simple declarații sau doar de o etapă a unui război politic autohton. Ne aflăm în fața unei întregi strategii pentru decredibilizarea guvernării ce conduce acum România, strategie întâlnită și în alte țări europene, pentru că George Soros și întreg sistemul pe care l-a creat se bazează pe un principiu unanim valabil, oriunde are intereseîncearcă să distrugă orice nu poate controla. Uneori reușește, alteori nu, și de cele mai multe ori diferența o fac cetățenii, cu discernământul și patriotismul lor.    

După experimentul Cioloș, ce s-a dovedit un fiasco total pentru români, dar foarte profitabil pentru sistemul Soros care controla practic deciziile guvernamentale la cel mai înalt nivel, interesele de afaceri au dictat o continuare a acestei situații.

Guvernul PSD-ALDE n-a mai răspuns însă la comenzi și a anunțat un program de guvernare favorabil românilor. Urmarea – proteste de stradă pentru legi care s-au dovedit constituționale, activitate guvernamentală parțial blocată în prima jumătate a acestui an și atacuri la liderii politici care girează practic programul de guvernare pentru România și asigură aplicarea lui.  

Nimic nu este întâmplător, există interese externe ca România să stagneze, iar forța de muncă să fie ieftină în continuare, să se creeze artificial conflicte politice prin dezinformare și manipulare, neîncredere și detașarea cetățenilor de mediul politic, astfel încât cei care iau decizii să dezvolte vulnerabilități. Indiferent dacă vă place sau nu un lider politic, luați mai bine aminte la ceea ce spune, cum spune, ce face, cum își respectă cuvântul, cine îl confirmă, dar și cine îl atacă. În spatele fiecărui scandal este un plan, care duce iremediabil la același final: cât trebuie să piardă românii și cum sunt atinse obiectivele ca alții, străini de România, să câștige.

Interesul fiecăruia dintre noi este ca atunci când analizăm și judecăm faptele, evenimentele, deciziile care ne privesc să facem distincția între adevăr și manipulare. Este esențial pentru a înțelege foarte bine ce ni se întâmplă. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Războiul DNA cu funcția pe masă

Când tensiunea depășește orice limită în justiția și sistemul judiciar din România, când niciun efort nu este prea mare ca să se abată atenția opiniei publice de la modul în care, de 10-12 ani, suntem conduși prin amenințarea dosarelor penale, reale sau inventate, vă supun atenției următoarele fapte:  

Procurorul șef DNA, Laura Kovesi, este chemată luni, pentru a treia oară, la Comisia parlamentară de anchetă a prezidențialelor din 2009, cu scopul de a explica în ce fel a fost implicată în gestionarea rezultatului alegerilor din acel an. Dacă nu se va prezenta, există cadrul legal pentru ca pe numele ei să fie depusă oficial, în numele Comisiei, o plângere penală pentru obstrucționarea aflării adevărului. O astfel de decizie se poate lua prin vot în cadrul Comisiei, unde PSD și ALDE dețin majoritatea. În esență, este foarte posibil, corect, legal, dar și fără precedent în România, ca o astfel de plângere să fie formulată. Urmarea…cel puțin suspendarea din funcție pentru șefa DNA.

Simultan cu ancheta parlamentară, ministrul Justiției în actualul Guvern politic PSD-ALDE anunță, în sfârșit, că se impune și se face un control la DNA, pentru a se verifica cum a fost manageriată această structură anticorupție, având în vedere că o astfel de procedură nu s-a mai derulat de peste 10 ani. Cam de când sunt semnalate și cele mai grave cazuri de poliție politică în România. Urmarea….este evident că evaluarea n-are cum să fie pozitivă, cu toate consecințele legale.

Ca și cum ar fi o coincidență, șeful politic al celor două centre de decizie care o deranjează pe Laura Kovesi – Comisia parlamentară și Ministerul Justiției – președintele PSD, Liviu Dragnea, devine brusc subiect de anchetă jurnalistică, culmea întâmplării, faptele relatate fiind suprapuse peste o anchetă DNA in rem (nu pentru persoană, ci pentru fapte) despre care abia acum aflăm că există, deși stă la sertar de cel puțin 1 an și jumătate.

Bineînțeles că nimeni nu explică cum de s-a întâmplat ca dosarul DNA, în care țintă este Liviu Dragnea, să fie scos fix atunci când șefa instituției are astfel de probleme. Descoperim însă un mod de lucru al DNA, care în situații limită, când se joacă cu funcția pe masă, nu mai este disimulat prin nimic.

Sunt convins că decizia și votul politic nu vor fi sub nicio formă influențate și ceea ce trebuie să se întâmple legal se va întâmpla. Problema reală este însă că Laura Kovesi nu știe asta sau nu ia în calcul o astfel de atitudine și încă mai încearcă… 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Un premier pentru România

Greu de spus dacă, cel puțin în această perioadă, România poate avea un premier care să fie în același timp carismatic, simpatic, cu priză la public, bun comunicator, dar și bun manager, cu viziune economică, mână de fier, care să coordoneze și să garanteze proiectele esențiale pentru România. Sigur că ne-am dori cu toții să găsim personajul politic cu toate aceste calități, dar după istoria ultimilor ani, s-a dovedit că șefii Guvernelor s-au încadrat fără excepție într-o arie foarte largă de tipologii, de la incompetența incontestabilă a lui Cioloș, la obediența lui Boc și până la vizionarii Năstase sau Tăriceanu (bineînțeles că și aici părerile sunt împărțite !). Fiecare etapă cu riscurile, controversele și efectele ei !

Ideea este că din toate aceste profile, trebuie să decidem și să conștientizăm ce este mai bine și strict necesar pentru fiecare dintre noi, care sunt caracteristicile premierului eficient pentru România, cui acordăm încredere.

În opinia mea, este momentul unui tip muncitor la Palatul Victoria, care are în sânge un anumit ritm de derulare a proiectelor, priceput la economie, chiar cu riscul de a fi tehnic, pragmatic, cu experiență și știință de a face lucrurile să se întâmple, poate nu atât de simpatic, dar obsedat de termene și planificare, cu experiență în inițierea și derularea proiectelor guvernamentale. La fel de sigur este că România nu are nevoie de un premier emoțional și emotiv.

Despre tipologia de prim-ministru cu dublă comandă, o temă prezentă în aceste zile, vreau să vă spun doar atât:

Oamenii cu dublă comandă sunt în general cei la care nu te aștepți, despre care nici n-ai putea bănui acest lucru…În niciun caz aceia care, în mod transparent, își trec în CV toate studiile și cursurile absolvite, asumându-și fără excepție tot ce au făcut în viață.

Dincolo de aceste caracteristici confirmate în viața reală, avem doar spectacol și propagandă politică, cu ceva mai multă manipulare, potrivit intereselor. 

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Ce câștigăm și ce pierdem din “puciul de la Palatul Victoria”

Parlamentul a sancționat, prin adoptarea moțiunii de cenzură, nerespectarea unui elementar cod de bune practici în politică, atât de către Sorin Grindeanu, cât și de “vedetele“ din echipa sa. În politica românească, unde părea că totul este permis, conduita abuzivă primește astfel o reacție pe măsură, specifică unui precedent periculos.  În plus, pentru prima dată în România a fost amendată prin vot, la șase luni de la învestitură, lipsa de performanță a premierului demis, în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare. De acest nivel necesar de evaluare, le place sau nu, vor fi nevoite să țină cont toate guvernările viitoare, indiferent de culoarea politică.

Dacă încadrăm aceste semnale la categoria experiențelor asumate, înseamnă că putem lua în calcul un prim element – neîndeplinirea criteriilor de performanță guvernamentală, precum și tentativa de preluare ostilă a guvernării reprezintă standarde de neacceptat și sub care nu se mai poate coborî în România.

În același timp, criza politică a însemnat și pierderea unui timp prețios pentru noi toți. Din cauza întârzierilor marcate în mandatul lui Sorin Grindeanu, mai multe termene din programul de guvernare vor fi modificate, dar fără să fie vorba despre o anulare a proiectelor. Dincolo de dezbaterile politice, acest episod va trebui să implice o responsabilitate a celor vinovați, cel puțin la nivelul credibilității, pentru toate activitățile publice pe care aceștia și le vor asuma.

Criza politică a fost în mod esențial amplificată inclusiv prin aplicarea strategiei de manipulare prin dezinformare. S-a dovedit astfel că o serie de informații false vehiculate în această perioadă au avut ca scop doar ostilizarea publicului care și-a exprimat susținerea și interesul pentru unul sau altul dintre protagoniști, nu și pentru proiecte, acestea fiind trecute în plan secund.

Un exemplu de manipulare pe care l-am tot auzit în această perioadă este acela că președintele Klaus Iohannis nu va mai desemna un premier al coaliției majoritare și tocmai din acest motiv ar fi trebuit păstrată vechea echipă guvernamentală. Cu prilejul consultărilor de săptămâna viitoare, ne vom convinge cu toții că președintele nu are niciun interes să prelungească această criză și, din acest motiv, va desemna foarte repede viitorul prim-ministru. Inclusiv în declarațiile publice pe care le-a făcut, Klaus Iohannis nu a negat niciodată dreptul PSD-ALDE de a forma Guvernul, referindu-se doar la profilul persoanei ce urmează să fie nominalizată.

Cred că una dintre concluziile “puciului de la Palatul Victoria” este că românii așteaptă tot mai mult echilibru și normalitate și cât mai puțin scandal. Cine nu înțelege asta sau vrea să schimbe ordinea firească a lucrurilor prin tensiuni și conflicte nu va mai avea câștig de cauză. Se caută lideri politici “bolnavi de muncă” și capabili să adune echipe în jurul lor, iar asta n-are cum să fie decât de bun augur pentru România.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Premiera impusă de coaliția PSD-ALDE…

cu privire la evaluarea, o dată la șase luni, a gradului de îndeplinire a programului de guvernare, ridică standardele pentru orice proiect politic se va derula de-acum înainte în România. Faptul că obiectivele (ne)realizate reprezintă criteriul esențial ce poate duce la remanierea unui ministru sau chiar a premierului, și nu numele acestora în politică, marchează o schimbare de strategie care, sunt convins, își va dovedi eficiența inclusiv în plan local, pentru toate formațiunile politice. Precedentul deja creat a demonstrat că demnitatea publică la nivel ministerial nu mai este doar o chestiune de prestigiu și putere politică, ci în primul rând de responsabilitate, în condițiile în care va suporta consecințele întârzierilor de orice fel, în primul rând cel din vârful ierarhiei.

După acest moment de reper, cetățenii vor putea face comparații în privința oricărei persoane care ocupă o funcție publică, la orice nivel. Și vor judeca în consecință ! În opinia mea este foarte bine că se întâmplă acest lucru, urmând să vedem efectele în scurt timp !

Pentru că legea salarizării este primul obiectiv important îndeplinit de actuala majoritate aflată la guvernare, mă aștept ca săptămâna viitoare, președintele României să promulge cu celeritate această lege, astfel încât ea să intre în vigoare de la 1 iulie, conform promisiunilor. Orice întârziere se va capitaliza negativ în dreptul lui Klaus Iohannis și chiar ar fi păcat să trăim din nou experiența unui președinte care, sub o formă sau alta, blochează accesul multor români la veniturile ce li se cuvin.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Da, se poate și o lege pentru români !

Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, ocolită timp de 20 de ani de diverse majorități parlamentare și guvernamentale, a fost în sfârșit adoptată de Parlamentul României. Pentru oricine a urmărit dezbaterile, a devenit evident faptul că legea, îndelung așteptată de majoritatea românilor angajați la stat, s-a tranformat într-un prilej de răfuieli politice și polițe de plătit. Asta în ciuda faptului că interesul general ar fi presupus un front comun – inițiatori, sindicate, societate civilă și lideri de opinie, inclusiv mediu privat. Deși înțeleg că scopul legii, acela de majorare a veniturilor românilor, ar fi trebuit să fie unanim asumat și nu boicotat, experiența dezbaterii a scos în evidență situații inedite, atât în sens pozitiv, cât și negativ, la care ar fi bine poate să ne gândim.

1. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când Parlamentul României adoptă o lege ce prevede creșterea veniturilor pentru toate categoriile sociale care lucrează la stat, etapizat, într-o perioadă de 5 ani, până în anul 2022.

2. Este pentru prima dată când o astfel de lege are în vedere creșteri substanțiale ale veniturilor, la baza sistemului bugetar, și nu (doar) la nivelul funcțiilor de conducere.

3. Este pentru prima dată când o lege ce are ca obiectiv creșterea veniturilor pentru români, prin majorări salariale în toate domeniile bugetare, este adoptată de Parlament prin dezbateri în acest for.

4. Este pentru prima dată în ultimii 10-15 ani când o lege își propune măsuri financiare convingătoare, pentru a determina medicii și meseriașii (în diverse domenii) să renunțe la slujbele din străinătate și să se întoarcă în țară.

5. Este pentru prima dată când o lege, care prevede majorarea veniturilor pentru bugetari, generează proteste din partea unor sindicate, spre deosebire de momentul tăierilor de salarii din 2010, când blocajul negocierilor și al manifestărilor de stradă a fost mai mult decât evident.

6. Este pentru prima dată când adoptarea unei astfel de legi este privită cu părere de rău, atât de unele forțe politice cu reprezentare parlamentară, cât și de anumiți lideri de opinie.

7. Cu privire la decalarea termenelor de adoptare, este bine să știm cu toții că, teoretic și tehnic, prin proceduri parlamentare, legea ar fi putut trece și prin asumarea răspunderii. Majoritatea PSD-ALDE și-ar fi permis, strict numeric, un astfel de vot, și acum legea era probabil deja la promulgare. Inițiatorii au respins însă această posibilitate, care garanta termenele anunțate la început, și au preferat să dezbată legea în circuitul normal. Din informațiile publice, au fost peste 200 de amendamente adoptate, ceea ce înseamnă alte majorări de venituri. Cu decalări de termene, este adevărat, dar majorări!

Nu pot spune în final cine, pe ce motive și cât de repede va mai pune bețe în roate acestei legi, implicit salariilor mai mari, pe care românii le așteaptă. Va fi interesant de urmărit și cât de implicat sau preocupat va fi președintele Klaus Iohannis să promulge această lege.

Important este că ea există și fixează un reper – SE POATE ȘI O LEGE PENTRU ROMÂNI!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Nu ei, ci noi suntem statul !

Au început audierile la comisia parlamentară pentru alegerile prezidențiale din 2009, în ciuda tuturor speculațiilor, ironiilor și îndoielilor exprimate în spațiul public legate de faptul că această investigație se va realiza. Este, în opinia mea, un succes al Parlamentului României, prin simplul fapt că această comisie funcționează și își exercită autoritatea, cu atât mai mult cu cât au existat presiuni, abuzuri, chiar și gesturi politice disperate, le-aș putea numi, pentru blocarea ei. Sunt convins că prin toate efectele pe care le va produce în viața politică din România, acest demers parlamentar va avea un important rol de exemplu și precauție în același timp. Oricine se va gândi să acționeze în regim de stat paralel își va pune problema că anchetarea unei astfel de fapte se poate realiza chiar și după opt ani, cu toate consecințele legale.

În perioada următoare, orice este posibil, atât din punctul de vedere al celor vizați de anchetă și care nu vor să vorbească, cât și pentru intimidarea martorilor ce ar avea informații relevante de transmis. Redeschiderea subiectului fraudării alegerilor din 2009 deranjează foarte mult și va genera tot felul de reacții, controversate dar previzibile, pentru că așa se întâmplă când se face curațenie !

Un exemplu în acest sens este succesiunea de mișcări strategice care vizează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Să fie doar o simplă coincidență faptul că fosta șefă a Autorității, Ana Maria Pătru, a fost chemată de urgență la DNA, imediat după ce s-a aflat că a fost convocată la comisia parlamentară, unde în final și-a amânat prezența? Sau descinderile, tot ale DNA, direct la sediul AEP, de unde s-au ridicat documente, chiar în timp ce comisia parlamentară își desfășura prima zi de audieri?

Fac o previziune: vom afla în acest an, inclusiv prin intermediul acestei comisii parlamentare, dar nu numai, cât nu am aflat în ultimii 10-12 ani despre felul în care a fost condusă România și cu complicitatea cui!

Cei care au executat ordine și știu cum au stat lucrurile vor acum să vorbească, chiar dacă asupra lor se fac presiuni ca să tacă ! Sunt tot mai mulți, în timp ce statul paralel devine tot mai vulnerabil, pentru că nimic nu se poate controla la nesfârșit!

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Watergate de România, chiar și după 8 ani

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 se face, deși au existat alarmant de multe încercări pentru blocarea ei. Pornind de la sesizarea de urgență a Parchetului General, demararea unei anchete despre care de fapt nu știm nimic și până la amenințările cu sesizările la Curtea Constituțională lansate de PNL, această comisie parlamentară deranjează tot mai multe centre de putere.

Și este foarte bine că se întâmplă asta, pentru că astfel putem asista la expunerea netrucată și nedisimulată în spațiul public a celor care nu vor să știm adevărul despre evenimentele de atunci. În același timp, vom vedea și cine va ignora cu toate riscurile voința Parlamentului și nu se va prezenta la comisie, considerându-se mai presus de lege.

Pentru că da, comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, moment electoral ce a marcat o perioadă dezastruoasă pentru România, va da posibilitatea celor care știu, să spună ce se întâmpla în spatele ușilor închise, cine a profitat de conjunctura respectivă și cu ce preț. Iar dacă cei vinovați vor plăti, cel puțin cu compromiterea publică, va fi un câștig pentru noi toți.

Că există o temere serioasă legată de faptul că ancheta s-ar putea extinde și la prezidențialele din 2014 este foarte adevărat, dar cum ar putea fi altfel când sunt mulți cei care au anunțat deja că vor să facă dezvăluiri …

Comisia va marca poate cel mai important moment politic al acestui an și va genera un precedent semnificativ, atât pentru respectul datorat votului cetățenilor, cât și în ceea ce privește controlul ocult al instituțiilor de forță ale statului. În aceste condiții, va fi riscant și complicat pentru oricine să își propună să mai fure sau să fraudeze alegeri.

Nu în ultimul rând, ancheta parlamentară va impune un ritm susținut și pentru ancheta penală, deschisă de Parchet. Va fi imposibil ca procurorii să țină dosarul la sertar, să tergiverseze lucrurile sau să închidă cazul, pentru că probele ignorate vor avea expunere publică pe măsură la cealaltă comisie, de la Parlament, doar pentru că așa este normal într-o democrație.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr

Cum ar putea Klaus Iohannis să își facă datoria de președinte

Pentru că s-a creat o dezbatere națională despre oportunitatea sau corectitudinea prezenței lui Klaus Iohannis la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, precum și necesitatea ca activitatea acestei comisii să se extindă inclusiv la prezidențialele din 2014, îmi exprim convingerea că președintele ar trebui să fie primul susținător al tuturor acestor inițiative. Mai mult decât atât, chiar de la înălțimea funcției prezidențiale, cred că ar fi normal să se prezinte din proprie inițiativă la comisie, nu să aștepte să fie chemat. Klaus Iohannis are datoria să spună public tot ce știe despre ce s-a întâmplat în 2009, mai ales că era nominalizat premier, dacă Mircea Geoană ar fi câștigat alegerile.

Aș considera un act de respect pentru Parlamentul României, dar și de civism, dacă președintele s-ar prezenta chiar și inopinat la audieri, mai ales că este obișnuit cu gesturi de acest fel. La fel a procedat când a participat la un protest neautorizat în stradă sau, la Palatul Victoria, unde a apărut pentru a prezida o ședință de Guvern, chiar dacă prerogativele prezidențiale nu i-ar fi dat acest drept. Atipicul președinte Iohannis are acum ocazia să folosească aceste precedente într-un sens pozitiv, dând un exemplu de transparență și echidistanță.

Realitatea ne arată însă că, în loc să își asume o atitudine de acest fel, președintele Klaus Iohannis va continua probabil să tacă. Și nu pentru că n-ar fi receptiv la un gest de imagine, ci din cauza unui adevăr pe care comisia de anchetă parlamentară cu siguranță îl va scoate la suprafață…

Președintele României nu a mai fost ales de câteva mandate doar prin votul cetățenilor, ci în special prin jocuri de putere și combinații care au manipulat procentele necesare obținerii majorității. Klaus Iohannis cunoaște toate aceste mecanisme și, după cum se vede, nu vrea deloc să se implice pentru a le înlătura.

Share:Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on StumbleUponShare on Tumblr